Contestație decizie de concediere. Decizia 28/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 28
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Pașcan
JUDECĂTOR 2: Camelia Viziteu
JUDECĂTOR 3: Niculina Țiț
Grefier - -
*******************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de pârâta SC" " SA, împotriva sentinței civile nr.423 din 27 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr.2300/C/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, s-au prezentat intimatul-reclamant G, asistat de av. -, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată necesar a se lăsa cauza la a doua strigare spre sfârșitul ședinței de judecată pentru a se prezenta și reprezentantul recurentei.
La a doua strigare a cauzei, spre sfârșitul ședinței de judecată, s-a prezentat intimatul-reclamant asistat de av. -, lipsă fiind celelalte părți.
La solicitarea instanței, intimatul a precizat că la punctul de lucru se lucrează în continuare, acesta nefiind desființat. Salariații care mai sunt în număr de 14-15 lucrează, însă nu cunoaște dacă punctul de lucru a fost desființat în tot.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond.
Având cuvântul pentru intimatul-reclamant, av. -, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În combaterea motivelor de recurs a precizat că în întâmpinarea depusă la dosar sunt precizate pe larg motivele pentru care recursul este nefondat. Astfel, din întreaga atitudine a angajatorului nu a reieșit că acesta ar fi de acord cu încetarea cauzei pe cale amiabilă. Nu a dorit soluționarea litigiului în mod amiabil.
Cât privește contestația împotriva deciziei de concediere, instanța de fond a apreciat că termenul de 30 de zile curge de la data la care părțile s-au judecat pentru acea decizie. De la momentul primirii citației și până la luarea la cunoștință a deciziei, intimatul era în termenul de declarare a contestației.
Activitatea la punctul de lucru continuă și astăzi, iar pe utilajul pe care l-a avut înainte de reintegrarea sa în unitate, se lucrează în prezent.
La o zi după reintegrarea intimatului în muncă, acesta a fost concediat pentru a doua oară, deși acesta încă este președintele Sindicatului Liber.
Mai mult în timp ce intimatul se judeca în recurs, unitatea angajatoare a emis o nouă decizie de concediere, decizie care a fost contestată.
Față e dispozițiile Codului muncii, apreciază că motivul privind daunele morale este netemeinic.
Solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii de fond ca temeinică și legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar bon fiscal pentru cheltuielile de transport.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând-
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă 423/C/2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr.2300/2006, s-a admis în parte acțiunea formulată de contestatorul G; s-a admis cererea de intervenție formulată în interesul contestatorului de către intervenienta Federația Sindicatelor Libere din Industria; s-a anulat decizia de concediere nr.90/14.06.2006 emisă de pârâta SC SA; s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă; a fost obligată pârâta să plătească contestatorului drepturile salariale cuvenite de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă, în cuantum indexat, majorat și actualizat; a fost obligată pârâta să plătească contestatorului indemnizația pentru concediu de odihnă aferentă anilor 2005 și 2006, reactualizată la data executării; s-a respins ca nefundat capătul de cerere prin care se solicită contravaloarea tichetelor de masă din luna august 2005, până la data executării hotărârii, a tichetului cadou de sărbători, a cheltuielilor de transport și a echipamentului de protecție; a fost obligată pârâta să plătească contestatorului suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale și suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept.
Prin cererea înregistrată sub nr.2300/C/7.09.2006, contestatorul Gaf ormulat contestație împotriva deciziei nr.90/14.06.2006, emisă de intimata SC SA B- Sucursala P N, solicitând constatarea nulității absolute a deciziei 90/2006, emisă de intimată cu consecința reintegrării în postul deținut anterior emiterii acestei dispoziții, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite la zi, și obligarea la plata de daune morale în valoare de 50.000 RON și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, petentul a arătat că este salariat la societatea intimată de peste 25 de ani, deținând totodată și funcția de lider sindical, calitate în care a avut numeroase confruntări și discuții contradictorii cu conducerea societății, referitor la acordarea unor drepturi salariaților societății, fapt ce a determinat existența unei stări conflictuale culminând cu decizia unității de a-i desface contractul individual de muncă, disciplinar.
Această decizie a fost anulată prin sentința civilă 162/2006, pronunțată de Tribunalul Neamț, însă ulterior la o zi după reintegrarea sa pe postul deținut, intimata a emis o nouă decizie de concediere ce face obiectul prezentei contestații, prin care s-a dispus desfacerea contractului său de muncă, pe motivul desființării locului de muncă.
Contestatorul arată că decizia 90/14.06.2006, ce i-a fost comunicată la data de 9.08.2006, este lovită de nulitate absolută, fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor art.65 alin.1 și 2 și art.220-233 din Codul muncii, precum și a dispozițiilor Legii 54/2003, întrucât pe de o parte locul său de muncă nu a fost desființat, iar pe de altă parte deține funcția de președinte al sindicatului salariaților din SC SA - Sucursala P N și nu poate fi concediat.
La termenul din 27.10.2006, Federația Sindicatelor Libere din Industria a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantului G, solicitând admiterea contestației și anularea deciziei contestate.
Totodată, s-a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul SC SA de către Uniunea Județeană Frăția N, reprezentată prin președinte, solicitându-se respingerea contestației, motivat de faptul că petentul G nu mai deține funcția de președinte al Sindicatului.
La termenul din 10.11.2006, contestatorul și-a completat acțiunea solicitând și obligarea intimatei la plata sumelor de bani actualizate reprezentând contravaloarea tichetelor de masă din luna august 2005 și până la data executării prezentei hotărâri, contravaloarea indemnizațiilor aferente zilelor de concediu restante pentru perioada 2005-2006, contravaloarea tichetului cadou de sărbători, contravaloarea cheltuielilor de transport, precum și contravaloarea echipamentului de protecție.
Intimata SC SA a formulat cerere de suspendare a judecății cauzei, până la soluționarea dosarului nr.2604/RC/2006, aflat pe rolul Tribunalului Neamț, care vizează înregistrarea noii conduceri a Sindicatului Liber.
Aceeași intimată a solicitat să se constate că prevederile art.223 din Codul muncii de care se prevalează contestatorul, sunt neconstituționale.
Prin încheierea din data de 24.11.2006, instanța a respins motivat cererea de suspendare a cauzei în temeiul dispozițiilor art.244 Cod procedură civilă, cererea de intervenție accesorie în interesul intimatei, cât și excepția tardivității formulării contestației, iar în considerarea dispozițiilor art.29 alin.4 din Legea 47/1992 a dispus sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.
Prin decizia nr.124 din 15 februarie 2007, pronunțată în dosarul nr.2371 D/2006 și nr. 2451 D/2006, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.223 alin.2 din Legea 53/2003, ridicată de SC SA - Sucursala P
Examinând contestația ți cererea de intervenție în interesul contestatorului, raportat la probele administrate și dispozițiile legale în materie, instanța de fond a constatat că acestea sunt întemeiate în parte.
S-a reținut că prin decizia nr.90 din 14 iunie 2006, SC SA - Sucursala PNa dispus concedierea contestatorului în temeiul art.65 din Codul muncii, motivat de desființarea locului de muncă ocupat de petent.
Or, având în vedere dispozițiile art.223 alin.2 din Codul muncii, care prevede că " Pe toată durata exercitării mandatului, precum și pe o perioadă de 2 ani de la încetarea acestuia, reprezentanții aleși în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediați pentru motive care nu țin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce țin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariații din unitate", tribunalul a constatat că decizia contestată este nelegală.
Contestatorul îndeplinește funcția de președinte al Sindicatului Liber P N, încă din anul 2002, iar susținerea intimatului că petentul nu mai are calitate de președinte nu poate fi primită, atât timp cât prin decizia civilă nr.7/CC/RC/2006, pronunțată de Tribunalul Neamțs -a respins cererea pentru înscrierea mențiunilor privind schimbările din compunerea organelor de conducere ale organizației sindicale în registrul special al Judecătoriei Piatra Neamț.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis contestația și a dispus în consecință în raport de cererile contestatorului.
Cu privire la completarea la acțiune care viza acordarea contravalorii tichetelor de masă pe luna august 2005 în sumă actualizată, a contravalorii tichetului cadou de sărbători, a cheltuielilor de transport, instanța le-a respins invocând dispozițiile art.78 alin.1 din Codul muncii.
Sub aspectul daunelor morale pretinse în cuantum de 50.000 lei, instanța a obligat intimata la plata sumei de 10.000 lei cu acest titlu, având în vedere că imaginea publică a contestatorului, dat fiind poziția de președinte a sindicatului a fost grav afectată prin aplicarea repetată a diferitelor sancțiuni, constatate a fi nelegale și a plângerilor penale pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Prin încheierea din 4 mai 2007, a fost admisă cererea de lămurire cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului sentinței civile nr.423/27.03.2007; s-a dispus lămurir5ea dispozitivului în sensul că drepturile salariale cuvenite de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă sunt cele de care ar fi beneficiat contestatorul în funcția de maistru mecanic, dacă nu i s-ar fi desfăcut contractul de muncă, în care se includ și majorările și indexările, dacă acestea s-au făcut; ca toate drepturile salariale acordate reclamantului să fie reactualizate în raport cu indicele de inflație la data executării și ca plata concediului de odihnă aferent anului 2005 și anului 2006 să se facă reactualizată la data executării, în raport de indicele de inflație.
Intimata SC SA a declarat recurs împotriva sentinței civile 423/2007, precum și a încheierilor de ședință din 13.11.2006, 24.11.2006, 4.05.2007 invocând în drept art.304 pct.5 și art.3041Cod procedură civilă.
În susținerea recursului, recurenta a invocat următoarele motive:
- hotărârea recurată este lovită de nulitate în condițiile art.105 alin.2 Cod procedură civilă, deoarece instanța nu a dat eficiență art.76 din Legea nr.168/1999, potrivit căruia instanța avea obligația ca la prima zi de înfățișare înainte de a intra în dezbateri, să încerce stingerea conflictului de drepturi prin împăcarea părților, lucru care, nu s-a realizat;
- prin încheierea de ședință din data de 24.11.2006, instanța în mod netemeinic a respins excepția tardivității formulării contestației, întrucât decizia de concediere a fost emisă la 14.06.2006 și a fost comunicată contestatorului la 16.06.2006, dar plicul a fost returnat cu mențiunea " neprezentat".
La 05.07.2006, s-a încercat comunicarea directă a deciziei către contestator, însă acesta a refuzat să semneze de luare la cunoștință, motivând că decizia trebuie comunicată prin poștă.
Aprecierea instanței, că a fost prezentată recurentului doar decizia nu și conținutul ei, susține recurentul că sfidează orice logică elementară atât timp cât dispozițiile legale în materie prevăd că decizia se comunică persoanei vizate sub semnătură, cu confirmare de primire sau în orice modalitate prevăzută de lege.
- instanța de fond a respins netemeinic cererea de recuzare a dnei judecător, întrucât nu s-a avut în vedere că același judecător a făcut parte din completul de judecată ce a soluționat anterior o altă contestație cu privire la aceleași părți;
- sentința recurată este netemeinică și nelegală și pe fondul ei, deoarece:
- instanța de fond a dispus anularea deciziei de concediere nr.90/14.06.2006, în considerarea dispozițiilor art.223 alin.2 Codul muncii;
- instanța a încălcat principiul disponibilității, acordând intimatului contestator drepturi salariale cuvenite în cuantum indexat, majorat și actualizat;
- instanța a acordat în mod greșit daune morale încălcând în mod flagrant principiile care guvernează materia răspunderii civile contractuale;
- netemeinic s-a dispus obligarea recurentei la reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă, deoarece postul a fost desființat încă din 24.08.2005, iar pe de altă parte la punctul de lucru P N, nu mai există nici un post de natura celui ocupat anterior de intimatul-contestator.
Intimata Federația Sindicatelor Libere din Industria, prin întâmpinarea depusă, a invocat tardivitatea recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefundat.
La rândul său, intimatul contestator a formulat întâmpinare solicitând prin aceasta respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii recurate.
Curtea, examinând hotărârea recurată, în raport de motivele invocate și din oficiu, în condițiile art.3041Cod procedură civilă, constată recursul întemeiat numai sub aspectul acordării daunelor morale. Celelalte motive de recurs sunt neântemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Corect prin încheierea din 24.11.2006, tribunalul a respins excepția tardivității formulării contestației.
Comunicarea în scris a deciziei de concediere constituie o garanție a drepturilor salariale.
Modalitățile de comunicare a deciziei, reținute atât în literatura de juridică, cât și în jurisprudență, rămân valabile și în raport de prevederile actuale ale Codului muncii: comunicarea deciziei prin condica de expediție sub luare de semnătură, comunicarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin modalitățile utilizate în cadrul procedurii de citare conform art.92 Cod procedură civilă.
Comunicarea deciziei de concediere, este valabilă în situațiile în care decizia de concediere a fost primită de salariat și acest lucru se poate dovedi cu înscrisuri potrivit legii, neputându-se face dovada comunicării deciziei prin alte mijloace de probă.
Înștiințarea în orice modalitate decât în scris a salariatului cu privire la încetarea raporturilor sale de muncă, nu reprezintă o comunicare în sensul legii și în consecință nu determină începerea curgerii termenului de contestare a măsurii dispuse, în instanță.
În acest context, nu se poate reține ca valabilă comunicarea deciziei prin simpla încunoștiințare verbală, astfel cum susține recurenta.
Privitor la încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a unui membru al completului de judecată, critica recurentei nu poate fi reținută, întrucât chiar dacă același judecător s-a pronunțat într-o altă cauză cu aceleași părți ( așa cum susține recurenta), obiectul cauzei era diferit de cel al cauzei de față, astfel că sub acest aspect nu se poate reține o incompatibilitate a judecătorului în discuție.
Privitor la criticile aduse hotărârii pronunțate pe fondul cauzei, în opinia Curții, nerespectarea dispozițiilor art.76 din Legea 168/1999 nu atrage nulitatea absolută a hotărârii pronunțate în cauză și cel mult o nulitate relativă în susținerea căreia partea ce o invocă trebuie să dovedească vătămarea pe care a suferit-
Susținerea recurentei că în mod greșit instanța de fond a dispus anularea deciziei de concediere și totodată reîncadrearea contestatorului pe postul avut anterior concedierii, în considerarea dispozițiilor art.223 alin.2 Codul muncii, nu poate fi primită pe de o parte având în vedere că art.223 alin.2 din Codul muncii stabilește interdicția pentru angajator de a dispune concedierea reprezentanților aleși în organele de conducere a sindicatului pentru motive care nu țin depersoana salariatului,pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce țin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariații din unitate, în timpul exercitării mandatului, cât și timp de 2 ani după încetarea mandatului, iar pe de altă parte recurenta - intimată nu a probat condiția sine qua non impusă de art.65 din Codul muncii, privind desființarea locului/locurilor de muncă și că ar fi avut loc o desființare efectivă a punctului de lucru.
Contrar mențiunilor făcute în decizia contestată " la data emiterii deciziei de concediere la Punctul de lucru nu există niciun alt loc de muncă", contrat notificării nr.40/17.03.2006 privind încetarea activității la Punctul de lucru, la dosar există dovezi că activitatea la acest punct de lucru a continuat, respectiv adresa nr.135/22.02.2007 și Hotărârea Consiliului de Administrație a SC SA din 22.12.2006. Mai mult intimatul - contestator a arătat în instanță, fapt neinfirmat de angajator, că în prezent Punctul de lucru nu a fost desființat.
Recurenta susține că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, acordând intimatului - contestator drepturile salariale cuvenite în cuantum indexat, majorat și actualizat, susținere ce de asemenea nu poate fi primită, întrucât din formularea imperativă a textului art.78 alin.1 din Codul muncii, rezultă că în situația în care instanța a constatat netemeinicia și nelegalitatea concedierii, ea are cumulativ două obligații: să dispună anularea deciziei respective și să îl oblige pe angajator la plata unei despăgubiri indiferent care este petitul contestației formulate de salariat.
Acest text instituie practic o excepție de la principiul disponibilității.
Privitor la cuantumul despăgubirilor, textul prevede că acesta este egal cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Singura critică adusă hotărârii recurate pe care Curtea o consideră întemeiată este cea care privește acordarea daunelor morale.
Art.78 alin.1 din Codul muncii stabilește exact cuantumul despăgubirilor la care are dreptul salariatul și nu reglementează expres, dar nici nu interzice acordarea de despăgubiri pentru daune morale.
În lipsa unei reglementări exprese, la data concedierii, se aplică regulile de drept comun și în acest cadru nu pot fi acordate despăgubiri pentru daune morale pricinuite salariatului, deoarece răspunderea angajatorului este guvernată de regulile răspunderii civile contractuale.
Potrivit dreptului comun, în planul răspunderii contractuale agravarea răspunderii este rezultatul acordului de voință neîndoielnic al părților, ori o prevedere în acest sens nu există în contractul colectiv de muncă.
Pentru cele ce preced, în baza art.312 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și modificată hotărârea în sensul respingerii cererii de acordare a daunelor morale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul promovat de pârăta "" SA, împotriva sentinței civile nr.423 din 27 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr.2300/C/2006.
Modifică în parte sentința civilă nr. 423/27 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț, în sensul că respinge cererea pentru acordarea de daune morale ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
Pt.grefier aflat în,
PRIM GREFIER,
Red.u /
Red.12.02.2008
Tehn.3 ex. 13.02.2008
Președinte:Elena PașcanJudecători:Elena Pașcan, Camelia Viziteu, Niculina Țiț
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 4094/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 2898/2009. Curtea... → |
|---|
