Contestație decizie de concediere. Decizia 323/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 323
Ședința publică de la 07 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 2065 din12.12.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimată fiind.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenta și avocat pentru intimata, lipsă fiind aceasta din urmă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar întâmpinare de către intimata, întâmpinare comunicată recurentei
Apărătorii părților, luând pe rând cuvântul, arată că nu mai au de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurenta solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și desființarea hotărârii primei instanțe. Arată că tribunalul s-a raportat la o singură adresă, dar trebuia să se analizeze toate înscrisurile depuse la dosar din care rezultă că este vorba de o faptă continuă. Precizează că contestatoarea a fost invitată prin adresă la societate pentru a se clarifica situația ei. Aceasta a invocat că nu se poate prezenta la societate datorită condițiilor de muncă asigurate de societate Mai precizează că după respingerea acțiunii au invita-o din nou pe contestatoare la sediul societății, dar aceasta nu s-a prezentat. În consecință au început demersurile legale pentru desfacerea contractului de muncă. Mai precizează că contestatoarea a lipsit de la serviciu și că nu s-a prezentat nici la cercetarea prealabilă. Consideră că termenul de prescripție a început să curgă de la referatul din data de 15.05.2008 prin care conducerea societății a fost înștiințată de neprezentarea la serviciu a intimatei. Indică faptul că termenul este un termen de prescripție și nu un termen de decădere. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimata solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe. Arată că instanța de fond nu a greșit și că tot probatoriul a stat la baza emiterii hotărârii. Precizează că la societate au fost create anumite condiții de munca care erau umilitoare pentru clienta sa. Mai arată că societatea a avut cunoștință că intimata nu s-a mai prezentat la locul de muncă și că apărarea societății a fost că existența litigiului a făcut să nu ia nici o măsură față de aceasta. Societatea trebuia sa facă faza preliminara de convocare. Tot ea trebuia sa ia cunoștință de abaterea disciplinară, nu clienta sa. Consideră că într-adevăr termenul este de prescripție și nu de decădere și că apărarea societății nu poate fi primită. Indică faptul că societatea recunoaște în interogatoriu că din aprilie 2007 intimata nu s-a mai prezentat la serviciu. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar o copie după chitanța nr. 00380 din 17.03.2009 în valoare de 3000lei reprezentând onorariu avocat.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată sub nr.5239/99/23.07.2008 pe rolul Tribunalului Iași contestatoarea a chemat în judecată pe intimata SC " " SRL I, solicitând anularea deciziei nr.687/11.06.2008 de desfacere a contractului de muncă, reintegrarea în funcția anterior deținută, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrare efectivă și a cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii, contestatoarea a arătat că a încheiat la data de 1.11.2005 un contract de muncă cu societatea pârâtă pe postul de consilier juridic, iar începând cu data de 1.12.2005 a ocupat de funcția de manager resurse umane. La data de 11.06.2008 intimata a emis decizia nr.687 prin care i-a fost desfăcut contractul individual de muncă.
Contestatoarea a mai susținut că decizia este lovită de nulitate absolută deoarece semnatarul deciziei, avea la momentul redactării acesteia contractul individual de muncă suspendat, fiind în concediu de creștere a copilului și deci nu putea să semneze decizia de concediere.
De asemenea, cercetarea disciplinară s-a realizat cu neobservarea dispozițiilor imperative ale art.267 din Codul muncii. Este adevărat că nu s-a prezentat la cercetarea prealabilă care a avut loc, dar acest lucru s-a datorat stării de sănătate precare, împrejurare pe care o dovedește cu acte medicale.
Sancționarea s-a realizat cu neobservarea termenelor prevăzute expres de art.268 al.1 din Codul muncii, astfel că angajatorul nu putea la data de 11.06.2008 să aplice sancțiuni pentru fapte pretins a fi săvârșite la datele de 23.04.2008, 25.04.2007, 8.05.2007.
Intimata, prin reprezentant legal, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nelegală și netemeinică, arătând că reclamanta a transformat în litigii supuse spre soluționare instanțelor judecătorești orice neînțelegere sau manifestare conformă cu dispozițiile legale în ceea ce-i privește, care ar fi putut fi soluționate și pe cale amiabilă.
In ceea ce privește nulitatea absolută a deciziei intimata a arătat că decizia de concediere a fost semnată de în calitatea sa de administrator al societății, calitate din care nu a fost suspendată, revocată, retrasă, fiind administrator statutar cu puteri depline din data de 8.05.2006.
Intimata a mai arătat că în speță s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.267 alin.3 și nu aplicarea dispozițiilor alineatului 1 al aceluiași articol. De altfel, contestatoarea a primit convocarea la cercetarea disciplinară, fapt atestat de semnătura acesteia pe confirmarea de primire, convocatorul fiind expediat la data de 14.05.2008, aceasta semnând de primire la data de 20.05.2008. Întrucât contestatoarea a continuat să absenteze în mod nejustificat, șeful ierarhic superior al acesteia a întocmit un referat în data de 12.05.2008 prin care aducea la cunoștința conducerii societății gravele abateri de la disciplina muncii, decizia fiind emisă la data de 11.06.2008, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, 12.05.2008. Nici unul din motivele de nulitate invocate de contestatoare nu poate fi considerat motiv de nulitate absolută a deciziei, în acest sens fiind și ordonanța procurorului din 20.11.2007 pentru fapta săvârșită în data de 23.04.2007 de către contestatoare.
In dovedirea celor susținute intimata a depus la dosarul cauzei, în copie, decizia contestată și documentația care a stat la baza emiterii acesteia.
La termenul de judecată din 26.11.2008 contestatoarea a invocat excepția tardivității emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Prin sentința civilă nr.2065/12.12.2008, Tribunalul Iașia respins excepția nulității absolute a deciziei nr. 687/11.06.2008 invocată de contestatoare, a admis excepția tardivității emiterii deciziei de concediere invocată de contestatoare, a admis în parte contestația,a anulat decizia nr. 687/11.06.2008 emisă de intimată, a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere, intimata fiind obligată să plătească acesteia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii-11.06.2008 și până la data reintegrării efective. S-a respins cererea contestatoarei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
In ceea ce privește excepția nulității absolute a deciziei invocată de contestatoare, instanța de fond a constatat că nu este întemeiată, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada că decizia nu este semnată de reprezentantul legal al societății.
Verificând dacă cercetarea disciplinară s-a realizat cu respectarea dispozițiilor din Codul muncii, prima instanță a constatat că au fost respectate prevederile art.267 Codul muncii.
Cu privire la excepția tardivității emiterii deciziei nr.687/11.06.2008, instanța a constatat că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.268 al.1 din Codul muncii angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Din considerentele deciziei contestate rezultă că în urma referatului nr.609/12.05.2008 și a efectuării cercetării disciplinare, contestatoarea se face vinovată de provocarea conflictului din data de 23.04.2007, absențe nemotivate de la programul de lucru începând cu data de 25.04.2007, refuzul de a se prezenta la serviciu conform solicitării comunicate prin adresa nr.126/8.05.2007.
Față de această adresă din data de 8 mai 2007 (fila 75 dosar), când s-a reținut în cuprinsul deciziei absența nemotivată și refuzul contestatoarei de a se prezenta la serviciu, raportat la data emiterii deciziei, 11.06.2008, prima instanță a constatat că a trecut mai mult de un an de zile de la săvârșirea faptelor, fiind încălcate dispozițiile art.268 al.1 din Codul muncii.
Instanța a respins cererea reclamantei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată ca fiind nedovedită.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs SC " " SRL I, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod nelegal, prin interpretarea greșită a disp.art.268 alin.1 din Codul muncii, Tribunalul Iașia admis excepția tardivității emiterii deciziei de concediere invocată de contestatoare, raportându-se doar la adresa nr.-.05.2007și omițând faptul că abaterea disciplinară constând în neprezentarea la serviciu a avut un caracter continuu.
Se mai arată și faptul că angajatorul a luat cunoștință despre săvârșirea acestor abateri disciplinare la data de 12.05.2008.
Recurenta mai arată că înlăuntrul termenului de șase luni prevăzut de disp.art. 268 alin.1 din Codul muncii, contestatoarea a promovat o acțiune având ca obiect tocmai faptele pentru care aceasta urma să fie sancționată disciplinar. Se consideră astfel că, până la soluționarea cererii înregistrată la ribunalul Iași sub nr-, angajatorul nu putea să inițieze nici o cercetare disciplinară, cursul prescripției putând fi apreciat ca fiind întrerupt, raportat la dreptul comun în materie.
Se mai invocă faptul că în speță au fost respectate dispozițiile art.267 din Codul muncii privind efectuarea cercetării disciplinare.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca fiind nefundat.
Analizând recursul formulat de SC " " SRL I, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, se reține că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
În mod greșit prima instanță a reținut că decizia de concediere contestată în cauză, nr.687/11.06.2008, ar fi fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art.268 al.1 din Codul muncii, care prevăd că angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Astfel cum s-a precizat în doctrina de specialitate și în practica judiciară, ambele termene prevăzute de aceste dispoziții legale sunt de prescripție a răspunderii disciplinare.
În ceea ce privește primul termen, de 30 de zile calendaristice de la data la care reprezentantul angajatorului abilitat să aplice sancțiunea a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii, se reține că acesta curge de la data de 12.05.2008, data înregistrării referatului nr.609/2008, depus la fila nr.31 dosar de fond.
Cât privește termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei, se reține că în mod eronat prima instanță a considerat ca moment al săvârșirii faptei de absență nemotivată de la serviciu data de 25.04.2007, când intimata a început de fapt să lipsească de la serviciu, neluând în considerare faptul că aceasta a continuat să absenteze de la locul de muncă până la data concedierii sale, la data de 11.06.2008.
Mai mult decât atât, în această perioadă contestatoarea-intimată a investit Tribunalul Iași cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect reprimirea acesteia de către recurentă la locul de muncă, acțiune înregistrată sub nr-, invocând faptul că, la data de 23.04.2007, când s-a prezentat la serviciu, a constat că lipsește logistica aferentă postului.
Prin sentința civilă nr.1851/05.10.2007 a Tribunalului Iași, a fost respinsă această acțiune, reținându-se că dreptul reclamantei de a-și desfășura activitatea nu a fost niciodată îngrădit; faptul că unitatea a schimbat biroul în care aceasta urma să își desfășare activitatea nu echivalează cu o împiedicare a reclamantei de a veni la locul de muncă.
Prin aceeași hotărâre s-a reținut că, la interogatoriul luat în instanță, reclamanta a recunoscut că, începând cu data de 25.04.2007, aceasta nu s-a mai prezentat la serviciu și nu și-a justificat absența.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamanta iar Curtea de APEL IAȘI, prin decizia nr.165/28.03.2008, a respins acest recurs, reținând că simpla mutare a biroului acesteia de la etajul doi al clădirii, la demisol, nu echivalează cu desființarea postului sau a contractului. Este la latitudinea angajatorului ca pentru buna desfășurare a activității salariaților, să efectueze modificări organizatorice administrative. Noțiunea de schimbare a locului de muncă prevăzută de art. 41 (3) lit. b Codul muncii nu se referă la mutarea salariatului în alt birou și nici chiar la mutarea la o altă secție ori la un alt sediu secundar al angajatorului, efectuarea unilaterală a acestor modificări fiind prerogativa exclusivă a angajatorului.
În ceea ce privește refuzul societății de aop rimi pe reclamantă la serviciu prin blocarea cardului de acces, din coroborarea înscrisurilor cu răspunsurile la interogatoriu ale părților, Curtea a reținut că, începând cu data de 25 aprilie 2007, reclamanta-recurentă a fost cea care nu s-a mai prezentat la serviciu, fără justificare, chiar în condițiile în care angajatorul, prin adresele nr. 116/2 mai 2007 și nr. 126/8 mai 2007 i-a solicitat prezența la locul de muncă.
Prin decizia nr.71/1999, Curtea Constituțională a reținut că termenele de prescripție a răspunderii disciplinare sunt garanții indispensabile derulării contractului de muncă, pentru ca drepturile salariatului să nu fie afectate de incertitudine. S-a mai reținut că, în condițiile în care cel în drept să adopte măsura disciplinară ar putea-o amâna, cu rea-credință, la nesfârșit, împiedicându-l pe salariat să obțină în justiție clarificarea situației sale, chiar accesul liber la justiție ar putea fi pus sub semnul îndoielii.
În speță, nu se poate însă reține că adoptarea măsurii disciplinare ar fi fost amânată de către angajator, cu rea-credință, situația de incertitudine în care s-au aflat drepturile contestatoarei datorându-se de fapt manifestării de voință a salariatei de a nu se mai prezenta la această societate, după data de 24 aprilie 2007, în vederea prestării muncii și de promova o acțiune în obligarea angajatorului la reprimirea acesteia la locul de muncă, acțiune soluționată irevocabil la data de 28.03.2008.
Se mai reține că, având în vedere disp.art.51 alin.2 din Codul muncii și cele statuate în literatura de specialitate, consecința juridică a absențelor nemotivate este întotdeauna suspendarea contractului individual de muncă.
Pentru toate aceste considerente, se reține că în mod greșit prima instanță a admis excepția tardivității emiterii deciziei de concediere, astfel încât, în temeiul disp.art.312 alin.2 din Codul d e procedură civilă, se va admite recursul formulat de SC " " SRL I, se va casa în parte sentința primei instanțe, se va respinge excepția tardivității emiterii deciziei de concediere și în temeiul disp.art.312 alin.5 din Codul d e procedură civilă, se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, menținându-se dispozițiile privind respingerea excepției nulității absolute a deciziei de concediere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de SC " " SRL I împotriva sentinței civile nr.2065 din 12.12.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o casează în parte:
Respinge excepția tardivității emiterii deciziei de concediere invocată de contestatoare.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Menține dispozițiile privind respingerea excepției nulității absolute a deciziei de concediere.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 06.05.2009;
Jud.fond:- Tribunalul Iași:-;
-.
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 274/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 7227/2009. Curtea... → |
|---|
