Contestație decizie de concediere. Decizia 3335/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.516/2009
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 3335/
Ședința publică de la 13 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER
*********************
Pe rol fiind pronunțarea cererii de recurs formulată de recurenta-" INTERNAȚIONAL"SRLîmpotriva sentinței civile nr.6876 din data de 06.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.36980/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata,având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de concediere".
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 29.04.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 06.05.2009 și apoi la data de 13.05.2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6876 din data de 06.11.2008, pronunțată în dosarul nr.36980/3/LM/2007, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată contestatoarea în contradictoriu cu intimata " Internațional"; a anulat decizia nr.96/25.09.2007 emisă de intimată; a dispus reintegrarea contestatoarei în postul și funcția deținute anterior emiterii deciziei; a obligat intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta de la data concedierii(30.09.2007) până la efectiva reintegrare; a respins cererile având ca obiect plata sporului de vechime, daunele morale, compensarea concediilor de odihnă pe anii 2004-2007, plata indemnizațiilor de concediu medical și plata salariilor compensatorii, ca neîntemeiate; a respins, ca rămasă fără obiect cererea privind obligarea pârâtei la eliberarea adeverinței din care să rezulte calitatea de angajat si contribuțiile; a obligat intimata la plata către reclamanta a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Contestatoarea a fost salariata intimatei în funcția de expert vamal, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă înregistrat sub nr.96581 din 11.03.2006 și din actele adiționale la acesta.
Prin decizia nr. 96/25.09.2007, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei în temeiul dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii, decizia fiind motivată de desființarea postului de expert vamal.
A mai reținut prima instanță că decizia de concediere nr. 96/25.09.2007 emisă de intimată, concretizând o măsură de desfacere a contractului individual de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, trebuie să fie deopotrivă legală și temeinică, iar analizarea cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.
Sub aspectul legalității emiterii deciziei de concediere, analizată prin prisma dispozițiilor art. 74 din Codul muncii, instanța de fond a apreciat că ca această decizie a fost emisă cu respectarea condițiilor de forma expres prevăzute de lege.
În ceea ce privește temeinicia măsurii concedierii, în raport de dispozițiile art. 65 alin. 1 și 2 din Codul muncii, Tribunalul a reținut că, în cauză, nu rezultă caracterul efectiv, real și serios al concedierii.
Astfel, cauza concedierii este desființarea locului de muncă al contestatoarei, ca urmare a restrângerii activității determinată de înlăturarea formalităților vamale, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeana. În decizie este menționat ca act decizional ce a stat la baza reorganizării societății, hotărârea consemnată în procesul-verbal al Consiliului de Administrație nr.138/27.12.2006, prin care s-a decis concedierea personalului abilitat să exercite activități legate de îndeplinirea formalităților vamale, precum și a celui auxiliar acestuia.
Pentru cercetarea caracterului real, efectiv și serios al cauzei desființării postului contestatoarei, a stabilit instanța de fond, trebuie analizate comparativ organigramele si statele de funcțiuni anterioare si ulterioare măsurii concedierii.
Or, intimata nu a depus la dosarul cauzei organigramele și statele de funcțiuni nominale pentru a putea verifica desființarea efectivă a locului de muncă al contestatoarei.
Așa fiind, s-a reținut că intimata nu a făcut dovada cauzei reale, efective și serioase a reorganizării postului ocupat de către contestatoare, invocată în conținutul deciziei de concediere, deși sarcina probei îi incumba, în temeiul art.287 din Codul muncii.
Lipsa organigramei și a statelor de funcții anterioare și ulterioare concedierii contestatoarei face imposibilă și verificarea faptului dacă, la momentul desființării postului respectiv, angajatorul avea locuri de muncă vacante.
S-a mai reținut că, potrivit art. 74 alin. 1 lit. d) din Codul muncii, decizia trebuia să cuprindă obligatoriu lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant. Deși unitatea a afirmat ca nu deține alte posturi vacante, întrucât începând cu 01.01.2007 a rămas fără obiect activitatea societății de comisionar în vamă, aceasta a păstrat în structura sa cel puțin un angajat care a desfășurat activitatea de declarant vamal, condiții în care intimata avea obligația de a informa cu privire la criteriile de selecție intre angajați avute în vedere atunci când a optat pentru desființarea postului reclamantei, întrucât sarcinile de serviciu ale reclamantei au fost redistribuite.
Prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 78 din Codul muncii.
În ce privește cererea având ca obiect plata sporului de vechime pentru perioada noiembrie 2004 - octombrie 2007, s-a reținut că, potrivit contractului individual de muncă și actelor adiționale la acesta, părțile au negociat doar salariul brut și modul în care se efectuează plata orelor suplimentare, precum și drepturile bănești cuvenite salariatului în cazul delegării. Nici prin contractul inițial si nici prin actele adiționale la acesta nu s-a negociat plata separată a unui spor de vechime.
Prin urmare, având în vedere și dispozițiile art. 155 și 157 din Codul muncii, precum și pe acelea ale art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, Tribunalul a apreciat că acest capăt de cerere este neîntemeiat.
Neîntemeiat a fost găsit și capătul de cerere prin care se solicita obligarea intimatei la plata indemnizațiilor de incapacitate temporară de munca, față de raportul de control al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului B nr. 26956/03.12.2007 efectuat la solicitarea intimatei și care a relevat deficiențe în eliberarea certificatelor de concedii medicale. Intimata, în mod legal, în temeiul art. 88 lit. g) din Anexa 1 la Ordinul Comun MS și CNAS -, conținând norme pentru aplicarea nr.OUG 158/2005, a procedat la neplata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă în baza concediilor medicale prezentate.
S-a maia reținut că intimata și-a îndeplinit obligația privind eliberarea unei adeverințe intimata la data de 31.10.2007, fapt recunoscut și de contestatoare în cuprinsul precizării de acțiune depusă la dosar.
Contestatoarea a solicitat instanței și obligarea intimatei la plata indemnizațiilor de concediu de odihnă pentru anii 2004 - 2007. Cu privire la această cerere, Tribunalul a constatat că, în cauză, contestatoarea și-a efectuat în natură pe anii 2004 - 2006 concediul legal de odihnă, astfel: în anul 2004 - natura 20 de zile, în anul 2005 - 22 zile, în anul 2006 -12 zile, proporțional cu timpul efectiv lucrat, iar în rest a beneficiat de concedii medicale. Pentru anul 2007, având în vedere ca au încetat raporturile de muncă la 30.09.2007, a operat compensarea în bani a concediului de odihna, plata acestei compensări fiind efectuată și relevată pe statul de plată al lunii septembrie 2007.
Cu privire la acordarea daunelor morale, instanța de fond a apreciat că reclamanta nu a dovedit prin nici un mijloc de probă condițiile răspunderii patrimoniale, conform art. 269 din Codul muncii.
Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 din Codul d e procedură civilă.
Împotriva menționatei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, pârâta " Internațional", criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și 3041din Codul d e procedură civilă, recurenta a arătat, în esență, următoarele:
1. În mod greșit instanța de fond a reținut că, din cuprinsul deciziei contestate, nu rezultă caracterul efectiv, real și serios al concedierii, constatând că în realitate nu a avut loc o suprimare efectivă și definitivă a postului ocupat de intimata.
Astfel, prin hotărârea Consiliului de Administrație nr.138/27.12.2006, s-a hotărât concedierea personalului abilitat să îndeplinească formalitățile vamale, precum și a celui auxiliar acestuia, în condițiile în care activitatea Societății a fost restrânsă, ca urmare a faptului că formalitățile vamale au fost înlăturate, după aderarea României la Uniunea Europeană.
A mai susținut recurenta că, în mod eronat, prima instanță a stabilit că era necesar ca angajatorul să prezinte organigrama și statele de funcțiuni din cuprinsul cărora rezultă cu certitudine dacă postul ocupat de contestatoare de contestatoarea a fost efectiv desființat ori a fost păstrat într-o formă sau alta. Astfel, societatea recurentă, cu capital privat, nu funcționează pe baza unei organigrame și nici pe baza unor state de funcțiuni. Dacă asemenea înscrisuri există sau ar trebui să existe la instituțiile bugetare, ele nu au nici o eficiență la societățile cu capital privat și aceasta cu atât mai mult cu cât nici nu este prevăzută în vreun text de lege obligativitatea existenței lor (organigramă și state de funcțiuni).
Din punctul de vedere al recurentei statele de plată sunt acelea care demonstrează numărul personalului societății, funcțiile deținute de fiecare și în mod evident valoarea remunerației primite.
S-a mai arătat că instanța de fond a omis a se preocupa de un amănunt esențial care rezultă din actele existente la dosar și anume acela că intimata contestatoare a primit sarcina de serviciu de expert vamal ca o consecință a faptului că, la un moment dat, instituțiile vamale au solicitat societăților care au activități vamale să înființeze un asemenea post, iar atribuțiunea de serviciu efectivă a expertului vamal respectiv a fost în exclusivitate aceea de a dirija la constatările vamale pe comisionarii vamali, care făceau în mod efectiv activitățile de vamă.
Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, activitatea vamală a societății recurente s-a simplificat, astfel încât, pentru asemenea activități, cu totul ocazionale, a fost dispusă de către conducerea societății măsura ca oricare dintre salariații din vamă să le poată presta, întrucât, în ultimă instanță, acestea se reduceau la completarea unor înscrisuri și constatarea, acolo unde era cazul, a naturii transporturilor, a structurii acestora și a destinației lor.
volumului de lucru al societății a însemnat și o diminuare corespunzătoare a numărului de salariați necesari pentru desfășurarea unei activități, în limitele Statutului de funcționare al societății recurente.
Actele existente la dosar demonstrează faptul că în perioada 2004 - 2oo7, angajatorul nu a avut posturi vacante niciodată, iar din statele de plată pentru perioada 1997-2oo7, se poate constata cu ușurință faptul că în toate acestea apar aceiași salariați nominalizați și la același număr, ceea ce conduce la concluzia că personalul angajat era dimensionat după nevoi, dar același, fără fluctuații din punctul de vedere al apariției sau dispariției unor posturi.
2. În mod eronat instanța de fond a reținut că, în realitate, s-a păstrat un post de comisionar în vamă, angajatul respectiv desfășurând activitate de declarant vamal și, în această împrejurare, societatea nu ar fi demonstrat care au fost criteriile de opțiune între salariații concediați și cei păstrați, care îndeplineau atribuțiuni de declarare vamală.
3. Totodată, în mod greșit, prima instanță a constatat existența unei obligații societății de a informa salariatul cu privire la criteriile de selecție aplicate, atunci când s-a recurs la desființarea postului reclamantei.
4. Reintegrarea este imposibil de realizat și nu există nici un fel de posibilitate de angajare a intimatei contestatoare pe un alt post, întrucât acesta a fost desființat prin actul intern mai sus menționat, care nu a fost contestat și în temeiul căruia un număr relativ mare de salariați și-a încetat raporturile de muncă stabilite cu societatea recurentă. Așa fiind, și obligarea angajatorului la plata unor despăgubiri egale cu drepturile salariale de la data concedierii - 30.09.2007 până la efectiva integrare este excesivă, în condițiile în care, câtă vreme postul nu a mai existat, la nici un capitol de buget nu au mai fost alocate fonduri pentru o asemenea plată.
În plus, a susținut recurenta, trebuie avută în vedere și reaua credință cu care intimata contestatoare a înțeles să-și exercite drepturile.
Prin încheierea din data de 19.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis cererea formulată de recurenta " Internațional" privind suspendarea executării sentinței civile nr.6876 din data de 06.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.36980/3/LM/2007.
Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate, care este legală și temeinică.
În recurs, în cadrul probei cu înscrisuri, au fost depuse la dosar dovada demersurilor efectuate de intimata contestatoare pentru punerea în executare a sentinței atacate, corespondență purtată de părți, decizia nr. 1/05.01.2009, emisă în executarea sentinței civile nr.6876 din data de 06.11.2008, cu privire la reîncadrarea intimatei, începând cu data de 07.01.2009 în postul de expert vamal, procesul-verbal din 12.02.2009 privind efectuarea cercetării disciplinare a intimatei pentru neprezentarea la serviciu, decizia nr. 15 din 12.02.2009 privind încetare contractului individual de muncă în temeiul art. 61 lit. a) din Codul muncii pentru absențe nemotivate, dovada contestării acestei decizii prin cererea ce formează obiectul dosarului nr- al Tribunalului București.
Examinând sentința atacată, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat și urmează a fi admis ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Nu poate fi primită apărarea intimatei în sensul că, în cauză, criticile recurentei vizează motive de netemeinicie, iar nu de nelegalitate și nu pot fi examinate, întrucât nu se încadrează în dispozițiile art. 304 din Codul d e procedură civilă. Astfel, în raport de dispozițiile 3041din Codul d e procedură civilă, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
În ce privește motivul de recurs subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că nu poate fi primit.
Instanța de fond a expus în considerentele sentinței recurate motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și pe acelea pentru care a înlăturat apărările părților, argumentele avute în vedere susținând dispozitivul cu care sunt în deplină concordanță. Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau că aceste motive ar fi contradictorii ori străine de natura pricinii.
Sunt, însă, întemeiate, celelalte critici aduse de recurentă hotărârii primei instanțe.
Prin decizia nr. 96/25.09.2007 s-a dispus încetarea contractului individual de munca al contestatoarei în temeiul dispozițiilor art. 65 alin.1 din Codul muncii, decizia fiind motivată de desființarea postului de expert vamal.
Cauza concedierii este desființarea locului de muncă, determinată de restrângerea activității impusă de renunțarea la efectuarea formalităților vamale, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană.
Potrivit art. 65 din Codul muncii angajatorul poate dispune concedierea salariatului pentru motive care nu țin de persoana acestuia, ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de salariat.
Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Textul legal evocat nu limitează motivele care determină desființarea locului de muncă, impunând numai condiția ca acestea să fie reale și serioase.
Cu alte cuvinte, pentru concedierea salariatului din motive neimputabile, în condițiile art. 65 din Codul muncii, este necesar să aibă loc o reorganizare a activității angajatorului care să corespundă unei nevoi a acestuia și care să conducă la desființarea efectivă a postului ocupat de salariat.
Se reține, totodată, că este supusă cenzurii instanței numai legalitatea măsurii concedierii, iar nu și oportunitatea acesteia, asupra căreia singurul îndreptățit să aprecieze este angajatorul.
Or, din probele administrate în cauză - hotărârea Consiliului de Administrație nr. 138/27.12.2006 (filele 68-69 din dosarul instanței de fond) și statele de plată pe anii 2004-2007, rezultă fără dubiu că în cadrul angajatorului a avut loc o reorganizare constând în restrângerea activității, că munca salariatei contestatoare nu mai era necesară, iar desființarea postului ocupat de aceasta - expert vamal (astfel cum rezultă din modificarea adusă contractului individual de muncă la data de 1.04.1998, cu privire la care se face mențiune pe Anexa 8/3 a contractului încheiat de părți, și din înscrierile efectuate în carnetul de muncă începând cu anul 1998 - poziția 10) a fost efectivă și definitivă și nu s-a făcut cu scopul înlăturării salariatului. Sub acest aspect este lipsită de relevanță păstrarea unui alt post de declarant vamal.
În plus, se reține că angajatorul nu a procedat la schimbarea denumirii unor funcții sau posturi și nici la redistribuirea sarcinilor contestatoarei.
În ce privește concluzia primei instanțe în sensul că, în cauză, nu s-a făcut dovada desființării efective a postului și nici a cauzei reale și serioase concedierii, desprinsă din împrejurarea că angajatorul nu a depus la dosarul cauzei organigramele și statele de funcțiuni nominale, Curtea reține că, atâta vreme cât societatea recurentă a arătat că înscrisurile solicitate de Tribunal nu există, aceasta nu putea fi ținută a face dovada unui fapt negativ.
Din hotărârea Consiliului de Administrație mai sus menționată, rezultă că reorganizarea, din punct de vedere formal, s-a făcut prin indicarea activităților care definesc posturile desființate, iar nu a posturilor în concret. Astfel, s-a hotărât concedierea personalului abilitat să exercite activități legate de îndeplinirea formalităților vamale (întocmirea declarațiilor vamale în sensul art. 578 alin. 1 lit. b din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României), având funcțiile de economist, expert vamal, inginer, precum și a celui auxiliar acestuia, ceea ce a condus în mod necesar la desființarea posturilor ocupate de salariații care îndeplinesc astfel de atribuții.
Așa cum s-a arătat în cele ce preced, desființarea postului intimatei contestatoare rezultă din statele de plată depuse la dosarul instanței de fond, din examinarea cărora, reiese, de asemenea, și lipsa altor locuri de muncă disponibile în unitate. Prin urmare, se constată că, în mod eronat instanța de fond a reținut că, potrivit art. 74 alin.1 lit. d) Codul muncii, decizia contestată trebuia sa cuprindă obligatoriu lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează sa opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant.
Cum precizarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorități se impune numai în cazul concedierilor colective (în cauză, a fost contestată decizia de concediere individuală pentru motive ce nu țin de persoana salariatului), dacă astfel de criterii sunt prevăzute de legislația aplicabilă, de contractele colective de muncă aplicabile ori au fost stabilite în urma consultărilor cu sindicatul sau cu reprezentanții salariaților, desfășurate în condițiile art. 69-71 din Codul muncii, este întemeiată și susținerea recurentei în sensul că în mod greșit, prima instanță a constatat existența unei obligații societății de a învedera criteriile de selecție aplicate, cu motivarea că sarcinile intimatei contestatoare au fost redistribuite.
Prin urmare, Curtea constată că decizia de concediere contestată este legală și temeinică.
Potrivit dispozițiilor art. 78 din Codul muncii, (1) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
(2) La solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere."
În raport de soluția dată capătului de cerere principal și având în vedere prevederile art. 78 din Codul muncii, Curtea urmează a constata că se impune și respingerea capetelor de cerere accesorii privind reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior și plata despăgubirilor.
Pentru considerentele arătate, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să admită recursul și să modifice în parte sentința recurată, în sensul respingerii contestației împotriva deciziei nr. 96/2007 emisă de intimată, ca neîntemeiată, precum și a capetelor de cerere privind reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior și plata despăgubirilor, ca neîntemeiate. Celelalte dispoziții ale sentinței urmează a fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-" INTERNAȚIONAL"SRLîmpotriva sentinței civile nr.6876 din data de 06.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.36980/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata .
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Respinge contestația împotriva deciziei nr. 96/2007 emisă de intimată, ca neîntemeiată.
Respinge capetele de cerere privind reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior și plata despăgubirilor, ca neîntemeiate.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red./Tehnored.
2 ex./18.06.2009
Jud. fond: /
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1101/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 821/2009. Curtea de... → |
|---|
