Contestație decizie de concediere. Decizia 2815/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2815/R/2009
Ședința publică din 07 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Griga
JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 389 din 18 februarie 2009, pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâții intimați SC SRL C-N și, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se constată lipsa părților.
La apelul nominal făcut la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantei recurente avocat, lipsă fiind reclamanta și pârâții intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar cu titlu de practică judiciară, copia sentinței civile nr. 1091 din 11 iunie 2008, pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, rămasă irevocabilă prin decizia Curții de Apel, precum și copia deciziei nr. 662 din 25 martie 2008, pronunțate de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în totalitate a contestației formulate de reclamantă prin acțiunea introductivă în sensul acordării reclamantei recurente a tuturor drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate începând cu data de 7 februarie 2008 și până la data reintegrării reclamantei în postul deținut anterior concedierii și suspendării, obligarea pârâtei recurente SC SRL la plata întregului onorariu de avocat pentru asistență juridică acordata în prezentul dosar, în fața Tribunalului Cluj, în cuantum de 4.000 lei și nu de doar 2.500 lei precum și a onorariului de avocat aferent fazei de recurs în dosarul nr-, în cuantum de 4000 lei, precum și diferența de 500 lei, onorariu avocat, ce nu a fost acordat de către prima instanță prin sentința pronunțată în dosarul nr- și reintegrarea reclamantei în postul deținut de pârâtă anterior concedierii abuzive; susține pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei în fața instanței de recurs.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1157/2008 a Tribunalului Cluj s-a admis în parte contestația formulată de contestatoarea și s-a dispus anularea Deciziei de concediere nr. 3/08.03.2008 emisă de intimata SRL
Prin Decizia civilă nr. 2021/R/2008 a Curții de APEL CLUJs -au admis recursurile declarate atât de contestatoare, cât și de intimată si s-a casat sentința în întregime, trimițând cauza spre rejudecare Tribunalului Cluj.
La data de 18 februarie 2009 s-a pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, sentința civilă nr. 389, prin care s-a admis în parte contestația formulată și precizată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata SC SRL și în consecință s-a dispus anularea Deciziei de suspendare a Contractului individual de muncă nr. 187/07.02.2008.
S-a dispus anularea Deciziei de concediere nr. 3/08.03.2008 emisă de intimată în sarcina contestatoarei.
A fost obligată intimata să plătească contestatoarei drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate aferente perioadei 07.02.2008 si până la 18.02.2009.
A fost respins capătul de cerere privind plata daunelor interese.
A fost obligată intimata la plata sumei de 2.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale-onorariu avocațial.
Pentru a pronunța soluția menționată, Tribunalul a reținut, cu ocazia rejudecării, că prin contestația înaintată, contestatoarea a solicitat anularea Deciziei de suspendare a contractului individual de muncă si a deciziei de concediere emisă de intimată, plata retroactivă a salariului precum si plata daune interese.
Contestatoarea a fost angajata societății intimate în funcția de economist în baza Contractului individual de muncă pe o perioadă nedeterminată din 31.10.2006.
Prin Decizia nr.187/07.02.2008, intimata a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatoarei începând cu 07.02.2008 în vederea cercetării disciplinare prealabile pentru neîndeplinirea obligațiilor de serviciu. In data de 08.03.2008 intimata a emis Decizia nr. 3 prin care a desfăcut contractul individual de muncă a contestatoarei în baza art. 61 lit. a din Codul Muncii, reținând că aceasta nu a depus în termen declarațiile fiscale la DGFP C, precum si încălcarea atribuțiilor de serviciu, constând în obligativitatea întocmirii registrelor contabile, evidențe fiscale, jurnal si inventar.
Pentru angajarea răspunderii disciplinare este necesară existenta cumulată a unor elemente esențiale, calitatea de salariat, existenta unei fapte ilicite, săvârșirea faptei cu vinovăție, rezultatul dăunător, precum si legătura de cauzalitate dintre faptă si rezultat. In ceea ce privește fapta ilicită este unanim apreciată că ea reprezintă o încălcare a obligațiilor asumate prin contractul individual de muncă ori cel colectiv de muncă, alte acte normative, obligații care, ca regulă generală, sunt înscrise în fișa postului.
Art. 267 din Codul Muncii prevede că sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute de art. 264 alin. l lit. a, nu poate fi dispusă înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. In speță cauzele de nulitate privesc aspecte legate de nelegalitatea procedurii de cercetare disciplinară.
In cauză nu poate fi considerată ca fiind legală procedura cercetării, atâta timp cât intimata nu a făcut dovada convocării legale a contestatoarei la cercetarea prealabilă disciplinară.
Mențiunea înscrisă în cuprinsul deciziei de concediere, referitoare la neprezentarea salariatei la cercetare si la refuzul de a primi orice corespondență nu poate fi reținută, atâta timp cât angajatorul nu a dovedit îndeplinirea cerințelor legale privind convocarea salariatului.
Art. 287 din Codul Muncii stabilește regula că în litigiile de muncă sarcina probei incumbă societății angajatoare. Astfel, intimata avea obligația legală de a proba înmânarea adresei de convocare la cercetare cu eventualele mențiuni privind refuzul de a primi, iar apoi, comunicarea acesteia prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Actele care au fost depuse la dosar de către intimată nu îndeplinesc cerințele legale menționate mai sus, procesul-verbal nr. 2/07.03.2008 nu poartă nici un număr de înregistrare, el nefiind nici semnat de comisia despre care se face vorbire.
Nici adresa de la fila 58 nu poate constitui dovada convocării legale a salariatei, ea nefiind înregistrată la societate, iar comunicarea acesteia nedovedită conform prevederilor legale.
Având în vedere cele reținute mai sus, tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile legale privind emiterea măsurii de conciliere, astfel că a admis în parte contestația si a dispus anularea Deciziei nr. 3/08.03.2008 ca fiind nelegală, a anulat decizia de suspendare a contractului de muncă, fiind obligat angajatorul la plata despăgubirilor în temeiul art. 78 alin.2 din Codul Muncii echivalent al drepturilor salariale majorate si indexate aferente perioadei 07.02.2008 până la 18.02.2009.
In ceea ce privește despăgubirile bănești pentru daune interese acordarea acestora nu se justifică, contestatoarea nefăcând dovada că sunt întrunite condițiile arătate în art. 269 alin. l d Codul Muncii.
In baza art. 274.proc.civ. intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea contestatoarei.
Nemulțumită de soluția pronunțată, contestatoarea a formulat la data de 18 mai 2009, o cerere de completare a dispozitivului sentinței mai sus menționate, cerere care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1584 din 1 iunie 2009.
În termen legal, respectiv la data de 08.05.2009, contestatoarea a formulat recurs cu privire la sentința pronunțată asupra fondului cauzei - 389/18.02.3009, solicitând ca prin hotărârea care se va pronunța sa se dispună modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii in totalitate a contestației formulate și precizate, în sensul acordării in favoarea recurentei a tuturor drepturilor salariale indexate, majorate si reactualizate începând cu data de 7.02.2008 si pana la data reintegrării în postul deținut anterior concedierii si suspendării; obligarea pârâtei SRL la plata întregului onorar de avocat pentru asistenta juridica acordata in prezentul dosar, in fata Tribunalului Cluj, în cuantum de 4.000 lei si nu de doar 2.500 lei, precum si a onorariului de avocat aferent fazei de recurs, în cuantum de 4.000 lei, recurs declarat in dosar nr- al Tribunalului Cluj, precum si diferența de 500 de lei de onorar avocat ce nu a fost acordata de către prima instanța de fond prin Sentința pronunțata in dosar nr-, fiind redus pe nedrept onorariul de avocat; reintegrarea in postul deținut la parata anterior concedierii abuzive;
Învederează faptul că, deși prin cererea adresată instanței a solicitat plata retroactiva a întregului salariu indexat, majorat, reactualizat pana in momentul reluării exercitării normale a funcției de economist la societatea intimată, conform art. 78 Codul Muncii, au fost a încălcate flagrant dispozițiile legale menționate, prin acordarea, fără nici un temei legal, a drepturilor salariale începând cu data de 7.02.2008 si pana la data de 18.02.2009, respectiv doar pana la data pronunțării sentințe civile atacate.
Cu privire la cheltuielile de judecată, recurenta subliniază că, cuantumul acestora se ridică la suma de 8500 lei, sumă ce reprezintă onorariul apărătorului ales, onorariu justificat prin chitanțele de la dosar și prin activitatea depusă de către acesta pe tot parcursul soluționării cauzei, astfel că acesta trebuia acordat în întregime. Consideră că instanța nu este îndreptățită să reducă cuantumul onorariului stabilit de avocat cu clientul său.
Recurenta mai arată că instanța de judecata nu s-a pronunțata in cuprinsul dispozitivului si cu privire la reintegrarea subsemnatei la SC SRL, pe postul pe care era încadrata înainte de emiterea atât a Deciziei de Suspendare a Contractului Individual de munca cat si a Deciziei de Desfacere a, in ciuda faptului ca a dispus anularea atât a deciziei de suspendare a contractului individual de munca emisa la data de 7.02.2008, cat si pe cea de desfacere a contractului individual de munca nr.3 din 8.03.2008. Consideră că, în măsura în care, instanța a constatat faptul că deciziile au fost emise cu încălcarea prevederilor imperative ale legii aceasta trebuia sa dispună si reintegrarea pe postul deținut anterior.
Intimata și-a exprimat poziția procesuală, solicitând prin întâmpinarea depusă(16) respingerea recursului contestatoarei, cu motivația că acesta din urmă nu a solicitat nici prin acțiunea inițială, și nici prin precizarea formulată ulterior, reintegrarea pe postul deținut anterior. Prin raportare la dispozițiile art. 78 al.2 Cod de procedură civilă, consideră că repunerea părților în situația anterioară se poate dispune de către instanță numai în măsura în care s-a formulat o cerere în acest sens de către partea interesată, ceea ce nu este cazul însă în speță. Învederează, de asemenea, că recurenta a solicitat și completarea dispozitivului sentinței cu privire la repunerea în situația anterioară, această cerere fiind în mod întemeiat respinsă.
Nu au fost administrate probe noi.
Trecând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate, Curtea îl găsește întemeiat pentru următoarele considerente:
Constatând că a fost învestită doar cu recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 389/18.02.2009, iar nu și împotriva sentinței privind completarea dispozitivului, Curtea va analiza exclusiv sentința nr. 389/18.02.2009, pronunțată asupra fondului cauzei.
Se reține că potrivit art. 78 al.1 și 2 din Codul Muncii, "(1) In cazul in care concedierea a fost efectuata in mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
(2) La solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile in situația anterioara emiterii actului de concediere".
Pornind de la dispozițiile legale menționate și având în vedere documentația de la dosar, Curtea apreciază că susținerile recurentei sunt întemeiate, respectiv faptul că aceasta este îndreptățită la repunerea în situația anterioară, respectiv la reintegrarea pe postul deținut anterior în cadrul societății intimate, acela de economist.
Deși consideră fondată aserțiunea societății intimate referitoare la faptul că măsura repunerii în situația anterioară se dispune "la cerere", Curtea găsește neîntemeiată susținerea acesteia referitoare la lipsa unei cereri a contestatoarei în acest sens. Se apreciază că, din modul în care a fost redactată acțiunea inițială, rezultă fără nici un dubiu intenția clară a recurentei de a fi reintegrată pe postul deținut anterior, respectiv de a fi repusă în situația anterioară.
Astfel, se arată de către contestatoare în acțiunea inițială( 2 dosar nr-) că dorește "plata retroactivă a întregului salariupână în momentul reluării exercitării normale a funcției de economist la prezenta societate", fiind evidentă solicitarea acesteia în sensul arătat mai sus. De altfel, la finalul motivării acțiunii inițiale recurenta reiterează cererile inițiale "față de toate aceste aspecte indicate mai sus, subsemnata vă solicit să-mi admiteți prezenta contestație așa cum a fost formulată de către subsemnata, să dispuneți anularea deciziei atacate șireluarea sarcinilor de serviciu de către subsemnata, înapoi la locul de muncă".
Din probațiunea administrată nu rezultă că recurenta ar fi renunțat la această cerere în cursul judecății, astfel că prima instanță trebuia să se pronunțe cu privire la aceasta.
Curtea apreciază că omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii nu este justificată, astfel că din această perspectivă consideră hotărârea atacată nelegală.
Prin prisma celor mai sus expuse și reținând că decizia de concediere a fost anulată, cererea de reintegrare în postul deținut anterior apare ca fondată, recurenta contestatoare fiind îndreptățită la repunerea în situația anterioară.
Criticile recurentei vizează și perioada de acordare a salariului indexat, majorat, reactualizat, critici care de asemenea se dovedesc a fi întemeiate. În condițiile în care, așa cum s-a arătat deja, contestatoare recurentă este îndreptățită la repunerea în situația anterioară, despăgubirile trebuie acordate până la momentul reintegrării efective, a reluării exercitării normale a funcției de economist la societatea intimată, iar nu până la data pronunțării hotărârii de fond. O asemenea soluție ar fi putut fi considerată legală doar în măsura în care contestatoarea nu ar fi solicitat repunerea în situația anterioară, ceea ce nu este cazul în speță.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu avocațial, se reține că acestea sunt justificate în limita sumei de 8000 lei - 500 lei, reprezentând diferența de la judecata în prima instanță de fond, 4000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată din primul recurs, respectiv 3500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru judecata la fond în cel de-al doilea ciclu procesual.
Cu referire la primul ciclu procesual, respectiv judecata la fond, se reține că hotărârea a fost casată în întregime, astfel că se justifica acordarea integrală a cheltuielilor - 3000 lei, dar, întrucât recurenta a solicitat doar diferența de 500 lei, instanța nu poate acorda întreaga sumă, în caz contrar ajungând să acorde mai mult decât s-a solicitat.
Neacordarea cheltuielilor de judecată în primul recurs (4000 lei) nu constituie o omisiune a instanței, deoarece cauza a fost trimisă spre rejudecare, astfel că în mod corect instanța de control judiciar nu s-a pronunțat asupra lor.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr-, iar prin sentința nr. 389/18.02.2009 ( 31) a fost obligată intimata la plata în favoarea contestatoare a sumei de 2.500 lei, față de suma inițial solicitată - 4000 lei, prin prisma faptului că acțiunea a fost admisă în parte. Constatând că în mod legal instanța a respins cererea privind plata daunelor interese, respectiv a admis în parte acțiunea, în mod corect au fost acordate cheltuieli parțiale, însă raportat la faptul că doar unul dintre petite a fost găsit neîntemeiat, se justifica acordarea onorariului în limita sumei de 3500 lei, iar nu 2500 lei, așa cum s-a stabilit.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu art. 312 al.1,3 coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă se va admite recursul, se va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că se va dispune reintegrarea reclamantei în postul deținut anterior concedierii, respectiv cel de economist în cadrul unității pârâte și se va obliga pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei, indexate, majorate și reactualizate, începând cu data 07.02.2008 și până la reintegrarea efectivă a reclamantei.
Va obliga, de asemenea, pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată totale de 8.000 lei, în locul sumei de 2500 lei, acordate de prima instanță. Va menține celelalte dispoziții.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către recurentă în prezentul recurs, se constată că acestea nu au fost dovedite prin nici un mijloc de probă, astfel că acestea nu au fost acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 389 din 18.02.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte, în sensul că dispune reintegrarea reclamantei în postul deținut anterior concedierii, respectiv cel de economist în cadrul unității pârâte și obligă pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei, indexate, majorate și reactualizate, începând cu data 07.02.2008 și până la reintegrarea efectivă a reclamantei.
Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată totale de 8.000 lei, în locul sumei de 2500 lei, acordate de prima instanță.
Menține celelalte dispoziții.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 07 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu
- - - - - -
în
Semnează președintele instanței
GREFIER
- -
Red.DG/dact.MM
6ex./21.12.2009
Jud.fond: /
Președinte:Daniela GrigaJudecători:Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 851/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 634/2009. Curtea de... → |
|---|
