Contestație decizie de concediere. Decizia 771/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTELE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 771/
Ședința publică din 20 august 2009
PREȘEDINTE: Luminița Cristea judecător
JUDECĂTOR 2: Anica Ioan
JUDECĂTOR 3: Viorica Mihai
Grefier -
La ordine fiind soluționarea recursului civil declarat de către pârâta Administrația Domeniului Public G, împotriva sentinței civile nr. 682 din 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, în acțiunea având ca obiect contestație decizie concediere.
La apelul nominal a răspuns intimata-reclamantă personal și asistată de avocat în substituirea, în baza delegației de substituire pe care o depune la dosar, lipsă fiind recurenta-pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că, procedura este completă; primul termen de judecată în recurs; recursul motivat și comunicat; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimata-reclamantă, prin apărător, depune la dosarul cauzei, în copie, decizia de pensionare și cupon de pensie.
Curtea, pune în vedere intimatei-reclamantă prin apărător, să-și spună punctul de vedere cu privire la cererea de chemare în garanție a Municipiului G, prin reprezentant, ing., Primarul mun. G, cerere formulată de recurentă în cadrul motivelor de recurs.
Apărătorul intimatei-reclamantă, solicită respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă.
Nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, ia act de formularea cererii de chemare în garanție de către recurenta G, urmând a se pronunța asupra acesteia prin decizie și nemaifiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursului.
Apărătorul intimatei-reclamantă, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Arată faptul că din decizia de desfacere a contractului de muncă, contestată și nulă, rezultă că desfacerea contractului de muncă s-a făcut în baza unei adrese fără a se preciza de la cine emană și ce vizează. La instanța de fond s-a depus adresa din care rezultă de la cine emană și în cadrul căreia se arată faptul că măsura desfacerii contractului de muncă a fost luată în baza Legii nr. 19/2000.
De asemenea, arată faptul că la instanța de fond, la primul termen de judecată s-a formulat din partea pârâtei cerere prin care solicita acordarea unui termen de judecată în vederea formulării întâmpinării și pentru depune actele care au stat la baza emiterii deciziei. Instanța de fond în mod corect a respins cererea, având în vedere faptul că citația a fost primită în termen procedural cât și caracterul de urgență privind soluționarea unor astfel de cauze.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin sentința civilă nr. 682/29 aprilie 2009 Tribunalul Galația admis acțiunea formulată de contestatorului în contradictoriu cu intimata Administrația Domeniului Public
A admis excepția nulității absolute a deciziei de concediere.
A anulat decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 36/26.02.2009 emisă de intimată și a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior concedierii.
A obligat intimata la plata drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, calculate de la data desfacerii disciplinare a contractului de muncă și până la data reintegrării efective.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că potrivit deciziei nr. 36/26.02.2009 emisă de Administrația Domeniului Public G, aceasta a încheiat cu contestatorul un contract individual de muncă, pe care a înțeles să-l lase fără efecte juridice în baza dispozițiilor art. 55 lit. "c" din Codul muncii.
Din aceeași decizie a mai reieșit că încetarea raporturilor de muncă a avut loc în baza adresei nr. 2026/17.02.2009, care însă nu menționează nici măcar emitentul ei.
În conformitate cu art. 62 și 74 Codul muncii decizia de desfacere a contractului de muncă trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii ei, iar în conformitate cu dispozițiile art. 268 alin. 2 Codul muncii decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă trebuie să cuprindă (printre alte mențiuni obligatorii) și descrierea faptei care constituie abaterea disciplinară, temeiul de drept care a fost încălcat de angajat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului formulate cu ocazia desfășurării cercetării prealabile și temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea.
Din analiza Deciziei contestate și în lipsa documentației care a stat la baza emiterii acesteia, instanța nici nu a putut aprecia dacă desfacerea contractului de muncă al contestatorului s-a realizat ca urmare a unei abateri disciplinare sau din alte motive.
În această situație și văzând și dispozițiile art. 62, 74 și 268 alin. 2 Codul muncii Tribunalul a apreciat că excepția nulității absolute a Deciziei de concediere nr. 36/26.02.2009 este fondată, cu consecința anulării acestei Decizii.
În temeiul dispozițiilor art. 78. muncii Tribunalul a dispus reintegrarea contestatorului în funcția avută anterior desfacerii contractului de muncă și a obligat pe intimată să-i plătească acesteia drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi de care contestatorul ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediat, drepturi calculate de la data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Domeniului Public G, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru că la data de 17.04.2009 a formulat cerere de acordarea unui termen în vederea pregătirii apărării, cerere ce nu a fost luată în considerare de către prima instanță.
Această amânare era justificată de faptul că, solicitase Serviciului Resurse Umane, toate actele care au stat la baza emiterii deciziei de încetare a activității contestatorului precum și actele existente în dosarul de angajare al acestuia.
În această situație în care instanța a respins cererea de amânare, este surprinzătoare motivarea sentinței privind lipsa documentației care a stat la baza emiterii deciziei.
A mai susținut recurenta că dispozițiile legale invocate de către contestator: art. 62 alin. 2, art. 74, 77, 78 Codul muncii nu sunt aplicabile în cazul emiterii deciziei nr. 36/26.02.2009 motivat de faptul că nu a fost o concediere conform prevederilor art. 58 alin. 1 și 2 Codul muncii, nefiind aplicabile prevederile codului muncii privind concedierea.
În speță, a fost o încetare a activității contestatorului dispusă prin adresa nr. 2026/17.02.2009 de către ordonatorul principal de credite, respectiv Primarul Municipiului
Recurenta a mai formulat și cerere de chemare în garanție a Municipiului G prin Primar, pentru că în cazul în care vor cădea în pretenții, acesta să fie obligat să despăgubească pe recurentă.
Potrivit art. 61 alin. 1 Cod procedură civilă cererea de chemare în garanție, făcută de pârât se va depune odată cu întâmpinarea, cel mai târziu până la prima zi de înfățișare.
În speță, cererea de chemare în garanție a fost formulată în recurs, astfel că este inadmisibilă în această fază.
Recursul declarat de intimată este nefondat.
Este adevărat că prima instanță s-a pronunțat la primul termen de judecată, însă a respins motivat cererea de amânare respectiv s-a avut în vedere că citarea intimatei-recurente s-a făcut la data de 13.04.2009 cu respectarea art. 1141alin. 3 Cod procedură civilă, natura urgentă a litigiului de muncă precum și dispozițiile art. 287-288 Codul muncii.
Art. 287 Codul muncii și art. 75 din Legea nr. 168/1999 consacră obligația angajatorului ca, până la prima zi de înfățișare să depună dovezile în apărarea sa, în conflictele de drepturi sarcina probei fiind răsturnată întrucât angajatorul este cel care deține documentele și toate celelalte probe pertinente pentru elucidarea conflictului și pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor părților raportului juridic de muncă. Nerespectarea acestei norme imperative conferă instanței de judecată prerogativa de a sancționa angajatorul pentru întârzierea nejustificată în administrarea probațiunii, trecând la soluționarea cauzei.
De asemenea Curtea constată că, respingerea cererii de amânare nu a adus nici un prejudiciu intimatei, în condițiile în care instanța nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, ci pe excepție, constatând nulă decizia nr. 36/2009 din cauza nemotivării acesteia, în fapt și în drept.
În concluzie, soluția primei instanțe fiind temeinică și legală, recursul de față va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție, formulată de recurenta-pârâtă.
Respinge, ca nefondat recursul civil declarat de către pârâta Administrația Domeniului Public G, împotriva sentinței civile nr. 682 din 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 250 RON, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 20 August 2009.
Președinte, - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./02-09-2009
Tehnored./ 4 exp./03.09.2009
Com. 2 exp./04.09.2009
Fond: Truibunalul G - judecători -
Președinte:Luminița CristeaJudecători:Luminița Cristea, Anica Ioan, Viorica Mihai
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 911/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 233/2010. Curtea de... → |
|---|
