Contestație decizie de concediere. Decizia 2373/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 8670/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2373R
Ședința publică de la 10 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Zuluf Petronela Iulia
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenta - Sud SA, împotriva sentinței civile nr.5634/11.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10059/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimat, având ca obiect - contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2008, și intimata, personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Recurenta, prin avocat, depune la dosar înscrisurile solicitate de instanță la termenul anterior, comunică intimatei, și arată că nu poate prezenta decizia din recurs, prin care s-a solicitat de către intimata plata celor de zile, solicitare respinsă de către instanța de recurs.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile, pentru motivele arătate în cererea de recurs, arătând că dispozițiilor art.315 pr.civ. au fost încălcate, în primul ciclu procesual s-a casat hotărârea pentru a se discuta excepția prescripției dreptului de a dispune desfacerea disciplinară a contractului de muncă, iar instanța fond nu a unit excepția cu fondul cauzei, cu aplicarea art.137 alin.2 pr.civ.astfel încât asupra fondului nu s-au făcut apărări.
În cea de-a doua fază, în fond, nu s-a avut în vedere faptul că nu s-a solicitat și nici nu s-a administrat proba cu interogatoriu.
În consecință, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile și trimiterea cauzei pentru administrarea de probe, fără cheltuieli de judecată.
Intimata solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în întâmpinare, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală. Depune concluzii scrise și set înscrisuri.
Curtea reține înscrisurile la dosar, dar nu vor fi avute în vedere, față de momentul depunerii acestora.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5634/11.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10059/3/LM/2008, a fost dmisă, în parte, acțiunea formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata - Sud SA, a fost anulată decizia nr.64/21.02.2007, emisă de intimată, s-a dispus reintegrarea reclamantei în funcția și postul deținut anterior emiterii deciziei, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu drepturi salariate indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi cuvenite reclamantei de la data emiterii deciziei până la reintegrarea efectivă, precum și rectificarea carnetului de muncă în sensul drepturilor recunoscute prin hotărâre.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea de daune morale formulată de reclamantă, a fost respinsă excepția prescripția extinctive și a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâtă, prin care s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului individual de muncă dintre părți și, pe cale de consecință, încetarea acestui de drept, în condițiile art 56 lit.e din Codul muncii.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că ntre părți a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat cu nr.1700/2001, pe durata nedeterminată, contestatoarea fiind angajată pe postul de consilier juridic începând cu data de 25.05.2001. Raporturile de muncă au încetat prin emiterea deciziei nr.64/21.02.2007, în temeiul art.61 lit.a Codul muncii și art.167 lit.j din contractul colectiv de muncă, sancțiunea disciplinară fiind aplicată contestatoarei după ce a constatat absența acesteia de la serviciu în zilele de 20, 21 și 22 decembrie 2006.
Verificând legalitatea deciziei contestate, s-a constatat că angajatorul a respectat cerințele de formă prevăzute de lege, astfel încât din acest punct de vedere nu s-a putut reține niciun motiv de nulitate.
Cât privește însă respectarea termenului în care aplicarea sancțiunii trebuia realizată, s-a considerat că intimata a emis decizia de concediere cu depășirea termenului de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre pretinsa abatere săvârșită de contestatoare.
Astfel, s-a reținut că reprezentanții intimatei au constatat abaterea chiar în perioada la care se referă faptele imputate, și anume 20-22.12.2006, când salariați din cadrul Biroului Juridic contencios au încheiat mai multe procese verbale de constatare, în care se consemnează faptul că ușa biroului unde lucra contestatoarea era încuiată și toți consilierii juridici erau absenți de la serviciu, în timpul programului de lucru. De asemenea, s-a mai consemnat în aceste procese-verbale că prin fapta săvârșită, consilierii juridici, printre care și contestatoarea, au încălcat dispozițiile art.164 lit.b și art.165 lit.b din contractul colectiv de muncă.
S-a avut în vedere și faptul că din comisia care a efectuat constatările a făcut parte și un reprezentant al societății, directorul juridic adjunct,. Mai mult, directorul financiar juridic a fost sesizat în același interval despre faptul ca niciun salariat nu a fost găsit în biroul respectiv, luând la cunoștința sub semnătură. Totodată, în acea perioada au fost întocmite și pontajele pentru luna decembrie 2006, la care însăși intimata a făcut referire în convocarea adresata contestatoarei, astfel încât la înregistrarea acestora putea fi cunoscută săvârșirea abaterii, cu atât mai mult cu cât acesta poartă semnătura unui reprezentant al intimatei.
Nu au fost reținute apărările intimatei, în sensul că a fost sesizată conducerea angajatorului la data de 23.01.2007, prin referatul nr.1 din aceeași data, referat care a fost întocmit în vederea unei cercetări disciplinare pentru aceeași fapta în condiții de legalitate.
Procedura cercetării disciplinare trebuie să se încadreze în perioada prevăzută de lege pentru aplicarea sancțiunii fiind o etapă în procedura angajării răspunderii disciplinare, întrucât art.268 alin.1 Codul muncii nu face nicio distincție atunci când stabilește ca termenul curge de la data luării la cunoștință despre abatere. Or, pentru a dispune declanșarea cercetării disciplinare este necesară cunoașterea abaterii. În sprijinul acestei opinii vine și faptul că angajatorul are dreptul de a dispune suspendarea contractului de muncă pe durata cercetării disciplinare, tocmai in scopul de a suspenda si curgerea termenului de 30 de zile, evitând astfel prejudicierea angajatorului din motive neimputabile lui.
Concluzionând, instanța de fond a constatat că angajatorul a cunoscut fapta la data de 22.12.2006, când a fost întocmit ultimul proces-verbal de constatare și în orice caz anterior datei de 18.01.2007, astfel încât aplicarea sancțiunii prin decizie emisă la data de 21.02.2007, a fost făcută după împlinirea termenului prevăzut de art.268 alin.1 Codul muncii.
Sub aspectul temeiniciei, s-a avut în vedere faptul că intimata nu a făcut vreo dovadă în susținerea afirmațiilor reținute în decizia de concediere. Astfel, condica de prezență a fost semnată de contestatoare în zilele în care intimata a reținut că a absentat de la serviciu. Procesele-verbale întocmite nu consemnează decât faptul că, la un anumit moment dat, ușa biroului era încuiată.
Cât privește cererea reconvenționala, s-a reținut că aceasta nu este întemeiată, în condițiile în care la data încheierii contractului individual de muncă, în raport de are se apreciază valabilitatea acestuia, nu a existat pretinsa incompatibilitate. Potrivit art.14 lit.a din Legea nr.50/1995 privind statutul profesiei de avocat, în vigoare la momentul încheierii contractului individual de muncă dintre părți, exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat.
De asemenea, s-a reținut că, prin decizia nr.1391/31.05.2001, s-a dispus înscrierea contestatoarei pe avocaților incompatibili începând cu data de 25.05.2001, așa încât aceasta incompatibilitate nu există.
A fost respinsă excepția prescripției dreptului de a cere anularea contractului individual de muncă, deoarece, ca o consecința a anularii deciziei de concediere, contractul a fost repus in vigoare, astfel încât, potrivit art.283 lit.d Codul muncii, cererea de anulare se poate formula oricând pe durata de existenta a contractului.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta - Sud SA.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.3041pr.civ. recurenta a arătat că, rejudecând fondul după casare, prima instanță a procedat cu încălcarea dispozițiilor art.315 alin.1 pr.civ. conform căruia aceasta avea obligația de a respecta hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe noi.
Dat fiind caracterul peremptoriu al excepției prescripției dreptului de sancționare disciplinară și considerentele deciziei de casare, în mod firesc instanța de fond ar fi trebuit, în considerarea art.137 alin.1 pr.civ. să administreze probe noi și să se pronunțe asupra ei. Cu toate acestea, fără a face aplicarea art.137 alin.2 pr.civ. respectiv fără a dispune unirea excepției cu fondul, instanța a reținut cauza spre judecare in ansamblul ei.
De asemenea, a fost invocată, ca neregularitate referirea din considerente și din dispozitiv cu privire la excepția prescripției dreptului de a cere anularea contractului individual de muncă, arătându-se că solicitarea de a se constata anularea contractului individual de muncă a fost formulată o cerere reconvențională.
Această excepție a fost respinsă prin sentința civilă nr.1308 din 18.10.2007, la soluționarea pricinii în primul ciclu procesual, însă în considerente și în dispozitivul hotărârii atacate instanța și-a expus motivația și a respins excepția.
Recurenta a invocat și o serie de aspecte evidențiate în cuprinsul încheierii din data de 8.09.2008 (dată ia care au avut loc dezbaterile în ședință publică), susținând că acestea denotă modul cu totul superficial în care cauza a fost soluționată (se precizează în încheiere, în două rânduri, că intimata a răspuns prin consilier juridic, în realitate reprezentarea fiind asigurată de avocat; se arată că instanța a acordat cuvântul pe fondul cauzei și cu privire la excepția tardivității aplicării sancțiunii disciplinare, asupra excepției, instanța nemaipronunțându-se ulterior prin sentință; în sentință s-a precizat că au fost încuviințate și administrate probele cu înscrisuri și interogatoriu. Numai în primul ciclu procesual s-a administrat proba cu interogatoriu, însă hotărârea a fost casată; se afirmă în considerente că societatea nu a făcut nicio dovadă în susținerea afirmațiilor reținute în decizia de concediere, deși la dosar s-a depus sentința civilă nr.327 din 20.06.2007, pronunțată în dosarul nr-; prin care s-a constatat absența nemotivată).
Pe fondul excepției prescripției dreptului de a dispune sancționarea disciplinară, recurenta a susținut că aceasta nu poate fi reținută, deoarece:
- termenul prevăzut de art.268 alin.1 din Codul muncii vizează luarea la cunoștință de către angajator despre săvârșirea abaterii disciplinare; termenul de "angajator" desemnează, în cazul persoanei juridice, persoanele fizice reprezentante legale ale acestuia, care pot au competența de a dispune sancționarea salariatului;
- în speță, așa cum este prevăzut în Hotărârea Consiliului de Administrație al - nr.S/2005, singura persoană din conducerea societății în măsură să dispună sancționarea disciplinară a salariaților, inclusiv concedierea acestora, este directorul general al Societății;
- directorului general i s-a adus la cunoștință săvârșirea abaterilor disciplinare prin Referatul nr.1/23.01.2007 a! Direcției Financiar-Juridic.
- în acest cadru, nu prezintă relevanță în calcularea termenului faptul că alte persoane din conducerea societății (în sensul larg al noțiunii), respectiv directorul juridic adjunct și directorul financiar juridic au cunoscut anterior sesizării directorului general faptele constituind abateri disciplinare.
Referitor Ia netemeinicia deciziei de concediere, recurenta a arătat existența faptelor imputate contestatoarei, calificate drept abateri disciplinare, costând în absențe nemotivate în data de 20, 21 și 22 decembrie 2007, fost confirmată prin hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, respectiv prin sentința civilă nr.327 din data de 20.06.2007 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a -a - Conflicte de muncă și asigurări sociale, în soluționarea cauzei ce a format obiectul Dosarului nr-.
Prin această hotărâre judecătorească a fost respinsă cererea doamnei de a i se plăti drepturile salariale cuvenite pentru perioada 20-22 decembrie 2006. Instanța a reținut că în intervalul menționata doamna nu a fost prezentă la locul de munca.
Deși hotărârea judecătorească a fost prezentată primei Instanțe, aceasta a ignorat existența ei, nepronunțându-se în nici un fel asupra împrejurărilor reținute.
Abaterile disciplinare există, având în vedere că în zilele de 21 și 22 decembrie, salariați ai Serviciului Juridic șt Contencios. Direcției Resurse Umane și un reprezentant al sindicatului s-au prezentat personal la biroul în care salariata își desfășura activitatea, constatând că nu era prezentă serviciu. Aceste împrejurări au fost consemnate în Procesele-verbale din data de 21.12, respectiv 22.12. Cât privește absența din data de 20.12.2006, aceasta este consemnată în adresa nr.3426/20.12.2006 a Serviciului Juridic-Contencios.
Cu privire la soluționarea cererii reconvenționale, s-a arătat că instanța nu a făcut însă nici o referire la incompatibilitatea stabilită prin lege cu privire la exercitarea altor activități retribuite de către consilierii juridici. Având în vedere că reclamanta a ocupat funcția de consilier juridic, îi erau aplicabile la data angajării (21.05.2001) dispozițiile Decretului nr.143/1955 privind organizarea și funcționarea oficiilor juridice (art.17).
Ulterior, prin Legea nr.314/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, s-a stabilit prin art.10 lit.a, că exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu calitatea de avocat, astfel încât prezenta interes pentru justa soluționare a cererii reconvenționale prezentarea de către Baroul Bucureștia situației profesionale a doamnei, respectiv a evoluției profesionale a acesteia în exercitarea profesiei de avocat, cererea pârâtei în acest sens fiind respinsă de prima instanță.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.385/15.02.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a fost admis recursul declarat de - Sud SA, în contradictoriu cu intimata, a fost casată sentința civilă nr.1308/18.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Așa cum rezultă din considerentele deciziei sus menționate, motivul casării a fost acela că instanța de fond nu a pus în discuția părților tardivitatea aplicării sancțiunii disciplinare, cu consecința încălcării dreptului la apărare al societății.
De asemenea, s-a dispus ca instanța să verifice cu prioritate dacă subzistă aspectul nulității absolute a deciziei de sancționare, în raport de data aplicării sancțiunii disciplinare, și, în funcție de soluția pronunțată, să se analizeze sau nu temeinicia măsurii.
Așadar acestea au fost dispozițiile și dezlegările problemelor de drept de care instanța de fond era ținută, potrivit art.315 Cod pr.civ.
Prin sentința atacată în prezenta cauză, instanța de fond s-a conformat celor mai sus arătate, punând în discuția părților, la termenul de judecată din data de 08.09.2008, atât excepția tardivițății deciziei de sancționare cât și fondul cauzei, împrejurarea că nu s-a dispus în mod expres unirea excepției cu fondul pricinii neputând fi reținută ca motiv de nelegalitate a hotărârii pronunțate, în condițiile în care măsura rezultă cu evidență din succesiunea și conținutul dezbaterilor, iar recurenta - pârâtă nu a suferit nici o vătămare din prin omisiunea menționării formale a acesteia.
Sub același aspect, se reține că, anterior acordării cuvântului pe excepție și pe fond, instanța a încuviințat ambelor părți administrarea probei cu înscrisuri, cele depuse deja la dosar, și a constatat că nu mai sunt alte cereri de formulat.
De asemenea, este lipsită de interes critica recurentei, referitoare la faptul că instanța a analizat și s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului de a cere anularea contractului individual de muncă, deși aceasta fusese respinsă prin sentința civilă nr.1308/18.10.2007, la soluționarea pricinii în primul ciclu procesual, întrucât și prin sentința atacată excepția a fost respinsă, iar partea care a invocat-o - reclamanta - nu a declarat recurs, astfel încât societatea nu justifică un folos practic legat de acest motiv de recurs.
Mai mult decât atât, prin decizia civilă nr.385/15.02.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sentința civilă nr. 1308/18.10.2007 a fost casată în tot, astfel încât în mod corect instanța de fond s-a pronunțat și asupra acesteia.
de relevanță sunt și celelalte neregularități invocate de către recurentă, referitor la cele consemnate în încheierea de dezbateri din data de 08.09.2008 și în considerentele hotărârii, acestea fiind în realitate simple erori materiale (reprezentarea părților în instanță, probele încuviințate), a căror îndreptare se poate realiza potrivit art.281 Cod pr. civ.
Cât privește nepronunțarea instanței asupra excepției tardivității aplicării sancțiunii disciplinare, Curtea constată că, așa cum s-a arătat și anterior, aceasta este o excepție de fond, care privește legalitatea deciziei contestate și care a fost analizată în cuprinsul sentinței atacate, conducând la anularea deciziei nr.64/21.02.2007.
Trecând la examinarea motivelor de recurs care vizează excepția prescripției dreptului de a dispune sancționarea disciplinară, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate, întrucât, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, decizia contestată a fost emisă cu nerespectarea termenului de 30 de zile, reglementat de art. 268 din Codul muncii.
Potrivit textului legal sus menționat, "angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisa în forma scrisa in termen de 30 de zile de la data luării la cunoștința despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei".
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că angajatorul a cunoscut fapta pentru care intimata-reclamantă a fost sancționată la data întocmirii proceselor verbale din 20.12.2006, 21.12. 2006 si 22.12.2006, sau, cel mai târziu, la data de 18.01.2007, când a fost făcută convocarea în vederea cercetării disciplinare înregistrata sub nr. 3492/18.01.2007.
Data la care referatul comisiei de disciplină a fost întocmit nu are relevanța din punctul de vedere al aplicării dispoziției legale referitoare la termenul de aplicare a sancțiunii, atâta vreme cât persoane cu atribuții de control asupra activității salariaților, respectiv directorul juridic adjunct și directorul financiar juridic, au cunoscut, anterior sesizării directorului general, săvârșirea faptei, neputându-se susține că fapta nu a fost cunoscută de angajator.
Prin data cunoașterii abaterii, legiuitorul nu a avut în vedere momentul cunoașterii acesteia chiar de persoana care are competența de a emite decizia de concediere, deoarece, printr-o astfel de interpretare, nu s-ar mai atinge scopul urmărit, respectiv evitarea tergiversării aducerii abaterii la cunoștința celor în drept sa aplice sancțiuni disciplinare și evitarea prelungirii nejustificate a stării de incertitudine în care se afla salariatul, și ar fi lăsată la latitudinea și controlul angajatorului, prin procedurile interne de comunicare a unor date și circuitul actelor in cadrul societății, stabilirea momentului de la care termenul de 30 de zile ar începe să curgă.
De altfel, așa cum s-a decis constant în practica judecătorească, procedura cercetării disciplinare trebuie să se încadreze în perioada prevăzută de lege pentru aplicarea sancțiunii, criticile formulate de recurentă sub acest aspect fiind nefondate.
Având în vedere soluția dată excepției tardivității aplicării sancțiunii disciplinare, Curtea apreciază că nu se mai impune a fi analizate motivele de recurs care vizează temeinicia acesteia, decizia fiind nulă, conform art.76 din Codul muncii.
În ceea ce privește modul de soluționare a cererii reconvenționale, se constată că intimata-reclamantă nu se găsește în situația de incompatibilitate reglementată de art.10 lit.a din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.
Astfel, dispoziția legală sus menționată stabilește că exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu profesia de avocat, fiind evident faptul că legiuitorul a avut în vedere exercitarea efectivă a profesiei de avocat.
Or, în speță, prin Decizia nr.1391/31.05.2001 (fila 108 dosar nr.10398/3/), Baroul Bucureștia hotărât, la cerere, trecerea reclamantei pe avocaților incompatibili, începând cu data de 21.05.2001, astfel încât nu era utilă soluționării cererii reconvenționale prezentarea de către Baroul Bucureștia situației profesionale a intimatei-contestatoare, criticile recurentei neputând fi reținute.
Pentru considerentele mai sus expuse, văzând și dispozițiile art 312 Cod pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - Sud SA, împotriva sentinței civile nr.5634/11.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10059/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
22.05.2009
Jud. fond:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Zuluf Petronela Iulia
| ← Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... | Contestație decizie de concediere. Decizia 2419/2009. Curtea... → |
|---|
