Contestație decizie de concediere. Decizia 2874/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2874
Ședința publică din 8 octombrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Maria Ana
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta SRL C împotriva sentinței civile nr. 324/12.03.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta -, având ca obiect contestație la decizia de concediere.
La apelul nominal s-a prezentat pentru reclamanta intimată lipsă, avocat, iar pentru pârâta recurentă, administrator.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei intimatei depune la dosar împuternicirea avocațială nr.88871.
Reprezentantul pârâtei recurente învederează instanței că nu a fost emisă o decizie administrativă de revocare a concedierii ci s-a încheiat un nou contract de muncă pe care reclamanta susține că nu l-a semnat personal.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul celor arătate în scris, fără cheltuieli de judecată. Arată că deși reclamanta a fost reintegrată aceasta nu s-a prezentat la locul de muncă, cu toate că a fost înștiințată pentru a se prezenta, însă a refuzat în mod sistematic. Susține că societatea este de acord să-i plătească drepturile salariale, însă solicită a fi determinată perioada de plată.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. a se avea în vedere că pârâta nu a respectat dispozițiile art.287 din Codul muncii pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamanta deși s-a prezentat de nenumărate ori la societatea pârâtă pentru a-și primi drepturile salariale, acestea nu i-au fost acordate pe motiv că nu este specificată perioada.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr. 3155/115/23.10.2007, reclamanta a chemat în judecată pârâta solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr.198/01.10.2007, repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat cu cheltuieli de judecată.
La cuvântul acordat pe fondul cauzei, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că nu a mai solicitat cheltuielile de judecată.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că decizia contestată emisă în baza dispozițiilor art. 55, lit.b din codul muncii este netemeinică și nelegală fiind lovită de nulitate absolută conform dispozițiilor art. 76-78 din același cod. De asemenea reclamanta a subliniat că pârâta nu a avut nici un acord din partea ei referitor la încetarea contractului de muncă.
Prin sentința civilă nr. 324 din 12 martie 2008, pronunțată de Tribunalul C- a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta, împotriva dispoziției nr. 198/01.10.2007, emisă de pârâta L, anulată dispoziția nr. 198/01.10.2007, emisă de pârâtă și s-a dispus reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior emiterii dispoziției de încetare a contractului individual de muncă.
Totodată, a fost obligată pârâta la plata față de reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
Tribunalul a reținut că pârâta nu a respectat dispozițiile art. 287 din Codul muncii, în sensul că nu a făcut dovada existenței acordului reclamantei cu privire la încetarea contractului individual de muncă ca să poată, conform dispozițiilor art. 55, lit. b din același cod să-și producă efectele, în sensul încetării contractului de muncă prin acordul ambelor părți care l-au încheiat.
Dispozițiile art. 78, al. 1și 2 din codul muncii stipulează că "în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. La solicitarea salariatului, instanța care a dispus anularea concedierii, a repus părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere."
În acest context, instanța a admis acțiunea reclamantei și a anulat dispoziția nr. 198/01.10.2007, emisă de pârâtă, ca fiind netemeinică și nelegală, și a dispus reintegrarea reclamantei în cadrul pârâtei și a obligat pârâta la plata față de reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, pârâta L C, solicitând modificarea ei în sensul de a se dispune reducerea despăgubirilor acordate doar pentru perioada în care a fost în vigoare Decizia 198/1.10.2007, de a se dispune desfacerea contractului de muncă al reclamantei conform legii și trecerea în șomaj a reclamantei.
În motivarea recursului, s-a susținut că părțile s-au înțeles cu privire la încetarea contractului de muncă și ca urmare, s-a emis decizia 198/1.10.2007 dar reclamanta nu s-a prezentat să o semneze și ulterior, constatându-se nelegalitatea acelei decizii, pârâta recurentă a anulat-o și a reîncadrat-o pe reclamantă, conform contractului de muncă nr. 23856, dar aceasta nu s-a prezentat la unitate pentru negocieri ci a introdus acțiunea în justiție.
Pârâta a susținut că a comunicat reclamantei, în scris, să se prezinte la lucru în 15.11.2007, 19.11.2007, 23.11.2007 și 10.03.2008 și a achitat obligațiile către bugetul statului ce îi revin pentru reclamantă care a avut o activitate nesatisfăcătoare, dar aceasta refuză sistematic să se prezinte la lucru.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Reclamanta intimată nu a depus întâmpinare, iar prin concluziile orale puse de avocat, a solicitat respingerea recursului.
Examinând cauza sub toate aspectele, conform dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că nu există nici un motiv pentru casarea sau modificarea sentinței, tribunalul reținând corect starea de fapt și făcând o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente.
În fața instanței de fond pârâta recurentă nu a făcut dovada anulării administrative a deciziei de concediere și implicit a repunerii în situația anterioară a reclamantei și plata drepturilor salariale cuvenite acesteia de la data concedierii.
Contractul de muncă nesemnat de reclamantă nu reprezintă o dovadă a anulării deciziei emisă de angajator ( decizia contestată ) și în mod corect a fost înlăturată această probă de către instanță.
Prin urmare, cauza nu a rămas fără obiect și în mod temeinici și legal instanța s-a pronunțat asupra cererii cu care a fost investită, anulând decizia de încetare a contractului de muncă prin acordul părților, neexistând dovada că reclamanta și-a dat acordul la încetarea contractului de muncă și în consecință, restabilind și situația anterioară conform art.78 Codul muncii
Înscrisurile de care se prevalează pârâta recurentă în recurs, nu s-au depus conform dispozițiilor art.287 Codul muncii, potrivit cărora sarcina probei revine angajatorului care este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
În același timp, aceste înscrisuri pot dovedi punerea în executare a sentinței care este executorie de drept și nu dovedesc nici nelegalitatea nici netemeinicia sentinței recurate.
Instanța de recurs, verifică conform art.3041Cod procedură civilă, legalitatea și temeinicia sentinței recurate și nu poate dispune cu privire la desfacerea contractului de muncă al reclamantei și nici trecerea acesteia în șomaj așa cum pretinde recurenta prin cererea de recurs, aceste cereri noi în recurs fiind inadmisibile.
În raport de dispozițiile Codului muncii, concedierea se dispune de către angajator pentru motive care țin de persoana salariatului și nu de către instanța de judecată.
Prin urmare, recursul este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, a va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SRL C împotriva sentinței civile nr. 324/12.03.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta -.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
DR.- - - - - -
GREFIER,
Red./26.11.2008
Thred./02.12.2008
Ex.2
Prima inst. - - - Trib. C-
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Maria Ana
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1854/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 2112/2009. Curtea... → |
|---|
