Contestație decizie de concediere. Decizia 233/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.233/
Ședința publică din 24 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinăcel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta cu sediul în G,-, Jud.G împotriva sentinței civile nr.1657/2.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul G, cauza având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenta-pârâtă G reprezentată de consilier juridic cu împuternicire la dosar și intimatul - reclamant G.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare în două exemplare;după care:
Reprezentantul recurentei-pârâte depune la dosar împuternicire.
Se procedează la legitimarea intimatului-reclamant G, posesor al CI seria - nr.- eliberată de Poliția mun.G la data de 21.10.2002.
Întrebate fiind, părțile precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri reprezentantului recurentei-pârâte și intimatului-reclamant.
Reprezentantul recurentei-pârâte, cu privire la excepția tardivității recursului invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare consideră că recursul a fost formulat în termenul legal, sens în care solicită respingerea excepției ca nefondată. Pe fondul cauzei reprezentantul recurentei-pârâte solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, urmând ca până la sfârșitul ședinței de judecată să depună concluzii scrise.
Intimatul-reclamant solicită respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă ca nefondat, cu mențiunea că nici până la acest moment recurenta-pârâtă nu a făcut dovada legalității Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură (comerț), așa cum i s-a pus în vedere la instanța de fond.
CURTEA
Asupra recursului civil de față,
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1657/2.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâta
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului compensații bănești de 4 (patru) salarii de bază lunare.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată sub nr. 4675/14.08.2009 pe rolul Tribunalului Galați, reclamantul Gas olicitat în contradictoriu cu pârâta G plata compensațiilor bănești.
Motivându-și în fapt acțiunea, a arătat că potrivit deciziei nr. 865/31.07.2009 raporturile de muncă cu societatea pârâtă au încetat în temeiul disp. art. 65.1 din Codul munci.
Deși potrivit dispozițiilor legale în materie, era îndreptățit la plăți compensatorii, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată, sens în care a promovat prezenta acțiune.
În susținerea acțiunii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâta, în termen legal a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A susținut că reclamantul a fost salariatul societății în funcția de inginer proiectant, dar datorită scăderii vânzărilor, acesta a fost disponibilizat.
Întrucât prin contractul colectiv de muncă 2008-2010 încheiat la nivelul societății nu s-a negociat faptul că în cazul concedierilor individuale sau colective, din motive ce nu țin de persoana salariatului, salariații vor beneficia de salarii compensatorii, reclamantul nu este îndreptățit la plata acestora.
În combaterea susținerilor reclamantului, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul G- a fost salariatul societății pârâte până la data de 31.07.2009, când raporturile de muncă au încetat în temeiul disp. art. 65 al.1 din Codul muncii.
Potrivit disp. Art. 78 al.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de comerț, la care și societatea pârâtă este parte semnatară, "pentru situația în care se efectuează concedieri colective, angajatorul va acorda compensații bănești de minimum 4 (patru) salarii de baza lunare, drepturi superioare putând fi negociate in contractele colective de munca la nivel de unitate sau grupuri de unități".
Este adevărat că la nivelul unității, cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă, părțile contractante nu au prevăzut ca în cazul concedierilor individuale sau colective, din motive ce nu țin de persoana salariatului, aceștia să beneficieze de plăți compensatorii.
De asemenea, acest drept nu a fost negociat nici cu ocazia încheierii contractului individual de muncă al salariatului G.
Însă, potrivit disp. art. 99 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură comerț, drepturile prevăzute în conținutul acestuia sunt considerate minime, de la nivelul cărora începe negocierea contractelor colective de muncă la celelalte niveluri, cu excepția celor care sunt stabilite în cuantum fix sau maxim.
Mai mult, art. 11 din Codul muncii dispune: "Clauzele contractului individual de muncă nu pot conține prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative sau prin contracte colective de muncă".
Având în vedere că raporturile de muncă au încetat din motive ce nu țin de persoana salariatului, iar plățile compensatorii minime prevăzute de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură comerț sunt de 4 salarii, contract de ale cărui prevederi beneficiază și reclamantul, instanța a apreciat că acțiunea acestuia este întemeiată.
Față de aceste considerente, a fost admisă acțiunea și a obligat societatea pârâtă să plătească reclamantului compensații bănești de 4 (patru) salarii de bază lunare.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâta criticând- ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, conform art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
A solicitat examinarea cauzei sub toate aspectele motivat de faptul că hotărârea atacată nu este susceptibilă de apel (art.3041Cod procedură civilă).
În motivarea recursului a invocat faptul concedierii reclamantului ca efect al scăderii drastice a vânzărilor și efectuarea mai multor modificări în structura de personal a societății.
Potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2008 - 2010 părțile contractante nu au prevăzut ca în cazul concedierilor individuale sau colective din motive ce nu țin de persoana salariatului, acesta să beneficieze de salarii compensatorii astfel încât acordarea acestora ar duce la încălcarea dispozițiilor art.8 și art.16 din Codul muncii.
A mai invocat încheierea Procesului verbal nr.1/02.12.2009 între conducerea societății și reprezentanții salariaților prin care s-a stabilit, printre altele, că nu se va plăti nici un salariu compensatoriu salariaților care vor fi concediați în condițiile prevăzute mai sus.
Prin dispozițiile art.11 Codul muncii legiuitorul nu a îngrădit existența unei înțelegeri ulterioare între părțile contractante având drept scop reducerea efectelor crizei economice și menținerea funcționării societății.
A mai invocat principiul general al forței obligatorii a contractelor, stabilit de art.969 cod civil care prevede că convențiile legal făcute au putere de lege între părți.
A solicitat admiterea recursului, iar în rejudecare modificarea în tot a sentinței civile în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant G- a invocat excepția tardivității recursului declarat de către G ca urmare a formulării acestuia peste termenul de 15 zile prevăzut de lege.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, justețea pretențiilor sale rezultând din prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură ale cărei prevederi au caracter minimal pentru celelalte niveluri.
Examinând recursul astfel declarat pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art.3041Cod procedură civilă, curtea reține următoarele.
Excepția de tardivitate a recursului este nefondată față de momentul comunicării sentinței civile către recurenta-pârâtă la data de 11.12.2009 și momentul înregistrării cererii de recurs la data de 18.12.2009 (data poștei).
În materie sunt aplicabile dispozițiile speciale înscrise în art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, potrivit cărora termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond, calea de atac fiind astfel exercitată în termenul legal.
Pe fondul cauzei, criticile formulate de pârâta G nu pot fi primite.
În speță sunt incidente dispozițiile art.11 Codul muncii care stabilesc un caracter minimal al drepturilor stabilite prin clauzele contractului individual de muncă, care nu pot fi sub nivelul stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă.
De asemeni, dispozițiile art.8 al.2 din Legea nr.130/1996 Republicată privind contractul colectiv de muncă, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiat la nivel superior.
Ca atare, în mod legal și temeinic prima instanță a reținut aplicabilitatea prevederilor art.78 al.4 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură comerț potrivit căruia în cazul efectuării concedierilor colective angajatorul va acorda compensații bănești de minimum 4 (patru) salarii de bază lunare, drepturi superioare putând fi negociate în contractele colective de muncă la nivel de unitate sau grupuri de unități.
Faptul încheierii la nivel de unitate a unei înțelegeri în sensul neacordării nici unui salariu compensatoriu salariaților concediați în mod individual sau colectiv nu poate fi reținut față de prevederile art.8 din Legea nr.130/1996 și ale art.11 Codul muncii.
Prin convenție nu se poate deroga de la lege, bunele moravuri sau ordinea publică (art.968 Codul civil).
În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 Cod procedură civilă va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.1657/2.11.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția tardivității recursului, ca nefondată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta cu sediul în G,-, Jud.G împotriva sentinței civile nr.1657/2.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24 Februarie 2010.
Președinte, - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/19.03.2010
Tehnored./4 ex./ 22 Martie 2010
Fond: -
Asistenți jud.- -
Com. 2 ex.părți/
Președinte:Marioara CoinăcelJudecători:Marioara Coinăcel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 771/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 293/2008. Curtea de... → |
|---|
