Contestație decizie de concediere. Decizia 321/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(5971/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.321/
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-intimat SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI, împotriva sentinței civile nr.5835 din 18 august 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.10247/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatul-contestator, având ca obiect - contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspuns intimatul-contestator, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.59385/2010 atașată la fila 9 dosar, lipsind recurentul-intimat Secretariatul General al Guvernului.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul-intimat Secretariatul General al Guvernului, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Avocatul intimatului-contestator, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5835/18.08.2009, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Guvernului; a dispus anularea Ordinului nr.121/17.02.2009 și a obligat intimatul să procedeze la reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior emiterii ordinului și la plata către acesta a drepturilor salariale datorate de la momentul concedierii și până la data reintegrării; a respins cererea având ca obiect acordarea daunelor morale; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit Ordinului nr.314/47/28.05.2007, contestatorul a ocupat, începând cu data de 28.05.2007, funcția de consilier în cadrul Departamentului de Control al Guvernului - Direcția control programe infrastructura, anterior el funcționând ca și consilier la Cancelaria Primului - Ministru - Direcția de control administrativ intern, ca urmare a promovării unui examen pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul Autorității de Control a Guvernului.
La data de 17.02.2009, Secretariatul General al Guvernului a emis Ordinul nr.121 conform căruia, de la data comunicării, i s-a acordat reclamantului preavizul de 15 zile lucrătoare la finalul căruia avea să se producă încetarea raportului de muncă născut între părți, în baza celuilalt ordin al cărui conținut a fost prezentat anterior.
Fundamentarea actului contestat în prezenta cauză s-a realizat pe Decizia primului-ministru nr.208/2009 pentru aprobarea structurii organizatorice și a statului de funcții ale Corpului de Control al primului-ministru, s-a avut în vedere că reclamantul nu se încadrează în prevederile art.VII alin.16 din OUG nr.3/2009 pentru modificarea și completarea unor acte normative referitoare la organizarea și funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului și pe dispozițiile art.65, 73 alin.1 din Codul muncii și art.5 alin.4 din HG nr.405/2007.
Întrucât instanța de fond a calificat acțiunea cu prilejul soluționării excepției necompetententei materiale (invocată în cauză de către pârâtă) ca fiind un conflict de muncă în sensul dispozițiilor art.281 si urm. din Codul muncii, aceasta a procedat la verificarea condițiilor specifice legislației muncii în care a avut loc încetarea raporturilor de muncă dintre părți.
Astfel, s-a statuat că art.65 din Codul muncii care a reprezentat unul dintre temeiurile de drept ale încetării raporturilor de serviciu ale părților, definește noțiunea concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului și condiționează legalitatea și temeinicia acestei forme de încetare a raporturilor de muncă de caracterul real, efectiv și serios al desființării locului de muncă respectiv. Acestei caracterizări a desființării locului de muncă ocupat de salariat i se circumscrie cerința ca locul de muncă să fie suprimat din structura angajatorului iar nu păstrat în organigrama acestuia sub o altă denumire, să fie impusă de dificultăți reale de menținere a postului din punct de vedere economic, ori de atingerea scopului pentru care funcția respectivă s-a înființat și să fie imposibilă menținerea postului fără pagube pentru angajator.
Concret, prin OUG nr.3/2009 s-a desființat Departamentul de Control al Guvernului din cadrul aparatului de lucru al Guvernului și s-a înființat Corpul de control al primului - ministru tot ca structură fără personalitate juridică aflată în subordinea primului - ministru și în coordonarea, din punct de vedere administrativ - financiar, a secretarului general al Guvernului, noua structură preluând toate reprezentările și competentele fostului Departament de Control al Guvernului stabilite prin actele normative în vigoare (art.VII din actul normativ la care s-a făcut referire).
O prima concluzie care s-a degajat din textul menționat, în susținerea tribunalului a fost aceea că desființarea postului de consilier ocupat de către reclamant în cadrul Departamentului de Control al Guvernului nu a fost efectiva deoarece daca noul organism înființat a preluat toate reprezentările și competențele legale ale celui vechi, înseamnă că ceea ce s-a întâmplat în realitate a fost numai redenumirea unui sistem.
De altfel, s-a constatat că atribuțiile principale ale celor două structuri sunt cvasiidentice, așa cum se desprinde din textele art.VII din OUG nr.3/2009 și cele ale art.33 alin.3 din OUG nr.25/2007, în ciuda faptului că pârâtul a susținut că nu există similitudini între structuri. De exemplu, exercitarea controlului administrativ intern privind respectarea prevederilor legale în cadrul aparatului de lucru al Guvernului în ministere, în celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și la regiile autonome, companiile și societățile naționale sau la societățile comerciale cu capital integral ori majoritar de stat; verificarea eficientei si transparenței activității administrației publice locale; exercitarea controlului asupra activității autorităților si instituțiilor publice centrale stabilit de Guvern sau dispus de primul - ministru; urmărirea implementării politicilor si strategiilor in domeniul controlului; coordonarea si controlarea aplicării de către entitățile cu atribuții de control a prevederilor actelor normative care reglementează controlul si conduita personalului cu atribuții de control la nivelul administrației publice centrale; propunerea de măsuri de corectare a disfuncționalităților si a încălcărilor legilor in vigoare sesizate in activitatea de control care să fie înaintate primului - ministru sau ministerelor de resort si transmiterea, atunci când se impune, de sesizări către organele de cercetare penală sau către Curtea de Conturi, pentru a se stabili prejudiciile si răspunderea penală, ori îndeplinirea de orice alte atribuții stabilite de actele normative in vigoare cu excepția Legii nr.477/2004 privind codul d e conduită a personalului contractual din autoritățile si instituțiile publice si dispuse de primul - ministru, sunt atribuții ale Corpului de control al primului - ministru pe care le avea în sarcina și Departamentul de Control al Guvernului, iar celelalte atribuții stabilite în vederea realizării funcției de autoritate a Guvernului enumerate în plus de OUG nr.3/2009, nu reprezintă altceva decât defalcarea atribuțiilor enumerate într-o manieră concentrată de OUG nr.25/2007.
În aceste condiții, s-a apreciat că nici celelalte caracteristici ale unei legale si temeinice concedieri pentru motive care nu țin de persoana salariatului legate de dificultățile de menținere a postului și crearea unei pagube pentru angajator nu au fost îndeplinite, nefiind vorba despre adoptarea unei măsuri administrative bazate pe rațiuni de optimizare si eficientizare a activității ce excede controlului judecătoresc așa cum a susținut pârâta.
Art.VII alin.16 din OUG nr.3/2009, în prevederile căruia intimatul a arătat că reclamantul nu se încadrează motiv pentru care i s-au aplicat dispozițiile art.65 din Codul muncii, stabilește că personalul fostului Departament de Control al Guvernului se preia în limitele numărului de posturi alocat prin decizia primului-ministru, pe baza îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, a bunului său renume și a încrederii acordate de primul - ministru, cu condiția semnării unui angajament de loialitate, cu păstrarea drepturilor salariale aferente funcției de execuție.
S-a considerat totodată că, referirea la bunul renume, la încrederea acordată de primul - ministru si chiar la "condițiile prevăzute de lege" fără ca acestea să fie enumerate, scoate problematica încetării raportului de muncă al reclamantului din sfera de aplicabilitate a articolului 65 din si o plasează pe tărâmul secțiunii a 3-a a Codului muncii, care la art.61 alin.1 lit. d dispune că angajatorul poate lua măsura concedierii pentru motive care țin de persoana salariatului in cazul in care acesta nu corespunde profesional locului de muncă in care este încadrat.
În încercarea de a se evita arbitrariul, legiuitorul a specificat in continuarea reglementării (art.63 alin.2), că dacă concedierea salariatului se întemeiază pe art.61 lit.d, este absolut obligatorie evaluarea prealabilă a acestuia conform regulamentului intern ori, în alte situații neaplicabile speței, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de munca încheiat la nivel național, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unități.
Or, în condițiile in care se accepta că prostul renume și lipsa de încredere a primului - ministru ca urmare a standardului profesional scăzut sunt cauze inerente persoanei salariatului, atunci încetarea raporturilor de muncă trebuie să îndeplinească toate condițiile de fond și formă prevăzute de lege pentru concedierea din motive ce țin de persoana salariatului.
În cauza de față intimatul avea obligația de a face dovada că reclamantul a fost supus evaluării și că în urma unei asemenea proceduri el a fost considerat inapt profesional, obligație pe care nu a adus-o însă la îndeplinire nici după ce instanța i-a pus în vedere la termenul din 22.06.2009 să prezinte la dosar organigramele celor două structuri, fișele posturilor angajaților acestora, criteriile de preluare a foștilor angajați în noua structură și orice alte documente relevante în cauză.
Atitudinea procesuală a acesteia, coroborată cu motivația cuprinsă în norma art.VII alin.16 din OUG nr.3/2009, nu exclude, așa cum ar trebui, ci afirmă subiectivismul angajatorului în raport cu contestatorul și conduce la concluzia ca încetarea raporturilor de muncă ale părților a fost lipsită de orice fundament de fapt sau de drept.
A reținut tribunalul că în aceiași termeni s-a exprimat și Curtea Constituționala în Decizia nr.1039/09.07.2009 prin care a constatat că legea de aprobare a OUG nr.3/2009 este neconstituțională și a opinat că prevederea cuprinsă în art.VII alin.16 constituie premisele încheierii sau încetării unor contracte individuale de muncă pe baza unor criterii aleatorii, pur subiective, deși ceea ce trebuie să guverneze raporturile de muncă este competența profesională care întotdeauna poate fi evaluată pe criterii obiective.
În considerentele Deciziei de neconstituționalitate, Curtea a reținut că dispozițiile OUG nr.3/2009 încalcă principiul constituțional al egalității cetățenilor în drepturi, câtă vreme se introduce o condiție care se constituie într-o derogare nejustificată de la prevederile Codului muncii, poziționând persoanele vizate într-o situație de vădită inegalitate juridică în raport cu ceilalți angajați și instituie totodată o prezumție de culpa profesională în sarcina personalului căruia i se retrage încrederea primului - ministru sau nu i se acordă încrederea pentru reîncadrare, contrar principiului legalității care guvernează concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului, consacrat prin art.61 - 64 din Codul muncii.
În concluzie, prima instanță a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată în parte și în consecință, a dispus anularea Ordinului nr.121/17.02.2009, cu efectele firești ale unei asemenea sancțiuni de drept civil constând în reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior emiterii actului ineficient și la plata către acesta a drepturilor salariale datorate de la momentul concedierii și până la data reintegrării efective, în acest sens fiind dispozițiile art.76 și art.78 din Codul muncii.
Referitor la acordarea daunelor morale, dincolo de faptul că reclamantul nu a motivat care a fost prejudiciul moral suferit și modul în care a cuantificat întinderea acestuia, tribunalul, în baza art.329 alin.3 din Codul d e procedura civila, a avut în vedere Decizia nr.40/2007 dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că în cazul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprind clauze exprese în acest sens.
Cum nu s-a prevăzut prin actele normative în baza cărora contestatorul a fost angajat, ori prin contractul individual de muncă posibilitatea acoperirii unui eventual prejudiciu moral pricinuit de către intimat, instanța de fond a respins această cerere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimatul Secretariatul General al Guvernului, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă și dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, recurentul susține în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat că prima instanță a apreciat eronat că desființarea postului de consilier ocupat de către reclamant în cadrul Departamentului de Control al Guvernului nu a fost efectivă, considerând că cele două instituții, Departamentul de Control al Guvernului, respectiv Corpul de Control al primului-ministru au atribuții cvasiidentice. A arătat recurentul că cele două structuri au atribuții diferite, Corpul de control al primului-ministru având atribuții și competențe noi față de structura desființată.
Mai mult, spre deosebire de fostul Departament de Control al Guvernului, înființat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.49/2005, și care, după cum indică și denumirea, era o structură în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, Corpul de control al primului - ministru reprezintă o entitate aflată în directa subordonare a Primului-Ministru, evidențiind modificarea naturii raportului de subordonare.
Cu privire la aspectul preluării personalului fostului Departament de control al Guvernului, reglementat de art.VII alin.(16) din nr.OUG3/2009, se apreciază că interpretarea conferită textului de lege este eronată.
Condițiile care au stat la baza preluării personalului fostului Departament de control al Guvernului de către noua structură, respectiv Corpul de control al primului-ministru, sunt reglementate de art.VII alin. 16 din G nr.3/2009. Astfel pe lângă celelalte condiții stabilite de art.VII alin.12 și alin.16, o condiție sine qua non a angajării, respectiv preluării în noua instituție este încrederea acordată se către primului-ministru.
Dispozițiile anterioare urmează a fi interpretate coroborat cu cele ale art.VII alin.(2) din același act normativ, potrivit cărora: "În cadrul aparatului de lucru al Guvernului se înființează Corpul de control al primului-ministru, ca departament tară personalitate juridică, în subordinea primului-ministru și în coordonarea, din punct de vedere administrativ-financiar, a Secretarului General al Guvernului".
Nu trebuie neglijat că Secretariatul General al Guvernului are doar rolul de finanțator al noii structurii, iar prerogativa acordării sau neacordării încrederii unui angajat al acesteia revenea exclusiv primului-ministru al Guvernului României. In calitatea sa de angajator, Secretariatul General al Guvernului nu putea decât să ia act de votul de încredere acordat angajatului de către primul-ministru.
Se învederează instanței de recurs, că la data pronunțării sentinței recurate, respectiv 18.08.2009, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.3/2009 pentru modificarea și completarea unor acte normative referitoare la organizarea și funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, era în vigoare și își producea pe deplin efectele juridice.
Doar ulterior, prin decizia Curții Constituționale nr.1039/09.07.2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Legea de aprobare a OUG nr.3/2009 pentru modificarea și completarea unor acte normative referitoare la organizarea și funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului a fost declarată neconstituțională.
Ori, potrivit art.147 alin.1 din Constituția României republicată, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele în 45 de zile de la publicare Deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Instanța de fond, pretinde recurentul, a stabilit eronat că Ordinul Secretarului General al Guvernului nr.121/17.02.2009, prin care s-a dispus încetarea raportului de muncă al intimatului-reclamant în conformitate cu prevederile art.65 și ale art.73 alin.1 din Legea nr.53/2003 cu modificările și completările ulterioare este nelegal, prin raportare la texte de lege care nu erau incidente în speță, desființarea locului de muncă al reclamantului s-a circumscris cadrului legal oferit de OUG nr.3/2009.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele de fapt și de drept ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Astfel, deși desființarea locului de muncă al reclamantului se circumscrie cadrului legal oferit de OUG nr.3/2009, care prevede desființarea departamentului în care își desfășoară activitatea acesta, iar instanța nu este abilitată să analizeze temeinicia măsurii desființării Departamentului de Control al Guvernului, respectiv dacă a avut cauze reale și serioase, adoptarea măsurii de către intimat trebuie însă să se realizeze cu respectarea dispozițiilor Codului muncii referitoare la procedura concedierii, căci potrivit art.1 alin.1 din Codul muncii, dispozițiile acestuia se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura în care nu conțin dispoziții derogatorii.
Este evident însă că dispozițiile OUG nr.3/2009, ca lege specială, nu respectă dispozițiile Codului muncii, motiv pentru care, de altfel, prin Decizia Curții Constituționale nr.1039/09.07.2009, reținută în considerentele sentinței atacate, s-a constatat că Legea de aprobare a OUG nr.3/2009 ce a constituit temeiul legal al concedierii reclamantului este neconstituțională.
S-a opinat astfel, că prevederea cuprinsă în art.VII alin.16 din acest act normativ constituie premisele încheierii sau încetării unor contracte individuale de muncă, pe baza unor criterii subiective, aleatorii, astfel că ceea ce trebuie să guverneze raporturile de muncă este competența profesională ce trebuie evaluată pe criterii obiective.
Este adevărat, că la data pronunțării sentinței atacate (18.08.2009) Decizia Curții Constituționale sus enunțată nu fusese publicată în Monitorul Oficial, publicare ce s-a realizat abia la trei zile de la acest moment (21.08.2009). Numai că, potrivit art.147 alin.1 din Constituția României (invocat și în cuprinsul căii de atac formulate) "dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".
Cum, la momentul pronunțării sentinței atacate aceste dispoziții constatate neconstituționale erau suspendate de drept, evident că nu mai puteau constitui temei al concedierii intimatului-reclamant, hotărârea primei instanțe fiind consolidată astfel la momentul investirii instanței de recurs și al soluționării căii de atac, inclusiv prin publicarea în Monitorul Oficial al Deciziei Curții Constituționale nr.1039/09.07.2009, ce constată neconstituționalitatea dispozițiilor pe care s-a întemeiat măsura concedierii. Raportat la aceste considerente sunt irelevante apărările recurentei în sensul că noul organism înființat, Corpul de Control al primului ministru ar avea competențe noi față de structura desființată.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă raportat la art.304 pct.9 Cod pr.civilă, ca respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.
Fiind în culpă procesuală, în baza art.274 Cod pr.civilă, va fi obligat recurentul la plata către reclamant a sumei de 1785 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței aflată la fila 10 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-intimat SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI, împotriva sentinței civile nr.5835 din 18 august 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.10247/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatul-contestator .
Obligă recurentul la 1785 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./03.02.2010
Jud.fond:;
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 2629/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 480/2010. Curtea... → |
|---|
