Contestație decizie de concediere. Decizia 6485/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
R OMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(6135/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.6485/
Ședința publică de la 11.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 3: Lizeta
GREFIER
Pe rol soluționarea contestației în anulare împotriva deciziei civile nr.5349/R/06.10.2009 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(4261/2009) formulată de contestatoarea SC ROMANIA SRL în contradictoriu cu intimata -.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatoarea prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar și intimata, prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul avocat al intimatei formulează oral cerere de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul încheierii pronunțate la data de 04.11.2009, în sensul că în mod eronat s-a consemnat că pentru contestatoare a răspuns avocat și pentru intimată avocat. De asemenea, arată că în mod greșit s-a consemnat în considerentele aceleiași încheieri că întâmpinarea nu a fost depusă la dosar în termenul prevăzut de lege, având în vedere data de 29.010.2009, înscrisă pe plicul poștal.
În temeiul art.281 Cod procedură civilă, instanța dispune îndreptarea erorilor materiale strecurate în încheierea pronunțată la data de 04.11.2009, constatând că intimata a fost reprezentată de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale depuse la dosar și contestatoarea a fost reprezentată de avocat. De asemenea constată că cererea de amânare pentru a lua cunoștință de cuprinsul întâmpinării a fost formulată de contestatoare și nu de către intimată.
În ceea ce privește îndreptarea mențiunii din considerente, în sensul că întâmpinarea nu a fost depusă la dosar cu respectarea termenului prevăzut de Codul d e procedură civilă, Curtea apreciază că se impune a se verifica în caietul grefierului de ședință.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe contestație.
Contestatoarea, prin avocat, solicită admiterea contestației, anularea deciziei civile atacate și rejudecând recursul, admiterea acestuia. Arată că motivele contestației sunt prevăzute de art.317 pct.1 Cod procedură civilă.
Criticile sale vizează două aspecte: comunicarea sentinței civile a fost făcută la o altă adresă decât cea indicată, or, în aceste condiții intimata era în drept să formuleze recurs oricând, nefiind ținută de cele 10 zile de comunicare; citarea pentru data când s-a judecat recursul a fost efectuată la sediul ales cu încălcarea dispozițiilor art.88 pct.4 Cod procedură civilă, întrucât numele avocatului este și nu, cum greșit s-a menționat.
În ceea ce privește recursul formulat împotriva sentinței civile nr.713/28.01.2009, arată că a indicat ca motive de recurs art. 304 pct.6 și 9. Cu privire la art.304 pct.6 Cod procedură civilă, arată că instanța de fond s-a pronunțat, deși partea nu a solicitat, pentru acordarea drepturilor salariale pentru perioada 16.01.2008 și 28.01.2009. Al doilea motiv de recurs este prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, arătând că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, constatând decizia nulă pe aspectul că nu cuprinde preaviz. Susține că potrivit Codului muncii, nu se prevede ca decizia de concediere să prevadă această durată. Intimata a luat la cunoștință de termenul de preaviz prin semnarea adresei din data de 13.12.2007. În ceea ce privește mențiunea că nu a demonstrat cauzele desființării postului prin reorganizare, arată că s-au depus la dosar înscrisuri în acest sens. A arătat că s-a desființat postul din cauze economice. Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și respingerea contestației, ca neîntemeiată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea contestației. Arată, în combaterea motivelor contestației, că invocând lipsă de procedură la ultimul termen de judecată, nu a fost îndeplinită nici procedura de comunicare a hotărârii, prin urmare, partea nu are deschisă calea contestației în anulare, deoarece termenul de recurs sau de apel nu a început să curgă. Mai arată că potrivit art.90 alin.2 Cod procedură civilă, procedura de citare se poate face oriunde. În ceea ce privește comunicarea hotărârii, aceasta a fost comunicată la sediul din str. -. Susține că au avut cunoștință de cuprinsul sentinței, astfel nu ar fi promovat recurs. Având cuvântul pe recurs, solicită respingerea recursului, ca nefondat. Arată că instanța de fond în mod corect s-a pronunțat asupra anulării deciziei de concediere și asupra acordării despăgubirilor, făcând aplicarea dispozițiilor art.78 alin.1 Cod procedură civilă. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, arată că instanța a coroborat în mod corect art.76 Codul muncii, ce reglementează procedura privind încetarea contractului de muncă, termenul de preaviz ca act final la procedura de concediere. Decizia trebuia să conțină motivele ce au determinat concedierea și durata preavizului. Dispozițiile Codului muncii se completează cu dispozițiile prevăzute în Codul d e procedură civilă, aplicându-se art.105 Cod procedură civilă. Arată că în ceea ce privește cheltuielile de judecată, solicită a-i fi acordate pe cale separată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.5349/R/06.10.2009, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins recursul ca tardiv formulat de recurenta-pârâtă ROMANIA SRL împotriva sentinței civile nr.713/28.01.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
În considerente a reținut că la termenul de judecată din data de 6.10.2009, Curtea din oficiu a pus în discuția părților o chestiune prealabila cercetării fondului căii de atac declarate și anume excepția tardivității recursului.
Așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii atacate, data la care recurentei-intimate i s-a comunicat sentința este 20.05.2009, iar data depunerii cererii de declarare a recursului, prin scrisoare recomandată la Oficiul poștal (în condițiile art.104 Cod procedură civilă ) este 15.04.2009. Având în vedere că, potrivit prevederilor art.80 alin.1 din Legea nr.168/1999, termenul de declarare a recursului este de 10 zile și curge de la comunicarea hotărârii atacate, Curtea a constatat că termenul a fost depășit, calea de atac fiind depusă la oficiul poștal după expirarea acestuia.
Termenul de recurs este un termen procedural, legal, imperativ și absolut, astfel că neintroducerea căii de atac în interiorul termenului atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac, urmând a fi respinsă ca tardivă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, văzând și dispozițiile art.103 Cod procedură civilă și ale art.312 Cod procedură civilă, a admis excepția tardivității și a respins ca atare recursul formulat de recurenta-intimată.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal formulat contestație în anulare SC ROMANIA SRL, înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea contestație în anulare a arătat că sentința a fost comunicata la adresa din-, - 112, sector 3, deși prin întâmpinarea depusa la fondul cauzei ( si deci implicit adusa la cunoștință instanței) si comunicata atât contestatoarei, cu respectarea dispozițiilor art. 98. pr. civ, intimata a ales un domiciliu pentru comunicarea actelor de procedura, respectiv la Societatea civila de avocați &, din-,. 3, sector 4, B, conform art. 93. pr. civ. În condițiile in care comunicarea sentinței fondului a fost făcuta la o alta adresa decât cea indicata/aleasa, intimata era in drept sa formuleze recurs oricând, nefiind ținuta de cele 10 zile de la comunicare. Prin urmare soluția respingerii recursului ca tardiv este nelegala, fata de faptul ca procedura de comunicare a unui act procedural -sentința fondului ( asimilata procedurii de citare) a fost nelegal îndeplinita, fata de dispozițiile art. 100 pct. 4.pr.civ. cu rap. la art. 100 alin. 3. pr. civ.
Pentru termenul din 06.10.2009, data la care s-a judecat recursul, pe excepție, procedura de citare a fost efectuata la sediul ales al, din B,-, corp 2,. 1 sector 1, indicat prin cererea de recurs ( ca urmare a schimbării sediului din str. -). Însă numele corect al Societății civile de Avocați, ca si reprezentant convențional/mandatar al pârtii intimate, este & si nu &, in acest sens fiind încălcate dispozițiile art. 88 pct. 4. pr. civ. sancționată cu nulitatea absoluta, conform art. 88 alin. 2. pr. civ. În aceste condiții, instanța trebuia sa amâne cauza fata de dispozițiile art. 85 cu rap. la art. 107 pr. civ.
Intimata a formulat intampinare, solicitand respingerea contestatiei ca neintemeiata.
Examinând decizia civilă atacată, sub aspectul motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, a normelor de drept incidente în cauză, Curtea apreciază intemeiata contestația în anulare formulată potrivit considerentelor ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii:
Desi contestatoarea si-a intemeiat contestatia doar pe dispozitiile art.317 pct.1 Cod procedura civila, din dezvoltarea motivelor invocate in sustinerea acesteia, Curtea constata ca in afara procedurii nelegale pentruu ziua judcarii recursului, a fost invocata si o greseala materiala in aprecierea termenului de recurs, motiv ce poate fi incadrat in dispozitiile art.318 Cod procedura civila.
In ceea ce priveste motivul intemeiat pe dispozitiile art. 317 pct.1 Cod procedura civila, Curtea constata ca la termenul la care s-a judecat recursul, recurenta a fost citata la domiciliul ales, respectiv la Societatea civila de avocati din B,-, corp 2,. 1 sector 1, dar si la adresele din-, - 112, sector 3 si din-, -22 A, parter, sector 3.
Curtea constata ca prin cererea de recurs, recurenta si-a ales domiciliul la Societatea civila de avocati din B,-, corp 2,. 1 sector 1, adresa la care trebuia citata in baza art.93 si 112 Cod procedura civila.
Verificand dovada de indeplinire a procedurii de citare, Curtea constata ca procedura nu a fost legal indeplinita deoarece recurenta a fost citata la Societatea civila de avocati, in loc de Societatea civila de avocati, cum era corect, fiind astfel incalcate dispozitiile art.88 Cod procedura civila si devenind incidente dispozitiile art.317 pct.1 Cod procedura civila, avand in vedere ca termenul de la 6.10.2009 a fost data la care a fost judecat recursul.
In ceea ce priveste cel de-al doilea motiv invocat, Curtea retine dispozitiile art.318 cod procedura civila, potrivit carora hotărârea instanței de recurs mai poate fi atacată, pe calea contestației în anulare speciale, în două ipoteze, și anume: când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul, sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Sub aspectul motivelor prevăzute de textul legal evocat, Curtea reține că, prin greșeli ale instanței care deschid calea contestației în anulare, în prima dintre cele două ipoteze reglementate de menționatul articol, trebuie înțelese greșeli de fapt, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.
Este vorba de aspecte formale ale judecatii in recurs si tocmai acesta este cazul datei de la care curge termenul de recurs in aprecierea tardivitatii acestuia.
Instanta de recurs a apreciat ca recursul este tardiv fata de faptul ca data la care recurentei-parate i s-a comunicat sentința este 20.05.2009, iar data depunerii cererii de declarare a recursului, prin scrisoare recomandată la Oficiul poștal (în condițiile art.104 Cod procedură civilă ) este 15.04.2009.
Curtea constata ca si cu ocazia judecarii fondului parata si-a ales domiciliul, in conditiile art.93 Cod procedura civila, la Societatea civila de avocati din B,-,.3, sector 4, asa cum rezulta din intampinarea de la fila 16 dosar fond.
Cu toate acestea comunicarea hotararii pronuntate s-a facut la adresa din-, - 112, sector 3, fara respectarea dispozitiilor art.93 Cod procedura, motiv pentru care termenul prevazut de art.80 alin.1 din Legea nr.168/1999 nu poate fi calculat de la data acestei comunicari, care nu a fost facuta in conditiile prevazute de lege.
In aceste conditii, Curtea constata ca recursul a fost declarat in termen, aprecierea tardivitatii fiind rezultatul unei greseli materiale, motiv pentru care, in baza art.318 Cod procedura civila, Curtea va admite cererea si va anula decizia pronuntata in recurs.
Rejudecand recursul, fata de motivele invocate si probele administrate in cauza, analizand pricina sub toate aspectele potrivit art.3041Cod procedura civila, Curtea constata urmatoarele:
Prima critica adusa hotararii instantei de fond se refera la faptul ca instanta a acordat ceea ce nu s-a cerut, in opinia recurentei fiind incident motivul de recurs prevazut de art.304 pct.6 Cod procedura civila.
Curtea constata ca dispozitia instantei de fond in sensul obligarii recurentei-intimate la plata despagubirilor egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si a celorlalte drepturi de care beneficia salariata de la concediere pana la data pronuntarii hotararii, nu reprezinta o pronuntareultra petita.
Este adevarat ca procesul civil este guvernat de principiul disponibilitatii, dar acesta nu este absolut, legiuitorul prevazand situatii in care instanta este indrituita sa se pronunte din oficiu asupra unor aspecte in vedere protejarii intereselor unor persoane.
Acesta este cazul dispozitiilor art.78 alin.1 Codul muncii, potrivit carora în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Din formularea imperativa a textului, Curtea constata ca in cazul anularii deciziei de concediere, instanta trebuie sa se pronunte din oficiu si asupra despagubirilor datorate ca urmare a efectuariii unei concedieri nelegale, chiar in lipsa unei cereri in acest sens din partea fostului salariat.
Aceasta rezulta si din interpretareaper a contrarioa dispozitiilor aliniatului 2 al aceluiasi articol, potrivit caruia la solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere. Deci doar in cazul unei solicitari exprese instanta se pronunta si asupra reintegrarii ca aspect al repunerii in situatia anterioara, in schimb, asupra despagubirilor se pronunta din oficiu in cazul in care dispune anularea deciziei de concediere.
In ceea ce priveste cel de-al doilea motiv de recurs, intemeiat pe dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, din analiza actelor si lucrarilor dosarului, Curtea constata ca este nefondat.
Astfel, nu pot fi retinute sustinerile recurentei in sensul ca lipsa motivelor care au determinat concedierea si a duratei preavizului nu ar fi prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii.
Curtea constata ca, fata de temeiul de drept care a stat la baza concedierii, in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.74 din Codul muncii, potrivit caruia decizia de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului se comunică acestuia în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului și lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziție pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art.64 din Codul muncii.
Or, analizând decizia contestata prin prisma cerințelor obligatorii, de formă, Curtea reținelipsa mențiunilor prevăzute de art.74 al.1 litera a, b si d din Codul muncii, respectiv motivele care determină concedierea, durata preavizului si lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziție pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant sau mențiunea eventualului refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite.
Simpla mentiune a temeiului de drept care a stat la baza concedierii nu echivaleaza cu indeplinirea conditiei prevazute de art.74 al.1 litera a, anagajatorul avand obligatia sa precizeze care a fost motivul care a stat la baza desfiintarii locului de munca si actul decizional ce a constituit cauza desfiintarii.
De asemenea, legea prevede expres obligatia precizarii duratei preavizului si potrivit art.77 Codul muncii, aceasta conditie de forma nu poate fi suplinita prin acte exterioare deciziei de concediere.
Curtea reține că, în măsura în care la momentul concedierii existau locuri de muncă vacante, intimata avea obligația să menționeze lista tuturor acestor locuri de muncă disponibile (cât și obligația să acorde reclamantului un termen pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant), să menționeze eventualul refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite sau, în caz contrar, să menționeze faptul că la nivelul unității nu există locuri de muncă vacante, astfel încât, din această perspectivă, această cerință legală obligatorie nu a fost respectată.
Prevederile art.64 din Codul muncii referitoare atât la obligația legală pozitivă anterioară concedierii ce incumbă angajatorului în cazul concedierii individuale pentru motive ce nu țin de persoana salariatului cât și la mențiunea în cuprinsul deciziei potrivit art.74 al.1 lit.d din Codul munciia listei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, se aplică obligatoriu, în acest caz, prin interpretarea sistematică a prevederilor art.74 al.1 din Codul muncii care indică expres mențiunile care sunt necesare ndoar pentru concedierea prevăzută la art.68 din Codul muncii, respectiv mențiunea de la litera c,fiind evidentă intenția legiuitoruluica restul mențiunilor să fie obligatorii în toate cazurile de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Prin urmare, art.74 din Codul muncii instituie direct o condiție de formă, iar indirect condiție de fond extrinsecă pozitivă, fiind o normă de trimitere la art.64, numai pentru a nu mai reitera conținutul acestuia.
Aceeași interpretare se impune și prin completarea acestor prevederi cu prevederile art.80 al.1 și 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, în conformitate cu care, în situația în care disponibilizarea nu poate fi evitată conducerea unității va comunica în scris salariatului al cărui post urmează a fi desființat dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă ori cuprinderea într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeași unitate, desfacerea contractului individual de muncă putând opera numai în cazul în care salariatului nu i se poate oferi un alt loc de muncă sau în cazul refuzului locului de muncă oferit.
Or aceasta obligatie nu a fost indeplinita de catre recurenta-intimata. Obligatia de a comunica aceste posturi ar ramane fara finalitate, fiind doar iluzorie, daca anagajatorul ar putea eluda masurile legale de protectie a salariatilor in cazul concedierii pentru motive ce nu tin de persoana acestora. trebuie sa i se dea posibilitatea efectiva, concreta sa opteze pentru unul dintre aceste posturi din lista completa, deoarece legea nu apara drepturi teoretice si iluzorii, ci drepturi concrete, efective.
Lipsa mențiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege, constituie, potrivit art.76 al.1 din Codul muncii, cauză de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere individuală pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ducând la desființarea acesteia ca nelegală, condiția mențiunilor obligatorii fiind prevăzută "ad validitatem".
Lipsa motivelor care au stat la baza desfiintarii locului de munca face imposibil si controlul temeiniciei masurii concedierii, deoarece instanta analizeaza caracterul real si serios in functie de motivul concedierii.
Lipsa conditiilor de legalitate ale deciziei contestate determina nulitatea acesteia, fara a mai fi necesara analizarea temeiniciei masurii concedierii, motiv pentru care hotararea instantei de fond este legala si temeinica, urmand ca, in baza art.312 Cod procedura civila, Curtea sa respinga recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anulare împotriva deciziei civile nr.5349/R/06.10.2009 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(4261/2009) formulată de contestatoarea SC ROMANIA SRL în contradictoriu cu intimata -.
Anulează decizia nr. 5349/R/06.10.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a-VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(4261/2009).
Respinge recursul ca nefondat.
REVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./24.11.2009
Jud. recurs:
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Maria Ceaușescu, Lizeta
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 5110/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 209/2010. Curtea de... → |
|---|
