Contestație decizie de concediere. Decizia 258/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 258/R-CM
Ședința publică din 17 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu
JUDECĂTOR 3: Paulina G--
Judecător -
Grefier
S-au luat în examinare pentru soluționare recursurile declarate de contestatoarea și de intimata ROMANIA B împotriva sentinței civile nr.1181/CM din 03 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenta-contestatoare, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.386.465/2009 emisă de Baroul București -Cabinet individual și avocat pentru recurenta-intimată Romania
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurenta-contestatoare, depune la dosar borderou cu acte și concluzii scrise, comunicând un exemplar de pe acestea apărătorului recurentei-intimate. Susține că nu există fișa postului.
Apărătorul recurentei-intimate conformă că nu există fișa postului.
Apărătorii părților pe rând având cuvântul, arăt că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.
Avocat pentru recurenta-contestatoare susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea în parte a sentinței recurate și pe fond admiterea contestației cu toate capetele de cerere arătate, cu obligarea recurentei-intimate la plata cheltuielilor de judecată.
Având cuvântul asupra recursului formulat de recurenta-intimată, solicită respingerea lui ca nefondat, pentru motivele invocate în concluziile scrise depuse la dosar și susținute oral în ședință, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Apărătorul recurentei-intimate susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui, casarea sentinței recurate și pe fond respingerea contestației.
Având cuvântul asupra recursului formulat de recurenta-contestatoare, solicită respingerea lui ca nefondat, pentru motivele invocate în întâmpinarea depuse la dosar și susținute oral în ședință. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 26.05.2008 pe rolul Tribunalului Argeș, contestatoarea a chemat în judecată pe intimata Romania, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea eciziei nr.2510/11.04.2008, ca nelegală și netemeinică, eangajarea sa pe poziția și cu drepturile avute anterior încetării contractului individual de muncă, bligarea pârâtei la plata daunelor materiale provocate prin desfacerea abuzivă a contractului de muncă constând în contravaloarea tuturor drepturilor bănești care i s-ar fi cuvenit pentru perioada dintre data desfacerii contractului de muncă și data reîncadrării efective, precum și la plata sumei de 60.000 RON reprezentând daunele morale provocate prin decizia contestată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației, a susținut că a fost angajata intimatei din data de 24.10.2005, deținând funcția de Manager Departament - iar în urma activității prestate a fost rapid promovată în cadrul companiei. Din toamna anului 2007, o parte a conducerii intimatei a început să îi reproșeze faptul că " nu este suficient de cu angajații din subordinea sa", "nu le aplică sancțiuni", este "prea prietenă cu ei", etc., astfel că o anumită parte a conducerii intimatei a început să facă presiuni asupra sa, pentru aod etermina să părăsească, prin demisie, compania.
A mai susținut în continuare că prin decizia nr.1147/14.03.2008 conducerea intimatei a dispus suspendarea contractului său de muncă pe durata cercetării disciplinare prealabile, iar ulterior a fost emisă decizia nr. 2510/11.04.2008, prin care i s-a fost desfăcut contractul individual de muncă.
Contestatoarea arată că această decizie este nelegală întrucât:
- s-au încălcat flagrant prevederile art. 268 alin.4 din Codul muncii, decizia nefiindu-i comunicată personal, ci la domiciliul său din orașul Curtea de A;
- i-a fost încălcat dreptul la apărare, fiindu-i refuzată o elementară pregătire a apărării, convocarea la audiere fiind primită cu mai puțin de 48 de ore înainte de data și ora fixate pentru audiere, iar pârâta a refuzat stabilirea unei alte date;
- nu sunt prezentate prevederile din Regulamentul de ordine interioară care să constituie abatere disciplinară gravă și pentru care sancțiunea să fie desfacerea contractului individual de muncă;
- contrar prevederilor art. 268 alin.1 din Codul muncii coroborat cu art.1432(1) din Legea nr.31/1990, decizia atacată este dată și semnată de Directorul Magazinului, iar nu de persoana care are dreptul de a reprezenta legal pe angajator.
Totodată, contestatoarea a susținut că motivele netemeiniciei eciziei nr.2510/11.04.2008 sunt:
- constatarea faptelor a fost făcută prin referatul nr. 1148/15.03.2008 al lui, iar mai întâi, pe data de 14.03.2008, este începută cercetarea disciplinară și a fost suspendată, ulterior, la data de 15.03.2008 este redactat, înregistrat și adus la cunoștința conducerii referatul prin care a fost acuzată de săvârșirea anumitor fapte;
- acuzațiile că nu ar fi adus la îndeplinire "instrucțiunile date de șeful ierarhic superior" sunt nereale deoarece acestea nu au fost, în mod real, date;
- cuzațiile cu privire la faptul că nu ar fi "eficientizat activitatea subordonaților" sunt, de asemenea, nereale, având în vedere că rezultatele departamentului său erau printre cele mai bune într-un top al departamentelor din, iar din data de 18.03.2008 urma să participe la mai multe ședințe de alegere a colecției de menaj în Franța;
- acuzația că nu ar fi pregătit catalogul non-alimentar " 2" este nefondată, întrucât istele au fost predate de la timp către magazinul responsabil, dar și către departamentul Comunicare, însă nu a reușit să-l finalizeze dat fiind faptul că a fost în concediu de odihnă în perioada 25.02.2008-10.03.2008.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestației, pentru următoarele considerente:
- contestatoarea a fost sancționată disciplinar cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă pentru încălcarea normelor de disciplina muncii în cadrul societății, constând în neîndeplinirea sarcinilor de serviciu și a celorlalte sarcini trasate de către directorul de magazin;
- pentru aplicarea sancțiunii disciplinare, angajatorul a avut în vedere referatul nr.1148/15.03.2008 al lui, șef departament produse de uz casnic în cadrul România, prin care conducerea societății a fost sesizată cu privire la neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, declarațiile scrise ale salariaților, manager raionul bricolaj - mobilă în cadrul departamentului -, manager raion auto - camping în cadrul departamentului - -, manager raion sport - jucării, manager raion menaj în cadrul departamentului - raportul final al comisiei de cercetare disciplinară;
- contestatoarea a săvârșit mai multe abateri disciplinare, fiecare dintre acestea fiind de natură să determine aplicarea unei sancțiuni, respectiv: nu a dat dovadă de un bun management al resurselor umane ale departamentului produse de uz casnic; lipsa de autoritate față de subordonați în sensul nerespectării de către aceștia a autorității șefului lor ierarhic superior, astfel încât în cadrul ședințelor de departament a ajuns să fie agresată verbal de aceștia, nereușind să-i controleze; lipsa organizării și transmiterii sarcinilor de serviciu către managerii de raion în cadrul raioanelor menaj din magazinele angajatorului, în calitatea sa de responsabilă fila menaj (grup produse menaj); nu a pregătit catalogul non-alimentar pentru 2 cărui dată limită era 18.02.2008; nu anticipa operațiunile din magazin, în vederea pregătirii acestora, motiv pentru care totul se făcea în ultimul moment; nu a pregătit negocierile cu furnizorii pentru produsele de menaj pentru anul 2008,;
- decizia nr. 2510/11.04.2008 a fost adoptată în strictă conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității și ale Regulamentului intern, precum și cu prevederile legislației muncii, sancțiunea nefiind aplicată în mod subiectiv;
- prin faptele săvârșite, contestatoarea a încălcat dispozițiile cuprinse în fișa postului, Regulamentul intern și contractul colectiv de muncă, respectiv art.XVII paragraful 1 din Regulamentul intern, art.XXII paragraful 2 alin.(2) din Regulamentul intern, art.22 din contractul colectiv de muncă, art.23 lit.b) din contractul colectiv de muncă;
- ținând cont de gradul foarte ridicat de vinovăție al contestatoarei, care a săvârșit o abatere disciplinară foarte gravă, de consecințele grave ale faptei săvârșite constând în crearea unei atmosfere neprielnice la locul de muncă, de lipsa de coordonare, urmărire și gestiune a activității șefilor de raion din departamentul produse de uz casnic, precum și a activității subfilei menaj, de starea de confuzie și nemulțumire creată șefilor de raion din departamentul produse de uz casnic, cu efect direct asupra unei imagini negative a raioanelor departamentului produse de uz casnic în magazinul angajatorului și a unor performanțe financiare slabe, de comportamentul pe care l-a avut la locul de muncă din care reiese o lipsă de interes și de implicare în rezolvarea problemelor care țineau de resortul său, comportament care s-a constatat că există din luna septembrie 2007, sancțiunea aplicată este pe deplin justificată, fiind în concordanță cu prevederile Regulamentului intern și ale contractului colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate;
- angajatorul a respectat și condițiile formale cerute de lege pentru emiterea deciziei de sancționare, astfel cum acestea sunt impuse de art.268 din Codul muncii, inclusiv termenele legale în materie, fapt ce conduce la concluzia că decizia emisă de angajator este perfect legală;
- contestatoarea, legal convocată pentru efectuarea cercetării disciplinare, a refuzat să se prezinte la data la care a fost convocată de angajator, solicitând amânarea cercetării pentru ca avocatul acesteia să poată lua cunoștință de documentele interne ale angajatorului, cerere ce i-a fost încuviințată, însă aceasta a refuzat să se prezinte și la cea de-a doua convocare a angajatorului, fără a comunica angajatorului vreun motiv obiectiv în acest sens;
- pentru acordarea daunelor morale condiția esențială este aceea a întrunirii elementelor esențiale ale răspunderii civile delictuale, iar cel puțin una dintre condițiile mai sus enumerate nu este îndeplinită, nu poate fi antrenată răspunderea delictuală a angajatorului.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 1181/CM/03.11.2008, a dmis în parte contestația, a anulat decizia nr. 2510/11.04.2008 emisă de către intimată, numai în parte, în sensul că s-a dispus înlocuirea sancțiunii aplicate cu cea a sancțiunii prevăzută de art. 264 alin.1 lit. d) din Codul muncii, respectiv reducerea salariului de bază cu 10% pe o lună.
A dispus reintegrarea contestatoarei pe postul avut anterior concedierii și a obligat pe intimată să plătească contestatoarei drepturile salariale majorate, indexate, actualizate de la data desfacerii contractului de muncă până la reintegrarea efectivă, drepturi ce vor fi reduse proporțional cu sancțiunea aplicată.
A respins cererea contestatoarei vizând acordarea daunelor morale și a obligat pe intimată la cheltuieli de judecată în cuantum de 2500 lei.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
Din data de 24.10.2005, contestatoarea a devenit salariata societății intimate, îndeplinind funcția de șef de raion, în acest sens încheindu-se între cele două părți contractul individual de muncă nr.6023/10.10.2005, pentru o durată nedeterminată.
La 11.04.2008, intimata a emis decizia nr. 2510, prin care a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatoarei, începând cu aceeași dată.
Deși contestatoarea a invocat în principal faptul că la emiterea acestei decizii s-ar fi încălcat dispozițiile art. 268 Codul muncii, tribunalul, verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de acest text de lege sub ancțiunea nulității absolute, a apreciat că toate sunt îndeplinite, neexistând motiv pentru constatarea nulității absolute a deciziei de concediere.
De asemenea, susținerea conform căreia contestatoarea a solicitat intimatei dreptul de a fi asistată de un avocat la efectuarea cercetării disciplinare, iar aceasta ar fi refuzat, a reținut, din înscrisurile depuse de către intimată la filele 35-38, că este, probele dovedind că la solicitarea avocatului contestatoarei intimata a stabilit o nouă întâlnire între părți la data de 11.04.2008 (convocarea inițială fiind pentru data de 10.04.2008), dată la care nici contestatoarea și nici avocatul acesteia nu s-au prezentat.
În continuare, s-a reținut că decizia de concediere i-a fost comunicată contestatoarei prin poștă, iar acesta nu constituie motiv de nulitate absolută. Tribunalul a apreciat că decizia nu este lovită nici măcar de nulitate relativă.
Referitor la netemeinicia deciziei de concediere, s-a menționat că intimata a depus la dosar toate actele care au stat la baza emiterii deciziei de concediere, iar contestatoarea nu a răsturnat situația prezentată în aceste documente premergătoare emiterii deciziei prin probă contrară.
Cum, însă, aceasta este la prima abatere, iar până la acest moment departamentul condus de către contestatoare a funcționat în mod corespunzător, nefiind aplicată vreo altă sancțiune până la emiterea deciziei de concediere, tribunalul a apreciat ca exagerată sancțiunea aplicată acesteia și a apreciat că se poate înlocui cu aceea a reducerii salariului de bază cu 10% pe o lună.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, atât contestatoarea, cât și intimata România
În recursul său, contestatoarea a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:
1. În mod eronat, instanța de fond a stabilit că a fost legal convocată la audiere în cadrul cercetării disciplinare prealabile, respingând implicit susținerile potrivit cărora dreptul la apărare a fost total ignorat, fiindu-i refuzată o elementară pregătire a apărării.
În realitate, convocarea la audiere a fost făcută cu numai două zile calendaristice înainte, fiind încălcate prevederile art.75 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, care prevăd imperativ un termen de minim cinci zile lucrătoare pentru convocarea salariatului la audiere.
În acest fel, dreptul la apărare a fost încălcat, fiind încălcate, de altfel, și prevederile art.75 alin.7 din același act, întrucât a fost refuzată cererea avocatului angajat de contestatoare de a avea acces și a studia dosarul întocmit, precum și regulamentele și dispozițiile interne aplicabile.
2. În mod eronat instanța de fond a stabilit că intimata-pârâtă a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii decizii atacate, iar contestatoarea nu a răsturnat situația prezentată prin acestea.
În dezvoltarea criticii, se susține că la dosar nu a fost depusă fișa postului deținut la data emiterii deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, ceea ce înseamnă că aceasta nu există.
Prin urmare, eexistând fișa postului, instanța nu putea cunoaște care erau atribuțiile reale ale contestatoarei; era în imposibilitate de a verifica că, în mod real, avea atribuțiile despre care pârâta susține că nu și le-a îndeplinit corespunzător; era în imposibilitate de a stabili dacă sarcinile date de conducere și despre care pârâta susține că nu și le-a îndeplinit erau sau nu conforme cu atribuțiile sale de serviciu, așa cum erau stabilite potrivit fișei postului.
Mai arată contestatoarea că la dosar există acte, respectiv copie de pe contractul individual de muncă, care stabilesc că ocupa postul de șef raion, însă a fost sancționată pentru neîndeplinirea corespunzătoare a mai multor atribuții și sarcini ca ef departament.
Susține contestatoarea că probele folosite împotriva sa, respectiv un referat și patru declarații olografe, nu au fost în niciun fel cercetate de instanța de judecată, nici sub aspectul îndeplinirii condițiilor de legalitate formale și nici sub aspectul veridicității celor susținute.
Astfel, declarațiile olografe nu au fost date în forma autentică, iar semnăturile de pe ele nu au fost nici legalizate de un notar și nici măcar certificate de un avocat. Deci, acestea puteau fi scrise de oricine, inclusiv de cei care au luat decizia desfacerii contractului de muncă al contestatoarei.
Pe de altă parte, referatul poartă când data de 14.03.2008, când data de 15.03.2008, fiind neclar când a fost redactat, fiind, însă evident că a fost făcut pro causa.
Mai mult, alte probe materiale care să demonstreze veridicitatea susținerilor pârâtei-intimate nu au fost aduse, deși majoritatea acuzațiilor aduse trebuiau susținute cu acte, iar nu cu vorbe.
3. Într-o altă critică, se arată că motivele nelegalității i netemeiniciei deciziei nr. 2510/11.04.2008 sunt: nerespectarea dreptului la apărare, cu ocazia convocării la audiere în timpul cercetării disciplinare prealabile; absența fișei postului; aplicarea sancțiunii pentru o funcție pe care, în realitate, nu o deținea; aplicarea sancțiunii pentru fapte care nu erau, în mod real, susținute de dovezi; decizia nu este motivată în drept, în sensul că nu sunt indicate prevederile din Regulamentul de ordine interioară.
Pe cale de consecință, se susține că decizia de desfacere a contractului de muncă este ilegală, câtă vreme nu este motivată în drept corespunzător.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 80 din Legea nr.168/1999 și art.281 din Codul muncii.
La rândul său, intimata România critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive:
1. Dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă, respectiv "când instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești".
Concret, se susține că Tribunalul Argeș în mod nelegal, a dispus aplicarea unei alte sancțiuni disciplinare, substituindu-se angajatorului și exercitând, fără a avea vreo competență în acest sens, prerogativa disciplinară care, în conformitate cu dispozițiile art. 263 alin. (1) din Codul muncii, aparține exclusiv angajatorului.
În condițiile în care singurul în măsură să aprecieze gravitatea faptelor săvârșite de către contestatoare dar și consecințele, implicațiile acestor fapte, este angajatorul si nicidecum instanța de judecată, apreciază recurenta că este imposibil ca o instituție neimplicată în raporturile angajator - angajat să facă aprecieri asupra gravității unor fapte săvârșite de către un salariat.
În fine, în viziunea recurentei - intimate apare ca uimitoare calificarea faptelor săvârșite de către contestatoare ca având un grad de pericol scăzut, atât timp cât instanța a dispus numai reducerea salariului cu 10% pe o lună, în condițiile în care contestatoarea a creat în interiorul departamentului o stare conflictuală ce a influențat negativ activitatea în magazin, a adus chiar prejudicii materiale magazinului ca urmare a neîntocmirii unor pliante care să informeze clienții cu privire la promoțiile magazinului, lipsindu-le astfel de efecte și în plus a prejudiciat magazinul ca urmare a neinițierii negocierii cu furnizorii de produse.
2. Sentința a fost criticată și prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, respectiv "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Astfel, în cuprinsul hotărârii atacate, instanța de fond menționează "contestatoarea nu a răsturnat însă situația prezentată în aceste documente premergătoare emiterii deciziei prin probă contrară", cu alte cuvinte însușindu-și și menținând punctul de vedere al angajatorului, care a apreciat și a demonstrat, prin materialul probator administrat, că faptele săvârșite de contestatoare sunt fapte grave, că au periclitat relațiile de serviciu, încălcând dispozițiile interne, precum și dispozițiile șefilor ierarhici.
Cu toate acestea, în mod inexplicabil, instanța de fond, fără să argumenteze și practic în mod contrar celor reținute și expuse mai sus, a considerat că sancțiunea este exagerată.
Cu alte cuvinte, instanța, pe de o parte, apreciază decizia emisă ca fiind temeinică și legală întrucât nu au fost administrate probe din care să reiasă netemeinicia sau nelegalitatea acesteia, dar, pe de altă parte, anulează decizia de sancționare dispunând înlocuirea sancțiunii dispuse de către angajator.
3. Se mai critică sentința și prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, respectiv "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Susține, astfel, intimata că, în urma materialului probator administrat în cauză, a demonstrat instanței de fond faptul că, prin acțiunile sale, contestatoarea a încălcat normele de disciplina muncii, săvârșind o serie de abateri disciplinare cu grave repercusiuni asupra angajatorului: 1) până la data de 14.03.2008, nu a dus la îndeplinire instrucțiunile stabilite de șeful ierarhic superior în data de 05.02.2008 cu termen de realizare de o lună, care prevedeau luarea de masuri în vederea îmbunătățirii managementului echipei de subordonați; 2) nu a pregătit catalogul non-alimentar pentru 2 a cărui dată limită era 18.02.2008; 3) nu a anticipat operațiunile din magazin, în vederea pregătirii acestora, motiv pentru care totul se făcea în ultimul moment; 4) nu a pregătit negocierile cu furnizorii pentru produsele de menaj pentru anul 2008.
Totodată, a demonstrat prin materialul probator administrat în fața instanței de fond că, prin faptele săvârșite, contestatoarea a încălcat dispozițiile cuprinse în fișa postului, regulamentul intern și contractul colectiv de muncă, respectiv: art.XVII paragraful 1 din Regulamentul intern care prevede că fiecare angajat este obligat să efectueze munca ce i-a fost însărcinată cu maximă diligentă și pricepere; art.XXII paragraful 2 alin.(2) din Regulamentul intern care prevede că este considerată abatere disciplinară gravă și este strict interzisă nerespectarea instrucțiunilor șefilor ierarhic superiori, a normelor de disciplina muncii și a dispozițiilor legale în vigoare; art.22 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care statuează că salariații au obligația de a îndeplini toate sarcinile de serviciu ce le revin din contractul individual și din contractul colectiv, din regulamentul de organizare și funcționare al unității, din fișa postului, precum și dispozițiile șefilor ierarhici, în măsura în care acest lucru nu contravine legii; art.23 lit. b) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care prevăd obligația generală a salariaților de a executa întocmai și la timp sarcinile de serviciu ce le revin.
Față de cele menționate, ținând cont de gradul foarte ridicat de vinovăție al contestatoarei, care a săvârșit o abatere disciplinară foarte gravă, de consecințele grave ale faptei săvârșite constând în crearea unei atmosfere neprielnice la locul de muncă, de lipsa de coordonare, urmărire și gestiune a activității șefilor de raion din departamentul produse de uz casnic, precum și a activității subfilei menaj, de starea de confuzie și nemulțumire creată șefilor de raion din departamentul produse de uz casnic cu efect direct asupra unei imagini negative a raioanelor departamentului produse de uz casnic în magazinul angajatorului și a unor performanțe financiare slabe, de comportamentul pe care l-a avut la locul de muncă, din care reiese o lipsă de interes și de implicare în rezolvarea problemelor care țineau de resortul său, comportament care s-a constatat că exista din luna septembrie 2007, de când i s-a pus în vedere de directorul de magazin să se implice activ, cu rezultate reale, în rezolvarea problemelor care țineau de resortul său, sancțiunea aplicată este pe deplin justificată, fiind în concordanță cu prevederile regulamentului intern și ale contractului colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate.
Faptul că salariata nu a mai săvârșit abareri disciplinare anterioare, nu-l împiedică pe angajator să aplice direct cea mai drastică dintre sancțiuni, respectiv desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. De altfel, o astfel de interdicție expresă nu există prevăzută în legislația muncii.
Față de cele menționate, se solicită admiterea recursului, casarea sentinței și, reținând spre rejudecare cauza, respingerea contestației în sensul menținerii ca temeinică și legală a deciziei nr. 2510/11.04.2008 prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatoarei ca urmare a săvârșirii unor abateri disciplinare grave.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 299 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.4, 7 și 9 Cod de procedură civilă, cu luarea în considerare a dispozițiilor din Codul muncii.
Analizând criticile formulate de recurente prin prisma cazurilor de casare invocate, curtea constată că ambele recursuri sunt fondate, urmând a fi admise ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Contractul individual de muncă încheiat între cele două părți la data de 10.10.2005 (filele 20 - 24 dosar fond) a încetat prin decizia nr. 2510 din data de 11.04.2008 (filele 7 - 10), în temeiul art. 88 lit. e) din Contractul colectiv de muncă, art. 55 lit. c), art. 61 lit. a) și art. 264 alin. 1 lit. f) din Codul muncii, motivul fiind acela că, potrivit deciziei mai sus - menționate, contestatoarea nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu și nici sarcinile care i-au fost date de către directorul de magazin.
Deși, în hotărârea atacată, instanța de fond face referire la actele depuse de intimată, ce au stat la baza deciziei de concediere, arătând că situația prezentată în aceste documente nu a fost răsturnată prin vreo probă contrară și conchizând că este, totuși, prima abatere a contestatoarei, în calitatea sa de angajată, în considerente nu se precizează care sunt, în concret, atribuțiile pe care contestatoarea nu și le-a îndeplinit, în calitate de angajat.
În atare situație, aprecierea că sancțiunea aplicată este exagerată și că ea nu ar fi proporțională cu abaterea comisă - neexaminată, de altfel -, apare ca lipsită de fundament, iar faptul că tribunalul a omis a analiza în ce constă nerespectarea de către contestatoare a obligațiilor sale, în calitate de angajat, echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 7 coroborat cu art. 312 alin. 5 din Codul d e procedură civilă, vor fi admise recursurile, se va casa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
În acest sens, va fi vută în vedere decizia nr. XXI pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că, în recurs, casarea cu trimitere în materia conflictelor de muncă poate fi dispusă numai în situațiile prevăzute expres și limitativ în art. 81 alin. 2 lit. a și b din Legea nr. 168/1999, precum și în cazul în care prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei.
Celelalte critici formulate de părți urmează să fie avute în vedere la rejudecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurenta-contestatoare și de recurenta-intimată ROMÂNIA B, împotriva sentinței civile nr.1181/CM din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./02.03.2009
Jud.fond: /
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Teodora Gheorghe Sorescu, Paulina
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 4842/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 596/2009. Curtea de... → |
|---|
