Contestație decizie de concediere. Decizia 3598/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.8239/2008
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 3598/
Ședința publică de la 20 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER
*********************
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta-" "SRLîmpotriva sentinței civile nr.5720 din data de 17.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.44162/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de concediere".
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 13.05.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.05.2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5720/17.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata - SRL, a dispus anularea deciziei nr. din 12.11.2007 emisă de intimată.
A obligat pe intimată să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei cu privire la încetarea raporturilor de muncă.
A obligat pe intimată la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data de 04.11.2006 până la data de 17.09.2008.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin decizia nr. 60 din 12.11.2007 intimata a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatoarei cu data de 27.11.2007, reținând că aceasta absentează nemotivat de la serviciu din data de 09.08.2007.
Tribunalul a constatat că, din punct de vedere formal, decizia nu conține mențiunea prevăzută de art. 268 alin 1 lit.b Codul muncii - prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, lipsă ce se sancționează cu nulitatea absolută conform aceluiași text de lege.
De asemenea tribunalul a reținut că din formularul poștal depus la dosar rezultă că salariata a fost convocată la data de 06.11.2007 pentru data de 07.11.2007 iar recomandata nu conține mențiunea predării către contestatoare, ci către soțul acesteia, nefăcând astfel dovada comunicării către destinatar. În acest sens instanța a apreciat că nu au fost respectate dispozițiile art. 267 CM, care prevăd sub sancțiunea nulității absolute, efectuarea cercetării disciplinare și nici art. 75 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel național pentru anii 2007 - 2010 care stabilește un termen de cel puțin 5 zile de la data convocării până la data desfășurării cercetării disciplinare.
Pe fond tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 2211/02.04.2007 pronunțată de Tribunalul Bucureștia fost anulată decizia nr. 40/5.10.2006 prin care angajatorul a dispus suspendarea contractului de muncă al salariatei.
Instanța de fond a apreciat că angajatorul avea obligația de a permite salariatei accesul la locul de muncă, consecință a anulării deciziei de suspendare a contractului de muncă prin sentință executorie însă angajatorul a considerat că data de la care salariata trebuia să se prezinte la serviciu este data la care a luat cunoștință de motivarea deciziei civile pronunțate în recurs, care menține sentința instanței de fond, ce devine astfel irevocabilă.
Pe de altă parte, în decizia de concediere, se reține că salariata lipsește nemotivat din data de 09.08.2007, care este următoarea zi după pronunțarea deciziei în recurs, prima instanță apreciind că angajatorul, căruia îi revine sarcina probei, nu a făcut dovada contrarie afirmației contestatoarei în sensul că nu a fost primită la lucru după anularea măsurii de suspendare a contractului de muncă.
Chiar dacă legislația muncii nu conține prevederi prin care angajatorul să fie obligat la emiterea unei decizii de reintegrare după anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă, tribunalul a apreciat că, din punct de vedere practic, o astfel de decizie este necesară pentru a marca momentul reluării raporturilor de muncă. Intimata afirmă că salariata nu și-a exprimat intenția de reîncadrare în muncă, însă reluarea în fapt a raporturilor de muncă nu poate avea loc fără acordul angajatorului.
Prin urmare tribunalul a reținut că angajatorul nu a permis accesul salariatei la locul de muncă, astfel că nu poate fi reținută în sarcina acesteia săvârșirea abaterii reprezentând absențe nemotivate de la serviciu.
Tribunalul a obligat intimata la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data de 04.11.2006 când i s-au achitat drepturile bănești, reprezentând indemnizație corespunzătoare concediului medical, și până la data de 17.09.2008.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal formulat recurs motivat pârâta - SRL, care a criticat sentința ca netemeinică și nelegală, susținând că instanța de fond arata în mod greșit ca nu ar fi fost respectate prevederile art. 268 alin. 1 lit.b CM si ale art. 267 CM aspecte ce atrag nulitatea absoluta.
Recurenta a susținut că din conținutul Deciziei nr. 60/12.11.2007 rezulta faptul ca motivul aplicării prevederilor art. 61 lit. a CM, se refera la lipsa nemotivata de la serviciu a contestatoarei, de la rămânerea definitiva si irevocabila a deciziei Curții de Apel București și până la luarea măsurii de desfacere a contractului individual de muncă.
De asemenea, în conținutul aceluiași document, se arată că salariata a fost convocată pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, conform dispozițiilor art. 267 alin. 1 CM, iar aceasta nu s-a prezentat la data stabilită, nu a solicitat un alt termen și nici nu și-a motivat absența.
In ceea ce privește dispoziția cuprinsa in art.75 alin. 3 din contractul colectiv de munca la nivel național pentru anii 2007 - 2010, cu referire la termenul de cel puțin 5 zile de la data convocării pana la data desfășurării cercetării disciplinare recurenta a susținut că a îndeplinit această cerință deoarece, din înscrisurile depuse la dosar, rezulta in mod evident ca documentul prin care a convocat-o pe contestatoare pentru data de 07.11.2007 are ca data de emitere 01.11.2007 si depus la posta, conform ștampilei, in data de 02.11.2007, deci cu respectarea termenului.
Cu privire la faptul ca recomandata nu ar conține mențiunea predării catre contestatoare ci catre soțul acesteia, nefiind astfel făcuta dovada comunicării catre destinatar, recurenta a susținut că in nenumărate rânduri contestatoarea a solicitat, in scris, ca toate documentele transmise sa fie ridicate de soțul acesteia, inclusiv drepturile salarale.
Cu privire la Decizia nr.40/05.10.2006 de suspendare, anulată prin Sentința civila nr. 2211/02.04.2007 recurenta a susținut că nici contestatoarea nu a cerut si nici instanța de judecata nu a dispus repunerea părților in situația anterioara emiterii acelei decizii.
Decizia de suspendare nr. 40/05.10.2006 a fost apreciata ca nelegala întrucât a reglementat o situație anterioara emiterii sale motiv pentru care a fost anulata insa plângerea penala împotriva contestatoarei, depusa la Parchetul de pe Iângă Judecătoria sectorului 4 B cu nr. 944 din data de 22.09.2006 exista si in prezent si formează obiectul dosarului penal nr.7791/P/2006 aflat la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4
Recurenta a susținut că obligația la care face referire instanța de fond, respectiv aceea de a permite accesul contestatoarei la locul de munca, a fost îndeplinita de societatea, aceasta venind de mai multe ori, chiar însoțită de avocat, cu ocazia înmânării unor documente solicitate, fiind încheiate in acest sens procese verbale. In nici una din aceste situații, contestatoarea nu si-a exprimat in vreun fel intenția de a reveni la locul de munca.
A mai precizat recurenta că susținerile contestatoarei pe aspectul refuzului de a reveni la locul de munca sunt prezentate generic, fara date si situații concrete care ar impune din partea societății o proba contrara in acest sens. Daca ar fi dorit cu adevărat reintegrarea la locul de munca contestatoarea ar fi trebuit să se prezinte la societatea după rămânerea definitiva si irevocabila a hotărârii Curții de Apel, fara chiar un înscris prealabil in acest sens sau, in cazul existentei unui refuz sa acționeze in judecata societatea in tot acest interval de timp insa, așa cum am mai arătat, aceasta nici nu a avut in intenție acest lucru.
In realitate, contestatoarea urmarea definitivarea dosarului sau de pensionare pe caz de boala si nu întoarcerea la locul de munca.
Mai mult decât atât, nici instanța de judecata si nici textul de lege nu obliga societatea la emiterea unei decizii de reintegrare dupa anularea deciziei de suspendare contractului individual de munca.
In ceea ce privește obligarea societății la plata unei despăgubiri egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data de 04.11.2006 si pana la data de 17.09.2008 recurenta a susținut că de la data emiterii Deciziei asupra capacității de munca nr. 2411 din 06.11.2007 din care rezulta încadrarea contestatoarei in gradul 2 de validitate cu mențiunea inapt munca aceasta nu mai datorează despăgubiri.
Recurenta a mai arătat că la data formulării contestației la instanța fond 10.12.2007 contestatoarea era pensionată.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul formulat este fondat pentru următoarele motive:
În ceea ce privește aspectele de formă ale deciziei de concediere, în mod corect instanța de fond a reținut că decizia a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. b Codul muncii în sensul că nu cuprinde indicarea normei încălcate prin fapta calificată ca fiind abatere disciplinară, aspect sancționat, fără echivoc și fără derogări, cu nulitatea absolută a deciziei.
Pe de altă parte, chiar dacă în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 75 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel național privind intervalul de 5 zile reglementat între data transmiterii convocării și data stabilită pentru efectuarea cercetării disciplinare, Curtea apreciază că această dispoziție nu atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere.
C mult nerespectarea unui astfel de termen poate atrage nulitatea relativă dacă salariatul invocă o vătămare a drepturilor sale prin nerespectarea garanțiilor legale instituite în scopul efectuării corecte a cercetării disciplinare. În cauză Curtea constată că au fost respectate dispozițiile art. 267 Codul muncii, contestatoarea fiind convocată la efectuarea cercetării disciplinare iar aceasta nu a invocat nicio vătămare cum ar fi imposibilitatea de prezentare la acea dată sau de pregătire a unei eventuale apărări și nici nu s-a prezentat la cercetare. Împrejurarea că dovada convocării a fost înmânată soțului acesteia nu reprezintă o cauză de nulitate a convocării cu atât mai mult cu cât contestatoarea nici nu a menționat faptul ca nu ar fi primit convocarea, această împrejurare fiind analizată de către instanță din oficiu și fără a fi supusă discuției contradictorii a părților.
Prin urmare, sub acest aspect, instanța de fond a apreciat corect asupra nelegalității deciziei de concediere.
Față de motivul de nelegalitate reținut, ce atrage sancțiunea nulității deciziei, nu se mai impune analiza motivelor de ce țin de temeinicia acesteia, deși acestea au fost reținute de către prima instanță.
De asemenea, având în vedere faptul că reclamanta contestatoare nu a solicitat reintegrarea în funcția deținută anterior, recurenta a fost în mod corect obligată la plata despăgubirilor ca modalitate de reparare a prejudiciului suferit prevăzută de lege de la data emiterii deciziei de suspendare, anulată ca nelegală, însă nu pentru toată perioada menționată de către instanța de fond, respectiv 04.11.2006-17.09.2008, data pronunțării hotărârii.
Astfel, Curtea apreciază că reclamanta contestatoare este îndreptățită la plata despăgubirilor numai pe perioada suspendării contractului individual de muncă, respectiv de la 4.11.2006, data emiterii deciziei de suspendare și până la 2.04.2007, data anulării acestei decizii prin sentința civilă nr. 2211, executorie de la data pronunțării, în temeiul art.52 alin. 2 Codul muncii, precum și de la data emiterii deciziei de concediere, 27.11.2007 până la data pensionării când contractul de muncă a încetat de drept conform art. 56 lit.d Codul muncii, acestea fiind datorate în temeiul art. 78 alin. 1 Codul muncii și nu, așa cum a dispus prima instanță, până la data pronunțării hotărârii.
În acest sens Curtea constată că, potrivit susținerilor părților coroborate cu copia deciziei de încadrare a contestatoarei în gradul II de invaliditate, aceasta a devenit beneficiarul unei pensii de invaliditate astfel că raportul de muncă a încetat de drept la data pensionării conform dispozițiilor art. 56 lit.d Codul muncii.
Curtea apreciază că pentru perioada 2.04.2007-27.11.2007 contestatoarei nu i se cuvin despăgubiri, neexistând un temei legal pentru plata drepturilor salariale în această perioadă în care contestatoarea avea calitatea de angajat însă nu a prestat muncă în favoarea angajatorului pentru a fi îndreptățită la o contraprestație în echivalent bănesc a muncii depuse, indiferent dacă absența nu îi este sau nu imputabilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod pr.civilă Curtea va admite recursul, va modifica sentința recurată în parte, va obliga pârâta la plata către reclamantă a despăgubirilor pentru perioada 04.11.2006-02.04.2007 și de la data concedierii 27.11.2007 până la data emiterii deciziei de pensionare.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta -" "SRL, împotriva sentinței civile nr.5720 din data de 17.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.44162/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata .
Modifică sentința recurată, în parte.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a despăgubirilor pentru perioada 04.11.2006-02.04.2007 și de la data concedierii 27.11.2007 până la data emiterii deciziei de pensionare.
Mențin e celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex./.30.06.2009
Jud.fond:
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1104/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 297/2009. Curtea de... → |
|---|
