Contestație decizie de concediere. Decizia 225/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 225
Ședința publică de la 11 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Cristina Mănăstireanu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de UNIVERSITATEA " " DIN I, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 1915 din 19 X 2007 Tribunalului Iași, intimat fiind, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat - pentru recurentă și avocat pentru intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care avocat depune pentru recurentă înscrisuri în susținerea motivelor de recurs constând în copii după procesul verbal nr.834 din 9 09 2004 încheiat în ședința Senatului Universității și după o hotărâre adoptată în ședința Senatului din 26 09 2007.
Avocat depune copie după Monitorul Oficial nr.746 din 2 XI 2007.
Părțile precizează că nu mai au cereri de formulat.
Avocat solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare. Instanța de fond a constatat nulitatea absolută a decizie nr.15/15 V 2007 motivat de faptul că această decizie de concediere este semnată de rector care nu ar fi avut calitatea de reprezentant legal al angajatorului. S-a reținut că că prin Ordinul nr. 4320/2004, dl. nu a fost confirmat în funcția de rector. Acesta a contestat ca nelegal actul administrativ însă ICCJ a apreciat ca fiind legal ordinul. Însă este o diferență între nelegalitate și neconfirmare. Senatul s-a întrunit și a invalidat Ordinul. Chiar dacă Ordinul Ministrului a fost emis în mod legal, odată ce acest act a fost invalidat de Senatul universitar, el nu mai produce efecte juridice, consecința fiind menținerea acestuia în funcția de rector al Universității. Legea 128/1997 acordă posibilitatea ca decizia finală să aparțină senatului universitar și nu ministrului. A depus înscrisuri din care rezultă că atât vechiul cât și noul a semnat și a recunoscut toate actele ca fiind valide și semnate de rectorul
Instanța de fond a obligat reîncadrarea contestatorului pe postul deținut anterior. Reîncadrarea în muncă semnifică încheierea unui nou contract de muncă, față de reintegrare care implică reluarea activității în temeiul vechiului contract de muncă. Dacă s-ar proceda la o reîncadrare aceasta trebuie făcută de la data pronunțării sentinței recurate, ori plata unor drepturi salariale dispusă de instanța de fond de la desfacerea contractului de muncă până în prezent nu ar avea temei legal.
Concluzionând, solicită admiterea recursului și pe fondul cauzei să se respingă contestația. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimat, precizează că Universitatea "" din I, ca instituție de învățământ superior, este parte a sistemului de învățământ național. Prin Ordinul 4320 din 21 iulie 2004, Ministerul Educației și Cercetării a statuat că nu se confirmă în funcția de rector al Universități din I, dl.prof.. Împotriva acestui ordin a formulat o plângere la ICCJ care a pronunțat decizia civilă 1072 prin care se constată legalitatea ordinului criticat.
In toată această perioadă Universitatea nu a avut un rector funcționând legal. Nici până în acest moment nu a fost emis un ordin al ministrului care să-i confirme calitatea de rector al dl.. In consecință, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond. Fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată sub nr. 4415/99/20.06.2007, contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei nr.15/15.05.2007 a Universității " " I, solicitând anularea deciziei, reîncadrarea pe funcția deținută anterior, plata drepturilor salariale până la reintegrarea efectivă și acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale contestatorul a arătat următoarele:
La data de 15.05.2007, contractul său de muncă, înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă I sub nr.14707/1999, a încetat din inițiativa angajatorului, motivat de faptul că ar fi avut loc reorganizarea activității de cercetare științifică.
Contestatorul a invocat faptul că decizia nr.15/15 mai 2007a fost semnată de domnul profesor, deși acesta nu este rector al universității.
Astfel, se susține că, în conformitate cu decizia irevocabilă nr.1072 din 20 februarie 2007, s-a menținut ca fiind legal și temeinic Ordinul nr.4320/2004 al Ministerului Educației și Cercetării, de invalidare din funcție a profesorului.
În dovedirea cererii, contestatorul a solicitat probele cu înscrisuri și interogatoriu, probe încuviințate de către instanța de fond.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Universitatea " " Ias olicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată, întrucât decizia contestată este legal semnată de rectorul acesteia, domnul profesor, ales de către Senatul universitar, la data de 15.09.2005, în această funcție, în urma emiterii Ordinului nr.4310/2005 al Ministrului Educației și Cercetării.
S-a mai arătat că, având în vedere și modificarea Legii învățământului nr.84/1995, în ceea ce privește învățământul universitar privat, prin introducerea art.1161,motivul invocat de contestator este neîntemeiat.
Intimata depune la dosar înscrisuri în contradovadă.
Prin sentința civilă nr.1915/19.10.2007, Tribunalul Iașia admis în parte contestația formulată, a constatat nulitatea deciziei contestate, a dispus reîncadrarea contestatorului pe postul deținut anterior emiterii deciziei și obligarea intimatei să-i plătească contestatorului drepturile salariale restante începând cu data încetării contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Prin aceeași hotărâre, s-a respins cererea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Ordinul nr.4320/21.07.2004 al Ministrului Educației și Cercetării, s-a dispus neconfirmarea în funcția de rector al Universității " " Iap rofesorului.
Conform procesului-verbal din 22.02.2007, în ședința Senatului Universității " " I, a fost reconfirmat în funcția de rector domnul. Dispozițiile art.74 alin.1 din Legea nr.128/12.07.1997 prevăd însă că: " Funcțiile de conducere din instituția de învățământ superior, cu excepția rectorului, se confirmă de senatul universitar. Rectorul ales de senatul universitar, se confirmă prin ordin al ministrului învățământului."
S-a reținut că, la momentul emiterii deciziei nr.15/15.05.2007, domnul nu fusese confirmat în funcția de rector prin ordin al ministrului, astfel încât nu avea calitatea să reprezinte Universitatea " " I și să semneze decizia.
Pentru aceste motive, s-a reținut că decizia contestată este lovită de nulitate absolută.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs Universitatea " " I, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat doar legalitatea Ordinului nr.4320/21.07.2004 al Ministrului Educației și Cercetării, în sensul că nu a fost emis cu încălcarea normelor legale în vigoare, nu și faptul că acesta își va produce efecte și în continuare.
Se mai arată că instanța supremă a reținut, în considerentele deciziei sale, faptul că Ordinul nr.4320/21.07.2004 al Ministrului Educației și Cercetării a fost invalidat de Senatul universitar, potrivit procedurii instituite prin art.74 alin.3 din Legea nr.128/1997. Întrucât acest act nu mai produce efecte juridice, se susține că domnul a fost menținut în funcția de rector al Universității " "
Recurenta mai invocă faptul că, prin introducerea art.1162în Legea învățământului, a fost eliminată procedura confirmării rectorului de către ministrul învățământului, pentru universitățile private.
Se mai arată că, în mod nelegal, prima instanță a dispus reîncadrarea contestatorului pe postul deținut anterior și obligarea universității de a-i plăti acestuia drepturile salariale de care a fost lipsit prin emiterea deciziei contestate, întrucât instanța nu poate să se subroge în drepturile angajatorului de a-și da consimțământul la încheierea contractului de muncă.
Recurenta depune la dosar înscrisuri în susținerea motivelor de recurs.
Analizând recursul formulat de Universitatea " " I, prin prisma disp.art.3041Cod.proc.civilă, se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Decizia nr.15/15.05.2007, de concediere a intimatului, în temeiul disp.art.65 și 66 din Codul muncii, a fost semnată, în calitate de Rector al Universității " " din I, de domnul.
Prin Ordinul nr.4320/21.07.2004 al Ministrului Educației și Cercetării, s-a dispus neconfirmarea în funcția de Rector al Universității " " din Iap rofesorului.
Prin procesul-verbal din 22.02.2007, în ședința Senatului Universității " "din I, a fost reconfirmat, în funcția de rector, domnul, însă, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit disp.art.74 alin.1 din Legea nr.128/1997 privind Statutul cadrelor didactice, rectorul, ales de senatul universitar, se confirmă prin ordin al ministrului învățământului.
De asemenea, art.93 alin.2 din Legea învățământului nr.84/1995, prevede că rectorul se alege de către senat și se confirmă prin ordin al ministrului educației și cercetării.
Dispozițiile art.1162alin.1 din Legea învățământului prevăd într-adevăr că: " Structurile și funcțiile de conducere ale universităților particulare, atribuțiile, modul de constituire, durata mandatelor și limitele de vârstă ale cadrelor didactice sunt stabilite de carta universității. Deciziile definitive în acest sens, revin universității."
Art. 103 alin.2 din Legea nr.84/1995 prevede însă că instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor acestei legi, fiind astfel necesară confirmarea rectorului universităților particulare de către ministrul educației și cercetării.
Se reține că, la data emiterii deciziei de concediere contestate, domnul nu era confirmat în funcția de rector, prin ordin al ministrului educației și cercetării, astfel încât acest act este lovit de nulitate absolută.
Se reține ca fiind nefondat și motivul de recurs privind greșita reîncadrare a contestatorului pe postul deținut anterior și obligare a universității de a-i plăti acestuia drepturile salariale de care a fost lipsit prin emiterea deciziei contestate, având în vedere, pe de o parte, disp.art.76 și 78 din Codul muncii și pe de altă parte, faptul că prima instanță a dispus de fapt repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere și nu a obligat universitatea la încheierea unui nou contract de muncă cu intimatul.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civ. urmează să se respingă recursul formulat de Universitatea " "din I și să se mențină sentința pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Universitatea " "din I, prin reprezentant, împotriva sentinței civile nr.1915/19.10.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 16.05.2008;
Jud.fond: Tribunalul Iași -
-
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Cristina Mănăstireanu
| ← Conflict de muncă. Decizia 537/2008. Curtea de Apel Ploiesti | Contestație decizie de sancționare. Decizia 23/2008. Curtea... → |
|---|
