Contestație decizie de concediere. Decizia 236/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 236
Ședința publică de la 20 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Smaranda Pipernea
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de " I " împotriva sentinței civile nr. 1445 din 01 X 2008 Tribunalului Iași, intimată fiind . având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier jr. pentru recurentă și procuratorul pentru intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al treilea termen de judecată.
Părțile prezente precizează că nu mai au cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Consilier jr. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat pentru motivele expuse în cererea de recurs și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Mandatarul intimatei solicită respingerea recursului. Unitatea avea obligația ca în decizia de concediere să fie trecute lista locurilor de muncă vacante și termenul în care urma să opteze pentru un loc de muncă vacant. Unitatea nu a dovedit existența unui traseu tehnologic la ferma 3 de natură a determina desfacerea contractului de muncă. Unitatea nu a făcut dovada desființării locului de muncă. S-a depus organigrama și statul de funcții până în mai 2008. Până în noiembrie 2008 nu s-a făcut dovada desființării locurilor de muncă. Instanța de fond nu s-a pronunțat nici cu privire la cheltuielile de judecată deși s-au făcut eforturi pentru aceste cheltuieli de judecată.
Constatând dezbaterile încheiate, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași cu nr-, contestatoarea a formulat contestație împotriva deciziei de concediere nr. 277/31.12.2007 emisă de SC I SA, solicitând desființarea acestei decizii, reintegrarea în muncă pe o funcție corespunzătoare și plata despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a beneficiat până la concediere.
În motivarea acțiunii, s-a susținut că desființarea locului de muncă nu a avut o cauză reală și serioasă, ci a fost fictivă.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată. A arătat intimata că, la data de 31.12.2007, având în vedere procesul verbal al Consiliului de Administrație și hotărârea nr. 14 din 17.12.2007, a fost emisă decizia prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei, ca urmare a transformărilor tehnologice, reorganizării întregii activități, precum și ca urmare a desființării locului de muncă. Măsurile dispuse au fost prezentate și Sindicatului Independent Încrederea, în cadrul ședinței Comitetului Director din 11.01.2008, la care au participat și reprezentanții. La data de 28.01.2008, în urma unei sesizări, SC I SA a fost supusă unui control din partea Inspectoratului Teritorial d e Muncă I, care nu a constatat încălcarea prevederilor Legii nr. 53/2003.
Contestatoarea a invocat excepția nulității deciziei de concediere, ca urmare a nulității de drept a hotărârilor Consiliului de Administrație, care nu avea atribuții cu privire la încadrarea salariaților sau desfacerea contractelor lor individuale de muncă.
Din oficiu, instanța a invocat excepția nulității deciziei de concediere raportat la dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. d Codul muncii.
Părțile au depus copii de pe înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1445 din 1 octombrie 2008, Tribunalul Iașia respins excepția nulității deciziei invocată de contestatoare.
A admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata SC I SA.
A constatat nulitatea deciziei nr. 277 din 31.12.2007 emisă de intimată, care a fost obligată să o reintegreze pe contestatoare pe postul deținut anterior concedierii și să plătească acesteia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate, reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data încetării contractului de muncă, până la reintegrarea efectivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatoarea a fost salariata intimatei pe postul de" crescator îngrijitor animale pentru producția de carne" la Ferma nr. 3, conform actului adițional nr.2/08.05.2002 la contractul individual de muncă nr. 266/2002
Prin decizia nr. 277/31.12.2007 emisă de intimată, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. c, art. 58, art. 65, art. 73 și urm. Codul muncii, ca urmare a transformărilor tehnologice, reorganizării întregii activități și a desființării locului de muncă.
Au fost redate prevederile art. 65 alin. 1 și 2, art. 74 alin. 1 și art. 76 Codul muncii, instanța constatând că intimata nu a respectat dispozițiile imperative ale art. 74 alin. 2 lit. d Codul muncii, respectiv nu precizat în cuprinsul deciziei de concediere lista locurilor de muncă vacante în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64.
Instanța a mai constatat că intimata nu a făcut nici dovada faptului că i-ar fi propus contestatoarei un loc de muncă vacant sau că, în lipsa unor astfel de locuri de muncă, ar fi solicitat sprijinul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă în vederea redistribuirii salariatului. În același sens, și în art. 80 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 se menționează că, în situația în care disponibilizările de personal nu pot fi evitate, conducerea unității va comunica în scris fiecărui salariat al cărui post urmează a fi desființat dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă ori cuprinderea într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeași unitate. În consecință, s-a constatat că decizia de concediere este lovită de nulitate.
În ceea ce privește susținerile contestatoarei referitoare la faptul că decizia ar fi nulă absolut întrucât art. 142 din Legea nr. 31/1990 și art. 18 din Regulamentul de organizare și funcționare al intimatei nu prevăd vreo atribuție a Consiliului de Administrație cu privire la încadrarea în muncă a salariaților ori cu privire la desfacerea contractelor individuale de muncă, s-a constatat că acestea sunt neîntemeiate având în vedere faptul că motivele de nulitate absolută a unei decizii de concediere trebuie prevăzute în mod expres de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, intimata SC I SA.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, se susține că instanța de fond a interpretat și apreciat în mod eronat faptul că recurenta nu a respectat dispozițiile imperative ale art. 74 alin. 2 lit. d Codul muncii, care este și abrogat. Lista locurilor vacante, precum și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant se face în condițiile art. 64, care nu sunt incidente în cauză.
A mai susținut recurenta că prima instanță a constatat și nerespectarea prevederilor art. 80 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, dar nu a analizat și prevederile alin. 2, care erau incidente, întrucât societatea nu a avut posibilitatea de a oferi alte locuri de muncă.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Părțile au depus copii de pe înscrisuri. Nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Conținutul deciziei de concediere, ca act unilateral de voință prin care angajatorul dispune încetarea contractului individual de muncă, este reglementat în Codul muncii în texte diferite, situate în secțiuni și chiar capitole și titluri diferite. Aceste texte sunt complementare, corelându-se și completându-se reciproc, în funcție de cazul concret de încetare a contractului individual de muncă.
Prin decizia nr. 277 din 31.12.2007 emisă de recurentă, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al intimatei pentru motive care nu țin de persoana salariatului, în condițiile art. 65 Codul muncii. Instanța de fond a constatat nulitatea acestei decizii, reținând că recurenta nu respectat dispozițiile imperative ale art. 74 alin. 1 lit. d Codul muncii, fiind o eroare materială menționarea în considerentele sentinței a alin. 2 al art. 74, care este abrogat, în sensul că nu precizat în cuprinsul deciziei de concediere lista locurilor de muncă vacante în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64.
Or, chiar în art. 74 alin. 1 se face trimitere la art. 64 din cod, care are în vedere cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c și d, precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit.
Așadar, doar în cazul concedierii pentru motive care țin de persoana salariatului, respectiv inaptitudine fizică și /sau psihică și necorespundere profesională, și în cazul încetării de drept a contractului individual de muncă ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, neprecizarea în cuprinsul deciziei a listei locurilor de muncă vacante în unitate și a termenului în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant atrage nulitatea absolută a acesteia, potrivit art. 74 alin. 1 lit. d Codul muncii, dispozițiile art. 80 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, reținute de asemenea de prima instanță, nefiind incidente sub aspectul examinat, al nulității absolute a deciziei de concediere pentru lipsa unui element obligatoriu.
Față de considerentele expuse, constatând că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. d Codul muncii și a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin 2 și 5 Cod proc. civilă și dispozițiile art. 81 din Legea nr. 168/1999 cu referire la Decizia în interesul legii nr. XXI din 12 iunie 2006 pronunțată de, se va admite recursul, se va casa sentința și se va respinge excepția nulității deciziei, cauza urmând să fie trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 14465/01.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o casează.
Respinge excepția nulității deciziei nr. 277/31.12.2007 emisă de pârâta
Dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,20.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
REd/Tehnored/
2 ex. 13.04.2009
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea
| ← Conflict de muncă. Decizia 108/2009. Curtea de Apel Iasi | Contestație decizie de concediere. Decizia 237/2009. Curtea de... → |
|---|
