Contestație decizie de concediere. Decizia 295/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 295/R-CM

Ședința publică din 02 aprilie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător

JUDECĂTOR 2: Florica Răuță

Judecător - -

Grefier - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de intimata - ELECTRIC SRL, cu sediul în,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.860/CM din 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: administrator, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2008, emisă de Cabinetul individual-Baroul T, pentru recurenta-intimată - ELECTRIC SRL și avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.127/1.04.2008, emisă de Cabinetul individual-Baroul A, pentru intimata-contestatoare.

Procedura legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Avocat, pentru recurenta-intimată, depune la dosar xerocopii de pe contractul individual de muncă nr.-/25 iulie 2007 și de pe adresa nr.13 din 24 august 2007.

Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat în cauză.

Curtea, constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra lui.

Avocat, având cuvântul pentru recurenta-intimată - ELECTRIC SRL, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui în consecință. Critică sentința susținând că instanța de fond nu a făcut o analiză corectă a documentelor care au stat la baza emiterii deciziei. Sub aspectul constatării nulității deciziei de concediere, consideră că nu era obligatorie faza de cercetare prealabilă întrucât contestatoarea se afla în perioada de probă de 90 de zile potrivit clauzei menționate în contract. De asemenea, critică sentința și sub aspectul dispoziției de acordare a altor drepturi, instanța neprecizând caracterul și întinderea lor. Solicită admiterea recursului, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a se soluționa capătul de cerere privitor la conținutul și întinderea despăgubirilor.

În subsidiar, solicită modificarea sentinței în sensul stabilirii întinderii despăgubirilor numai pentru perioada rămasă până la expirarea termenului de probă. Depune la dosar concluzii scrise, pe care le-a susținut oral în ședință.

Fiind întrebat de instanță, precizează că potrivit dispozițiilor Codului muncii, instanța competentă să soluționeze litigiul de față, este cea în raza căreia de activitate se află domiciliul contestatoarei.

Avocat, având cuvântul pentru intimata-contestatoare, consideră recursul ca fiind nefondat și solicită respingerea lui, menținerea sentinței pronunțată de prima instanță, ca fiind legală și temeinică.

CURTEA

Examinând recursul civil de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 6 septembrie 2007, contestatoarea a chemat în judecată pe intimata Electric, solicitând anularea deciziei nr.14/24.08.2007, reintegrarea sa pe funcția deținută anterior (director vânzări), obligarea intimatei la plata salariului și a celorlalte drepturi salariale restante, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației s-a susținut de către contestatoare că a fost angajata intimatei din data de 04.07.2007, în funcția de director vânzări, iar concedierea sa s-a făcut doar pentru a fi adusă o altă persoană în locul său.

Prin sentința civilă nr.860/CM din 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost admisă contestația, constatându-se nulitatea absolută a deciziei nr.14/24 august 2007 emisă de intimată.

S-a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere.

Intimata a fost obligată să plătească contestatoarei drepturile salariale, precum și alte drepturi ce i se cuveneau de la data 24 august 2007, până la reintegrarea efectivă.

S-a reținut astfel că, potrivit contractului individual de muncă nr.-/-, contestatoarea a fost angajata intimatei în funcția de "director vânzări".

La data de 24.08.2007 s-a emis de către intimată decizia nr.14 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei începând cu data de 24.08.2007, în temeiul art.61 lit.a din Codul muncii.

Pentru analizarea excepției nulității absolute a acestei decizii de concediere, instanța a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de către art.268 alin.2 Codul muncii.

Astfel, textul legal indică faptul că, sub ancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute laart. 267alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;

d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;

e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;

f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.

Din lecturarea deciziei contestate, pentru verificarea întrunirii, cumulative, a tuturor condițiilor, instanța a constatat că în decizie nu se regăsește descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute laart. 267alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea.

Având în vedere dispozițiile art.267 și ale art.268 alin.2 lit.a, b și c din Codul muncii, raportate la art.76 din Codul muncii, instanța a constatat că decizia nr.14/24.08.2007 este lovită de nulitate absolută, iar potrivit art.78 Codul munciiad ispus reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere, cu obligarea intimatei la plata drepturilor salariale, precum și alte drepturi ce i se cuveneau de la data 24.08.2007 până la reintegrarea efectivă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs " Electric", criticând-o pentru nelegalitate, invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.3, 7 și 9 Cod procedură civilă.

Se susține că decizia de încetare a contractului de muncă a respectat condițiile impuse de lege.

Deși regulamentul intern a fost adus la cunoștință contestatoarei, aceasta nu a ținut seama de regulile impuse de conducerea societății, lipsind nemotivat de la locul de muncă și neputând să justifice activitatea desfășurată la societate.

Se mai arată că a fost convocată pentru se efectua cercetarea disciplinară conform dispozițiilor art.267 din Codul muncii, însă contestatoarea nu s-a prezentat la data stabilită de societate.

Analizând recursul în raport de aceste susțineri, se constată că este nefondat.

La data de 24 august 2007 a fost emisă de către recurentă decizia nr.14 de încetare a contractului individual de muncă al intimatei.

Verificându-se această decizie, instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute de art.268 alin.2 din Codul muncii, astfel că, decizia de desfacere a contractului individual de muncă este lovită de nulitate absolută.

Nu se face dovada în sensul convocării contestatoarei în vederea efectuării cercetării disciplinare.

Este adevărat că la dosar (3) există o adresă prin care contestatoarei i se aduce la cunoștință anumite aspecte ale comportamentului de care a dat dovadă în activitatea sa, dar această adresă este emisă la data de 24 august 2007, dată care corespunde cu emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă.

Ca atare, rezultă că nu s-a efectuat cercetarea prealabilă și nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art.268 alin.2 din Codul muncii la emiterea deciziei nr.14 din 24 august 2007.

Pentru aceste considerente, constatându-se că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile art.291 din Codul muncii și art.312 (1) Cod procedură civilă, recursul declarat împotriva sentinței civile nr.860/CM din 12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș, urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de "A Electric", cu sediul în nr.38, str.- -, județul T, împotriva sentinței civile nr.860/CM din 12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 2 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.2/09.05.2008.

Jud.fond:.

.

Președinte:Constantina Duțescu
Judecători:Constantina Duțescu, Florica Răuță

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 295/2008. Curtea de Apel Pitesti