Contestație decizie de sancționare. Decizia 480/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5695/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.480R
Ședința publică din data de 29.01.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții - și SPITALUL CLINIC DE URGENȚE, împotriva sentinței civile nr.4444 din 25.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.14381/3/LM/2008, având ca obiect "contestație decizie de sancționare".
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: recurenta-contestatoare personal, și recurentul-intimat Spitalul Clinic de Urgențe prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 25 dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea procedează la identificarea recurentei, care se legitimează cu seria - nr.-.
Recurenta-contestatoare, având cuvântul, arată că datorită relațiilor conflictuale cu managerul Spitalul Clinic de Urgențe a transmis reactualizarea autorizației de liberă practică prin oficiul poștal, dovada confirmării de primire aflându-se la dosarul de fond. În acest sens, solicită acordarea unui termen pentru ca recurentul-intimat Spitalul Clinic de Urgențe să depună la dosar înscrisul de care face vorbire.
Recurentul-intimat Spitalul Clinic de Urgențe, prin avocat, arată că se opune acestei solicitări, precizând că scrisoarea de care face vorbire recurenta-contestatoare nu există, această dovadă fiind solicitată și la instanța de fond.
După deliberare, Curtea respinge cererea formulată de recurenta-contestatoare, având în vedere susținerile avocatului recurentului-intimat Spitalul Clinic de Urgențe în sensul că înscrisul solicitat nu există, nu se află în posesia acestei instituții.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și respectiv combaterea motivelor de recurs.
Recurenta-contestatoare susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat. Depune la dosar concluzii scrise pe capătul de cerere privind daunele morale. Cu privire la recursul formulat de recurentului-intimat Spitalul Clinic de Urgențe, solicită respingerea acestuia ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
Recurentul-intimat Spitalul Clinic de Urgențe, prin avocat, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat. Cu privire la recursul formulat de recurenta-contestatoare, solicită respingerea acestuia ca nefondat, având în vedere motivele dezvoltate în întâmpinare. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4444 din 25.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.14381/3/LM/2008, a fost admisă, în parte, cererea formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimatul Spitalul Clinic de Urgențe B, s-a dispus anularea deciziei nr.18/11.03.2008 emisă de Spitalul Clinic de Urgențe B, au fost anulate absențele nemotivate ale contestatoarei în perioada 10-31.03.2008, a fost obligată intimata la plata drepturilor salariale către contestatoare, pe perioada 10-31.03.2008, împreună cu sporuri, indexări și actualizarea cu indicele inflației, s-a respins, în rest, acțiunea, a fost admisă cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii de ședință din data de 23.03.2009 și dispune anularea amenzii judiciare de 300 lei aplicată managerului intimatului și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, contestatoarea a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Spitalul Clinic de Urgențe B, anularea sancțiunii disciplinare din 11.03.2008 aplicată prin decizia nr.18, anularea absențelor nemotivate din perioada 10-31.03.2008, constatarea altor nulități, ștergerea lor din carnetul de muncă, plata daunelor morale de 30.000 lei, plata daunelor materiale constând în drepturile salariale, integrale pentru perioada 10-31.03.2008, cu toate sporurile cuvenite, indexate și reactualizate, la data achitării, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
S-a constatat că, prin decizia nr.18 din 11.03.2008 emisă de intimatul Spitalul Clinic de urgențe s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă, în temeiul art. 49 alin.2 și 4 din Codul muncii, reținându-se în sarcina contestatoarei faptul că nu deține, această autorizație fiind expirată. La descrierea faptei se menționează că la data de 10.03.2008, nu a putut prezenta aflându-se astfel în situația de practică ilicită, faptă ce este sancționată conform art. 44 din Legea nr.461/2001. De asemenea, se mai menționează că au fost încălcate art. 15 din Codul muncii coroborat cu art.18 alin.5 din CCM, art. 39 alin.2 lit.c Codul muncii coroborat cu art.29 lit.a și c din CCM, art. 1 alin.2, art. 5 alin.3, art.7, art.23 alin.1 și b și art.45 din Legea nr.461/2001, art.14 cap.III din.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, petenta a formulat contestație solicitând anularea acesteia pentru motivele arătate în acțiunea introductivă și notele de ședință depuse ulterior.
Tribunalul a constatat că, potrivit art.49 alin.1 din Codul muncii suspendarea contractului individual de muncă poate interveni de drept, prin acordul părților sau prin actul unilateral al uneia dintre părți. In cazul de față, este evident că este vorba de suspendarea contractului de muncă din inițiativa angajatorului, deși ca temei al suspendării sunt indicate alte texte de lege în decizia contestată. Din conținutul deciziei contestate, respectiv din formularea art.1 "în urma efectuării cercetării prealabile.", rezultă că suspendarea contractului individual de muncă a fost dispusă ca sancțiune disciplinară, fiind incidente dispozițiile art. 52 alin. 1 lit.b muncii.
Potrivit art.267 alin.2 muncii "în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii". Referitor la acest text, instanța a apreciat că intenția legiuitorului a fost acea de a da posibilitatea celui cercetat disciplinar să-și poată pregăti și susține apărarea. Convocarea contestatoarei în vederea efectuării cercetării disciplinare, a avut loc prin adresa nr. 589/10.03.2008, urmând ca la aceiași dată, 10.03.2008, orele 8,45 să se prezinte la secretariatul spitalului pentru a da explicații în scris. Acest mod de a aduce la cunoștința contestatoarei că este cercetată disciplinar și stabilirea ca dată a efectuării cercetării aceiași zi, reprezintă o încălcare a dreptului la apărare al contestatoarei, aceasta fiind practic în imposibilitatea de a-și pregăti apărarea.
În altă ordine de idei, și din perspectiva art. 268 alin.2 Codul muncii, decizia atacată, suferă de vicii de formă. Astfel, textul legal menționat enumera elementele pe care trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute, decizia de sancționare. In acest sens, instanța constată că textele legale, deci temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancțiunea este greșit indicat, fiind vorba de o lege, Legea nr.461/2001, în prezent abrogată prin art.70 alin.2 din Legea nr.307/2004 publicată în MO nr.578/30.06.2004. împrejurarea că intimatul își invocă propria culpă pentru neindicarea textului legal corect, nu este de natură a duce la acoperirea nulității absolute, prevăzută ca sancțiune în mod expres.
În ceea ce privește temeinicia sancțiunii aplicate raportat la fapta reținută în sarcina contestatoarei, tribunalul constată că petenta a fost sancționată pentru faptul că avea autorizația de liberă practică () expirat și că deși i s-a pus în vedere să reglementează această situație, nu a procedat în consecință. Insă, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, la data de 26.02.2008, contestatoarea a depus la Direcția de sănătate publică documentația pentru eliberarea, fiind eliberat avizul nr. 23855/26.02.2008 din care rezultă că titularul are dreptul de a practica profesia de asistent medical, acest aviz fiind valabil, până la emiterea, fapt ce a s-a produs la data de 15.04.2008. Față de aceste considerente, rezultă că la data sancționării disciplinare a contestatoarei, aceasta avea dreptul de a practica, în temeiul avizului nr. 23855/26.02.2008, motiv pentru care sancționarea pentru lipsa, apare ca neîntemeiată.
Tribunalul a înlăturat susținerile contestatoarei referitoare la relațiile tensionate dintre ea și managerul spitalului, și nici afirmațiile intimatului referitoare la abaterile disciplinare nesancționate de-a lungul timpului, întrucât exced obiectului prezentei cauze.
Referitor la cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata daunelor morale în cuantum de 30.000 lei, tribunalul a considerat că petenta nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu susceptibil de reparare, sarcina dovedirii acestuia revenindu-i, conform art.1169 civil și, în consecință va respinge această cerere.
Asupra cererii de reexaminare formulată de managerul împotriva încheierii de ședință din data de 23.03.2009 prin care s-a dispus sancționarea cu amendă judiciară în cuantum de 300 lei, tribunalul a apreciat că este întemeiată, având în vedere faptul că sancțiunea a fost aplicată pentru nedepunerea Regulamentului de ordine interioară, însă acest înscris a fost depus la dosar la termenul de judecată din 08.09.2008, astfel că nu se justifică. Aplicarea unei sancțiuni pentru neîndeplinirea unei obligații care fusese îndeplinită anterior.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termenul legal, contestatoarea și intimatul Spitalul Clinic de Urgențe B, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7, 8, 9.pr.civ. recurenta a arătat că instanța de fond în mod greșit nu a ținut cont de următoarele aspecte:
Fapta invocată de intimată ca pretext al aplicării celor două sancțiuni contă în suspendarea contractului individual de muncă pe o perioadă de 9 zile lucrătoare și trecerea absențelor nemotivate în condica de prezență nu există, deoarece există aviz de liberă practică în termen emis de și erau derulate procedurile legale pentru reactualizarea autorizație, astfel încât sancțiunea 18/11.03.2008 este lipsită de obiect, la fel și absențele nemotivate din condică.
Fapta managerului de a refuza să țină cont de realitatea obiectivă nu-i poate fi imputată recurentei.
Instanța a reținut greșit că decizia 18/11.03.2008 este o sancțiune disciplinară, deoarece aceasta prezintă numeroase vicii de fond și formă ce o fac nulă din punct de vedere juridic.
Sentința instanței de fond a mai fost criticată și sub aspectul neacordării daunelor morale și materiale solicitate, precum și cu privire la neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces.
Recurenta a mai arătat și faptul că instanța de fond a omis să dispună ștergerea din cartea de muncă a deciziei nr.18/11.03.2008, precum și a absențelor nemotivate din condica de prezență pentru luna martie 2008.
S-a mai solicitat și anularea admiterii cererii de reexaminare și obligarea Spitalului la plata amenzii de 300 lei pentru neprezentarea în instanță a documentelor solicitate.
În recursul său, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9.pr.civ. recurentul Spitalul Clinic de Urgențe B, a arătat că împrejurarea menționării în decizia nr.18/11.03.2008 a Legii nr.461/2001, ca temei juridic nu este de natură să atragă nulitatea absolută a deciziei contestate, deoarece în referatul din 10.03.2008 s-a reținut în mod corect Legea nr.307/2004, iar pe de altă parte conținutul acestor acte normative este aproximativ același.
S-a mai arătat că, deși a convocat în scris reclamanta prin adresa nr.589/10.03.2008, aceasta nu a produs vreo dovadă din care să rezulte că a depus documentele în vederea eliberării atestatului de liberă practică.
S-a mai arătat și faptul că împrejurarea că reclamanta a trimis prin poștă la data de 26.02.2008, ulterior emiterii deciziei nr.18/11.03.2008 a înscrisului solicitat, nu are relevanță, cât timp acest aspect nu a dovedit și cât timp contestatorul nu prezintă scrisoare recomandată cu confirmare de primire cu conținut declarat.
S-au invocat și dispozițiile art.267 alin.3 Codul muncii, arătându-se că reclamantul nu se poate prevala de propria sa culpă pentru a solicita pe cale judecătorească anularea deciziei contestate.
Recurentul a mai arătat și faptul că instanța de fond nu motivează care e considerentul ce i-a format convingerea că în condica de prezență au fost trecute absențe nemotivate, iar din motivarea sumară a hotărârii rezultă că nu se face referire la vreun înscris existent la dosarul cauzei, care să justifice anularea unor absențe nemotivate, astfel încât hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică.
Prin întâmpinări, ambele părți au solicitat respingerea recursului declarat de partea adversă, împotriva sentinței atacate.
Analizând recursul declarat de recurenta, prin prisma motivelor invocate precum și a dispozițiilor art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Susținerile recurentei referitoare la faptul că intimatul nu avea temei pentru a proceda la aplicarea sancțiunilor constând în suspendarea contractului individual de muncă și trecerea absențelor nemotivate în condica de prezență, deoarece fapta nu există, sunt lipsite de interes, întrucât prin sentința atacată, instanța de fond a dispus atât anularea deciziei 18/11.03.2008, emisă de intimatul-recurent cât și anularea absențelor nemotivate de contestatoare în perioada 10-31.03.2008.
Nici susținerea vizând refuzul managerului de "a refuza să țină cont de realitatea obiectivă" nu este de natură să aducă la modificarea sau casarea sentinței atacate, aceasta neconstituind un motiv de recurs în înțelesul art.304 pr.civ. ci fiind o simplă afirmație ce excede cadrului procesual.
Nu poate fi reținută nici critica vizând reținerea eronată de către instanța de fond a faptului că decizia 18/11.03.2008 este o sancțiune disciplinară, în condițiile în care studiind conținutul înscrisului contestat precum și dispozițiile art.49 și 52 Codul muncii instanța de fond a concluzionat în mod corect că suspendarea contractului individual de muncă a fost dispusă ca sancțiune disciplinară, în speță, fiind incidente art.52 alin.1 lit.b Codul muncii, iar în ceea ce privește viciile de formă și netemeinicia acesteia invocate de recurentă, se constată faptul că prima instanță a efectuat verificarea condițiilor de formă și fond ale deciziei contestate din perspectiva dispozițiilor art.267 alin.2 Codul muncii, art.268 alin.2 Codul muncii, criticile recurentei urmând a fi înlăturate și sub acest aspect.
Nu poate fi reținută nici critica vizând omisiunea instanței de fond de a se pronunța cu privire la absențele nemotivate din condica de prezență pentru luna martie 2008, în condițiile în care prin sentința atacată s-a dispus anularea acestora.
Cu privire la data de la care s-a dispus anularea absențelor nemotivate ale contestatorului și anume 10 martie 2008, acest aspect a fost stabilit în mod corect deoarece din cuprinsul condicii de prezență pentru luna martie 2008, rezultă că în perioada 01.03.2008 - 07.03.2008, recurenta s-a aflat în concediu de odihnă, iar zilele de 8 și 9 martie 2008 corespund unor zile de sâmbătă și duminică, zile de repaus săptămânal.
Va fi înlăturată și critica vizând neacordarea daunelor materiale, instanța de fond făcând, în mod corect, aplicarea dispozițiilor art.52 alin.2 Codul muncii.
Cu privire la critica vizând neacordarea daunelor morale, Curtea constată că instanța de fond a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art.1169 Cod civil, apreciind că prejudiciul de imagine pretins a fi fost suferit de către recurentă nu a fost dovedit, respectiv atingerea adusă unor valori sau atribute personale, care să justifice obligarea intimatului la despăgubiri, nefiind probată nici îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii angajatorului (fapta ilicită), prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a angajatorului și prejudiciu și vinovăția angajatorului.
Referitor la obligarea Spitalului la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reține ca nu există temei de drept care să justifice obligarea unei părți care a căzut în pretenții să achite amenzile aplicate părții adverse ca urmare a conduitei procesuale a acesteia (formularea unor cereri de recuzare), iar cu privire la suma de 160 lei, reprezentând cheltuieli xerox, se constată că instanța de fond a răspuns acestei solicitări, reținând faptul că nu s-a făcut dovada acestora.
Referitor la solicitarea recurentei privind anularea măsurii admiterii cererii de reexaminare formulate de intimat la instanța de fond se reține că împotriva acestei măsuri a instanței nu mai poate fi exercitată vreo cale de atac, aspect de rezultă din dispozițiile art.1085pr.civ.
Este fondată însă critica vizând omisiunea instanței de fond de a se pronunța cu privire la cererea privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Cartea de muncă al recurentei, urmare a anulării deciziei nr.18/11.03.2008, astfel încât, în temeiul art.312 pr.civ. se va admite recursul și se va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul obligării pârâtei la efectuarea acestor mențiuni.
Cu privire la recursul declarat de recurentul Spitalul Clinic de Urgențe B, Curtea reține următoarele:
În mod corect instanța de fond a reținut faptul că dispozițiile art.268 alin.2 Codul muncii cuprind elemente obligatorii, stabilindu-se pentru fiecare componentă a acestui articol o nulitate absolută de formă ce nu poate fi acoperită prin confirmare.
Contrar susținerilor recurentului Curtea consideră că precizarea corectă a prevederilor legale pretins a fi încălcată de salariat are o importanță pentru ca instanța să poată stabili și verifica dacă fapta salariatului constituie abatere disciplinară și dacă se încadrează printre obligațiile se serviciu ale acestuia.
Va fi înlătura și susținerea privind respectarea de către intimat a dispozițiilor art.267 alin.2 Codul muncii în condițiile în care reclamanta a fost convocată la 10.03.2008, în vederea efectuării cercetării disciplinare urmând ca la aceeași dată, orele 8,45 să se prezinte la Secretariatul Spitalului pentru a da explicații, în scris.
Cu privire la temeinicia sancțiunii, în mod corect instanța de fond a considerat că în condițiile în care la data aplicării sancțiunii disciplinare fusese emis avizul nr.23855/26.02.2008, contestatoarea avea dreptul de practică, astfel încât sancțiunea contestată și aplicată pentru lipsa autorizației de liberă practică apare ca neîntemeiată.
Chiar dacă potrivit susținerilor acestui recurent reclamanta nu a depus la sediul acestuia înscrisuri din care să rezulte că are dreptul de a practica profesia de asistent medical, este indiscutabil dreptul reclamantei de a solicita pe cale judecătorească anularea unei decizii de sancționare, deoarece în caz contrar principiul liberului acces la justiție ar fi lipsit de orice conținut.
Cu privire la critica vizând nemotivarea sentinței atacate sub aspectul anulării absențelor nemotivate, Curtea consideră că nici această critică nu poate fi reținută, în condițiile în care o motivare sumară a unei hotărâri nu echivalează cu nemotivarea acesteia, iar reținerea ca nemotivate a absențelor din perioada 10-31.03.2008, este consecința admiterii primului capăt de cerere și al anulării deciziei nr.18/11.03.2008, emisă de Spitalul Clinic de Urgențe
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de Spitalul Clinic de Urgențe B, ca nefondat.
În temeiul art.274 pr.civ. Curtea va obliga recurentul-pârât Spitalul Clinic de Urgențe B, la 10,20 lei cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă, efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții, împotriva sentinței civile nr.4444 din 25.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.14381/3/LM/2008.
Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că:
Obligă pârâtul să efectueze mențiunile privind anularea deciziei nr18/11.03.2008, în carnetul de muncă al reclamantei.
Menține celelalte dispoziții.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul Spitalul Clinic de Urgențe, împotriva sentinței civile nr.4444 din 25.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.14381/3/LM/2008.
Obligă recurentul-pârât la 10,20 lei, cheltuieli de judecată, către recurenta-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
26.02.2010
Jud. fond.:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Scrob Bianca Antoaneta
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 321/2010. Curtea de... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 708/2010. Curtea... → |
|---|
