Contestație decizie de concediere. Decizia 2299/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Comentarii

0

Dosar nr-

Format vechi nr.97/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.2299/

Ședința publică de la 08 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Uță Lucia

JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 3: Cristescu

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul împotriva sentinței civile nr.6869 din data de 05.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC""SA, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de concediere".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul,personal și asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.34485 din 08.04.2009 depusă la dosar-fila 39 și intimataSC""SA,prin consilier juridic în baza delegației de serviciu nr.1813 din 06.04.2009 depusă la dosar-fila 40.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 03.04.2009, întâmpinare însoțită de înscrisuri în fotocopie din partea intimatei SC""SA.

Recurentul, prin avocat, având cuvântul, arată că a solicitat cauza la amânare în vederea comunicării întâmpinării formulată de intimată.

Curtea, în ședință publică, procedează la comunicarea întâmpinării formulată de intimată împreună cu înscrisurile anexate alăturat către reprezentantul legal al recurentului.

Recurentul, prin avocat, având cuvântul, arată că pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării formulată de intimată, solicită lăsarea cauzei la ordine.

La reluarea pricinii, respectiv la ordine, se prezintă recurentul,personal și asistat de avocat și intimataSC""SA,prin consilier juridic.

Recurentul, prin avocat, având cuvântul, arată că față de împrejurarea că în speță se face referire la urmărirea penală pornită împotriva recurentului, depune la dosar comunicarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B, în fotocopie și certificată cu mențiunea "conform cu originalul", prin care s-a dispus scoaterea recurentului de sub urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.249

Cod Penal

Intimata SC""SA, prin consilier juridic, având cuvântul, arată că nu are cunoștință de această comunicare.

Recurentul, prin avocat, în ședință publică, pune la dispoziția reprezentantului legal al intimatei comunicarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4

Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.

Recurentul, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, în mod greșit a reținut că recurentul în cauză a încălcat prevederile Hotărârii Consiliului de Miniștrii nr.2230 din 08.12.1969, însă, articolul pe care salariatul nu l-a respectat, respectiv, art.9 lit."b", prevede că în cazul în care se constată că bunurile din gestiune sunt depreciate, degradate, distruse sau sustrase, gestionarul are obligația de a comunica în termen de 24 de ore conducerii unității situația acestor bunuri.

Față de această împrejurare, solicită a se observa că în dreptul muncii nu există noțiunea de organizație socialistă. În plus, prevederile Legii nr.14/1971 și ale Legii nr.5/1978 au fost abrogate expres prin Legea nr.15/1990, pe de o parte, iar pe de altă parte, societatea intimată este o societate comercială și, față de această situație, îi sunt aplicabile dispozițiile art.2 din Legea nr.31/1990, prin care sunt enumerate toate tipurile de societăți, fără vreo referire la organizațiile socialiste.

Mai mult decât atât, solicită a se observa că numai prevederile Legii nr.22/1969 au suferit o modificare, în sensul că, toți termenii de organizație socialistă au fost înlocuiți cu termenii de agenți economici, astfel încât, față de dispozițiile art.9 din nr.2230/1969 raportat la toate celelalte articole din lege și coroborate cu art.154 din Constituția României, această Hotărâre a Consiliului de Miniștri este inaplicabilă, deoarece nicio lege nu poate reglementa raporturile de muncă al unei organizații socialiste.

Față de faptul că recurentul în cauză nu a sesizat în scris administratorul societății intimate cu privire la lipsa bunurilor sustrase, solicită a se observa că acesta a informat conducerea societății cu privire la lipsa acestor bunuri și a întreprins toate demersurile necesare, astfel cum rezultă din documentația aflată la dosar și în raport de care a înțeles să invoce dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. dat fiind faptul că societatea intimată nu a fost prejudiciată, dar a fost informată cu privire la lipsa bunurilor din gestiunea sa.

În concluzie, în raport de actele normative invocate, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii acțiunii, întrucât atât sentința instanței de fond, cât și decizia de casare se sprijină pe un înscris caduc.

Cu cheltuieli de judecată, respectiv, cele suportate de recurent la instanța de fond, depunând la dosar concluzii scrise.

Intimata SC""SA, prin consilier juridic, având cuvântul, arată că în ceea ce privește actul normativ invocat de către recurent, prin avocat, lasă la aprecierea instanței interpretarea acestuia, întrucât recurentul în cauză, în fața instanței de fond, a avut posibilitatea de a invoca excepția de neconstituționalitate a acestuia, pe de o parte, iar pe de altă parte, la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri prin care se arată că acest act normativ nu a fost atacat.

Având în vedere cele susținute atât oral cât și prin întâmpinarea formulată, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.

Recurentul, prin avocat, având cuvântul în replică, solicită a se avea în vedere dispozițiile deciziei nr.74/1994 a Curții Constituționale, prin care a fost soluționată excepția de neconstituționalitate a Legii privind acordarea unor facilități suplimentare investitorilor străini, față de Legea nr.35/1991, republicată.

Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.6869 din 05.11.2008, pronunțată în dosarul nr.23819/3/LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în fond după casare, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata "", precum și cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Potrivit contractului individual de muncă nr. 1241/2003, contestatorul a fost salariatul intimatei, pe postul de primitor-distribuitor.

Prin decizia nr. 28/05.04.2007, intimata a dispus, în temeiul art. 61 lit. a) din Codul muncii,concedierea disciplinară a salariatului, începând cu data de 06.04.2007.

Tribunalul a reținut legalitatea deciziei, arătând că, în cauză, nu este incidentă nici una dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 267 alin. 2 și 268 alin. 1 și 2 din Codul muncii.

Sub aspectul temeiniciei, prima instanță a reținut că, prin decizia contestată, salariatul a fost sancționat disciplinar, cu desfacerea contractului individual de muncă, întrucât, în calitate de gestionar, nu a comunicat conducătorului societății, în scris, în termen de 24 de ore de la constatarea din data de 07.03.2007, că din gestiunea sa au fost sustrase materiale, deși avea această obligație stabilită prin dispozițiile art. 9 lit. b) din nr. 2230/1969.

Prin aceeași decizie de sancționare s-a reținut că salariatul gestionar a declanșat o inventariere neoficială a materialelor de sudură, pătrunzând în zona de unde au fost sustrase materialele, unde a mutat materiale din locurile în care fuseseră depozitate, fapt care a avut drept consecință degradarea sau distrugerea eventualelor urme sau indicii rămase în urma sustragerii.

A mai constatat prima instanță că, din cuprinsul procesului-verbal nr. 1/02.04.2007, întocmit de Comisia de cercetare disciplinară prealabilă, reiese că, în data de 07.03.2007, contestatorul a constatat lipsa din gestiunea sa a unei cantități însemnate de electrozi de sudură din inox, fapt recunoscut de contestator prin cererea de chemare în judecată, în care se susține că, la data de 07.03.2007, gestionarul a adus la cunoștința șefului său despre lipsa unor materiale, însă acesta l-a împiedicat să formuleze o sesizare în scris.

Prima instanță a reținut că această situație de fapt nu poate fi reținută, câtă vreme informarea verbală nu îl poate exonera pe salariat de respectarea obligației prevăzute de lege, iar împrejurarea că șeful direct al contestatorului l-ar fi împiedicat să sesizeze conducere unității nu a fost dovedită cu probe concludente.

Prin urmare, instanța de fond a reținut că salariatul a săvârșit cu vinovăție o abatere disciplinară constând într-o inacțiune.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, prevăzute de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, contestatorul a arătat, în esență, următoarele:

Deși instanța de fond a reținut incidența în cauză a dispozițiilor nr. 2230/1969 privind gestiunea bunurilor materiale ale organizațiilor socialiste, nu s-a observat că intimata nu este organizație socialistă în înțelesul actului normativ ce se pretinde a fi încălcat.

Astfel, prin art. 58 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, au fost abrogate Legea nr. 5/1978 cu privire la organizarea și conducerea unităților socialiste de stat, precum și la funcționarea acestora pe baza autoconducerii muncitorești și a autogestionării economico-financiare, Legea nr. 14/1971 cu privire la gospodărirea fondurilor fixe, resurselor materiale și aprovizionării tehnico-materiale, precum și orice alte dispoziții contrare.

În concluzie, a susținut recurentul, instanța de fond în mod greșit a făcut aplicarea dispozițiilor nr. 2230/1969 - act subsecvent Legii nr. 14/1971 -, în condițiile în care acest act normativ, prin reglementarea unor relații de muncă între subiecte de drept inexistente, este un act normativ căzut în desuetudine.

Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.

În recurs, nu au fost administrate probe noi.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, conform art. 304¹din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Nu poate fi primită susținerea recurentului în sensul că nr. 2230/1969 reglementează raporturi juridice care nu mai sunt prevăzute de actuala Constituție, față de inexistența subiectului de drept "organizație socialistă", așa încât actul normativ menționat contravine dispozițiilor art. 154 și 73 lit. p) din Legea fundamentală, urmând a fi considerat inaplicabil.

Curtea reține că raporturile de muncă sunt acele raporturi juridice care se din încheierea contractului individual de muncă între salariatul persoană fizică și angajatorul persoană fizică sau persoană juridică și, în privința acestor raporturi sunt incidente dispozițiile Codului muncii, inclusiv cele privind răspunderea disciplinară.

Codul muncii, lege organică prin care este reglementat regimul general al raporturilor de muncă, nu individualizează categoriile de angajatori, ci definește doar noțiunea, în cuprinsul art. 14 alin. 1, text care dispune în sensul că "prin angajator se înțelege persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forță de muncă, pe bază de contract individual de muncă".

Or, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Codul muncii, acesta reglementeazătotalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, cu excepția celor născute potrivit reglementărilor unor legi speciale, în măsura în care legile speciale aplicabile conțin dispoziții derogatorii.

Se reține că, astfel cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, între părți s-au stabilit raporturi de muncă, al căror izvor se găsește în contractul individual de muncă nr. 1241/05.05.2003, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale nr. 1241/05.05.2003 (conținând o clauză de confidențialitate), nr. 1919/27.08.2003 (prin care s-a modificat locul de muncă și felul muncii, contestatorul fiind trecut în funcția de gestionar, cu începere din data de 16.08.2003) și nr. 346/12.06.2006 (prin care s-a modificat salariul).

La lit. N "Dispoziții finale" din contractul individual de muncă al contestatorului se menționează că prevederile acestuia "se completează cu dispozițiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii și ale Contractului Colectiv de Muncă la Nivelul "" A

Totodată, între atribuțiile și responsabilitățile contestatorului înscrise în fișa postului, semnată de acesta la data de 10.10.2004, este menționată și "organizarea, primirea, depozitarea și conservarea fără pierderi, degradări, sustrageri a materialelor", ceea ce face pe deplin aplicabile dispozițiile nr. 2230/1969, act normativ care nu a fost abrogat.

Este adevărat că, potrivit prevederilor Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, fostele unități economice de stat au fost organizate a regii autonome și societăți comerciale - pe acțiuni sau cu răspundere limitată, inițial, cu capital majoritar de stat.

Însă, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 15/1990, în temeiul acestui act normativ s-a produs o transformare a fostelor unități economice de stat, persoane juridice care și-au încetat existența, concomitent cu înființarea,în locul lor, a unor alte persoane juridice.

Prin urmare, a operat o transmisiune universală, noile persoane juridice fiind continuatoarele, succesoarele universale ale persoanelor juridice care au încetat prin transformare.

Totodată, se reține că drepturile și obligațiile ce intră în conținutul raportului de muncă stabilit între părți în baza contractului individual de muncă încheiat cu respectarea prevederile legale în vigoare, aflate în concordanță cu dispozițiile actualei Constituții a României, nu diferă esențial de cele stabilite între fostele organizații socialiste și salariații lor având calitatea de gestionari.

Așa fiind, nu se poate considera că prevederile nr. 2230/1969 sunt inaplicabile, fiind căzute în desuetudine, cât timp ieșirea din uz a unui act normativ ce nu a fost abrogat intervine numai în acele situații în care rațiunile pentru care a fost adoptat acel act normativ nu mai există. Or, această condiție nu este îndeplinită în cauză, simpla împrejurare că s-a omis înlocuirea sintagmei "organizații socialiste" din corpul nr. 2230/1969, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în cazul Legii nr. 22/1969, nefiind de natură a conduce la altă concluzie.

Cum din cuprinsul nr. 2230/1969 nu rezultă că aceasta ar fi fost emisă în aplicarea Legii nr. 14/1971, așa cum se susține în motivele de recurs și, în plus, o astfel de mențiune în cuprinsul hotărârii evocate nici nu ar fi fost posibilă, câtă vreme actul normativ de nivel superior a fost adoptat ulterior, Curtea reține că este lipsită de suport teza potrivit căreia actul normativ a cărui încălcare s-a reținut în sarcina contestatorului, respectiv nr. 2230/1969, ar fi lipsit de efecte, ca urmare a abrogării Legii nr. 14/1971 prin Legea nr. 15/1990. În plus, prima instanță nu a făcut nici aplicarea Legii nr. 14/1971 și nici a Legii nr. 5/1978, la care recurentul face referire.

Se reține, în plus, că nr. 2230/1969 reglementează gestionarea bunurilor materiale și conține dispoziții prin care este organizată executarea Legii nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor organizațiilor socialiste, act normativ completat prin Legea nr. 54/1994, care dispune în sensul că "termenii "organizații socialiste" din titlul și cuprinsul legii se înlocuiesc cu termenii: "agenți economici, autorități sau instituții publice".

Prin urmare, instanța de fond în mod corect a reținut că salariatul gestionar a săvârșit cu vinovăție o abatere disciplinară constând în nerespectarea dispozițiilor art. 9 lit. b) din nr. 2230/1969, potrivit cărora gestionarul are obligația de a sesiza conducerea societății,în scris, în termen de 24 de ore de la momentul constatării sustragerii unor materiale din gestiunea de care răspunde.

Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul împotriva sentinței civile nr.6869 din 05.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr.23819/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata ""

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 8.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red./Tehnored.

2 ex./7.05.2009

Jud.fond: /

Președinte:Uță Lucia
Judecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu

← Contestație decizie de concediere. Decizia 1291/2008. Curtea...		Contestație decizie de concediere. Decizia 973/2009. Curtea de... →

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii: