Contestație decizie de concediere. Decizia 2419/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.7869/2008
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 2419/
Ședința publică de la 10 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER
*********************
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurențiiG și -" MONDIAL"SRLîmpotriva sentinței civile nr.5584 din data de 10.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.1851/3/LM/2008, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de concediere".
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 08.04.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitate recurentului G, prin avocat, să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 10.04.2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Prin sentința nr. nr.5584 din data de 10.09.2008, pronunțată în dosarul nr. 1851/3/LM/2008 Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea carnetului de muncă; a admis în parte cererea principală formulată de contestatorul G, in contradictoriu cu intimata - MONDIAL SRL; a obligat intimata să vireze creanțele bugetare aferente drepturilor salariale ale reclamantului pe perioada 27.04.2004-17.08.2007; a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere având ca obiect nulitatea absolută a deciziei nr. 492/17.10.2007, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul; a admis în parte cererea reconvenționala formulata de intimata - SRL; a obligat salariatul să restituie angajatorului rapoartele fiscale emise sub sigla și încasările pe care le-a efectuat în numele pârâtei, începând cu data de 17.08.2008; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea contestatorului de a nu mai desfășura activitate de taxi sub sigla; a dispus compensarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocaților.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt și de drept:
Potrivit contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată și înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă sub nr. 1951/27.04.2004, contestatorul a fost salariat al intimatei începând cu data de 07.04.2004, încadrat pe funcția de conducător auto.
Prin decizia nr. 492/17.10.2007, intimata a dispus concedierea contestatorului, în temeiul art. 61 lit. a) din Codul muncii, pentru absențe nemotivate, începând cu data de 17.08.2007.
Analizând decizia contestată, Tribunalul a constatat că aceasta a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 267 și 268 din Codul muncii.
S-a reținut că, în cauză, a fost efectuată cercetarea disciplinară, fiind îndeplinite cerințele art. 267 alin. 1 și 2 din Codul muncii, în sensul că salariatul a fost convocat în scris pentru efectuarea cercetării. Prima instanță a înlăturat susținerile contestatorului potrivit cărora nu a fost primit de intimată, deși s-a prezentat la sediul acesteia după fiecare convocare, stabilind că procesele-verbale încheiate la sediul biroului de avocatură nu au nici o forță probantă, câtă vreme nu au fost înregistrate la registratura societății.
Sub aspectul temeiniciei deciziei contestate, instanța de fond a reținut că măsura desfacerii contractului individual de muncă, dispusă de angajator în temeiul art. 61 lit. a) din Codul muncii, a fost justificată de refuzul contestatorului de a lucra pe un autoturism proprietatea firmei, în conformitate cu dispozițiile art. VIII din legea nr. 265/2007 și art. 39 din Norma metodologică pentru aplicare prevederilor Legii nr. 38/2003, situație în care contestatorul nu s-a mai prezentat la serviciu.
În cea ce privește solicitarea contestatorului de a se dispune obligarea intimatei la plata contribuțiilor de asigurări sociale, de la data înregistrării contractului individual de muncă și până la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței, s-a stabilit că, din actele depuse la dosar, a rezultat că s-a făcut dovada virării contribuțiilor de asigurări sociale pentru anul 2004, pe lunile iunie, iulie și decembrie, pentru anul 2005 pe lunile ianuarie, februarie, iunie, august și octombrie, pentru anul 2006, pe lunile februarie, noiembrie și decembrie, iar pentru anul 2007, pe lunile ianuarie și februarie. (adeverința nr. 27946/7.04.2008)
Intimata a depus la dosar un set de înscrisuri ce cuprinde cereri de aprobare a concediului fără plată, context în care s-a dispus obligarea acesteia să vireze contribuția de asigurări sociale aferentă drepturilor salariale ale contestatorului pe perioada lucrată: 27.04.2004 - 17.08.2007.
Cererea reconvențională a fost admisă, stabilind-se că, de la data de 17.08.2007, salariatul a absentat de la serviciu și nu a făcut dovada predării către angajator a rapoartelor fiscale emise sub sigla și încasărilor pe care le-a efectuat în numele pârâtei.
S-a mai reținut că, în speță, pe de o parte, nu s-a făcut dovada împrejurării că pârâtul contestator desfășoară în continuare activitate de transport de persoane în regim de taxi sub sigla, iar pe de altă parte, începând cu data de 10.06.2008, acesta a fost autorizat pentru executarea serviciului public de transport persoane în regim de taxi, astfel cum rezultă din adresa nr. 7590/10.06.2008, emisă de Primăria Municipiului
S-a făcut aplicare dispozițiilor art. 276 din Codul d e procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs motivat, în termen legal, ambele părți, criticând-o pentru de nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta MONDIALa arătat, în esență, că activitatea intimatului a început la data de 01.05.2004, iar nu la 27.04.2004, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
În al doilea rând, potrivit adeverinței nr. 27946/07.04.2008 emisă de, nu au fost virate creanțele bugetare pentru lunile iunie, iulie și decembrie 2004; ianuarie, februarie, iunie, august și octombrie 2005; februarie, noiembrie și decembrie 2006; ianuarie și februarie 2007. Pentru celelalte perioade, fie acestea au fost achitate, fie salariatul s-a aflat în concediu fără plată, venitul declarat fiind "0".
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041din Codul d e procedură civilă, recurentul-contestator Gaa rătat următoarele:
La baza desfacerii disciplinare a contractului sau de muncă nu se află, așa cum invocă MONDIAL, abaterea disciplinară constând în neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu ca urmare a lipsei nemotivate de la locul de muncă, precum și nerespectarea dispoziției angajatorului de a presta munca pe unul dintre autoturismele societății, ci faptul că, în speță, contestatorul nu a acceptat oferta de muncă propusă de către pârâtă.
A mai susținut recurentul că MONDIAL i-a adus la cunoștință că urmează să-și desfășoare activitatea de taximetrie în cadrul MONDIAL, pe un autoturism proprietatea firmei.
Prin această înștiințare, era somat să se prezinte în termen de 5 zile de la primire, la sediul punctului de lucru al MONDIAL SRL, în vederea începerii activității pe acest autoturism, în caz contrar punându-i-se în vedere că urmează a se face aplicarea prevederilor legii și ale Codului muncii.
Acest fapt constituie în opinia recurentului o încălcare flagrantă a art. 41 alin. 1 din Codul muncii, potrivit căruia "contractul individual de muncă poate fi modificat numai cu acordul părților".
Motivul invocat de către pârâtă în decizia de desfacere a contractului de muncă, în sensul că, în cauză, cercetarea disciplinară prealabilă nu s-a putut efectua, deoarece, deși a fost convocat în scris, conform adreselor nr. 2617/31.08.2007, 2430/21.09.2007 și 2562/03.10.2007, reclamantul nu s-a prezentat la data, ora și locul fixat, nu poate fi primit, câtă vreme angajatorul nu a dovedit neprezentarea contestatorului la sediul societății. În plus, a mai afirmat recurentul, la fiecare convocare s-a prezentat împreună cu apărătorul său ales, conform procesului-verbal, încheiat cu această ocazie, însă nimeni din conducerea firmei, care ar fi putut face parte din comisia de disciplină nu a fost prezent. Mai mult, a mai susținut acesta, au fost dați afară de angajații firmei, care au spus că oricum concedierea va fi dispusă, convocare pentru cercetarea disciplinară prealabilă fiind doar o formalitate.
Intenția MONDIAL SRL este evidentă, în condițiile în care, din data de 17.08.2007, societatea a refuzat să mai primească încasările zilnice rezultate din activitatea de taximetrie și "Z"-turile aferente emise de aparatul de marcat cu memorie fiscală.
Recurentul a apreciat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația prevăzuta de art. 40 alin. 2 lit. b) și c) din Codul muncii, având în vedere împrejurarea că, începând cu data de 01.10.2007 până la data desfacerii contractului individual de muncă, contestatorul nu a avut acces la comenzile primite prin dispecerat, fapt care i-a periclitat considerabil îndeplinirea normei de muncă.
Individualizarea sancțiunii de către MONDIAL s-a făcut în mod ilegal, încălcându-se prevederile art. 266 din Codul muncii, pârâta aplicând o sancțiune mult prea severă în raport de gravitatea faptei și de consecințele acesteia, de comportarea sa generală în societatea comercială, precum și față de gradul de vinovăție al contestatorului, care nu a mai suferit vreo altă sancțiune disciplinară.
Prin cererea reconvenționala, parata a solicitat obligarea contestatorului sa nu mai desfășoare activitatea de transport persoane in regim de taxi in numele si sub sigla, obligarea contestatorului sa-i predea rapoartele fiscale pe care aparatul de taxat fiscal amplasat pe autoturismul acestuia le emite după fiecare zi de activitate, precum si încasările pe care acesta le-a efectuat in numele societății, începând cu data de 17.08.2007, până în prezent.
Recurentul a mai susținut că a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâte și doi martori, atât pe cererea principală, cât și pe cererea reconvențională, pentru a demonstra, pe de o parte, că s-a prezentat la serviciu și și-a onorat toate obligațiile către societate până la data desfacerii contractului de muncă, iar pe de altă parte că societatea nu avea în septembrie-octombrie încă achiziționate mașini noi pentru activitatea de taxi impusă de Legea nr. 265/2007, iar "Z"-turile și încasările făcute pe aparatul de taxat al au fost predate pana la data desfășurării activității.
Instanța de fond a admis doar proba cu înscrisuri, respingând proba cu interogatoriu și martori, ca nefiind utile soluționării cauzei, nedându-i contestatorului posibilitatea de a-si proba susținerile.
Din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a lucrat pentru pârâtă, s-a prezentat la serviciu, conform programării pana la data de 03.12.2008, data intrării in vigoare a Normelor Metodologice de Aplicare a Legii 265/2007.
nu avea în septembrie-octombrie încă achiziționate mașini noi, pentru activitatea de taxi impusa de Legea nr. 265/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi si regim de închiriere, contestatorul nerefuzând sa lucreze pe o mașina a paratei, deoarece aceasta nu avea ce să-i ofere.
Acest lucru rezultă din declarațiile martorilor audiați intr-un dosar similar, chiar și din declarația martorului pârâtei.
În ceea ce privește cererea reconvențională, soluția primei instanțe nu este corectă, deoarece angajatorul nu a reușit sa producă nici o probă privind procedura de predare a "Z"-turilor și încasărilor zilnice.
Din declarația martorului pârâtei-reclamante audiat într-o speță similară, rezultă că, la predarea acestora de către șoferii de taxi, deci și de către reclamant, aceștia erau trecuți într-un caiet al pârâtei, nu li se elibera nici o dovada a acestui fapt. În condițiile în care nu au fost admise probele testimoniale, recurentul a apreciat că nu a avut posibilitatea de a demonstra aceste aspecte și în cauza de față.
Mai mult decât atât, in următoarea perioadă, octombrie-noiembrie 2007, deci după întocmirea deciziei de desfacere a contractului de muncă al reclamantului, pârâta a refuzat primirea "Z"-turilor, tocmai pentru a avea temei să formuleze cererea reconvențională, contestatorul fiind nevoit să trimită aceste "Z"-turi prin executor judecătoresc.
Angajatorul nu a făcut dovada că salariatul nu și-a îndeplinit obligația de predare, nici înainte și nici după luna august 2007, deși sarcina probei îi revenea.
Prin întâmpinarea depusă, - MONDIAL SRL a solicitat respingerea recursului formulat de contestator și admiterea recursului său pentru motivele invocate în cererea de recurs.
În recurs, în cadrul probei cu înscrisuri, au fost depuse la dosar decizia administratorilor nr. 2/25.08.2007 privind salariații care urmau să-și desfășoare activitatea numai pe autoturismele proprietatea societății, unde contestatorul figurează la poziția 16; înscrisuri din care rezultă perioadele în care contestatorul s-a aflat în concediu fără plată; contractele de leasing financiar nr. 2041/19.09.2007, nr. 2088/24.10.2007, nr. 67592/05.07.2007 și nr. 2079/24.10.2007; mai multe contracte de novație; alte înscrisuri prin care se tinde a se dovedi că societatea recurentă își desfășura activitatea pe autoturisme proprii; dovada sustragerea casei de marcat cu seria 3203; contractul-cadru de prestări servicii de dispecerat taxi nr. 149/20.03.2009; procesul-verbal de predare a stației și a echipamentului de către salariat; dovada existenței dispecerizării din 20.03.2009 pentru "grupa taximetriștilor independenți" eliberată de operatorul dispecer - Select
Analizând întregul material probator administrat în cauză prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În fapt, între contestatorul G - MONDIAL SRL a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 1951/27.04.2004, pe durata nedeterminată, prin care contestatorul era angajat în postul de conducător auto.
Ulterior, prin contractul de închiriere cu nr. -/2007 (fila 24 din dosarul instanței de fond), contestatorul a închiriat autoturismul proprietatea sa intimatei, pentru suma de 1000 lei lunar. În vederea desfășurării activității de taximetrie, între părți a intervenit și un contract de comodat, prin care intimata se obligă să pună la dispoziția contestatorului, cu titlu gratuit, furniturile de transmisiuni radio și aparatul de taxat fiscal nr. 3203. (fila 25 din dosarul instanței de fond)
Prin decizia nr. 492/17.10.2007, intimata a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului, in temeiul art. 61 lit. a) din Codul muncii, începând cu data de 17.10.2007. S-a reținut că recurentul nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, prin aceea că a lipsit nemotivat de la locul de muncă, cu începere din data de 17.08.2007, și nu a respectat dispoziția angajatorului de a presta munca pe unul dintre autoturismele societății.
Recurentul a invocat faptul că, prin menționata decizie, întrucât trebuia să-și desfășoare activitatea pe un alt autoturism, a fost modificat unilateral contractul individual de muncă, fiind astfel nesocotite dispozițiile art. 41 din Codul muncii.
Cum în contractul individual de muncă încheiat intre părți nu se prevede in mod expres un anumit loc de muncă al salariatului, este lipsită de suport susținerea recurentului în sensul că avea obligația să presteze activitate numai pe autoturismul propriu ce a format obiectul contractului de închiriere. C constată că, în cauză, cerința impusă de angajator, a cărei nerespectare a fost sancționată ca abatere disciplinară, reținându-se încălcarea regulilor de disciplină a muncii în cadrul societății, nu poate fi echivalată cu o modificare a contractului individual de muncă, sub aspectul locului muncii.
Legea nr. 265/2007, cu modificările și completările ulterioare, conține dispoziții imperative, de generală aplicare, atât angajatorul, cât și salariații având obligația de a se conforma prescripțiilor normei, ai cărei destinatari sunt în egală măsură.
Așa fiind, în baza Legii nr. 265/2007, cu modificările si completările ulterioare, intimata avea dreptul de a stabili că activitatea salariaților săi să se desfășoare pe autoturisme proprietatea societății.
În ceea ce privește cercetarea disciplinara, recurentul a fost convocat în mod repetat, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (filele 26-32 din dosarul instanței de fond), la adresa indicată în contractul individual de muncă, dar nu s-a prezentat la datele, orele și locul fixate și nici nu a invocat un motiv obiectiv în acest sens.
Prin urmare, Curtea reține că intimata a procedat la emiterea deciziei de concediere cu respectarea dispozițiilor art. 267 alin. 3 din Codul muncii, astfel cum în mod corect a stabilit instanța de fond.
În mod just prima instanță a înlăturat susținerile contestatorului potrivit cărora nu a fost primit de intimată, deși s-a prezentat la sediul acesteia după fiecare convocare, stabilind că procesele-verbale încheiate la sediul biroului de avocatură în zilele de 10.09.2007, 28.09.2007 și 12.10. 2007 nu au nici o forță probantă, câtă vreme nu au fost înregistrate la registratura societății.
În plus, se reține că toate procesele-verbale au fostîncheiate la sediul "-, & Asociații", după cum urmează: la ora 12,00 pentru convocarea din 10.09.2007, cu toate că intervalul orar stabilit pentru ca salariatul să se prezintela sediul angajatoruluiera cuprins între orele 12-16; la ora 16,00, pentru convocarea din 28.09.2007 și la ora 14,30 pentru convocarea din 12.10.2007, cu toate că intervalul orar stabilit pentru ca salariatul să se prezinte la sediul angajatorului era același, respectiv cel cuprins între orele 12-16.
Curtea constată că și individualizarea sancțiunii este justă, în raport de gravitatea faptei salariatului, care a lipsit nemotivat de la serviciu timp de două luni.
În ceea ce privește cererea reconvențională, recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Se reține că prima instanță în mod greșit a obligat recurentul contestator să predea intimatei rapoartele fiscale emise de aparatul de taxat fiscal, precum și încasările calculate conform acelor rapoarte, începând cu data de 17.08.2007 și până în prezent, așa cum s-a solicitat.
Astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila 65 dosarului de fond, în data de 17.03.2008, a fost înregistrată la Secția 13 Poliție plângerea formulată de contestatorul G, care a reclamant sustragerea casei de marcat seria 3203, astfel încât acesta se află în imposibilitate obiectivă de a preda intimatei casa de marcat ce i-a fost predată conform contractului de comodat nr. 97/24.01.2007 și rapoartele fiscale emise de aparatul de taxat fiscal.
În plus, astfel cum rezultă din adresa nr. 7590/10.06.2008 emisa de Direcția Generală și Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului B, începând cu data de 10.06.2008, i s-a atribuit autorizația taxi nr. 7823 pentru executare serviciului public de transport persoane în regim de taxi, pentru autoturismul Solenza, înmatriculat sub nr. B-29-, așa încât se poate prezuma că, începând cu această data a desfășurat activitate de taximetrie în mod independent, pe acest autoturism, al cărui aparat de taxat a fost fiscalizat. Că așa este, rezultă și din dovada încheierii contractului de dispecerizare depusă la fila 98 dosarului instanței de fond.
În ce privește proba cu martori, în mod corect prima instanță a apreciat că nu este utilă cauzei, față de împrejurarea ce se tindea a fi dovedită prin cest mijloc de dovadă, astfel cum a fost cosemnată în încheierea de ședință din 28.05.2008,respectiv că "nu s-a lucrat din decembrie 2007".
Din proba cu înscrisuri administrată în recurs, se reține că, în perioada septembrie-octombrie 2007, angajatorul a depus diligențe pentru completarea parcului cu mașini noi, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 265/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi si regim de închiriere. De altfel, această împrejurare este lipsită de relevanță sub aspectul calificării ca abatere disciplinară a refuzului salariatului de a se conforma dispoziției angajatorului în sensul de a presta munca pe unul dintre autoturismele societății.
Prin urmare, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul formulat de recurentul G și să modifice sentința recurată în sensul respingerii cererii reconvenționale.
Fondat este și recursul declarat de intimata reconvenientă " ", astfel încât urmează a fi admis ca atare, pentru următoarele considerente.
Astfel cum rezultă din adeverința nr. 27946/07.04.2008 emisă de Casa de Pensii a Municipiului (fila 96 din dosarul instanței de fond) coroborată cu celelalte înscrisuri depuse la dosar din care rezultă perioadele în care salariatul s-a aflat în concediu fără plată (cereri aprobate și comunicări către ITM), situația se prezintă după cum urmează:
- în anul 2004, salariatul s-a aflat în concediu fără plată în lunile mai, septembrie, octombrie și noiembrie și au fost plătite contribuțiile de asigurări sociale pentru lunile iunie, iulie și decembrie. Prin urmare, angajatorul urmează a fi obligat să vireze creanțele bugetare aferente drepturilor salariale ale reclamantului pe perioada 27 aprilie - 30 aprilie 2004, având în vedere data înregistrării contractului individual de muncă la Inspectoratul Teritorial d e Muncă.
- în anul 2005, au fost plătite contribuțiile de asigurări sociale pentru lunile ianuarie, februarie, iunie, august și octombrie, urmând a fi obligat angajatorul să vireze creanțele bugetare aferente drepturilor salariale ale reclamantului pentru lunile martie, aprilie, mai, iulie, septembrie, noiembrie, decembrie.
- în anul 2006, salariatul s-a aflat în concediu fără plată în lunile aprilie, mai, iulie, august, septembrie și octombrie, iar angajatorul și-a îndeplinit obligația ce-i revenea în privința drepturilor salariale aferente lunilor februarie, noiembrie și decembrie, urmând a fi obligat să vireze creanțele bugetare aferente drepturilor salariale ale reclamantului pentru lunile martie și iunie.
- în anul 2007, au fost plătite sumele datorate pentru lunile ianuarie și februarie, urmând a fi obligat angajatorul să vireze creanțele bugetare aferente drepturilor salariale ale reclamantului pentru lunile martie, aprilie, mai, iulie, iulie și pentru luna august, până la data de la care salariatul nu a mai prestat munca - 17.08.2007.
Pentru aceste considerente, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să admită recursul formulat de " " și să modifice sentința atacată în sensul celor mai sus expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții G și" "împotriva sentinței civile nr.5584 din data de 10.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 1851/3/LM/2008.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Respinge cererea reconvențională, ca neîntemeiată.
Obligă pârâta să vireze creanțele bugetare aferente drepturilor salariale ale reclamantului pe perioada 27 aprilie - 30 aprilie 2004; august 2004; martie, aprilie, mai, iulie, septembrie, noiembrie, decembrie 2005; martie, iunie 2006; martie-17 august 2007.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 10 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red./tehnored.
2.ex./07.05.2009
Jud.fond: /
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 2373/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 2896/2009. Curtea... → |
|---|
