Contestație decizie de concediere. Decizia 2112/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(8241/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2112/
Ședința publică din data de 02 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta intimată CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A ROMÂNIEI, împotriva sentinței civile nr. 5726 din 17 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 40737/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect - contestație decizie concediere.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 26.03.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 02.04.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 5726/17.09.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis în parte acțiunea formulată de contestatorul, dispunându-se următoarele:
- anularea Ordinului nr. 141/31.10.2007 emis de intimata Curtea Constituțională;
- reintegrarea contestatorului în postul și funcția deținute anterior emiterii ordinului amintit;
- obligarea intimatei la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii (01.11.2007) până la efectiva reintegrare;
S-au respins celelalte pretenții deduse judecății.
Intimata a declarat recurs, criticând sentința precitată, printre altele, sub următoarele aspecte:
- hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9. proced. civ.);
- prin cererea de chemare în judecată, contestatorul a invocat excepția tardivității măsurii disciplinare;
- instanța s-a pronunțat numai asupra acestei excepții, fără a mai cerceta fondul cauzei;
- contestatorul a susținut că au fost încălcate prevederile art. 268 alin. 1 din Codul Muncii, potrivit cu care "angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei";
- date fiind prevederile art. 63 alineatul 1 din Codul Muncii, angajatorul este ținut mai întâi să constate săvârșirea faptei în urma finalizării cercetării prealabile, numai în acest fel putându-se considera că "a luat cunoștință" de săvârșirea abaterii disciplinare;
- măsura sancționării se poate aplica doar după verificarea faptelor imputate angajatului și numai cu respectarea procedurii impusă de Codul Muncii;
- contestatorul a avut calitatea de angajat al Curții Constituționale, așa cum reiese din contractul de muncă pe durată nedeterminată nr. 22/1992;
- angajatorul este Președintele Curții Constituționale potrivit art. 5 lit. h din Regulamentul de organizare și funcționare al Curții Constituționale, acesta având ca atribuție încheierea și desfacerea, în condițiile legii, a contractelor individuale de muncă;
- fără a ține seama de aceste dispoziții și de materialul probator, instanța a reținut că organele de conducere ale Curții Constituționale aveau cunoștință la data de 19-20.09.2007 de abaterile disciplinare imputate contestatorului;
- sub acest aspect, instanța a considerat că directorul general sau secretarul general au calitatea de angajator;
- în speță, angajatorul, președintele Curții Constituționale a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, prin procesul-verbal nr. 9381/04.10.2007 al comisiei de cercetare administrativă și în baza acestuia a emis ordinul contestat;
- ca atare, intervalul de timp dintre data procesului-verbal amintit și data emiterii Ordinului nr. 141/31.10.2007 respectă întrutotul termenul de 30 zile calendaristice impus de art. 268 alineatul 1 din Codul Muncii;
- prin urmare, în mod greșit a fost admisă excepția tardivității emiterii deciziei de concediere, impunându-se admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin întâmpinare, intimatul-contestator a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
În baza art. 312 alin. 1, 3 și 5. proced. civ. văzând și prevederile art. 304/1 proced. civ. (ce permit examinarea cauzei sub toate aspectele), Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru motivele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare.
Tribunalul a admis acțiunea în sensul menționat prin dispozitivul sentinței recurate, reținând, în esență, că ordinul contestat a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. 1 din Codul Muncii, mai precis după expirarea termenului de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoștință de către angajator despre săvârșirea abaterilor disciplinare imputate intimatului-contestator.
Sub acest aspect, s-a avut în vedere că faptele ilicite în discuție s-au comis în intervalul de timp 18-20.07.2007, iar organele de conducere ale recurentei-intimate au luat cunoștință despre săvârșirea acestora în perioada 19-20.09.2007, sens în care sunt mențiunile din referatul cu propunere de efectuare a unei cercetări administrative nr. 8927/19.09.2007 întocmit de directorul general și prevederile Dispoziției nr. 13/20.09.2007 privind efectuarea unei cercetări administrative referitoare la clarificarea situației apărute privind carburantul consumat în perioada 18-20 iulie 2007.
Această soluție a instanței de fond se bazează pe o greșită interpretare și aplicare a normelor de drept relevante în cauză, dar și pe o eronată apreciere a materialului probator administrat.
Din acest punct de vedere, trebuie arătat că în mod nelegal și netemeinic, prima instanță a considerat că organele de conducere ale recurentei-intimate ar fi luat la cunoștință despre abaterile imputate intimatului-contestator în intervalul 19-20.09.2007, probă a acestei situații de fapt fiind referatul nr. 8927/19.09.2007 întocmit de directorul general și prevederile Dispoziției nr. 13/20.09.2007 emisă de secretarul general.
Date fiind prevederile art. 9 (în special lit. f) din Legea nr. 47/1992 republicată și cele ale art. 5 (mai ales lit. h) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, persoana care reprezintă în mod legal recurenta și care are atribuții exprese privind încheierea și desfacerea, în condițiile legii, a contractelor individuale de muncă ale salariaților acestei persoane juridice, este Președintele Curții Constituționale. Nici directorul general și nici secretarul general al acestei entități nu au competențe în această materie și ca atare nu îndeplinesc cerința de a putea fi considerate organe de conducere, singurul care are această calitate fiind Președintele Curții Constituționale.
Faptul că această ultimă persoană este împuternicită să dispună în legătură cu raporturile individuale de muncă dintre Curtea Constituțională și diverșii săi salariați este probat și de împrejurarea că contractul individual de muncă dintre părțile prezentului proces a fost semnat și parafat din partea Curții Constituționale de către președintele acestei entități (a se vedea filele 30-31 dosar fond). În aceste condiții și ținând seama de principiul simetriei formelor juridice ce guvernează materia încheierii și încetării contractelor individuale de muncă (ca specie a actelor juridice civile), este evident că dacă Președintele Curții Constituționale este îndreptățit să dispună în legătură cu încheierea unui asemenea act juridic, tot el are calitatea de a lua măsurile legale ce se impun cu privire la încetarea (desfacerea) unui atare contract.
Toate cele ce preced demonstrează faptul că în mod eronat Tribunalul a apreciat că termenul prevăzut de art. 268 alin. 1 din Codul Munciia început să curgă în intervalul 19-20.09.2007, când s-au emis referatul nr. 8927/19.09.2007 al directorului general și Dispoziția nr. 13/20.09.2007 a secretarului general al Curții Constituționale. Nici directorul general și nici secretarul general nu fac parte din categoria organelor de conducere cu atribuții specifice în ce privește încheierea și desfacerea contractelor individuale de muncă ale salariaților Curții Constituționale (s-a relevat anterior că doar Președintele Curții are competențe legale în acest sens, potrivit dispozițiilor Legii nr. 47/1992 republicată și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale).
Prin urmare, momentul de la care a început curgerea termenului legal sus amintit este cel al emiterii procesului-verbal nr. 9381/04.10.2008, întocmit de comisia de cercetare administrativă desemnată pentru a analiza faptele săvârșite de intimatul-contestator. Acest act a fost adresat Președintelui Curții Constituționale cu propunerile corespunzătoare de sancționare disciplinară și constituie modalitatea concretă și incontestabilă în care se poate considera că angajatorul, prin reprezentantul său autorizat, a luat cunoștință de comiterea faptelor imputate intimatului-persoană fizică.
Cum ordinul contestat a fost emis la data de 31.10.2007, rezultă că în speță nu se poate susține teza încălcării de către recurenta-intimată a cerințelor impuse prin prevederile art. 268 alin. 1 din Codul Muncii.
Prin modul în care a rezolvat pricina, prima instanța a admis o excepție (a emiterii ordinului contestat după expirarea intervalului de timp prev. de art. 268 alin. 1, având drept consecințe constatarea nulității acestuia și repunerea părților în situația anterioară), astfel încât, practic, nu a intrat în cercetarea fondului sub celelalte aspecte de legalitate și temeinicie a actului juridic atacat de către intimatul-persoană fizică.
Iată de ce urmează a se face aplicațiunea prevederilor art. 312 alin. 1, 3 și 5. proced. civ. impunându-se admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În acest fel se asigură și realizarea garanțiilor decurgând din principiul fundamental al respectării dreptului la apărare și dublului grad de jurisdicție, urmând ca instanța de rejudecare să examineze toate celelalte susțineri și apărări ale părților în proces, astfel încât să fie create condițiile necesare unei juste și unitare soluționări a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-intimată Curtea Constituțională a României, în contradictoriu cu intimatul-contestator, împotriva sentinței civile nr. 5726/17.09.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Casează sentința atacată.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
TEHNORED//2 ex./14.04.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Elena Luissa Udrea
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 2874/2008. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 4454/2009. Curtea... → |
|---|
