Contestație decizie de concediere. Decizia 2983/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2983
Ședința publică din data de 13 Mai 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea contestației în anulare formulată de către SC 2002 SA, împotriva deciziei civile nr.516/29.01.2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimată depunând împuternicirea avocațială și chitanță onorariu, avocat, lipsind contestatoarea.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează nemotivarea contestației în anulare, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru intimată, solicită respingere contestației în anulare ca nemotivată, de la redactarea deciziei trecând suficient timp pentru motivarea cererii.
Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Mehedinți prin sentința nr. 1654 de la 15 septembrie 2008 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei SC 2002 SA
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.607 lei netă reprezentând c/val. orelor suplimentare și indemnizația pentru concediul de odihnă suplimentar.
Suma este aferentă perioadei februarie 2005 - martie 2007 și actualizată în raport de inflație.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 950 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal și motivat reclamanta, arătând în esență că sentința recurată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu nerespectarea dispoz.art.304 pct.9 pr.civ. în sensul că instanța a făcut o interpretare și aplicare total greșită a dispozițiilor legale, care reglementează procedura de concediere colectivă pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Prin decizia civilă 516/29.01.2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr- s-a respins recursul formulat de pârâta SC 2002 SA B, împotriva sentinței nr. 1654 din 15 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-.
S-a admis recursul formulat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 1654 din 15 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-.
S-a dispus modificarea în parte sentinței în sensul că admite petitul privind plata salariilor compensatorii.
S- dispus obligarea pârâtei către reclamantă la plata a 20 salarii medii pe unitate.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
S-a dispus obligarea pârâtei SC 2002 SA B, către reclamanta la 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut:
La data de 01 aprilie 2007 încetat contractul de mandat comercial încheiat între intimata SC 2002 SA și SC OLTENIA și astfel a încetat și activitatea intimatei de citire și încasare a energiei electrice de la abonați, fiind desființate astfel 422 locuri de muncă, din care 220 locuri de muncă aparțineau angajaților în funcția de casier ghișeu, funcție pe care o îndeplinea și recurenta, așa cum reiese din procesul verbal al AGA SC 2002 SA.
Prin decizia nr.36 din 07.01.2008 emisă de intimată, s-a decis ca începând cu data de 07.01.2008, să înceteze contractul individual de muncă nr.3553/28.11.2002 al recurentei, angajată în funcția de casier ghișeu, cu modificările și completările ulterioare.
Recurentei i-au fost acordate drepturile salariale prev.la art.67 din, precum și art.4.100 alin.1 din CCM al SC 2002 SA.
Cercetarea naturii concedierii individuale sau colective trebuie să se raporteze la momentul de 01 aprilie 2007, și nu la momentul datei concedierii recurentei.
Desființarea unui număr de locuri de muncă impunea obligația legală a intimatei de a proceda la o concediere colectivă, întrucât erau îndeplinite cerințele imperative prev.de art.68 și urm.din, ale Directivei Consiliului 98/59/CE/din 20 iulie 1998, privind armonizarea legislației statelor membre cu privire la concedierile colective, art.79 din CCM unic la nivel național și art.4.100 alin.2 din CCM la nivelul unității.
La data de 01 aprilie 2007, erau îndeplinite condițiile cerute de art.68 alin.1 lit.c și art.4.98 din CCM pe unitate, astfel că pârâta trebuia să procedeze obligatoriu la o concediere colectivă, făcând printre altele și aplicarea dispoz.art.4.100 (2) din același CCM, care stabilesc în favoarea salariaților dreptul la un ajutor de concediere între 4 și 20 salarii medii pe unitate - 20 în cazul recurentei reclamante, aceasta având o vechime în muncă de peste 20 ani.
Potrivit art.243 și art.30 din Legea nr.130/1996, privind contractul colectiv de muncă, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
În aceste condiții, apărarea intimatei precum că adunarea generală a asociați a hotărât că salariații să fie trimiși în așteptare și să fie concediați eșalonat pe parcursul anului 2007, nu mai mult de 29 salariați într-o perioadă de 30 zile calendaristice, nu poate fi primită, întrucât o astfel de hotărâre nu poate modifica CCM care este legea părților, și tocmai această eșalonare face dovada culpei pârâtei că a transformat o concediere colectivă într-o concediere individuală, prejudiciind salariații.
Hotărârea reprezintă în sine o măsură unilaterală a angajatorului, ea nu a fost adoptată de comun acord cu sindicatul reprezentativ și nu a fost înregistrată la Direcția ca act modificator al CCM, deci nu poate fi opusă aplicării și executării Contractului Colectiv de Muncă.
Potrivit art.31 din Lg.130/1996, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, deci un contract colectiv de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților contractante.
Suspendarea contractului de muncă pe motiv că activitatea ar fi fost întreruptă temporar, ca și trimiterea salariaților în așteptare și concedierea eșalonată de câte cel mult 29 salariați între-o perioadă de 30 zile calendaristice sunt măsuri vădit nelegale, fiind luate cu scopul eludării dispozițiilor contractului colectiv, în sensul de a nu fi acordat ajutorul de concediere de 20 salarii medii pe unitate.
Potrivit art.65 din, desființarea locului de muncă ocupat de salariat atrage încetarea contractului individual de muncă, pentru că este lipsit de unul din elementele sale esențiale, nefiind vorba de suspendarea contractului de muncă.
Așa cum reiese din dispoz.art.2 din Decizia nr.82/23.03.2007 a SC 2002 SA salariaților din Sucursala Oltenia rămași fără activitate li s-a suspendat contractul individual de muncă conform art.52 alin.1 lit.d din Lg.53/2003.
Întreruperea temporară dispusă de intimată nu a existat în fapt, întrucât în primul rând nu a fost determinată de o cauză reală, și în al doilea rând, nu a fost urmată de reluarea în fapt a activității, cum ar fi fost legal, intrându-se direct în perioada de preaviz, urmată de încetarea contractului, așa cum este cazul recurentei.
În ceea ce privește trimiterea în așteptare a recurentei în vederea unei concedieri viitoare eșalonate, de câte cel mult 29 salariați, s-a reținut că legislația muncii nu cunoaște o asemenea etapă în procedura de concediere.
Curtea a reținut că în speță au fost îndeplinite cerințele legale pentru efectuarea unei concedieri colective, și că intimata pârâtă este în culpă, întrucât a dispus în mod neîntemeiat concedierea individuală a recurentei, prejudiciind-o material conform art.269
Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus, s-a reținut că recursul reclamantei este fondat, astfel că în baza art.312 pr.civ. îl va admite, va modifica în parte sentința în sensul că va admite petitul privind plata salariilor compensatorii, va obliga pârâta către reclamantă la plata a 20 salarii medii pe unitate.
În ceea ce privește recursul formulat de pârâtă, s-a apreciat ca nefondat și a fost respins în baza următoarelor considerente:
Potrivit art. 209 alin.1 Cod pr.civilă expertul este dator să-și depună lucrarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată.
Observând actele dosarului de fond, se constată că expertul numit în cauză a depus raportul de expertiză la data de 6 august 2008 cu mult anterior termenului de 5 zile prevăzut de art. 209 Cod pr.civilă, termenul fixat pentru judecată fiind 1 septembrie 2008.
La termenul de 1 septembrie 2008 reprezentantul pârâtei a lipsit existând o cerere la dosar prin care a solicitat o copie de pe raportul de expertiză, ceea ce instanța a dispus prin încheierea din 1 septembrie 2008.
La termenul din 15 septembrie 2008 avocat pentru pârâtă nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și nu a solicitat instanței un alt termen pentru observarea acestui raport, nefiind făcută nici o precizare în sensul celor susținute în primul motiv de recurs.
Astfel cum s-a arătat recurenta - pârâtă a avut la dispoziție timpul material necesar pentru observarea acestui raport de expertiză și pentru formularea unor eventuale obiecțiuni, ceea ce nu s-a făcut, astfel că primul motiv de recurs este apreciat ca fiind neîntemeiat.
De asemenea, în cauză nu sunt incidente dispoz. art. 304 pct.7 Cod pr.civilă, astfel cum susține recurenta-pârâtă în sensul că instanța de fond nu arată, în opinia recurentei - pârâte, motivele avute la darea soluției de admitere în parte.
Instanța de fond și-a întemeiat soluția de acordare a drepturilor bănești pe dispozițiile contractului colectiv de muncă de la nivelul unității și ale Regulamentului de acordare a drepturilor prevăzute în CCM, care prevăd imperativ că orele prestate în timpul repausului săptămânal se plătesc cu un spor de 100%, că funcția pe care lucra recurenta - reclamantă beneficia de un program de lucru redus de 7 ore zilnic și de un concediu suplimentar de 4 zile/ an. Au fost avute în vedere înscrisurile prin care s-a făcut dovada că a lucrat în zilele de sâmbătă, aspect care a rezultat și din concluziile expertului, în urma verificării pontajelor, statelor de plată.
Referitor la acordarea sporului de 100 % pentru timpul de muncă prestat în zilele de sâmbătă, au fost avute în vedere dispoz. art. 4.31 (1) pct.4 din CCM de la nivelul unității și art.9.1 din Regulamentul de acordare a sporurilor în care se menționează sporul de 100 % pentru timpul lucrat în zilele de repaus săptămânal.
În ceea ce privește orele suplimentare s-a avut în vedere art.2.7 din CCM la nivelul unității și art. 41 (3) lit.c din CCM unic la nivel național, ale cărui prevederi recurenta-pârâtă a refuzat să le aplice privind durata zilei de muncă de 7 ore la personalul care lucrează permanent la echipamente de calcul cu display.
Potrivit dispoz. art.2.14 din CCM și pct.12 din Anexa 4 la Regulamentul de acordare a drepturilor prevăzute în CCM, personalul care lucrează ca operator calculator ghișeu beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de 4 zile / an. Aceste dispoziții au fost avute în vedere de către instanța de fond la acordarea acestor drepturi către recurenta-reclamantă. Fiind stabilite în CCM nu mai era nevoie de o nouă aprobare pentru stabilirea și acordarea lor astfel cum susține în mod neîntemeiat recurenta-pârâtă, iar notele comune invocate de aceasta trebuie să respecte drepturile negociate de părți prin CCM neputându-se dispune ulterior prin note comune alte dispoziții care să modifice drepturile deja recunoscute prin CCM.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurernta-pârâtă SC 2002 SA întemeiată pe dispoz. art.317 și următoarele din pr. civilă, fără a expune în cuprinsul cererii motivele contestației.
A fost atașat dosarul de fond.
Curtea, constată a fi nefondată contestația pentru următoarele considerente
Potrivit dispoz. art.317 pr.civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență.
Potrivit dispoz. art.318 C:pr.civilă, hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când, instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Curtea reține că hotărârea atacată a fost dată cu respectarea procedurii de citare a părților și nu s-au încălcat dispozițiile de ordine publică referitoare la competență.
De asemenea, instanța de recurs a răspuns tuturor motivelor invocate de recurenta-pârâtă, iar hotărârea pronunțată nu estre rezultatul unei greșeli materiale.
Sunt argumentele pentru care, Curtea va respinge contestația formulată.
Se vor acorda intimatei cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de apărător în conformitate cu dispoz, art.274 pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de către SC 2002 SA, împotriva deciziei civile nr.516/29.01.2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.
Obligă contestatorul la 400 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13 Mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
Tehn./Ex.2/15.06.2009
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 639/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 286/2009. Curtea de... → |
|---|
