Contestație decizie de concediere. Decizia 223/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale
Decizia civilă nr.223/
Ședința publică din 22 februarie 2010
PREȘEDINTE: Viorica Mihai Secuianu
JUDECĂTOR 2: Luminița Cristea
JUDECĂTOR 3: Anica
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de contestatorul, domiciliat în G- -/2. 4.57, împotriva sentinței civile nr.774 din 11 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17 februarie 2010 și s-au consemnat în încheierea din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 22 februarie 2010.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr.774 din 11 mai 2009, Tribunalul Galați - Secția Civilă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și în consecință a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu M și D SRL G, ca fiind prescrisă pentru perioada 10 septembrie 2001 - 30 octombrie 2005.
A respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Legato SRL G, având ca obiect contestație decizie de concediere și a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind daune morale.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr- din 31.10.2008, astfel cum a fost precizată la termenul din 04.12.2008, reclamantul, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Legato SRL G, anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr.4190/29.09.2008, reintegrarea în funcția deținută anterior, plata despăgubirilor bănești constând în drepturile bănești care i s-ar fi cuvenit din momentul desfacerii contractului și până la momentul reintegrării, și în contradictoriu cu pârâta SRL G, obligarea acesteia la încheierea unui contract individual de muncă și plata retroactivă a drepturilor salariale în cuantum de cel puțin nivelul salariului minim brut garantat în plată, de la data de 19.09.2001 până la 29.09.2008, daune morale în sumă de 600 000 RON.
În motivare, reclamantul a arătat că una din îndatoririle sale era de a căuta continuu variante de îmbunătățire a raportului preț/eficiență/calitate și, în acest scop, uzanța nu era de a anunța ofertanți și faptul că începe o negociere pentru că aceasta era o atribuțiune specifică postului. Decizia de achiziție a stelajelor a fost adusă la cunoștință directorului general. Odată cu întocmirea regulamentului de standardizare a dotărilor depozitului s-au trimis către directorul general standardele de dotare, în care apăreau rafturi, rastele, cărucioare, nu i s-a prezentat un produs, ci un proiect, care a fost discutat telefonic. Nu se poate pune problema că a cumpărat la prețuri mai mari pentru că era vorba de alte produse, cu alți indicatori.
A mai arătat că nu are relevanță că majoritatea vânzărilor care apar în cifra de afaceri a coincide cu cea a vânzărilor către Legato și, că nici în art. 150 din și nici în fișa postului nu se prevede obligația anunțării directorului general despre deciziile preliminare, cu toate că o făcea la cele importante.
Regulamentul l-a semnat abia în primăvara lui 2008, că ulterior pârâta a modificat conținutul regulamentului pentru a induce în fals o altă regulă și o altă uzanță, că, de fapt, există o multitudine de contracte și nici unul nu are viza șefului de departament.
Referitor la colaborarea cu firma cumnaților, a arătat că aceasta nu s-a făcut pe rațiuni de rudenie, ci pur comerciale.
care se invocă a fi greșit aplicate sunt cele corect convenite cu directorul general de ani de zile, în sensul că, în cazul utilitarelor, se pornea de la prețul de factură și că toate utilitarele de după 2004 au avut baza de calcul prețul de factură.
A mai precizat că decizia de sancționare se datorează refuzului de a lucra pe firma, fără remunerație, că se aflase că înființase două societăți comerciale fără legătură cu activitatea pârâtelor.
Cererea nu a fost motivată în drept.
La dosar au fost depuse înscrisuri: decizia nr.5190/29.09.2008( f 21-26), regulament intern( f 70-73, 108-114, 233-281), convocare( f 80-81), notă explicativă( f 83-84), facturi fiscale( f 106-107, 128-184), raport de control( f 115-118), contract individual de muncă ( f 119-120), alte înscrisuri( f 121-127,291-297), contract de vânzare cumpărare ( f 298-301), alte contracte( f 302-370). Contestatorul a depus alte înscrisuri în anexele 1-37.
Pârâta Legato SRL G, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că s-a dispus concedierea contestatorului în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii pentru prejudicierea intereselor societății și a imaginii acesteia, practicarea concurenței neloiale și favorizarea unor agenți economici în dauna societății, transmiterea informațiilor de serviciu cu caracter confidențial. A arăta că abaterea disciplinară săvârșită constă în încălcarea normelor prevăzute în fișa postului și art. 150al. 4,5 din regulament.
A precizat că, la controlul dispus pentru verificarea activității contestatorului s-a constatat că relațiile comerciale cu cele două societăți SRL și Automotive SRL, sunt contrare uzanțelor, în scopul favorizării acestora.
în numele societăților de rafturi, rastele etc. s-a făcut cu încălcarea atribuțiilor din fișa postului, respectiv: fără existența unui contract de achiziții semnat de șeful departamentului juridic, financiar, achiziții și de directorul general, nu a obținut aprobare și nu a informat cu privire la cantitate, preț și sortimente achiziționate, ascunzând faptul că asociații sunt cumnații săi, că a acceptat majorări de preț fără licitație și fără a obține oferte de la alți furnizori, că a vândut 3 autoutilitare la prețuri mai mici, prin neglijarea formulei de calcul.
A fost administrată proba cu interogatoriul pârâtelor( 206-214).
Analizând materialul probator administrat, instanța constată că acțiunea este neîntemeiată.
Prin decizia 4190/29.09.2008 contestatorul a fost sancționat disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă, pentru săvârșirea următoarelor fapte:
- în numele societăților de rafturi, rastele etc. în perioada martie 2007- august 2008 de la SRL, fără existența unui contract de achiziții semnat de șeful departamentului juridic, financiar, achiziții și de directorul general, nu a obținut aprobare și nu a informat cu privire la cantitate, preț și sortimente achiziționate, ascunzând faptul că asociații sunt cumnații săi;
- a acceptat majorări de preț fără licitație și fără a obține oferte de la alți furnizori, fără act adițional la contractul de achiziții și fără informarea conducerii societății;
- a vândut autoutilitare către Automotive SRL și SRL G, la prețuri mai mici, prin neglijarea formulei de calcul, ascunzând faptul că asociatul firmei Automotive SRL, este prietenul și asociatul lui de la altă firmă;
Faptele au fost încadrate în art. 150,200,201,203 din regulament, cu trimitere
la 277,278 din Regulamentul intern.
Răspunderea specifică relației de muncă, răspunderea disciplinară intervine ori de câte ori persoana angajată încalcă, prin fapta săvârșită cu vinovăție, obligația de a respecta disciplina muncii.
Răspunderea disciplinară presupune întrunirea cumulativă a următoarelor cerințe:
- existența unor abateri de la obligațiile de serviciu ale salariatului, inclusiv încălcarea normelor de comportare;
- fapta salariatului să fie săvârșită cu vinovăție;
- prin fapta sa salariatul să fi adus atingere ordinii necesare bunei desfășurări a activității în unitate;
Un prim aspect în dispută este forma regulamentului intern valabilă la momentul fiecărei fapte reținute ca abatere disciplinară, având în vedere susținerile contestatorului că modificările prezentate în instanță nu i-au fost aduse la cunoștință și înscrisurile depuse în acest sens la dosar de către contestator.
Pentru prima faptă reținută ca abatere disciplinară, perioada de referință este martie 2007- august 2008.
Potrivit art. 150 al. 3, 4 din regulament( forma depusă de angajator - 233 -280), printre obligațiile șefului departamentului logistică se rețin acelea de a aduce la cunoștința managerului general deciziile preliminare de închiriere sau achiziție și de a finaliza operațiunea de contractare numai după acceptul scris al directorului general și avizarea contractului de către departamentul juridic.
Același articol, în forma depusă de contestator( anexa 6) prevede însă că șeful departamentului logistică negociază contractele de achiziții depozite sau dotări, aduce la cunoștința directorului general deciziile preliminare de închiriere sau achiziție și finalizează operațiunea de contractare.
Împrejurarea că numai procesul verbal de înștiințare privind modificările regulamentului( 111) a fost semnat de contestator, coroborate cu corespondența pe mail din 29.01.2008 din care rezultă modificările regulamentului din ianuarie 2008, faptul că societatea nu a făcut dovada că a adus la cunoștința salariatului forma depusă în instanță a art. 150 din regulament, conduc la concluzia că salariatul cunoștea doar acea formă a regulamentului pe care a depus-o la dosar( anexa 6).
La această concluzie se adaugă și împrejurarea că societatea a depus la dosar contracte semnate de directorul general care se referă doar la relațiile cu băncile, societăți de asigurare,contract cadru cu furnizorul de carburant( 302-365), deci pentru aspecte esențiale în funcționarea întregii societăți, și nu pentru contractele care priveau contractele curente ale fiecărui departament.
Nu s-a făcut deci dovada că ar fi existat contracte de achiziții avizate de directorul general sau de departamentul juridic și că doar celui cu SRL G, i-au lipsit aceste avize.
În consecință, faptele reținute în decizia de sancționare vor fi raportate la art. 150 din regulamentul intern, în forma depusă de contestator.
Din corespondența pe mail depusă de contestator (anexele 21,24-26) rezultă că acesta și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, a adus la cunoștința directorului general deciziile preliminare de închiriere sau achiziție și a finalizat operațiunea de contractare, prin încheierea contractului cu SRLG (anexa 22).
Nu s-a dovedit nicio încălcare a art.150 din regulamentul intern.
Faptele reținute, de achiziționare în numele societăților de rafturi, rastele etc. în perioada martie 2007- august 2008 de la SRL G, ascunzând faptul că asociații sunt cumnații săi, se încadrează, însă, în art.278 din regulamentul intern ( existent atât în forma depusă de contestator, cât și de intimată), articol reținut ca temei de drept în decizia contestată, în sensul că, societatea a fost indusă în eroare de către contestator, prin declarații nesincere ale acestuia referitoare la calitatea administratorilor SRL G, pe care contestatorul avea obligația, cel puțin morală, dacă nu și deontologică, de aoc omunica. Omisiunea a fost făcută de către contestator în vederea obținerii unor drepturi sau avantaje necuvenite, fie ele și indirecte( crearea unui profit societății administrate de cumnații săi). Această prevedere exista și în formele anterioare ale regulamentului intern( art.25 al final din regulamentul semnat pe fiecare pagină de contestator - 114).
Chiar în condițiile în care contestatorul a afirmat că relațiile cu această societate s-au bazat pe principii comerciale și că a luat măsuri suplimentare pentru a nu fi acuzat de favoritism, instanța apreciază că, acesta avea obligația de a aduce la cunoștința angajatorului împrejurarea specială în care se afla, să discute despre eventuala incompatibilitate și să lase angajatorului decizia finală asupra derulării raporturilor comerciale. Aceasta cu atât mai mult cu cât contestatorul cunoștea că firma cumnaților săi este recent înființată și că nu a avut raporturi comerciale cu alte societăți. De asemenea, contestatorul știa că aceasta este o situație atipică, cunoștea atitudinea angajatorului în cazuri similare, deci putea aprecia importanța unei astfel de informații pentru angajator. De aceea, instanța apreciază că ascunderea acestei informații s-a făcut deliberat.
aceste aspecte și luând singur astfel de decizii, contestatorul s-a expus unei situații incompatibilă cu exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul firmei.
Având în vedere condițiile economiei de piață, principiile concurenței, în mod corect angajatorul a considerat această ascundere a adevărului și practicarea de relații comerciale cu o societate aparținând familiei contestatorului ca fiind o abatere disciplinară gravă, de natură să afecteze încrederea în onestitatea salariatului, chiar dacă prin aceasta nu s-a creat un prejudiciu material societății intimate.
Instanța nu a reținut expertiza contabilă ca probă pentru un eventual prejudiciu, de vreme ce este extrajudiciară și a apreciat că sancțiunea poate fi aplicată chiar în lipsa unui prejudiciu material direct creat angajatorului.
Fapta constituie abatere disciplinară, constituind o abatere de la obligațiile morale de serviciu, a fost săvârșită cu intenție, a adus atingere ordinii interne din societate prin slăbirea încrederii în fidelitatea salariatului și atrage, potrivit regulamentului intern, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
În ceea ce privește faptele de vânzare a autoutilitarelor prin aplicarea eronată a formulei de calcul, afirmațiile intimatei Legato SRL G, nu au fost dovedite cu nici un mijloc de probă. Deși i s-a pus în vedere să depună un înscris din care să rezulte formula de calcul agreată sau să facă dovada că a stabilit un mod de calcul și l-a adus la cunoștință contestatorului, societatea nu și-a îndeplinit această obligație. Sarcina probei revenea angajatorului, dar afirmația contestatorului că formula de calcul pentru autoutilitare era diferită de cea pentru autoturisme, în sensul că se pornea de la prețul din factură, și nu de la prețul de catalog, nu a fost combătută de angajator prin nici un mijloc de probă. Acesta s-a mulțumit să arate că pentru ambele categorii trebuia folosită aceeași formulă. Nici măcar nu a depus diligențe pentru a dovedi că a aplicat formula de calcul invocată de angajator corect în alte situații și că a greșit numai atunci când a fost vorba de cele două societăți, pe care le-ar fi favorizat. Este culpa angajatorului că nu a stabilit, în scris, proceduri de lucru clare, pe care să le aducă la cunoștința salariaților.
În consecință, această faptă privind vânzarea autoutilitarelor nu poate fi reținută ca abatere disciplinară întrucât nu s-a constatat vreo abatere de la obligațiile de serviciu.
În ceea ce privește acțiunea formulată în contradictoriu cu SRL G, se constată că reclamantul, deși asistat de avocat, a solicitat obligarea acesteia la încheierea unui contract individual de muncă și plata retroactivă a drepturilor salariale în cuantum de cel puțin nivelul salariului minim brut garantat în plată, de la data de 19.09.2001 până la 29.09.2008.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată din oficiu, instanța apreciază că este întemeiată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 283 alin.1 litera c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Or, reclamantul a solicitat plata drepturilor salariale pentru o perioadă mai mare de trei ani, deși dreptul la acțiune se năștea la sfârșitul fiecărei luni.
În consecință, acest capăt de cerere pentru perioada 10.09.2001 - 30.10.2005 a fost respins ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Cu privire la fondul cauzei, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la încheierea retroactivă a unui contract individual de muncă. Or, încheierea unui contract se bazează pe principiul libertății contractuale, presupune un acord de voință liber exprimat de ambele părți contractante. Nimeni nu poate fi obligat la încheierea unui contract.
În situația în care acest acord de voință ar fi existat, dar nu ar fi fost încheiat înscrisul care să facă această dovadă, contestatorul ar fi avut posibilitatea ca, în baza art.16 al. 2 din Codul muncii să dovedească, prin orice alt mijloc de probă existența acestui contract. Reclamantul nu a uzat de această modalitate procedurală, ci a ales acțiunea pentru obligarea la încheierea unui contract.
Dat fiind principiul disponibilității, dar și al respectării drepturilor procesuale ale fiecărei părți, instanța nu poate modifica obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost sesizată, cu atât mai mult cu cât ambele părți au fost asistate/ reprezentate de avocat și aceste aspecte au fost puse în discuția părților, dar reclamantul nu a înțeles să reformuleze obiectul cererii.
În consecință, față de obiectul cererii rezultă că reclamantul recunoaște că nu a existat un contract individual de muncă încheiat între el și SRL G, deci nu există un temei juridic pentru plata unor drepturi salariale. Dreptul salarial este o contraprestație a muncii efectuate în baza unui contract individual de muncă.
Impotriva acestei sentințe civile, în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie prin prisma motivelor prevăzute de art.304/1 cod pr. civilă.
Susține recurentul în dezvoltarea motivelor de recurs - și care vizează în principal greșita menținere a deciziei de concediere, că în mod eronat a reținut prima instanță incidența în cauză a dispozițiilor art.278 din, apreciind total eronat că faptele sale constituie o abatere de la obligațiile morale de serviciu, că a omis cu bună știință să aducă la cunoștința angajatorului relațiile de rudenie cu administratorul SRL G și tocmai pentru a obține avantaje materiale ar fi adus astfel atingere principiului concurenței.
In argumentarea acestor critici, recurentul susține că nu a prejudiciat nicicum societatea respectivă și nici nu a afectat imaginea acesteia, prin întreaga sa activitate, el respectând întocmai atribuțiile de serviciu conform fișei postului, interesele angajatorului său fiind respectate în toate contractele încheiate cu terțele persoane, toate " situațiile" fiind tratate identic corect.
Că, deși s-a reținut în sarcina sa practicarea concurenței neloiale și favorizarea unor agenți economici în dauna Legato SRL G, prin maniera de organizare a licitației - cu stabilirea cerințelor identice și atingerea ofertei optime, a demonstrat că nu a favorizat o altă societate în dauna intereselor intimatei în cauză.
Mai mult, a uzat de relația sa cu administratorul SRL G, tocmai pentru a obține avantaje pentru angajator, respectiv amânări la plată, compensări în avantajul Legato SRL G, cerințe de dotare suplimentare și neplătite, amânarea acceptării scumpirilor și alte asemenea.
Că, unitatea angajatoare nu a putut dovedi transmiterea unor informații de serviciu cu caracter confidențial, oricum decizia de concediere nu vizează acest aspect.
In concluzie, cum nici nu a lipsit nemotivat timp de 3 zile consecutiv, nu a sustras bunuri materiale aparținând societății, nu a refuzat să fie prezent ca urmare a rechemării din concediu iar relația sa cu SRL G, nu numai că nu a ascuns-o, ci a fost chiar acceptată de angajator, fiind în avantajul acestuia, consideră recurentul că în mod greșit s-a menținut decizia de concediere emisă de angajator, în temeiul art.278 din
In plus, susține recurentul că instituția incompatibilității nu se găsește reglementată în sfera raporturilor juridice private.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea M și D SRL G, la încheierea contractului individual de muncă și obligarea la plata drepturilor salariale restante, recurentul susține că în mod greșit a apreciat prima instanță că ar fi inadmisibil. In opinia recurentului, în favoarea sa operează o prezumție legală în sensul că, dovedind prestația unor servicii în favoarea acestei pârâte, se impune obligarea sa la încheierea unui contract individual de muncă, cu începere de la data de 31 octombrie 2005 și până la 29 septembrie 2008.
Recursul declarat este nefondat, și va fi respins ca atare pentru cele ce urmează;
Atât timp cât la baza emiterii deciziei nr.4190/29 septembrie 2008, unitatea petentă Legato SRL G, a reținut în sarcina angajatului, că acesta a achiziționat în numele societății, rafturi, rastele, în perioada martie 2007 - august 2008, de la SRL G (aflat în relații de rudenie cu administratorul acesteia ), fără existența unui contract de achiziții semnat de șeful departamentului juridic, financiar și achiziții și de directorul general, că nu a obținut aprobare și nu a informat cu privire la cantitate, preț și sortimentele achiziționate, ascunzând totodată faptul că asociații respectivi sunt cumnații săi, mai mult a acceptat majorări de preț fără licitație, și fără a obține oferte de la alți furnizori, că a vândut autoutilitare către Automobile SRL și, la prețuri mai mici, prin neglijarea formulei de calcul, orice critică privind greșita menținere a deciziei de concediere a recurentului este total nejustificată și lipsită de suport probator.
Susținând că nu se face vinovat de săvârșirea unor alte abateri disciplinare (care nici nu au fost reținute în respectiva decizie) recurentul nici nu a putut răsturna afirmațiile pe deplin dovedite ale angajatorului în sensul că prin modalitatea încheierii unor contracte cu cele două societăți, au fost încălcate principiile unei concurențe loiale, recurentul acționând în mod vădit în avantajul societăților cumnaților săi.
Nici critica greșitei respingeri a cererii privind obligarea pârâtei M și D SRL G, la încheierea contractului individual de muncă nu poate fi primită, instanța de fond acționând corect, că încheierea unui contract presupune un acord de voință liber exprimat de ambele părți contractante.
Cum reclamantul nu a putut dovedi existența unui acord de voință în acest sens, orice critică privind greșita neobligare a pârâtei la încheierea contractului individual de muncă este total nejustificată.
Pentru toate acestea, Curtea, va respinge ca nefondat recursul, soluția instanței de fond fiind pe deplin justificată și amplu argumentată.
In drept, fiind aplicabile dispozițiile art.312 pct.(1) cod pr. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul, domiciliat în G- -/2. 4.57, împotriva sentinței civile nr.774 din 11 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
Obligă recurentul să plătească intimaților suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. /19.03.2010
Tehn. A,
5 ex./19.03.2010
fond - - + asistenți judiciari - și
Președinte:Viorica Mihai SecuianuJudecători:Viorica Mihai Secuianu, Luminița Cristea, Anica
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 651/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 748/2008. Curtea de... → |
|---|
