Contestație decizie de concediere. Decizia 262/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 262
Ședința publică de la 22 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de SC SRL împotriva sentinței civile nr. 2327 din 14 XII 2008 Tribunalului Iași, intimat, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentă și avocat pentru intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al treilea termen de judecată.
Părțile precizează că nu mai au cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în recurs.
Avocat, având cuvântul pentru recurentă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală, motivarea acesteia bazându-se pe dispozițiile art. 268 al.2 lit.b și c din Codul muncii. Aceste dispoziții nu se aplică deoarece nu s-a efectuat cercetarea prealabilă din cauza neprezentării contestatoarei conform convocării făcute prin actul din 7 05 2007 cu confirmarea de primire din 9 05 2007. Neprezentare salariatului la convocarea făcută dă drept angajatorului să dispună sancționarea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Decizia de concediere a fost comunicată la data de 5 VII 2007 iar contestația a fost depusă la 13 08 2007, cu depășirea termenului de 30 de zile.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Av., având cuvântul pentru intimată, solicită respingerea recursului pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
Decizia de concediere este lovită de nulitate fiind încălcate dispozițiile art. art.268 al.2 lit. b și c din Codul muncii. Această excepție a fost pusă în discuția părților așa cum reiese din încheierea de ședință din 14 XII 2007 Tribunalului Iași. Cu privire la excepția tardivității contestației ține să precizeze că decizia de concediere nu a fost comunicată contestatoarea făcând toate dovezile în acest sens. A luat cunoștință de aceasta după ce a făcut cerere să i se comunice decizia, făcând dovada cu bonul de înregistrare de la ITM.
Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față.
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 6419/99/13.08.2007, contestatoarea a chemat în judecată pe intimata "", solicitând anularea deciziei de concediere nr.1/01.07.2007 și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale reactualizate, la plata orelor suplimentare incluzând zilele de sâmbătă și duminică și la plata indemnizației de concediu medical. De asemenea, contestatoarea a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, contestatoarea a susținut că, începând cu data de 17 iunie 2003, fost angajată pe postul de vânzătoare la societatea intimată, contractul individual de muncă fiind încheiat însă abia la data de 01.03.2004.
Contestatoarea a mai susținut că de la data angajării a lucrat în fiecare zi de dimineața și până seara, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, fără a fi plătită însă și pentru orele suplimentare efectuate.
Cât privește decizia de concediere, contestatoarea a precizat că aceasta nu i-a fost comunicată, iar angajatorul nu i-a acordat preavizul de 15 zile, conform contractului de muncă, neputând beneficia astfel nici de ajutorul de șomaj. De asemenea, s-a mai invocat faptul că angajatorul nu a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, decizia fiind astfel lovită de nulitate absolută.
În dovedirea contestației, contestatoarea a depus la dosarul cauzei, în copie,înscrisuri.
Intimata "" a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației.
În motivarea poziției sale procesuale, intimata a susținut că decizia de încetare a raporturilor de muncă a intervenit ca urmare a culpei contestatoarei, care, după ce a creat societății un prejudiciu de 1600 lei, a refuzat să se mai prezinte la locul de muncă. Astfel, în urma unui inventar efectuat în luna aprilie 2007, s-a constatat o lipsă în gestiune în valoarea de 1600 lei, motiv pentru care, prin adresa nr. 10 din 07.05.2007, contestatoarea a fost convocată la sediul societății, aceasta refuzând însă să se prezinte sau să predea banii lipsă.
S-a susținut că, întrucât contestatoarea nu a dat curs notificării din data de 07.05.2007, decizia de sancționare este legală, conform disp. art. 267 alin. 3 Codul muncii.
Cât privește cererea pentru plata concediului de odihnă, intimata a arătat că salariata a fost programată în concediu imediat după data de 23.04.2007, încasând și drepturile bănești cuvenite, iar în ceea ce privește concediul medical, s-a susținut că reclamanta nu a prezentat nici un certificat de concediu.
Intimata a mai arătat că reclamanta nu a efectuat ore suplimentare, magazinul fiind deschis doar 2 - 3 ore dimineața și 2 - 3 ore după - amiaza, tocmai din această cauză fiind luată și decizia de a mai angaja încă o vânzătoare. De asemenea, intimata a susținut că reclamanta mai deschidea uneori magazinul sâmbăta și duminica, însă o făcea la solicitarea unor cunoștințe și fără știrea administratorului societății.
Prin întâmpinare, s-a invocat și excepția tardivității formulării contestației împotriva deciziei de concediere, având în vedere disp. art. 283 Codul muncii, precum și faptul că această decizie a fost comunicată contestatoarei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 01.07.2007.
În dovedirea susținerilor sale, intimata a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri.
Intimata "" a formulat și cerere reconvențională, solicitând obligarea contestatoarei la plata sumei de 1600 lei reprezentând lipsa în gestiune care a fost constatată în urma inventarului însușit de către aceasta.
Contestatoarea a formulat precizări la acțiune, susținând că în perioada 17.06.2003 - 24.04.2007 a efectuat un număr de 2997 ore suplimentare și a lucrat 393 de zile de sâmbătă și duminică. De asemenea, contestatoarea a precizat că solicită plata indemnizației pentru 11 zile de concediu medical (21.05 - 31.05.2007) și compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent anului 2007.
La termenul de judecată din 17.10.2007, tribunalul, din oficiu, a invocat excepția nulității deciziei de concediere raportat la disp. art. 268 alin. 2 lit. b și c din Codul muncii.
La termenul de judecată din 31.10 2007, contestatoarea a declarat că renunță la judecata cererii privind obligarea intimatei la plata drepturilor bănești reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, iar la termenul de judecată din 14.11.2007, intimata, prin administrator, a declarat că renunță la judecata cererii reconvenționale.
La termenul de judecată din 31.10.2007, instanța de fond a respins excepția tardivității formulării contestației, invocată de intimată.
Prin sentința civilă nr.2327/14.12.2007, Tribunalul Iașia admis în parte contestația formulată de contestatoarea, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 1 înregistrată la Inspectoratul Teritorial d e Muncă sub nr. -/18.07.2007, a obligat intimata să achite contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data de 01.07.2007 și până data pronunțării prezentei sentințe, a respins cererile privind obligarea intimatei la plata orelor suplimentare, a orelor în zilele de sâmbătă și duminică și a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă.
Prin aceeași hotărâre, s-a luat act de renunțarea contestatoarei la judecata cererii privind obligarea intimatei la plata drepturilor bănești reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat și de renunțarea intimatei la soluționarea cererii reconvenționale.
Intimata a fost obligată să achite contestatoarei suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatoarea a fost salariata intimatei "" pe postul de vânzătoare, conform contractului individual de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă I sub nr. -/18.03.2004.
Prin decizia de concediere nr. 1 emisă de intimată și înregistrată la Inspectoratul Teritorial d e Muncă I sub nr. -/07.07.2007, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei începând cu data de 01.07.2007, în temeiul disp. art. 61 alin. 1 lit. a Codul muncii. S-a reținut prin această decizie că începând cu data de 01.05.2007 contestatoarea nu s-a mai prezentat la locul de muncă, absentând nemotivat.
Potrivit disp. art. 268 alin. 2 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu următoarele elemente: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea; temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care sancțiunea.
Or, în speță, s-a reținut de către instanță că intimata nu a respectat prevederile art. 268 alin. 2 lit. b și c Codul muncii, în sensul că în cuprinsul deciziei de concediere nr. 1 nu sunt prevăzute prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea.
În consecință, fiind încălcate prevederile imperative ale art. 268 alin. 2 lit. b și c din Codul muncii, prima instanță a constatat că decizia de concediere nr. 1 emisă de intimată este lovită de nulitate absolută.
Cât privește cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata orelor suplimentare și a orelor lucrate în zilele de sâmbătă și duminică, instanța de fond constatat că aceasta este neîntemeiată. Astfel, martorii și, audiați în cauză, au declarat că nu știu dacă reclamanta respecta programul de lucru sau dacă aceasta efectua și ore suplimentare. Din declarațiile martorilor și rezultă că, pe perioada verii, contestatoarea la serviciu dimineața în jurul orei 6.00 - 7.00 și termina programul seara, la ora 21.30 - 22.00, având la prânz o pauză de două ore. Pe perioada iernii, contestatoarea lucra de la ora 07.00 - 08.00 dimineața până la ora 19.00, având aceeași pauză de două ore la prânz. De asemenea, martorii au declarat că din anul 2003 contestatoarea a lucrat în fiecare sâmbătă și duminică, menționând totodată că uneori soțul sau fiica contestatoarei o mai înlocuiau pe aceasta la magazin. Astfel, se reține de către instanță că din declarațiile martorilor propuși de contestatoare rezultă că aceasta a efectuat ore suplimentare și a lucrat în zile de sâmbătă sau duminică în perioada 2003 - 2007, fără a se putea stabili însă cu certitudine care a fost numărul exact de ore suplimentare efectuate și care a fost numărul de zile de repaus săptămânal lucrate în această perioadă. De asemenea, s-a reținut că reclamanta nu a solicitat proba cu expertiză contabilă sau administrarea altor probe pentru a se putea stabili în mod clar numărul orelor suplimentare efectuate.
S-a reținut ca fiind neîntemeiată și cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, având în vedere faptul că în speță contestatoarea nu a făcut dovada faptului că ar fi prezentat și predat angajatorului certificatul de concediu medical seria - nr. - din 29.05.2007.
În baza disp. art. 246 Cod procedură civilă, s-a luat act de renunțarea contestatoarei la judecata cererii privind obligarea intimatei la plata drepturilor bănești reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat și de renunțarea intimatei la judecata cererii reconvenționale.
În baza disp. art. 274 Cod procedură civilă, intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs "", considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Instanța de fond s-a limitat să constate că decizia de concediere nr.1 din 01.07.2007 este lovită de nulitate absolută, pe motiv că au fost încălcate dispozițiile imperative ale art.268 alin.2 lit.b) și c) din Codul muncii, fără să aibă în vedere faptul că aceste dispoziții legale nu se aplică deoarece nu s-a efectuat cercetarea prealabilă din cauza neprezentării contestatoarei la locul de muncă.
S-a mai invocat faptul că prima instanță nu a pus în discuția părților excepția nulității absolute a deciziei contestate, invocată din oficiu la termenul din data de 17.10.2007.
Recurenta mai susține că prima instanță a respins excepția tardivității introducerii contestației, fără a motiva această soluționare dată excepției.
Analizând recursul formulat de "", prin prisma disp.art.3041Cod.proc.civ. se reține că acesta este nefundat pentru următoarele considerente:
Prin decizia de concediere nr. 1 emisă de intimată și înregistrată la Inspectoratul Teritorial d e Muncă I sub nr. -/07.07.2007, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei începând cu data de 01.07.2007, în temeiul disp. art. 61 alin. 1 lit. a Codul muncii, pentru neprezentarea contestatoarei,începând cu data de 01.05.2007, la locul de muncă.
În mod corect prima instanță a constatat nulitatea deciziei de concediere nr.1/2007 emisă de intimată, întrucât din cuprinsul acesteia lipsesc mențiunile obligatorii prevăzute de disp.art.268 alin.2 lit.b) și c) din Codul muncii.
Chiar și în situația în care contestatoarea nu s-a prezentat la locul de muncă pentru efectuarea cercetării disciplinare, în cuprinsul deciziei angajatorul era obligat să precizeze motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art.267 alin.3), nu a fost efectuată cercetarea.
Se mai reține că excepția nulității deciziei de concediere invocată de către prima instanță la termenul din data de 17.10.2007, a fost în mod legal pusă în discuția părților la termenul din data de 12.12.2007.
În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației invocată de către recurentă, se reține că în mod corect prima instanță a respins această excepție, motivându-și soluția prin încheierea de ședință, în sensul că intimata nu a făcut dovada comunicării deciziei de concediere către contestatoare, din cuprinsul confirmărilor de primire nr.53/09.05.2007 și nr.-/04.07.2007 nerezultând ce înscrisuri au fost comunicate salariatei.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civ. urmează să se respingă recursul declarat de "" și să se mențină sentința pronunțată de prima instanță.
În temeiul disp.art.274 cod.proc.civ. recurenta, aflată în culpă procesuală, va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de "", prin reprezen- legal,împotriva sentinței civile nr.2327/14.12.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 23.05.2008;
Jud.fond: - Tribunalul Iași:-;
- .
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Carmen Bancu, Daniela Pruteanu
| ← Conflict de muncă. Decizia 70/2008. Curtea de Apel Iasi | Contestație decizie de concediere. Decizia 455/2009. Curtea de... → |
|---|
