Contestație decizie de concediere. Decizia 2932/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2932

Ședința publică de la 11 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 2: Elena Stan

JUDECĂTOR 3: Lucian

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.4784 din 18 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului G, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat, pentru recurentul contestator și intimata prin consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursului de față.

Avocat, pentru recurentul-contestator, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond admiterea acțiunii

Consilier juridic, pentru intimată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr.4784 din 18 septembrie 2008 a respins excepția nulității absolute a dispoziției nr.235/2008 invocată de petentul.

A respins contestația formulată de petentul, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția nulității absolute a deciziei de concediere invocată de petent, în sensul că această decizie nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale și temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancțiunea disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv aplicabil, instanța a constatat că este neîntemeiată.

Din lecturarea dispoziției de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă se observă că intimata a precizat în preambului deciziei actele care au stat la baza emiterii deciziei și anume: referatul serviciului juridic și contencios nr.2428/26.02.2008, nota de constatare nr.2401/26.02.2008, nota explicativă a petentului și faptul că acesta a recunoscut fapta.

Sunt menționate de asemenea și actele normative și documentele interne care au stat la baza emiterii deciziei și anume: art. 263 și 264 din Codul Muncii, Regulamentul Intern al G - art. 6 capitolul IV, fiind astfel îndeplinit caracterul obligatoriu al cuprinsului dispoziției stabilit de lege, motiv pentru care nu poate fi sancționată cu nulitatea absolută.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că petentul a fost salariatul intimatei până la data de 29.02.2008, când prin dispoziția contestată i-a fost desfăcut disciplinar contractul individual de muncă conform art. 264 alin.1 lit.f din Codul Muncii.

În nota explicativă dată de petent cu ocazia cercetării disciplinare prealabile, acesta a recunoscut că nu a avut acordul conducerii pentru această livrare, ce s-a efectuat cu autoturismul personal, operațiune care nu a fost evidențiată în foaia de fabricație, deoarece a considerat că nu era necesară.

Din analiza documentelor de intrare-ieșire și prelucrare a produselor finite, precum și a foii de fabricație, s-a constatat că ultima prelucrare la produsele carne tocată și cârnați- s-au efectuat în data de 20, respectiv 21.02.2008, întreaga cantitate fiind expediată la magazinul unității.

În urma inventarierii efectuate la carmangeria unității în data de 21.02.2008 nu s-au regăsit în stoc produsele amintite, rezultând un minus în gestiunea petentului de 234,42 lei.

Potrivit art.266 din Codul Muncii angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport de gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere: împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu, eventualele sancțiuni disciplinate suferite anterior.

Nu există nici un dubiu cu privire la gravitatea faptei petentului având în vedere că potrivit adresei nr.65552 din 03.04.2008 emisă de Poliția Tg-Cărbunești (fila 23 ) din dosar împotriva acestuia a început urmărirea penală la data de 11.03.2008 pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 ind.1 Cod penal ca urmare a faptului că la data de 21.02.2008 a fost depistat de organele de poliție transportând produsele carne tocată și cârnați, fără acte legale de proveniență(fila 22).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate.

In motivarea recursului, s-a arătat că instanța a fost lipsită de rol activ, încălcând prevederile art. 129 alin. 2-5 cod procedură civilă.

Din nota de lichidare rezultă că nu avut nici o lipsă în gestiune, iar instanța nu a verificat modalitatea în care se lucra, respectiv pe fișe de magazie sau pe bon de predare, transfer și restituire.

Recurentul a arătat că instanța a fost influențată de articolele publicate în presa locală, deși unitatea nu face dovezi privind respectarea procedurii scriptice referitoare la circuitul mărfii în condițiile în care nu a putut să anunțe conducerea unității de plecarea din Complexul de Servicii Comunitare Tg. Cărbunești, lipsind toate persoanele abilitate și respectând procedura curentă de întocmire a acestor acte, conform practicii în unitate.

S-a mai arătat că dispoziția nr. 235/2008 a fost emisă de DGASPC G, iar recurentul era salariat al Complexului de Servicii Comunitare, fișa postului fiind semnată cu Centrul - - și Integrare -Profesională a Persoanelor cu handicap Tg. Cărbunești.

Recurentul a precizat că nu recunoaște întocmirea fișei de magazie de la filele 13,14,15,16 și 17, iar pe înscrisul de la fila 18 lipsește semnătura acestuia; de pe statutul de personal și regulamentul intern nu rezultă ce dispoziții interne a încălcat acesta.

Intimata DGASPC Gaf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că recurentul a fost depistat de un echipaj al Poliției Tg. Cărbunești transportând cu autoturismul personal 24,13 kg carne tocată și 16.95 kg cârnați, scoase ilegal și fără a fi înregistrată în magazinul unității din carmangeria Complexului de Servicii Comunitare Tg. Cărbunești, această faptă fiind considerată abatere deosebit de gravă în conformitate cu Regulamentul Intern al DGASPC

Ambele părți au depus la dosar concluzii scrise prin care au reluat susținerile din motivele de recurs și respectiv întâmpinare.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Sub aspectul motivului de recurs privind emitenta dispoziției de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, acesta va fi respins ca nefondat având în vedere că această dispoziție a fost emisă de Consiliul Județean G - Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, înființată în baza Hotărârii nr. 45 din 08.12.2004 a Consiliului Județean G, prin comasarea Direcției Județene de Asistență Socială și Direcției Județene pentru Protecția Copilului

Fișa postului contestatorului, care cuprinde atribuțiile de serviciu ale acestuia, este întocmită de Consiliul Județean G - Centrul de, și Integrare -Profesională a Persoanelor cu Handicap Tg. Cărbunești, rezultând astfel raporturile de muncă dintre contestator și emitenta dispoziției privind desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Pe fondul cauzei, Curtea apreciază că instanța de fond și-a exercitat rolul activ prevăzut de art. 129 alin. 2 și 5 cod procedură civilă.

Astfel, la dosar au fost depuse actele care au stat la baza emiterii dispoziției de desfacere disciplinară a contractului de muncă și au fost administrate probatoriile solicitate de către părți sau dispuse din oficiu de către instanță.

Recurentul nu a făcut în nici un fel dovada susținerilor sale, privind practica existentă în unitate, în sensul că se livrau produse în baza a diverse comenzi verbale, urmând ca banii să fie achitați ulterior la l-2 zile, iar împrejurarea că nu recunoaște întocmirea fișelor de magazie, iar de pe înscrisul de la fila 18 lipsește semnătura acestuia, nu au relevanță, în raport de gravitatea faptei pentru care a fost sancționat, aceea de a fi fost depistat transportând cu autoturismul personal cantitatea de bunuri menționată, fără documente de proveniență și fără anunțarea conducerii unității.

La aplicarea sancțiunii au fost respectate dispozițiile art. 266 Codul Muncii, în conformitate cu care, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului și eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.

De asemenea, se reține că au fost respectate dispozițiile art.267 Codul Muncii, privind efectuarea cercetării disciplinare prealabile, care a fost efectuată de persoanele îndreptățite, contestatorul fiind convocat și formulându-și toate apărările pe care le-a considerat necesare.

Va fi înlăturată și susținerea că instanța de fond ar fi fost influențată, în adoptarea sentinței, de articolele publicate în presa locală, avându-se în vedere motivele de fapt și de drept pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția, în care nu se face vorbire în vreun fel de articolele publicate în presa locală.

Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici unul din motivele de casare sau,modificare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 și 3041cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.4784 din 18 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Mai 2009.

Președinte,

- ---

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

2 ex/10.o6.2009

Red.Jud. -

Jud.fond /

Președinte:Manuela Preda Popescu
Judecători:Manuela Preda Popescu, Elena Stan, Lucian

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 2932/2009. Curtea de Apel Craiova