Contestație decizie de concediere. Decizia 257/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 257/R-CM
Ședința publică din 17 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu
JUDECĂTOR 3: Paulina G--
Judecător -
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de intimata împotriva sentinței civile nr.820 din 30 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenta-intimată S, în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Sibiu -Cabinet de avocat, lipsind intimatul-contestator.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul pentru recurenta-intimată, solicită a se face adresă intimatului-contestator pentru ca acesta să precizeze perioada cât a lucrat în Italia.
Curtea apreciază că nu este utilă soluționării cauzei proba solicitată de recurenta-intimată prin apărător, o respinge și constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra lui.
Avocat pentru recurenta-intimată având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și în principal, modificarea în totalitate a sentinței atacate și a se dispune respingerea contestației promovate de către intimatul-contestator ca neîntemeiată.
În subsidiar, solicită modificarea parțială a sentinței atacate și a se dispune respingerea cererii de reintegrare pe postul deținut anterior emiterii deciziei contestate și acordarea despăgubirilor reprezentând drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi, începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la data angajării contestatorului la un alt angajator.
Solicită obligarea intimatului-contestator la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Constată că a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, sub nr-, contestația formulată de împotriva deciziei nr.6736/5.0l.2008 emisă de intimata L, prin care s-a solicitat anularea deciziei, reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior emiterii deciziei contestate și obligarea intimatei la plata către contestator a drepturilor salariale care i se cuvin, de la data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării efective pe postul deținut anterior. S-a solicitat și obligarea intimatei la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, contestatorul a arătat că este salariatul societății intimate de aproximativ doi ani, fiind încadrat pe postul de conducător auto - transport persoane, și că prin decizia nr.6736/5.01.2008 emisă de intimată i-a fost desfăcut contractul individual de muncă în temeiul dispozițiilor art.61 lit.a și art. 264 alin.1 lit.f Codul muncii, după ce prin decizia nr.-/29.12.2007 s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului, în baza dispozițiilor art.52 alin.1 lit.a Codul muncii, pe durata cercetării prealabile, în mod nelegal.
Contestatorul a susținut că în ziua de 24.12.2007, întorcându-se din cursa - Italia, în direcția S, simțindu-se foarte rău, a coborât în Autogara și l-a anunțat imediat despre starea lui de sănătate și despre faptul că nu mai poate conduce autocarul, pe șeful de coloană G, cursa fiind continuată de ceilalți doi șoferi care lucrau împreună cu contestatorul. Anterior aceste curse fusese plecat la și încă de atunci se simțea rău, situație pe care a făcut-o cunoscută telefonic șefului de coloană G, însă acesta, după ce contestatorul s-a întors de la, l-a trimis imediat în cursa, după o pauză de doar două ore și J, nefiind astfel respectați timpii.
La data de 03.01.2008, la ora 12,45 contestatorul a primit o convocare în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile care urma să aibă loc în aceeași zi, la ora 9,00 dimineața la sediul din S-a prezentat imediat, în aceeași zi, la ora 13,15 la sediul firmei din Rm. V, unde a reamintit angajatorului că se află în concediu medical, motiv pentru care a fost transmis de la Rm. V la S concediul său medical privind perioada 27.12.2007 - 07.01.2008.
A mai arătat contestatorul că a prezentat certificatele de concediu medical pentru perioada menționată societății angajatoare, însă a fost refuzată înregistrarea acestora. Au fost invocate în cauză dispozițiile art.60 alin.1 Codul muncii, potrivit cărora concedierea nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.
Ulterior, la data de 08.01.2008, contestatorul a primit prin scrisoare recomandată decizia nr.6736/05.01.2008 care formează obiectul prezentei judecăți.
S-a invocat de către contestator faptul că decizia dedusă judecății este lovită de nulitatea absolută deoarece nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art.268 Codul muncii, respectiv nu cuprinde apărările invocate de către contestator și nici motivele pentru care acestea au fost înlăturate, nefiind specificat nici faptul că despre situația incapacității sale temporare de muncă a fost anunțat angajatorul de către contestator.
S-a invocat nelegalitatea deciziei și sub aspectul a ceea ce s-a reținut, în sensul că nu s-ar fi dat curs de către contestator convocării în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, precum și în ceea ce privește fapta reținută drept abatere disciplinară referitoare la absența de la serviciu.
S-a criticat decizia și sub aspectul că, în situația concretă în care s-a aflat, din motive de sănătate, contestatorul nu a săvârșit vreo abatere disciplinară gravă, iar sancțiunea aplicată reprezintă doar manifestarea relei-credințe a intimatei.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicita respingerea contestației.
A arătat intimata că desfacerea contractului individual de muncă a avut loc deoarece contestatorul s-a făcut vinovat de încălcarea prevederilor Regulamentului intern, în sensul că a refuzat să execute sarcinile de serviciu încredințate de șeful ierarhic, ca atare decizia a fost legal întocmită, în urma referatului nr.6205/3.01.2008.
S-au invocat prevederile art.28 lit.f din Regulamentul de ordine interioară, prin care se prevede că, în cazul abaterilor grave și repetate, sancțiunea disciplinară va fi aceea a desfacerii disciplinare a contractului de muncă, precum și prevederile art.29 și art.30 din același regulament potrivit cărora refuzul repetat de a executa sarcini și lucrări încredințate de șeful ierarhic, transmise în temeiul sarcinilor de serviciu, reprezintă abatere disciplinară gravă.
Intimata a susținut că în data de 27.12.2007 conducerea societății a fost informată că la data de 24.12.2007 contestatorul a refuzat continuarea cursei pe relația S - O - B - S - I - B și a coborât în Autogara S -, iar începând cu aceeași dată nu s-a mai prezentat la serviciu, figurând ca absent nemotivat. Potrivit art.21 din Regulamentul de ordine interioară, orice stare de boală trebuie anunțată imediat sau cel mai târziu în 24 de ore conducătorului unității, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
Intimata a mai susținut că l-a convocat pe contestator în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, la sediul S, pentru data de 03.01.2008, ora 9.00, însă contestatorul nu a dat curs convocării.
În concluzie, intimata a solicitat respingerea contestației, deoarece contestatorul a săvârșit abateri disciplinare constând în absentarea de la serviciu trei zile consecutiv, iar decizia de sancționare care formează obiectul judecății a fost legal emisă.
Prin sentința civilă nr.820/30.09.2008 a fost admisă în parte contestația, a fost constatată nulitatea deciziei nr.6736/05.01.2008 emisă de intimată, s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior emiterii deciziei nr.6736/05.01.2008 și a fost obligată intimata să achite contestatorului despăgubiri reprezentând drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă. A fost respins capătul de cerere privind daunele morale. A fost obligată intimata să plătească suma de 1.095 lei contestatorului, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul a fost angajat la societatea intimată, în calitate de conducător auto, începând cu data de 13.02.2007, potrivit contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată.
Prin decizia nr.6736/5.01.2008, emisă de intimată, i-a fost desfăcut disciplinar contractul individual de muncă, începând cu data de 7.01.2008.
În decizie, intimata a reținut că în data de 27.12.2007 șeful de coloană Gai nformat conducerea societății intimate în legătură cu faptul că în data de 24.12.2007 contestatorul a refuzat continuarea cursei pe relația S - O - B - S - I - B și a coborât în Autogara S -. De asemenea, începând cu aceea dată, contestatorul nu s-a mai prezentat la lucru, acumulând absențe nemotivate. S-a mai reținut că prin faptele sale, contestatorul a încălcat prevederile regulamentului intern, în sensul că a refuzat să execute sarcinile și lucrările încredințate de șeful ierarhic, și a absentat nemotivat de la serviciu trei zile consecutiv.
În decizie s-a consemnat că, în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, s-a dispus convocarea contestatorului cu adresa nr.7094/29.12.2007, însă acesta nu a dat curs convocării.
A reținut tribunalul că, potrivit dispozițiilor art.267 alin.1 Codul munciis -a prevăzut, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția cele prevăzute de art.264 alin.1 lit.a Codul muncii, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, iar conform alin.2 al aceluiași articol, în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii. Conform alin.3, neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile alin.2, fără un motiv obiectiv, dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
A constatat tribunalul că rolul convocării salariatului în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile este acela de a da dreptul angajatului să formuleze și să susțină toate apărările pe care le apreciază ca fiind necesare în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care angajatul le consideră necesare a fi avute în vedere drept apărări.
Examinând modalitatea în care a procedat intimata la convocarea contestatorului în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, tribunalul a constatat că, potrivit fișei colet depusă la fila 67 dosarului, contestatorului i-a fost predată la data de 3.01.2008, la ora 820, adresa nr.7094/29.12.2007 prin care intimata îl convoca pe contestator pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, în aceeași dată de 3.01.2007 pentru ora 900dimineața la sediul din S al intimatei.
În condițiile în care convocatorul pentru prezentarea contestatorului în data de 3.01.2008 i-a fost înmânat acestuia cu doar aproximativ 40 de minute înaintea orei 900dimineața, oră la care ar fi trebuit să fie la sediul societății din S (predarea făcându-se la domiciliul din, județul V al contestatorului), tribunalul a concluzionat că nu s-a procedat decât la îndeplinirea formală a obligației care revenea intimatei de a-l convoca pe contestator, deoarece în mod efectiv nu se putea realiza o participare a contestatorului la cercetarea disciplinară prealabilă, din moment ce contestatorului nu i-a fost lăsat la dispoziție nici măcar timpul necesar pentru a avea posibilitatea să se deplaseze de la, județul V, la S, între cele două localități existând o distanță de circa 120 - 130 km.
Ca atare, cercetarea disciplinară prealabilă nu a avut decât un caracter formal, nefiind efectivă, ceea ce, conform dispozițiilor art.267 alin.1 Codul muncii, atrage nulitatea absolută a sancțiunii disciplinare aplicată contestatorului.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea, în parte, conform celor arătate mai sus.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata daunelor morale, tribunalul a reținut că, pentru ca angajatorul să poată fi obligat la plata unei sume de bani cu titlu de daune morale, este necesar să se facă dovada existenței unui prejudiciu de natură morală suferit de către persoana care pretinde despăgubirea, să se facă dovada faptei culpabile a angajatorului în crearea prejudiciului, precum și dovada legăturii de cauzalitate între cele dintâi.
Instanța a apreciat că în speță contestatorul a pretins doar faptul că ar fi suferit un prejudiciu moral, fără să facă însă vreo dovadă în acest sens, iar simplul fapt al emiterii unei decizii prin care s-a aplicat contestatorului o sancțiune disciplinară, chiar și în condițiile în care sancțiunea este lovită de nulitate absolută, nu este de natură a face dovada existenței unui prejudiciu moral pe care să-l fi suferit contestatorul.
Ca atare, acest capăt de cerere a fost respins.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, intimata a fost obligată să plătească contestatorului suma de 1.095 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
În termen legal, intimata a declarat recurs împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
1. În mod greșit instanța a reținut că procedura cercetării disciplinare a fost îndeplinită doar formal, fără să țină cont de faptul că în data de 29.12.2007 s-a luat măsura convocării, însă aceasta nu a parvenit contestatorului decât în dimineața zilei de 3.01.2008. Convocarea a fost emisă și expediată în timp util, însă nu este culpa recurentei că aceasta nu a ajuns la contestator în termenul prevăzut de lege.
Mai arată recurenta că, chiar și în aceste condiții, contestatorul avea posibilitatea și trebuia să trimită prin fax copii ale certificatelor medicale, emise la datele de 27.12.2007 și respectiv 2.01.2008, situație în care societatea ar fi avut cunoștință de faptul că în mod justificat angajatul nu se poate prezenta la cercetarea disciplinară.
Rezultă așadar că vina pentru neefectuarea cercetării disciplinare aparține contestatorului, iar nu intimatei;
2. Cererea de reintegrare a contestatorului pe postul deținut anterior concedierii trebuia respinsă ca lipsită de obiect, având în vedere că reclamantul a comunicat recurentei că nu mai dorește să fie reintegrat, el având un serviciu stabil în Italia și dorind să rămână definitiv acolo;
3. Întrucât contestatorul s-a angajat în Italia, se impune ca despăgubirile reprezentând drepturi salariale să fie acordate acestuia numai până la data reangajării, iar nu și după această dată.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Conform art.267 alin.1 și 2 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă nu poate fi dispusă decât după efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, scop în care salariatul trebuie convocat în scris, cu precizarea obiectului, datei, orei și locului întrevederii.
Conform art.267 alin.3 Codul muncii, neprezentarea salariatului la convocare fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
În speță, angajatorul a emis decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă al contestatorului fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, cu toate că salariatul nu s-a prezentat la convocare dintr-un motiv obiectiv.
Astfel, așa cum recunoaște și societatea în recursul său, adresa prin care aceasta a convocat pe contestator pentru efectuarea cercetării prealabile în data de 3.01.2008, a fost primită de către salariat, chiar în ziua de 3.01.2008. Convocarea făcută pentru ora 900a fost adusă la cunoștința contestatorului la ora 820, intervalul de 40 minute nepermițându-i contestatorului să se prezinte la sediul angajatorului și în plus să își mai și formuleze apărările.
Faptul că măsura convocării a fost luată în data de 29.12.2007 nu are nici o relevanță și nu poate duce la concluzia că recurenta și-a îndeplinit obligația ce-i revenea conform art.267 Codul muncii, de vreme ce, așa cum s-a arătat, contestatorul a primit convocarea abia cu câteva minute înainte ca cercetarea disciplinară să aibă loc.
Recurenta trebuia să asigure contestatorului timpul necesar pentru a se prezenta la sediul societății în vederea cercetării disciplinare și pentru a-și exercita drepturile reglementate de art.264 alin.4 Codul muncii (de a formula și susține toate apărările în favoarea sa și de a oferi persoanelor împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare).
Rezultă așadar că neefectuarea cercetării disciplinare prealabile este imputabilă societății, iar nu angajatului.
În aceste condiții, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a considerat că cercetarea disciplinară prealabilă nu a fost una efectivă, ci a avut un caracter formal, situație față de care în mod corect a constatat nulitatea deciziei de concediere disciplinară.
Al doilea motiv de recurs este nefondat.
Ca urmare a anulării deciziei de desfacere a contractului individual de muncă al contestatorului, Tribunalul Vâlceaa aplicat în mod corect dispozițiile art.78 alin.2 Codul muncii și, la solicitarea contestatorului, a dispus reintegrarea acestuia pe postul deținut anterior concedierii.
Este adevărat că, în executarea hotărârii instanței de fond, intimata a emis decizia nr.-/28.08.2008 prin care a dispus reintegrarea contestatorului pe funcția de șofer, iar prin înscrisul de la fila 89 (reprezentând corespondența contestatorului către intimată) acesta și-a manifestat dorința de a nu fi reintegrat, însă acest ultim înscris nu poate fi avut în vedere de instanță, de vreme ce salariatul nu a renunțat la capătul de cerere privind reintegrarea, o astfel de cerere trebuind a fi formulată în condițiile art.246 Cod procedură civilă.
Al treilea motiv de recurs este de asemenea nefondat.
Conform art.78 alin.1 Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost nelegală, iar instanța a dispus anularea acesteia, ea va obliga pe angajatori la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Faptul că salariatul și-a găsit între timp un alt loc de muncă nu are nici o relevanță și nu o exonerează pe societatea angajatoare de îndeplinirea obligațiilor ce-i revin potrivit art.78 Codul muncii.
Față de aceste considerente, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de intimata împotriva sentinței civile nr.820 din 30 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 17 februarie 2009 la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - G-- -
Grefier,
Red.
/2 ex/20.02.2008
Jud. fond:
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Teodora Gheorghe Sorescu, Paulina
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 974/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 217/2010. Curtea de... → |
|---|
