Contestație decizie de concediere. Decizia 2956/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.6683/2008
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.2956/
Ședința Publică din data de 05 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta-contestatoare împotriva sentinței civile nr.5223 din data de 25.06.2008 pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.756/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata Societatea de Asigurări și Reasigurări SA - având ca obiect "contestație decizie concediere".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-contestatoare prin apărător d-nul avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 25 dosar recurs, lipsind intimata Societatea de Asigurări și Reasigurări SA.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta-contestatoare prin avocat având cuvântul, arată că în această fază procesuală înțelege să formuleze o cerere de completare a înscrisurilor deja existente la dosar, respectiv înscrisuri privind corespondența internă referitoare la funcția reală pe care o ocupa contestatoarea.
Curtea constată faptul că la dosar există această cerere a părții recurente, astfel că, pentru a da posibilitate acesteia de a indica actele solicitate ca probe, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La reluarea pricinii la a doua strigare, recurenta-contestatoare prin avocat întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat au înscrisuri noi de atașat.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente prezente în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-contestatoare prin avocat având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum, a fost formulat și motivat în scris, casarea hotărârii judecătorești recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în vederea efectuării complete și legale a cercetării judecătorești prin încuviințarea și administrarea inclusiv a probelor cu interogatoriu și expertiză contabilă, întrucât acestea au fost refuzate de prima instanță, în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii judecătorești, cu consecința admiterii contestației așa cum a fost formulată.
Astfel, arată că hotărârea primei instanțe este nelegală, pe de o parte, aceasta refuzând încuviințarea și administrarea a două probe esențiale în soluționarea pricinii, respectiv proba cu interogatoriu și expertiză contabilă, aceasta din urmă fiind indispensabilă în situația admiterii contestației. Așa fiind, apreciază că prin hotărârea dată s-au încălcat dispozițiile art.218 din Cod. proc. civ.
În ceea ce privește poziția conform fișei postului în organigramă la momentul concedierii, avocatul recurentei-contestatoare arată că aceasta era aceea de specialist sistem asigurări și nu cea de specialist marketing, cum greșit a reținut instanța de fond, așa cum reiese și din înscrisurile aflate la filele 8, 11-14 dosar fond - reprezentând corespondența internă referitoare la funcția reală pe care o ocupa contestatoarea.
Mai mult decât atât, chiar și corespondența anterioară emiterii deciziei contestate, atestă faptul că decizia de concediere a fost nelegală, de vreme ce în cuprinsul acesteia se face mențiunea desființării unui post specific marketingului, post pe care contestatoarea nu-l ocupa, având în vedere poziția în organigrama societății.
O altă critică adusă sentinței recurate se referă la faptul că instanța nu a ținut seama de faptul că societatea avea obligația să ofere un alt post similar ca și pregătire, dacă se susține desființarea locului de muncă, ori, această obligație nu s-a îndeplinit, astfel că decizia de concediere este nulă și sub acest aspect.
Față de toate aceste considerente, față de cele dezvoltate pe larg în cuprinsul motivelor de recurs, prin avocat concluzionează în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și motivată în scris, casarea hotărârii judecătorești recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în vederea efectuării complete și legale a cercetării judecătorești, în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii judecătorești, cu consecința admiterii contestației așa cum a fost formulată.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5223/25.06.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Societatea de Asigurări și Reasigurări SA.
În considerente a reținut că prin decizia nr.55/27.11.2007 s-a dispus, în baza art.65 alin.1 din Codul muncii încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei, începând cu data de 19 decembrie 2007. Prin art.3 al deciziei s-a precizat că i se acordă salariatei un preaviz de 15 zile lucrătoare potrivit art.73 din Codul muncii. Motivul concedierii l-a constituit desființarea funcției de specialist marketing deoarece situația economico-financiară a societății nu mai permite menținerea acestei funcții. Potrivit existent, contestatoarea a fost încadrată, începând cu data de 10.01.2006, în funcția de specialist marketing. Se înlătură susținerea contestatoarei din acțiune, că aceasta la data concedierii deținea funcția de specialist sistem asigurări, deoarece prin decizia nr.24 din 01.10.2006 s-a dispus pe o perioadă de 3 luni, începând cu 01.10.2006, să îndeplinească această activitate. Angajatorul, cu actele depuse la dosar, în baza art.287, a făcut dovada desființării efective a postului ocupat de către contestatoare ce are o cauză reală și serioasă. Măsura desființării postului contestatoarei a fost luată ca urmare a situației economice precare a angajatorului, aspect ce rezultă din conținutul deciziei nr. 18/12.04.2007. Prin aceasta decizie s-a desființat postul de specialist sistem asigurări ca urmare a reducerii activității din domeniul asigurării.
S-a constatat că decizia nr.55/27.11.2007 a fost emisă cu respectarea prevederilor imperative ale art.65 din Codul muncii, motiv față de care s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care se solicită anularea acestei decizii.
Reținându-se legalitatea deciziei contestate și avându-se în vedere prevederile art.78 din Codul muncii, s-au respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere având ca obiect reîncadrarea contestatoarei și obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale.
Pe cale de consecință s-au respins ca întemeiate, și capetele accesorii prin care se solicită rectificarea mențiunii din carnetul de muncă privind încetarea raporturilor de muncă dintre părți și obligarea angajatorului la daune cominatorii de 500 lei/zi de întârziere, atât pentru situația reîncadrării cât și pentru cea referitoare la modificarea mențiunilor din carnetul de muncă.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurenta, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că hotărârea recurată este lovita de nulitate, motiv prevăzut de art.304 pct. 5 din proc. civ. prin raportare la dispozițiile art. 105 alin. 2, art. 201 și art. 218 din proc. civ în sensul că prin hotărârea recurată instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.2.
Recurenta solicită instanței să aibă în vedere faptul că prin contestația supusă judecații s-au solicitat instanței pretenții bănești reprezentând drepturi salariale precum și constatarea nulității unui act care derivă din faptul personal al pârâtei, cereri care impuneau în mod necesar conform art. 218 proc. civ. încuviințarea și administrarea interogatoriului pentru pârâtă precum și încuviințarea și administrarea unei expertize conform art. 201 și urm. proc civ.
Fiind obligatorii pentru soluționarea corectă a capetelor de cerere cu care instanța a fost învestită, aceste două probe judiciare, atât timp cât au fost respinse de instanță, neadministrarea lor are ca efect încălcarea dispozițiilor legale privii egalitatea de tratament juridic, precum și a dispozițiilor art. 105 alin.2 proc. civ.
Textul dispune: "Actele îndeplinite cu neobservarea formelor egale se vor declara nule dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor".
contestatoarea de posibilitatea administrării acestor două probe (esențiale pentru cauză), practic instanța de fond a privat contestatoarea de un tratament judiciar echitabil și egal față de intimată, neputând efectua astfel probele care dovedeau nelegalitatea actului contestat.
Având în vedere că în dreptul muncii, angajatorul are o poziție juridică mai puternică decât salariatul, tot angajatorul dispunând de toate actele referitoare la raportul de muncă cu salariatul, Codul muncii, prin art. 287 a statuat în mod imperativ că " sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare ".
În condițiile în care contestatoarei i s-au respins probele cu interogatoriu și expertiza, acesta a fost pusă practic în situația de a nu putea proba suficient pretențiile și afirmațiile sale. Or, și aceste două categorii de probe erau foarte importante pentru aflarea adevărului în această cauză, având în vedere faptul că refuzul pârâtei-intimatei Societatea de Asigurări si Reasigurări A de a depune la dosar actele solicitate de recurentă (legate de reorganizarea și de posturile vacante din instituție ca urmare a reorganizării și concedierii recurentei), deci acest refuz a fost acoperit de către instanță prin respingerea cererii recurentei de a dispune depunerea la dosar de către intimata a actelor menționate.
Prin încălcarea dreptului de a beneficia de o apărare corectă prin respingerea cererii contestatorului de probatorii (expertiză și interogatoriu), precum și prin respingerea cererii de completare a actelor privind reorganizarea instituției și concedierea recurentei, i s-a încălcat practic dreptul la apărare care trebuie să fie efectivă și eficientă, adică să existe posibilitatea și timpul material de a lua contact cu înscrisurile incidente în cauza și de a le studia.
Sub aceste aspecte, hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate, întrucât au fost încălcate dispozițiile legale de procedură avute în vedere de art. 304 pct. 5 proc. civ.
Pentru acest motiv, recurenta solicită casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre judecare la instanța de fond în vederea efectuării integrale a cercetării judecătorești și soluționării cauzei pe motivele de nulitate invocate în contestația recurentei.
Hotărârea recurată este vădit netemeinică și esențial nelegală și pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 proc. civ. în sensul că este fără temei legal și a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșita a legii.
Recurenta are în vedere dispoziții legale încălcate atât de către Societatea de Asigurări si Reasigurări SA cu ocazia emiterii deciziei de concediere a recurentei (Decizia nr. 55/27.11.2007), cât și de către instanța de judecată la fond, respectiv:
Directiva Comunității Europene nr. 91/533 din 14 octombrie 1991 privind obligația angajatorului de a informa lucrătorul asupra condițiilor aplicabile contractului sau relației de muncă.
- Art. 5 alin. 1 și 4, coroborat cu art. 6 alin. 2 teza ultimă din Codul muncii ( "orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat este interzisă"; "Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute în alin. 2, dar care produc efectele unei discriminări directe"; " salariaților care prestează o munca le sunt recunoscute dreptul la protecție împotriva concedierilor nelegale");
- Art. 17 alin. 1, 2 și 4 din Codul muncii ("anterior modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligația de a informa salariatul cu privire la clauzele generale pe care intenționează să le înscrie în contract sau să le modifice"; " informarea prevăzută la alin.1 va cuprinde, cel puțin următoarele elemente: a) și m)"; " Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. 2 în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, într-un termen de 15 zile de la data încunoștiințării în scris a salariatului");
- Art. 64 alin. 1 din Codul muncii: obligația angajatorului de a oferi salariatului, cu ocazia desființării postului acestuia, alte locuri de muncă vacante ( nu numai un singur alt loc de muncă cum a fost în cazul recurentei), în cadrul unității;
- Art. 65 alin. 2 și art. 67 din Codul muncii: desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauza reală și serioasă, iar salariatul concediat trebuie să beneficieze de masuri active de combatere a șomajului precum și de compensații prevăzute de lege și de CCM aplicabil;
- Art. 74 alin. 1 din Codul muncii: ("Decizia de concediere.și trebuie să conțină în mod obligatoriu:
c) - criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 70 lit. d;
d) - lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant."
Instanța de fond nici nu a pomenit și nici nu a analizat aceste texte de lege, motivând hotărârea ca și cum aceste norme legale nu ar fi fost incidente.
Potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 proc. civ. hotărârea trebuie să cuprindă,sub sancțiunea nulității, pe lângă celelalte mențiuni, și "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".
Recurenta arată că modul în care s-a procedat față de ea este discriminator întrucât Societatea de Asigurări si Reasigurări A nu arată care au fost condițiile economice precare care au determinat-o să procedeze la concedierea recurentei. Desființând unul din posturile pe care le avea, respectiv cel de specialist marketing, societatea intimată a desfăcut contractul de muncă al unui angajat care nu ocupa acel post, ci ocupa funcția de specialist sistem asigurări, adică recurenta. În această situație concedierea unuia dintre salariați pe motiv că postul i s-a desființat pe considerente economice, cu toate ca nu erau postul pe care îl ocupa recurenta, și fără a efectua o evaluare profesională, reprezintă o discriminare pentru salariatul concediat.
Directiva comunitară nr. 91/533 din 14 octombrie 1991 este clară în acest sens, iar interpretarea sistematică a art. 5, 6, art. 70 și 74 din Codul muncii, care fac aplicarea pe plan național a legislației europene, izbește de nulitate decizia de concediere care nu are în vedere că lipsa unor criterii de departajare a salariaților aflați în situația de a ocupa o funcție care nu este desființată, constituie o discriminare care este sancționabilă din punct de vedere legal.
Art. 64 alin 2 din Codul muncii impune obligația angajatorului (Norma legala imperativa - încălcarea ei atrage nulitatea absolută ), sa propună salariatului căruia i se desființează postul, lista locurilor (nu numai un singur loc!) de muncă disponibile în cadrul unității. În cazul recurentei, intimata Societatea de Asigurări si Reasigurări A nu i-a oferit decât un post, fără aoi nforma pe recurentă înainte cu 15 zile de data la care a urma să i se modifice contractul de muncă așa cu impune în mod imperativ art. 17 alin. 1, 2 și 4 din Codul muncii.
Existau o serie de alte posturi libere, inclusiv în cadrul Direcției în care recurenta activa, în cadrul A, pe care pârâta trebuia să le aducă la cunoștința recurentei pentru a opta față de unul dintre acestea, însă a făcut presiuni pentru ca recurenta să părăsesc unitatea și să fie concediată de pe un post care este și astăzi funcțional.
Recurenta menționează faptul că și la această data există posturi vacante în cadrul A compatibile cu atribuțiile și cu pregătirea sa în domeniu, însă intimata a preferat să scape de recurentă întrucât era incomodă, decât să o repartizeze pe un alt post în cadrul direcției unde deja lucra și pentru care era pregătită.
De asemenea, prin aceeași decizie nelegala, recurentei i s-a acordat, prin încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, un preaviz de 15 zile lucrătoare începând cu data comunicării deciziei de concediere.
Argumentul că indicarea termenului de preaviz nu a cuprins cele 20 de zile, ci doar 15 zile, și această încălcare constituie un motiv de nulitate absolută a deciziei de concediere, întrucât legea sancționează pe acela care acordă mai puține drepturi decât prevede însăși legea. Însuși art. 11 din Codul muncii dispune în mod imperativ (deci sub sancțiunea nulității absolute) că nu se pot acorda drepturi "contrare sau sub nivelul minim stabilit prin acte normative sau prin contracte colective de muncă". Sancțiunea (nulitate, tardivitate, decădere, etc.) se aplica în caz de încălcare a unui text de lege sau a unui drept, chiar daca în conținutul textului respectiv nu se prevede în mod expres aceasta.
Art. 8 din Legea nr.130/1996 dispune în mod imperativ că nu pot fi prevăzute în contractul individual de muncă clauze ori drepturi mai restrânse decât cele stabilite prin contractele colective de muncă, iar art. 11 alin. 1, lit. d) dispune, tot în mod imperativ, că efectele contractului colectiv de muncă la nivel național se produc "pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară". Așadar, această motivare a hotărârii recurate (care este preluată din apărarea intimatei) trebuie respinsă ca vădit ilogică și în flagrantă contradicție cu textele de lege arătate, întrucât atrage netemeinicia și nelegalitatea ei.
Decizia contestata este nelegală, abuzivă și lovită de nulitate absolută întrucât invocă drept temei al concedierii recurentei art. 65 din Codul muncii (desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a reorganizării activității angajatorului).
Daca prin decizia contestată s-ar fi desființat postul de specialist sistem asigurări pe care îl ocupa recurenta, acest lucru ar mai fi putut fi interpretat ca și motiv de concediere, însă postul recurentei nu a fost desființat prin decizia contestată, astfel că un asemenea act abuziv prin care decide desființarea unui post și concediază ocupantul altui post,apare ca fiind vădit nelegal, întrucât s-a ajuns la înlăturarea recurentei din funcție prin invocarea desființării postului, ceea ce nu este corect și legal întrucât postul acesteia nu a fost desființat.
Așadar, înlăturarea recurentei din funcția avută, începută ca o modificare a pe baza unei decizii de detașare, a sfârșit prin concedierea recurentei pe motivul că postul a fost desființat, încălcându-i-se astfel drepturile de salariat și fiind înfrânte dispoziții legale imperative în materie de dreptul muncii, întrucât desființarea postului nu a fost reală, iar dacă ea a operat în fapt la un moment dat, această desființare nu avea cum să afecteze contractul său de muncă, întrucât recurenta avea funcția de specialist sistem asigurări, această concediere fiind total nelegală, deoarece s-a desființat abuziv și nelegal un loc de muncă pentru a scapă de un funcționar incomod pentru conducerea unității.
Art. 74 alin. 2 din Contractul colectiv de munca unic la nivel național pe anii 2007/2010 (înregistrat la sub nr. 2895/21/29.12.2006), dispune că durata preavizului este de minim 20 zile lucrătoare atunci când unitatea este obligată să acorde preaviz. Acest drept nu i-a mai fost respectat de către intimată la concedierea recurentei, primind numai 15 zile, contrar dispozițiilor legale în vigoare, ceea ce atrage și din acest punct de vedere nulitatea deciziei contestate.
Conform art. 67 din Codul muncii "salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de compensații în condițiile prevăzută de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil". În art. 76 alin. 1 din se dispune imperativ că la desfacerea contractului de muncă din motive neimputabile salariatului i se va acorda acestuia o compensație de 50% din salariul lunar, în afara de drepturile cuvenite la zi. Lipsa unor asemenea mențiuni are ca efect nulitatea deciziei de concediere pe care recurenta o contestă.
Recurenta solicită instanței să observe că decizia atacată are o serie întreagă de neclarități și date eronate care o face și sub acest aspect vădit nelegală. Astfel: a fost emisă cu neobservarea și încălcarea art. 5 alin. 1, 2 și 4, art. 6 alin. 2 privind protecția salariaților împotriva actelor și faptelor de discriminare directă și indirectă;
- a fost emisă fără a se respecta dispozițiile imperative ale art. 17 alin. 1, 2 și 4 din Codul muncii, încălcându-i-se dreptul la informare prealabilă (cu 15 zile înainte de 27.11.2007);
- aceste dispoziții sunt imperative, iar încălcarea lor atrage nulitatea absolută a Deciziei de concediere;
- aceeași decizie nu face referire la o notă de fundamentare care să stea la baza ei ori a vreunei hotărâri adoptate de către societate, care, așa cum recurenta a arătat deja nu a desființat postul ocupat de ea.
- nu cuprinde mențiunile obligatorii, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 74 alin. 1 Codul muncii, cu privire la elementele minim obligatorii care să asigure respectarea drepturilor angajatului la concedierea sa.
Având în vedere motivele de recurs mai sus prezentate, precum și pozițiile legale invocate, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost motivat.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, cât privește motivul referitor la nulitatea sentinței pentru încălcarea formelor de procedură prevăzute de această sancțiune de dispozițiile art. 105 alin. 2 pr. civ. prin neîncuviințarea probelor cu interogatoriu și expertiză, Curtea constată, că, pe de o parte, reclamanta-recurentă nu a precizat teza probatorie pentru care solicită administrarea acestor dovezi, spre a aprecia asupra relevanței lor și pertinenței criticii, pe de altă parte, că motivele deduse judecății și legalitatea, respectiv temeinicia concedierii au putut fi complet cercetate pe baza înscrisurilor depuse la dosar, nefiind necesare nici interogatoriul, nici condițiile în care poziția intimatului angajator a fost neechivoc exprimată în cuprinsul părților formulate prin întâmpinare și note scrise, nici cunoștințe tehnice de specialitate pe care instanța să nu le dețină și pentru care să fie util apelul la un expert care să constate, eventual, dacă postul ocupat a fost desființat, o atare apreciere fiind la latitudinea exclusivă a instanței, pe baza probelor considerate concludente.
Nici motivul referitor la nulitatea sentinței pentru nemotivare nu poate fi primită, întrucât hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină eventuala insuficiență a acestora, față de susținerile și apărările părților nefiind de natură să atragă casarea hotărârii, ci dacă soluția este corectă, se impune doar completarea, amendarea sau înlocuirea motivării.
Sub aceste aspecte, în acord cu statuările instanței de fond, reiterăm că postul desființat, care a motivat concedierea este întocmai cel ocupat de salariată, în baza.
Cât privește funcția de specialist asigurări, prin deciziile nr. 24/01.10.2006 și 50/16.11.2007 (revocată prin decizia nr. 55/27.11.2007), reclamanta a fost obligată să exercite atribuțiile specifice acesteia, pe perioade determinate, ceea ce nu împiedică concedierea, dacă postul pe care era încadrată s-a desființat, iar unitatea nu dispune de alte posturi vacante, comparabile cu pregătirea profesională a salariatului.
Din acest punct de vedere, art. 74 lit. b) din Codul muncii nu obligă angajatorul la oferirea mai multor locuri de muncă angajatului, ci la menționarea acestora, în cazul în care există, în speță fiind stipulat contrariul, pe care reclamanta nu l-a răsturnat, deși îi revenea sarcina probei faptului pozitiv afirmat.
În consecință față de desființarea direcției marketing și a postului de specialist în acest domeniu ocupat de reclamantă față de situația (necontrazisă prin probe)a inexistenței unui post vacant compatibil cu specializarea acesteia, sunt nepertinente susținerile referitoare la discriminarea contestatoarei prin lipsa unor criterii de departajare a salariaților aflați în situația de a ocupa o funcție nedesființată, de altfel relevante doar în cazul concedierilor colective.
Cât privește respectarea termenului de preaviz, prevăzut de CCM unic la nivel național, Curtea reține în primul rând că un atare motiv nu a fost dedus judecății, în primă instanță, ci formulat abia în susținerea cererii de recurs, or, în calea de atac, în temeiul art. 294 rap. la art. 312 pr. civ. nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată, ci se pot solicita, peste cadrul inițial, doar venituri ajunse la termen ori invoca compensația legală, respectiv se pot ridica motive de nulitate absolută; însă, acordarea unui termen de preaviz mai mic decât cel reglementat în contractul colectiv la nivel național nu constituie motiv de nulitate absolută a deciziei, numai neprevederea preavizului atrăgând această sancțiune, ci eventual dacă dreptul la compensarea în bani a zilelor de preaviz neacordate, ceea ce față, de obiectul învestirii prin acțiunea introductivă, este irelevant în cauză.
De asemenea, nepertinente sunt și motivele legate de neprevederea, în cuprinsul deciziei contestate, a compensațiilor ce se acordă în cazul desfacerii contractului pentru motive neimputabile salariatului, respectiv referitoare la nesocotirea obligației angajatorului de informare a angajatului, obligații a căror nesocotire constituie temei de reparare a prejudiciului cauzat, dar nu afectează valabilitatea deciziei de concediere, apreciabilă prin prisma legalității formale și temeiniciei, ce presupune verificarea în concret a motivului de încetare contractului de muncă.
Or, sub acest din urmă aspect, astfel cum a constatat și prima instanță, concedierea motivată pe prevederile art. 65 alin. 1 din Codul muncii este reală și serioasă, postul fiind suprimat din structura organizatorică a societății, astfel cum rezultă din organigrama depusă la dosar, justificat de situația economico-financiară a unității, confirmată de deschiderea procedurii de redresare financiară pentru insolvabilitatea transmisă de organele de conducere autorității de supraveghere.
Situația este atestată de altfel, prin desființarea și a altor posturi, cum este chiar cel de specialist sisteme asigurări, ocupat temporar, prin delegație, de contestatoare, urmare a încetării contractului directorului IT, funcție supraordonată, motivat de reducerea activității de asigurări.
Rezultă, pe baza celor expuse, că decizia de desfacere a este legală și temeinică, la fel și hotărârea primei instanțe, cu consecința caracterului nefondat al recursului declarat, ce va fi respins ca atare, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. 1 pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-contestatoare împotriva sentinței civile nr.5223 din data de 25.06.2008 pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.756/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata Societatea de Asigurări și Reasigurări SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 05.05. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 EX./26.06.2009
Jud. fond:
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 7845/2008. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 51/2009. Curtea... → |
|---|
