Contestație decizie de concediere. Decizia 233/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 233/R-CM
Ședința publică din 16 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de contestatoarea împotriva sentinței civile nr.665/CM din 30 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru intimata &, în baza delegației depusă la dosar, lipsind recurenta-contestatoare.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta intimatei depune la dosar borderou cu trei înscrisuri anexate, respectiv cele solicitate prin încheierea de ședință din 19 ianuarie 2010.
Arată că a depus fișa postului pentru reprezentant comercial și precizează că nu există o altă fișă a postului pentru agent comercial.
Mai precizează că organigrama din 22 octombrie 2008 depusă astăzi este cea corectă, iar cea trimisă prin poștă și depusă la dosar nu este corectă, întrucât se menționează o altă persoană.
Arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Reprezentanta intimatei, având cuvântul, solicită respingerea recursului pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin contestația înregistrată la data de 04.07.2008, a chemat în judecată pe intimata &, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 10138/04.06.2008 ca netemeinică și nelegală, reintegrarea sa în funcția deținută anterior, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate și reactualizate și comisioanele lunare, începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea în funcție, precum și obligarea intimatei la remiterea bonurilor de masă aferente perioadei, la plata dobânzii legale, aferente drepturilor bănești solicitate, cât și la plata sumei de 3600 lei reprezentând comisioane datorate pentru lunile martie, aprilie și mai, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației s-a susținut că a fost angajată a punctului de lucru din P al societății intimate și că, încă de la angajarea sa, a constatat o serie de abateri grave de la legislația muncii, pe care le-a adus întotdeauna la cunoștința șefilor direcți, însă încercarea sa a atras atitudinea ostilă a unora dintre aceștia, fiind șicanată prin restrângerea sau refuzul unor drepturi de care beneficiau toți cei care ocupau posturile de agent comercial. Contestatoarea a mai susținut că, datorită atitudinii ostile a conducerii, i s-a creat o stare de tensiune și disconfort psihic ce a determinat efectuarea unui tratament de specialitate ce a culminat cu chemarea sa de către conducerea societății pentru a i se aduce la cunoștință că se dorește încetarea raporturilor de muncă, fiind la alegerea sa modalitatea în care dorește să se producă aceasta, prin demisie, cu un salariu compensator de 3.000 lei sau prin desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, nefiind discutată la acea dată necesitatea reorganizării activității.
Pe data de 4 sau 5 iunie 2008 intimata i-a comunicat prin fax decizia, însă a refuzat să o semneze, considerând-o netemeinică și nelegală, așa încât pe data de 9.06.2008 i s-a solicitat să semneze un proces-verbal în acest sens, ceea ce a și făcut, consemnând însă și o serie de obiecțiuni.
Contestatoarea a mai subliniat faptul că s-au încălcat atât art.80 alin.1 din la nivel național, cât și dispozițiile din Codul muncii, întrucât nu i s-a oferit un loc de muncă și nici nu i-au fost comunicate înscrisuri din care să reiasă că măsura reorganizării este reală și justificată și că nu i s-a adus la cunoștință că existau nemulțumiri legate de modul în care își desfășoară activitatea, reducerea activității fiind doar un pretext pentru îndepărtarea sa din societate.
Potrivit art.64 din Codul muncii, angajatorul avea obligația de a-i propune un alt loc de muncă, compatibil cu pregătirea sa, iar în cazul în care nu avea un astfel de loc trebuia să solicite sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii, iar nerespectarea acestuia atrage nulitatea măsurii concedierii.
S-a mai menționat de către contestatoare că în perioada sa de preaviz o colegă a sa, ce ocupa același post, și-a depus demisia, așa încât ar fi fost posturi libere chiar în departamentul comercial.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat în principal respingerea contestației ca tardivă, întrucât contestatoarea a luat cunoștință de conținutul deciziei la data de 04.06.2008, iar contestația a fost formulată abia la data de 10.07.2008, în subsidiar solicitând respingerea contestației, cu motivarea că, contestatoarea și-a desfășurat activitatea la nivelul punctului de lucru P, având încadrarea de agent comercial și în perioada mai - iunie 2008 societatea și-a propus eficientizarea activității la nivel central și implicit și la nivelul punctelor de lucru, așa încât a fost analizată la nivel central activitatea salariaților având încadrarea de agenți comerciali, constatându-se că există un excedent de personal.
Analizându-se rapoartele întocmite lunar de către agenții comerciali s-a constatat că, contestatoarea a înregistrat rezultate slabe în raport cu salariații angajați pe posturi similare, astfel încât s-a decis desființarea postului acesteia.
La data de 4.06.2008 a fost transmisă prin fax decizia nr.10138, ce a fost prezentată contestatoarei spre cunoștință și semnare, însă aceasta a refuzat semnarea.
La termenul de judecată din 16.10.2008 tribunalul a pus în discuția părților excepția tardivității formulării contestației, excepție pe care a respins-o ca neîntemeiată.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.665/CM din 30 martie 2009, respins contestația formulată.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că la data de 16.11.2006 părțile au încheiat contractul individual de muncă nr.7612, prin care contestatoarea a devenit salariata societății intimate pe perioada 01.11.2006-01.01.2007. Ulterior, părțile au încheiat un act adițional la acest contract, nr. 21/03.01.2007, prin care acestea au convenit transformarea contractului din unul pe perioadă determinată în unul încheiat pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 01.01.2007.
Prin decizia nr.10138/4.06.2008 s-a decis desființarea postului de agent comercial al contestatoarei din cadrul punctului de lucru P, consecință a reorganizării activității, urmând ca la expirarea termenului de preaviz să înceteze raporturile de muncă ale părților potrivit art.65 alin.1 Codul muncii.
Contestatoarea a invocat faptul că angajatorul avea obligația de a-i propune un alt loc de muncă, compatibil cu pregătirea sa, iar în cazul în care nu avea un astfel de loc trebuia să solicite sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii, iar nerespectarea acestuia atrage nulitatea măsurii concedierii.
Nu se poate vorbi de o nulitate absolută a deciziei pentru că nu ar cuprinde mențiunea prevăzută de art.74 alin.1 lit.d) din Codul muncii, respectiv că decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, întrucât aceasta nu este prevăzută sub această sancțiune.
Sancțiunea nulității absolute se aplică doar în cazul concedierilor dispuse potrivit art.61 lit.c) și d), precum și celor dispuse potrivit art.56 lit.f). Numai în aceste trei situații angajatorului îi incumbă obligația, în cazul în care nu dispune de locuri vacante, de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului.
În consecință, lipsa mențiunii prevăzută de art.74 alin.1 lit.d) din Codul muncii poate atrage doar nulitatea relativă, dacă se dovedește producerea unei vătămări. Or, în cauza de față contestatoarea nu a fost prejudiciată cu nimic, art.2 al deciziei de concediere menționând că intimata nu dispune de locuri vacante potrivit pregătirii acesteia.
Încetarea raporturilor de muncă ale părților s-a dispus în temeiul art.65 alin.1 Codul muncii, iar la baza acestei decizii de concediere a stat Hotărârea nr.9786 a Consiliului de Administrație al & din data de 2.06.2008, potrivit căreia se desființează un număr de 3 posturi de agent comercial din cadrul serviciului comercial d e la punctul de lucru P al societății, în vederea reorganizării activității pentru eficientizarea acestei activități.
Hotărârea Consiliului de administrație a avut ca temei referatul nr.9727/29.05.2008 întocmit de către directorul operațional al punctului de lucru P al intimatei, acesta constatând un excedent de personal, respectiv trei posturi de agent comercial, raportat la raza teritorială ce trebuia acoperită pentru promovarea serviciilor oferite de intimată.
Tribunalul a constatat că nu s-a desființat un singur post, cel al contestatoarei, ci un număr de trei posturi, nefiind indicate persoanele ale căror posturi urmează a fi desființate.
S-a reținut de asemenea că nu se poate susține că desființarea postului contestatoarei duce, prin ea însăși, la eficientizarea activității societății, însă angajatorul este îndrituit a lua toate măsurile pe care le consideră necesare pentru eficientizarea activității, chiar dacă acesta a înțeles să facă acest lucru prin desființarea a 3 posturi de agent comercial. Tribunalul a considerat că nu poate aprecia asupra oportunității măsurilor adoptate de către societate, ci verifică doar dacă aceste măsuri îndeplinesc cerințele impuse de art.65 alin.2 din Codul muncii, respectiv dacă sunt reale și serioase.
Contestatoarea a mai subliniat faptul că una dintre colegele sale, tot agent comercial, a înțeles să înceteze raporturile de muncă cu intimata prin demisie, așa încât nu se impunea desființarea postului său, însă argumentul nu poate fi reținut de către instanță din moment ce trei posturi din cele 6 de agent comercial urmau să se desființeze.
Intimata a depus la dosar și organigramele societății, înainte și după emiterea deciziei contestate, din care s-a constatat că postul a fost efectiv desființat.
Mai mult, Inspectoratul Teritorial d e Muncă Bac omunicat instanței că în perioada 4.06.2008 - 6.02.2009 în cadrul punctului de lucru P s-au mai făcut angajări pe următoarele posturi: tehnician echipamente TV, casier, operator rețele telecomunicații, reprezentant comercial, tehnician rețele telecomunicații și consilier juridic.
În concluzie, s-a apreciat că desființarea postului a fost una reală și serioasă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, contestatoarea.
Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât:
1. Instanța de fond a făcut o interpretare și o aplicare greșită a dispozițiilor art.64, art.74 alin.1 lit.d) și art.67 din Codul muncii, apreciind greșit decizia de concediere ca legală.
Nu s-a avut în vedere că potrivit art.64 din Codul muncii angajatorul avea obligația de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea sa profesională, iar în situația în care nu dispune de astfel de locuri are obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii sale profesionale.
Întrucât decizia de concediere nu conține lista locurilor de muncă disponibile în unitate și nici nu s-a solicitat sprijinul, măsura concedierii luată de intimată este lovită de nulitate.
2. Instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art.65 alin.2 din Codul muncii, atunci când a apreciat că reorganizarea activității la intimată a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă.
Nu s-a avut în vedere că reorganizarea activității la intimată s-a bazat numai pe necesitatea eficientizării activității, fără o legătură cu eventualele dificultăți financiare sau transformări tehnologice.
Necesitatea eficientizării activității nu a fost dovedită la instanța de fond, deși sarcina respectivă îi revenea pârâtei.
Pe de altă parte, instanța de fond nu a avut în vedere că măsura reorganizării activității unității este netemeinică, întrucât desființarea locului de muncă al contestatoarei nu a avut o cauză reală și serioasă, pârâta nedovedind că prin aceasta s-a îmbunătățit activitatea și nici faptul că există surplus de personal, care să presupună reorganizarea. Pârâta nu a făcut dovada că desființarea postului a fost efectivă, nedepunându-se la dosar statele de funcții, iar organigramele depuse nu au fost ștampilate și semnate de unitate și pe de altă parte, nu suntem în prezența unei reorganizări cerute de textul de lege întrucât societatea a procedat la o reorganizare numai pentru punctul de lucru P și nu o reorganizare a angajatorului ca o noțiune generală.
De asemenea, reorganizarea nu a fost decisă de un organ competent, și anume Adunarea generală a acționarilor, organ deliberativ al societății și de Consiliul de administrație.
3. Instanța de fond nu a avut în vedere că s-a solicitat în contestația formulată obligarea intimatei la plata comisioanelor pentru perioada martie, aprilie și mai 2008 și pentru care nu s-au solicitat probe în dovedire.
Față de motivele arătate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată.
Deși nu a fost motivat în drept recursul formulat, față de motivele invocate acesta vizează aplicarea și interpretarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recursul declarat de contestatoare este în parte întemeiat.
Referitor la primul motiv de recurs, se constată că prin decizia nr.10138/04.06.2008 intimata a dispus încetarea contractului de muncă al contestatoarei în baza art.65 alin.1 din Codul muncii, menționând că se reorganizează activitatea societății de la nivelul punctului de lucru P, desființându-se postul de agent comercial ocupat de aceasta și că societatea nu dispune de alte locuri de muncă potrivit pregătirii sale profesionale.
Instanța constată că, potrivit art.65 alin.1 din Codul muncii, concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității, iar potrivit alin.2 al acestui text de lege, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă dintre cele prevăzute la alin.1.
Pe de altă parte, față de prevederile art.76 din Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate.
Instanța constată de asemenea că în baza art.74 din Codul muncii, decizia de concediere se comunică salariatului și trebuie să conțină, în mod obligatoriu, mai multe mențiuni, la lit.d) prevăzându-se lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru un loc de muncă vacant prevăzut de art.64.
La art.64 alin.1 și 2 din Codul muncii se menționează că atunci când concedierea se dispune pentru motivele prevăzute de art.61 lit.c) și d) și când contractul a încetat de drept în temeiul art.56 lit.f), angajatorul are obligația de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională, iar în situația în care nu dispune de aceste locuri are obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului corespunzător pregătirii profesionale.
În speță, în decizia de concediere contestată intimata a menționat că unitatea nu dispune de alte locuri de muncă potrivit pregătirii profesionale a contestatoarei, al cărei post se desființează.
Într-adevăr, textul art.64 din Codul muncii sus-arătat nu are în vedere situația concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului, situație în care s-ar putea înțelege că angajatorul nu are obligația propunerii altor locuri de muncă vacante sau de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă.
Se constată însă că nu ar fi normal ca în cazul concedierii pentru inaptitudine fizică sau psihică ori necorespundere profesională să se intervină la Agenția pentru ocuparea forței de muncă, iar pentru desființarea locului de muncă, motiv care nu ține de persoana salariatului, să nu se procedeze la fel.
De altfel, dispozițiile Codului muncii se completează cu cele ale contractului colectiv de muncă la nivel național, potrivit căruia, atunci când disponibilizările de personal nu pot fi evitate, se va comunica fiecărui salariat dacă i se oferă sau nu un loc de muncă. De asemenea, se completează și cu cele ale Legii nr.76/2002 privind asigurările de șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, care prevăd obligația angajatorilor de a înștiința agențiile pentru ocuparea forței de muncă în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea șomajului și prevenirea efectelor sociale negative ale acestor disponibilizări.
În practica judiciară s-a apreciat că în pofida formulării limitative a art.64 alin.1 și 2 din Codul muncii, dispozițiile sale trebuie aplicate și în situațiile prevăzute de art.65 alin.1, întrucât relațiile de muncă se bazează pe principiul bunei-credințe și garantării dreptului de protecție al salariatului. S-a decis că obligația respectivă este prealabilă desfacerii contractului, astfel încât omisiunea de aoa duce la îndeplinire atrage nulitatea acelei măsuri.
Și cel de-al doilea motiv de recurs formulat de contestatoare este întemeiat.
Așa cum s-a arătat mai sus, art.65 alin.2 din Codul muncii prevede ca desființarea locului de muncă care duce la încetarea contractului de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Desființarea locului de muncă are o cauză reală atunci când se întemeiază pe împrejurări obiective, respectiv dificultăți economice, transformări economice sau reorganizarea activității și este serioasă atunci când are la bază studii temeinice ce vizează îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea, neputând constitui doar un pretext pentru îndepărtarea salariatului din unitate.
În speță, prin hotărârea nr.9786/02.06.2008 a Consiliului de administrație al & în care s-a hotărât desființarea a trei posturi de agent comercial din cadrul serviciului comercial d e la punctul de lucru P, se menționează că la luarea acestei măsuri s-a avut în vedere necesitatea eficientizării activității societății, precum și necesitatea reorganizării activității.
Hotărârea consiliului de administrație a avut ca temei referatul nr.9727/29.05.2008 întocmit de directorul operațional al punctului de lucru P al intimatei, în care se menționează că în urma monitorizării activității departamentului comercial s-a constatat un excedent de personal, având în vedere raza teritorială ce trebuie acoperită pentru promovarea serviciilor oferite de intimată, rezultând că un număr de trei posturi de agent comercial nu mai sunt necesare.
Se constată însă că intimata nu a depus la dosarul cauzei rezultatul monitorizării activității departamentului comercial din cadrul punctului de lucru din care să rezulte un excedent de personal și în consecință necesitatea eficientizării și reorganizării activității.
De precizat că hotărârea nr.9786/06.06.2008 a Consiliului de administrație al intimatei, prin care s-a decis desființarea unui număr de trei posturi de agent comercial din cadrul serviciului comercial d e la punctul de lucru P, deși invocată în încercarea de a justifica temeinicia măsurii concedierii contestatoarei-recurente, nu se regăsește în preambulul deciziei contestate, așa cum ar fi trebuit, în vederea fundamentării măsurii luate în ceea ce o privește pe aceasta.
Mai mult, din adresa nr.57642/R/25.11.2008 (90 dosar fond) emisă de Inspectoratul Teritorial d e Muncă al Municipiului B rezultă că în perioada 4 iunie 2008 - 31 octombrie 2008 societatea a făcut 825 de angajări pe mai multe posturi, printre care și acela de agent comercial.
Din fișa postului contestatoarei depusă la dosar rezultă că aceasta a fost încadrată pe postul de reprezentant comercial și, la termenul de astăzi reprezentantul intimatei a precizat că această funcție este una și aceeași cu agent comercial, situație din care rezultă astfel că, după concedierea contestatoarei, la societatea & s-au făcut noi angajări pe acest post.
Or, raportat la prevederile art.65-67 din Codul muncii, noțiunea de concediere a salariatului pentru motive care nu țin de persoana sa trebuie relaționată la noțiunea de angajator, care semnifică persoana juridică titulară de drepturi și obligații.
În speță, dreptul persoanei juridice s-a manifestat sub forma exercitării prerogativului de organizare a activității sale, conform necesităților economice. Unitatea a înțeles însă să procedeze la reorganizare numai în ceea ce privește un punct al său de lucru, deși textul de lege vizează reorganizarea angajatorului ca noțiune generală și nu numai a unei părți a acesteia.
Unitatea a procedat la reorganizarea numai a unei subunități a sa, a unui punct de lucru, încălcându-se dispozițiile art.65 din Codul muncii, care vizează, așa cum s-a arătat mai sus, reorganizarea angajatorului ca persoană juridică.
În practica judiciară s-a statuat că în orice situație trebuie să fie luată în considerare reorganizarea întregii unități cu personalitate juridică, nu numai a uneia sau a mai multor subunități.
C de-al treilea motiv de recurs este nefondat, întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă obligativitatea intimatei de a-i plăti contestatoarei comisioanele solicitate.
La data de 16 octombrie 2008 contestatoarea a depus nota de probatorii, fără însă a efectua vreo probă din care să rezulte și obligarea intimatei la plata acestor comisioane, situație în care justificat instanța de fond a respins acest capăt de cerere.
Față de cele arătate, constatându-se că în mod greșit instanța de fond a respins contestația formulată, se va admite recursul declarat de contestatoare și în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă se va modifica în parte sentința instanței de fond, în sensul că se va admite în parte contestația formulată și se va dispune anularea deciziei nr.10138/04 iunie 2008 emisă de intimată.
Totodată, se va dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior emiterii deciziei.
Pe cale de consecință, având în vedere prevederile art.78 din Codul muncii, va fi obligată intimata la plata către contestatoarea-recurentă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata.
Se vor menține în rest prevederile sentinței atacate.
La cererea contestatoarei-recurente, va fi obligată intimata la plata către aceasta a cheltuielilor de judecată efectuate la instanța de fond, în sumă de 150 lei, ce se acordă în baza art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatoarea, domiciliată în P, str. - -, -.1,.D,.32, județul A, împotriva sentinței civile nr.665/CM din 30 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimată fiind & B, cu sediul în B, str. -.-, nr.75, 3., Faza I, etaj 2, sector 5.
Modifică în parte sentința în sensul că admite în parte acțiunea. Anulează decizia nr.10138/04.06.2008 emisă de pârâtă. Dispune reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior emiterii deciziei. Obligă pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata.
Menține în rest sentința.
Obligă pe intimata & B la plata către recurenta-contestatoare a cheltuielilor de judecată de 150 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 februarie 2010, la Curtea de Apel Pitești - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
6 ex./18.02.2010
Jud. fond:
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 92/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 405/2008. Curtea de... → |
|---|
