Contestație decizie de concediere. Decizia 276/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 276/2010
Ședința publică de la 22 FEBRUARIE 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - JUDECĂTOR 3: Mirela Pop
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de pârâta CEC BANK B împotriva sentinței civile nr. 1226/LM/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă consilier juridic pentru pârâta recurentă și reclamanta intimată asistată de avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța acordă cuvântul pe excepția tardivității formulării recursului, având în vedere data comunicării sentinței și data înregistrării recursului la instanță.
Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar în copie recipisa de la oficiul poștal, prezentând totodată spre vedere originalul acesteia, pentru a face dovada datei de expediere recursului ca fiind 16.10.2009.
Instanța constată că recursul a fost expediat în termenul prevăzut de lege și nemaifiind alte cereri de formulat, reține cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și în consecință menținerea deciziei de concediere nr. 120/2008 emisă de angajator ca fiind legală și temeinică.
În susținerea recursului solicită instanței a reține că anterior emiterii deciziei de concediere, angajatorul a efectuat o cercetare disciplinară prealabilă, reclamanta fiind convocată la unitate pentru a i se lua notă explicativă cu privire la faptele reținute în sarcina sa, astfel cum rezultă din convocatorul depus în dosarul de fond, semnat de reclamantă și comunicat acesteia, respectându-se astfel dispozițiile art. 267 și 268 alin.2 Codul Muncii. Concluzionează că decizia de concediere este temeinică și legală având în vedere că măsura a fost dispusă de către comisia competentă, au fost respectate dispozițiile legale privind efectuarea cercetării disciplinare prealabile, iar dreptul la apărare al reclamantei a fost respectat astfel cum rezultă din convocator.
Pe fond susține că măsura desfacerii contractului de muncă este justificată și demonstrată cu probele administrate în cauză care dovedesc că reclamanta a dat dovadă de neglijență părăsind locul de muncă, fără ca în prealabil să securizeze geamul și caseta cu valori. Mai arată că potrivit Legii nr. 333/2003 nu poate fi reținută culpa comună, întrucât HG 1010/2004 prevede ca paza umană să existe doar la Sucursalele CEC nu și la agenții, iar sistemul de securitate al agenției a fost avizat de Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond pentru motivele invocate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată. Depune totodată și o chitanță în sumă de 1.000 lei reprezentând onorariu avocat.
Susține că decizia instanței de fond este legală sub aspectul constatării nulității absolute a deciziei de concediere, întrucât pârâta a încălcat prevederile codului muncii privind cercetarea disciplinară prealabilă, decizia de desfacere a contractului de muncă fiind pur formală, fără nicio bază reală.
Pe fond, învederează că aspectul reținut în conținutul deciziei de desfacere a contractului de muncă că reclamanta a fost neglijentă în serviciu a fost prin înscrisuri înlăturat, nefiind dovedit sub nicio formă că intimata a părăsit locul de muncă așa cum este definit acest perimetru în regulamentul intern al băncii. Arată că practic intimata s-a ridicat de la biroul său și s-a deplasat la biroul șefei pentru a-i prezenta actele, obligație pe care o avea la fiecare trei ore, luând măsura închiderii sertarelor, sertarul uzual închizându-se automat la 3-4 minute după folosire.
Solicită a se constata că nu a fost reținută nicio secundă culpa comună a intimatei vis-a-vis de autorul furtului, aspect ce rezultă din dosarul penal al autorului furtului.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâta CEC BANK, solicitând anularea deciziei de concediere nr.120/25.11.2008, reintegrarea pe postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă, precum și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca salariat, de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă. S-au cerut și cheltuieli de judecată.
In fapt reclamanta a arătat că din anul 1990 și până la data de 27.11.2008 a fost angajata pârâtei pe diferite funcții, ultima fiind aceea de casier la Agenția nr.1 D, și prin decizia contestată s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului său de muncă conform art.61 lit.a Codul Muncii, pe motiv că în data de 24.10.2008 ar fi favorizat producerea unei fraude externe, respectiv furtul sumei de 7352,98 lei, bani ce se aflau într-unul din sertarele de la ghișeul unde reclamanta își desfășura activitatea.
Reclamanta a invocat excepția tardivității emiterii deciziei de concediere față de prev.art.268 alin.1 Codul Muncii, susținând că pârâta a luat cunoștință de evenimentul produs în aceeași zi, respectiv în 24.10.2008 iar decizia a fost emisă doar în 25.11.2008, deci cu depășirea termenului de 30 de zile.
De asemenea, s-a mai invocat și excepția nulității deciziei pentru nerespectarea prev.art.267 alin.1 Codul Muncii, susținând, pe de o parte, că de la data producerii furtului i-au fost luate trei note explicative de către comisii diferite constituite la nivelul pârâtei, neprimind vreun convocator pentru primele două, iar pe de alta parte, a arătat că procedura de cercetare disciplinară este viciată, întrucât sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului său de muncă a fost decisă anterior derulării procedurii de cercetare, respectiv prin Procesul verbal al ședinței Comitetului de Direcție nr. 61/27.10.2008.
Pe fondul cauzei se susține că decizia de concediere este și netemeinică, în mod abuziv reclamanta fiind acuzată că ar fi favorizat furtul produs în agenție, fără a se ține seama de împrejurările concrete existente la momentul producerii faptei, în sensul că era singura casiera lei - valută din unitate și a avut în intervalul de lucru peste 230 de operațiuni; conform sarcinilor de serviciu în jurul orei 15.00 listat jurnalele de operațiuni pentru a le preda spre verificare, dat fiind că această verificare trebuia făcută la fiecare 3 ore, astfel că după ce s-a asigurat că în unitate nu mai era nici un client și sertarele sunt închise, s-a deplasat la biroul responsabilului de agenție care se afla tot în interiorul spațiului închis în care se aflau ghișeurile, pentru a preda actele, intervalul în care a lipsit fiind de aproximativ 4 minute. La scurt timp de la revenirea la birou a sesizat că din primul sertar al seifului cu 3 sertare lipsesc bani, astfel că a vizualizat împreună cu celelalte 2 colege din agenție imaginile de pe camerele de supraveghere și au constatat că o persoană necunoscută s-a strecurat pe ochiul geamului de la ghișeul său, s-a aplecat spre sertarul cu bani și a sustras banii. După acest moment au fost anunțate organele de politie și conducerea unității.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat atât respingerea excepției tardivității, cu motivarea că unitatea a luat cunoștință de abaterea disciplinara în ședința Comitetului de Direcție din 27 - 28 octombrie 2008, fiind respectat astfel termenul de 30 de zile, cât și respingerea excepției nulității, arătând în apărare că în cauză cercetarea disciplinară a avut loc cu respectarea dispozițiilor codului muncii, iar emiterea Deciziei nr.120/2008 este urmarea acestei cercetări și nicidecum punerea în aplicare a dispozițiilor PV nr. 51/27 din 28.10.2008.
Pe fondul cauzei pârâta solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât reclamanta a săvârșit o abatere gravă prin neglijență la serviciu, încălcând cu vinovăție prevederile fișei postului, a normei interne privind securitatea bunurilor și valorilor din bancă, precum și a procedurii privind operațiunile de casă, în sensul că în intervalul de timp 15:24 - 15:29 a părăsit locul de muncă, fără să asigure și să încuie valorile și numerarul aflat în gestiunea sa, favorizând sustragerea sumei de 7352,98 lei, așa cum rezultă din înregistrările video care atestă aceasta stare de fapt.
Prin sentința civilă nr. 1226/LM/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr- s-a respins excepția tardivității emiterii Deciziei nr.120/25.11.2008, invocată de reclamanta . S-a admis acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamanta împotriva pârâtei CEC BANK SA și în consecință s-a anulat decizia de concediere nr.120/25.11.2008 emisă de conducerea pârâtei și s-a dispus reîncadrarea reclamantei pe postul deținut anterior emiterii deciziei, respectiv acela de casier la. Bank - Agenția nr.1 A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei despăgubiri bănești egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi cuvenite, de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunța această sentințe instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția tardivității emiterii deciziei este neîntemeiată, pârâta a luat cunoștință de existenta furtului din cadrul Agenției nr. 1 CEC Bank SA D care a stat la baza sancționării disciplinare a reclamantei chiar în ziua săvârșirii faptei, respectiv în 24.10.2008. Verificând termenul de 30 de zile prevăzut de legea în funcție de această dată, instanța a reținut că în raport cu prev.art.268 alin.1 Codul Muncii coroborat cu art. 101 alin.1 Cod proc.civilă, în cauză acest termen a fost respectat de pârâtă, decizia fiind emisă la data de 25.11.2008, deci în interiorul acestui termen.
Cu privire la excepția nulității deciziei de concediere pentru nerespectarea prev.art.267 alin.1 din Codul Muncii, instanța retine următoarele:
Din conținutul procesului verbal de ședință nr.51/27 din 28.10.2008 rezultă fără echivoc faptul că măsura desfacerii contractului individual de muncă al reclamantei a fost dispusa în mod direct de către Comitetul de Direcție al băncii, în lipsa și anterior efectuării vreunei proceduri de cercetare disciplinară, așa cum este aceasta definită în Codul Muncii.
In plus, la data dispunerii măsurii de concediere disciplinară (27.10.2008) Comisia de cercetare nici nu fusese constituită, numirea comisiei fiind făcută doar prin Decizia nr. 49/10.11.2008, iar reclamanta nu fusese convocată la cercetarea prealabilă.
Prin urmare, toate actele pentru efectuarea cercetării disciplinare (numire comisie, convocator, nota explicativă, referatul Comisiei) care au fost într-adevăr întocmite în conformitate cu dispozițiile legale, nu au avut nici un moment un caracter prealabil, așa cum imperativ prevede art.63 și art.267 Codul Muncii.
Efectuarea pur formală a procedurii de cercetare disciplinară în cazul reclamantei, ulterior luării deciziei de sancționare cu desfacerea disciplinară a, rezultă și din ignorarea de către conducerea pârâtei a împrejurării că la nivelul Comisiei de disciplină nu a existat un punct de vedere unanim cu privire la sancțiunea efectivă ce ar fi trebuit aplicată după o circumstanțiere efectivă a abaterii.
Instanța retine că aceste încălcări echivalează cu lipsa efectuării procedurii de cercetare disciplinară prealabilă, sancțiunea nulității absolute impuse de art.267 și art.268 alin.2 pentru încălcarea dispozițiilor cuprinse la lit.c, s-a prevăzut de legiuitor tocmai pentru situațiile în care nu s-a efectuat în mod legal procedura de cercetare disciplinară și nu i s-a asigurat în mod real și efectiv dreptul la apărare al salariatului. Sub aceste aspecte, decizia de sancționare este lovită de nulitate absolută.
Cu privire la temeinicia Deciziei de concediere nr.120/2008, se reține că din imaginile depuse de pârâtă în intervalul în care s-a săvârșit furtul rezultă că locul de muncă al reclamantei îl reprezintă spațiul închis aferent ghișeurilor, separat de celelalte zone de lucru din agenție, iar biroul responsabilului de agenție la care s-a deplasat reclamanta în cele 4 minute pentru predarea actelor se afla în același spațiu închis, deci în aceeași zonă de lucru.
Așa fiind, susținerea pârâtei că reclamanta ar fi părăsit cu bună știință locul de muncă, nu poate fi reținută.
In ceea ce privește vinovăția reclamantei prin aceea că, cu bună știință, nu a închis ochiul geamului prin care se deservesc clienții și nu a asigurat primul sertar al seifului, este de reținut că atât din notele explicative luate reclamantei cât și din rapoartele întocmite de Direcția de control rezultă cu certitudine că fapta reclamantei a fost pe larg circumstanțiată în funcție de contextul zilei de 24.10.2008, în sensul că s-a reținut că reclamanta era singura casieră din agenție, că a avut în acea zi un număr mare de operațiuni pe care trebuia să le supună spre verificare la fiecare 3 ore, că în măsura în care acest lucru a fost posibil, a îndeplinit la timp toate obligațiile de serviciu. De asemenea, s-a reținut că la momentul în care reclamanta s-a ridicat de pe scaunul său nu era nici un client în bancă și că nu a lipsit mai mult de 4 minute de la ghișeul său. In plus, s-a menționat că toate cele trei sertare ale seifului erau închise, însă doar primul - cel cu valori mai mici, nu era și asigurat, deoarece reclamanta îl folosea pe acesta cel mai des, pentru a face plăți.
In acest context, instanța nu poate retine că în speță reclamantei îi revine culpa exclusivă a săvârșirii furtului, dat fiind că nici o persoană cu un grad mediu de prevedere care își desfășura activitatea în condiții de stres și presiune (era singura casieră, trebuia să predea actele la interval de 3 ore) că în timp de 4 minute un minor se poate apleca pe geamul mic al ghișeului, să verifice toate cele 3 sertare închise și să fure fișetele care se aflau în primul sertar.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, nu se poate ignora faptul că lipsa unui agent de pază în cadrul agenției putea în egală măsură favoriza comportamentul minorului.
Așa fiind și văzând că pârâta nu a făcut aplicarea prev.art.266 Codul Muncii în ce privește stabilirea gradului de vinovăție al reclamantei și nici nu a analizat abaterea în funcție de consecințele faptei sale, decizia de concediere este și netemeinică.
Pentru aceste motive s-a admis acțiunea în conflict de drepturi, în sensul că s-a anulat decizia de concediere nr.120/2008, iar în baza art.78 Codul Munciia fost obligată intimata să reîncadreze pe reclamantă pe postul de casier, deținut anterior emiterii acestei decizii și să-i achite drepturile salariale cuvenite ca urmare a reîncadrării, începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta CEC BANK B, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii.
Invocând prevederile art. 304 pct. 8 Cod de procedură civilă, a apreciat că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul vădit lămurit al acestuia, întrucât la baza emiterii deciziei de concediere au stat rezultatele cercetării disciplinare și nicidecum hotărârea Comitetului de Direcție. Cercetarea disciplinară a reclamantei a avut loc cu respectarea dispozițiilor codului muncii, i s-a dat posibilitatea de a își face apărările și a fost ascultată efectiv, fiindu-i-se analizate susținerile.
Mai critică hotărârea atacată pentru faptul că a fost dată cu încălcarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 309 pct. 4 cod de procedură civilă. Prezentând modul de derulare a evenimentelor care au dus la sancționarea disciplinară a reclamantei, arată că s-a constatat încălcarea de către aceasta a dispozițiilor Normei nr. 60/2007 a CEC BANK B - cap. VI, art. 6.6 pct. 3 alin 4, Procedurii nr. 12V1/2008 - cap.I, Principii generale, litera I, a fișei postului - litera C, a alin. 4 Circularei nr. 67/2007, a CCM la nivelul pârâtei pe anul 2008, dispozițiilor art. 16 literele a, b, e, g, m și art. 90 literele a și Din aceste dispoziții legale rezultă că reclamanta avea obligația, datorită specificului muncii, ca în momentul părăsirii ghișeului în orice zonă din care nu avea control asupra valorilor pe care le gestiona să închidă geamul ghișeului și să asigure sertarele seifului.
Legea nr. 333/2003 și HG 1010/2004 nu prevăd în mod imperativ paza obiectivelor financiar bancare și cu pază umană, neputându-se reține culpa concurentă a băncii în dispariția sumei de bani.
Reclamanta a depus întâmpinare în recurs, solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.
Motivează că decizia de concediere este legală și temeinică întrucât i-au fost luate trei note explicative de comisii diferite, dar pentru primele două nu a primit convocator. Desfacerea disciplinară a contractului său de muncă s-a decis prin procesul verbal al Comitetului de Direcție din data de 27.11.2008, cercetarea disciplinară ulterioară fiind pur formală.
Decizia atacată este de asemenea netemeinică, nu a săvârșit cu vinovăție nici o faptă în legătură cu munca sa. Din probele administrate în cauză reiese că nu a părăsit incinta unității și nu a nerespectat cerințele privind asigurarea valorilor. În data de 24.10.2008 a fost singura casieră din unitate și s-a deplasat pentru prezentarea documentelor contabile, dar numai după ce s-a asigurat că nu era nici o persoană în unitate, iar banii și valorile nu erau la vedere. Nu a părăsit locul de muncă, ci s-a deplasat în aceeași incintă a ghișeului. Nu a facilitat săvârșirea furtului, făptuitorul fiind trimis în judecată fără a i se reține vreo vinovăție.
CURTEA, analizând sentința atacată prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă a reținut că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin contestația formulată reclamanta a susținut atât nelegalitatea, cât și netemeinicia deciziei de concediere, prima instanță însușindu-și aceste critici.
Cu privire la legalitatea deciziei, instanța de recurs constată următoarele:
Potrivit art. 63 din Codul Muncii și art. 42 din Regulamentul intern al CEC SA, nici o sancțiune disciplinară, cu excepția avertismentului, nu se poate aplica decât după efectuarea unei cercetări prealabile.
Critica reclamantei, constând în aceea că măsura concedierii s-a luat prealabil cercetării disciplinare, prin procesul verbal al Comitetului de Direcție din data de 27/28.10.2008, este nefondată.
Raportat la acest aspect, se reține că, fiind sesizat despre incidentul petrecut 24.10.2008 la Agenția D, Comitetul de Direcție al CEC SA s-a întrunit pentru a decide stabilirea unei proceduri despremodul în care trebuie acționatîn situația în care salariații băncii au săvârșit fapte de natură penală sau printr-o conduită neglijentă sau lipsă de supraveghere au favorizat alte persoane să comită fapte de natură penală. S-a decis astfel că se va proceda la formularea de plângeri penale împotriva acestor persoane și la desfacerea disciplinară a contractelor de muncă a salariaților vinovați.
Din modul de redactare a acestui proces verbal reiese că desfacerea contractelor de muncă se va produce pentru situația în care este vorba despre salariați "care au furat sau au avut o conduită neglijentă", deci în legătură cu care se stabilise anterior săvârșirea faptei și conduita neglijentă. Nu rezultă, astfel cum pretinde reclamanta, că s-a decis concedierea disciplinară a salariaților în mod aprioric, fără cercetare disciplinară, ci că s-a decis că, în situația în care se va stabili că există furt sau conduită neglijentă, sancțiunea aplicabilă este concedierea disciplinară.
Cu privire la reclamanta se reține că Comitetul de Direcție "a luat notă de furtul produs la data de 24.10.2008și a hotărât cercetarea disciplinară a acesteia,urmată de desfacerea disciplinară a contractului de muncă, în aplicarea celor decise anterior cu privire la procedura de acțiune. În consecință, cu privire la reclamantă, Comitetul de Direcție a hotărât cercetarea disciplinară și, în măsura în care rezultatele acesteia vor fi defavorabile angajatei, desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Faptul că prin procesul verbal al ședinței din 27/28.10.2008 nu s-a decis concedierea reiese, pe de o parte, din faptul că pârâta a procedat în continuare la numirea unei comisii de cercetare și la desfășurarea procedurii prevăzute de art. 267 din Codul Muncii, iar pe de altă parte decizia de concediere nr. 120/2008 nu face referire la procesul verbal al Comitetului de Direcție, ci numai la actele efectuate în cursul cercetării disciplinare, doar acestea fiind avute astfel în vedere la luarea deciziei de sancționare.
Faptul că reclamantei i s-au solicitat două note explicative anterior inițierii procedurii de cercetare disciplinară, la datele de 24.10.2008- ziua incidentului și 30.10.2008 nu conduce la nulitatea absolută a acestei cercetări. Din decizia de sancționare reiese că a fost avută în vedere doar nota explicativă din data de 17.11.2008, dată în fața comisiei de cercetare disciplinară, după primirea convocatorului pentru data respectivă. Pe acest convocator, depus în copie la fila 22 din dosarul de fond, există semnătura reclamantei în sensul primirii acestuia la data de 10.11.2008, astfel încât nu se confirmă nici apărarea că nu i-a fost comunicat în timp util, câtă vreme ea însăși a semnat de primire menționând și data.
Nu se poate considera că cercetarea disciplinară a fost pur formală, reclamantei i s-a dat posibilitatea de a-și formula apărări, a fost ascultată de comisia special numită în acest scop, iar prin decizia de concediere s-au analizat atât situația de fapt care a stat la baza sancțiunii, cât și normele legale incidente, s-au analizat apărările reclamantei - punctul 4 al deciziei, s-au avut în vedere inclusiv abaterile anterioare - punctul 6, astfel că nu se poate reține că persoana care a luat decizia nu a avut în vedere întreaga situație de fapt și de drept care să îi permită o corectă individualizare a sancțiunii, raportat și la gravitatea acesteia.
Pentru considerentele arătate, instanța de recurs constată că decizia și procedura de concediere respectă dispozițiile imperative ale art.63 și 267-268 din Codul Muncii sub aspectul legalității acesteia, astfel încât apărările reclamantei sub acest aspect, însușite de instanța de fond, nu se confirmă.
Cu privire la temeinicia deciziei de concediere, se reține că aceasta a fost emisă pentru încălcarea de către reclamantă a prevederilor Normelor și Procedurilor interne privind securitatea bunurilor și valorilor și cea privind operațiunile de casă, reținându-se că aceasta a părăsit locul de muncă, nu a închis și asigurat valorile și numerarul din gestiunea sa. S-a mai reținut prin aceeași decizie că reclamanta a încălcat cu buna știință măsurile de securitate bancară și a determinat prin acțiunile sale de neglijentă în serviciu, crearea condițiilor săvârșirii furtului respectiv.
Această situație de fapt este confirmată de planșele foto depuse la dosarul de fond - filele 158 și următoarele - din care rezultă circumstanțele săvârșirii sustragerii, care se coroborează cu declarația martorei. Această martoră a declarat că reclamanta a venit să îi predea jurnalul de operațiuni, au stat de vorbă un minut, apoi reclamanta a vorbit cu altă colegă în spatele biroului martorei.
A arătat martora că din biroul său reclamanta nu avea vizibilitate nici la ghișeu și nici în biroul său, deși era doar la o distanță de 5 metri. Deși martora nu și-a amintit nimic legat de geamul de la birou, din înregistrările video concretizate în planșele foto depuse la dosar reiese că acesta a fost lăsat deschis în toată această perioadă.
Cu privire la sintagma " părăsirea locului de muncă" părțile au păreri contradictorii. Conform art. 12 din Norma Metodologică nr. 60/2007 a CEC SA - fila 123, locul de muncă este definit ca locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile unității, inclusiv orice alt loc din aria unității la care lucrătorul are acces în cadrul desfășurării activității. Din această definiție reiese că locul muncii, în accepțiunea acestor norme privind securitatea, este locul în care salariatul își desfășoară în concret activitatea, biroul său, etc
Din probatoriul administrat a reieșit cu claritate că reclamanta și-a părăsit biroul fără a se asigura că geamul de acces este închis, fără a încuia sertarul în care ținea banii, iar din biroul martorei nu avea vizibilitate nici la biroul său și nici la fișet. Acest birou reprezintă locul de muncă al reclamantei, unde acesta își desfășura activitatea și pe care nu trebuia să îl părăsească fără a asigura geamul și fișetul.
Referirea pe care instanța de fond o face la definiția de la fila 102 dosar fond se referă la "zone de lucru" aflate în interiorul băncii, iar nu la locuri de muncă.
Faptul că în ziua respectivă reclamanta era singura casieră a agenție nu justifică neluarea măsurilor minime de prevedere și asigurare a banilor, mai ales că luarea măsurilor nu presupunea un timp îndelungat, fiind vorba doar despre încuierea unui sertar și închiderea unui geam.
Nu se poate reține că o persoană cu un grad mediu de prevedere nu putea anticipa furtul, cu atât mai mult cu cât asigurarea bunurilor în modul arătat mai sus intra în atribuțiile de serviciu ale reclamantei.
Nu se poate vorbi nici de o culpă concurentă a pârâtei în producerea pagubei, întrucât Circulara la care face referire instanța de fond - 67/2007 se referă la sucursale ale pârâtei, iar reclamanta lucra într-o agenție, iar nu într-o sucursală. Chiar circulare respectivă prevede la alin. 4 că în cazul în care salariații lipsesc din birou vor fi luate toate măsurile necesare pentru a se asigura securitatea documentelor, bunurilor, valorilor și a încăperilor. Pârâta nu era obligată să asigure și pază umană într-o agenție, iar disponibilitatea manifestată pentru aor eintegra pe reclamantă nu poate avea semnificația recunoașterii unei culpe proprii, ci a intenției de recuperare a pagubei.
Reiese așadar că reclamanta a încălcat dispozițiile Procedurii nr. 12 V1/7.07.2008 - fila 105 - care dispune că casierului îi este interzis să lase deschise sau cu cheia în casele de bani sau dulapurile metalice, precum și atribuția din fișa postului care prevede că angajata pârâtei nu va părăsi locul de muncă decât după ce valorile, numerarul, ștampilele au fost asigurate, fapta constituind abatere disciplinară conform art. 37 litera d din Regulamentul de Ordine Interioară.
Se reține astfel că fapta săvârșită de reclamantă constituie abatere disciplinară în sensul art. 263 alin. 2 Codul Muncii, fiind o faptă săvârșită în legătură cu munca și constând într-o inacțiune ( neluarea unor măsuri de asigurare a bunurilor) prin care s-au încălcat dispozițiile interne ale angajatorului și i s-a produs acestuia o pagubă.
Chiar dacă cuantumul pagubei este relativ mic raportat la întreaga activitate a angajatorului, acest aspect nu poate fi determinant în stabilirea vinovăției reclamantei, întrucât ca urmare a neluării unor măsuri de prevedere a fost sustrasă întreaga sumă din sertar, care putea fi însă și una mai mare.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că decizia și procedura de concediere respectă dispozițiile imperative ale art.63 și 267-268 din Codul Muncii sub aspectul legalității și temeiniciei acesteia, iar hotărârea instanței de fond prin care s-a anulat decizia de concediere și s-a dispus reintegrarea reclamantei se bazează pe o interpretare eronată a dispozițiilor legale incidente și a situației de fapt, astfel încât, potrivit art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 punctul 9 Cod de procedură civilă va admite, ca fondat, recursul declarat de pârâta CEC BANK B împotriva sentinței civile nr. 1226/LM/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.
Va modifica sentința atacată în sensul respingerii în tot acțiunii în conflict de drepturi formulată de reclamanta în contradictoriu cu intimata CEC BANK SA B, întrucât ca urmare a respingerii capătului de cerere privind anularea deciziei de concediere se vor respinge în consecință, fiind capete de cerere subsidiare și în strânsă legătură cu primul, și cererile privind reintegrarea reclamantei și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor bănești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite, ca fondat, recursul declarat de pârâta CEC BANK B împotriva sentinței civile nr. 1226/LM/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.
Modifică sentința atacată în sensul respingerii acțiunii în conflict de drepturi formulată de reclamanta în contradictoriu cu intimata CEC BANK SA
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.02.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. MP/ 9.03.2010
Jud.fond- A,
Președinte:Manuela StoicaJudecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Mirela Pop
| ← Conflict de muncă. Decizia 311/2010. Curtea de Apel Timisoara | Contestație decizie de concediere. Decizia 428/2010. Curtea de... → |
|---|
