Contestație decizie de concediere. Decizia 373/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 373/R/2008 | |
Ședința publică din 11 februarie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu | - - |
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Tania Antoaneta Couți Ioan | - - - - - |
GREFIER: |
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul - și recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PENTRU INTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII, COMERȚ, TURISM ȘI PROFESII LIBERALE împotriva sentinței civile nr.2299 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile puse de reprezentanții părților, au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 07 februarie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie. De asemenea, constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 08 februarie 2008, reclamantul-recurent, prin reprezentanta sa, avocat din Baroul Mureșa depus "Concluzii scrise" (prin care solicită respingerea cererii de recurs ca nefondată, excepțiilor formulate de către Ministerul pârât-recurent, ele nefiind întemeiate, menținerea sentinței atacate în ce privește desființarea actului de concediere, reintegrarea în muncă în calitate de director executiv al Oficiului Teritorial pentru Intreprinderile Mici și Mijlocii și Cooperație din C, cu acordarea drepturilor salariale majorate și indexate până la data integrării efective) și chitanța din 24 ian. 2008, care atestă plata onorariului avocațial de 1000 RON.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2299 din 28.11.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- fost admisă contestația formulată de contestatorul - împotriva Ordinului nr. 553/25.06.2007 emis de intimata MINISTERUL PENTRU INTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII B, și în consecință, s-a dispus anularea Ordinului nr. 553/25.06.2007 emis de intimată, reintegrarea contestatorului în funcția avută anterior, iar intimata obligată să achite contestatorului drepturile salariale restante începând cu data de 25.07.2007 și până la reintegrarea efectivă, indexate, majorate și reactualizate și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut că, contestatorul a fost angajat în funcția de director executiv la Agenția Națională pentru Intreprinderi Mici, Mijlocii și Cooperație, având încheiat un contractul individual de muncă nrr. 3/28.02.2006 pe durată nedeterminată, în urma promovării unui concurs. Prin Ordinul nr. 553/25.06.2007 emis de intimată, aceasta a dispus încetarea raportului de muncă cu contestatorul.
Din analiza Ordinului fir. 553/25.06.2007 emis de intimată instanța a reținut că acesta are caracterul unei decizii de încetare a contractului individual de muncă, în cauză nefiind emisă și o astfel de decizie.
Potrivit prevederilor art. 74 din Codul muncii decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie sa conțină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritari, conform art. 69 alin. (2) lit. el), numai în cazul concedierilor colective; el) lista tuturor locurilor de munca disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, în condițiile art. 64.
Ordinul nr. 553/25.06.2007 emis de intimată cuprinde termenul de preaviz de 30 de zile calendaristice, motivul care a determinat concedierea, dar nu conține lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, iar instanța de judecată la care poate să conteste măsura concedierii a fost indicată greșit, contestatorul având domiciliul în C- N, lipsuri pentru care actul este sancționat cu nulitatea absolută, astfel că instanța a dispus anularea respectivului ordin emis de intimată.
Referitor la petitul privind daunele morale instanța a reținut că doctrina a adoptat multiple criterii de determinare și clasificare a prejudiciului nepatrimonial. Pentru acordarea daunelor morale este necesară administrarea unor probe corespunzătoare care să contureze dimensiunea suferințelor, întinderea prejudiciului moral la care contestatorul a fost supus.
Prejudiciul moral trebuie probat cu declarații de martori, acte medicale, etc. care să dovedească întinderea daunelor-morale suferite. În funcție de importanța valorii lezate și a probelor depuse, instanța poate aprecia importanța prejudiciului moral cauzat.
În cauză contestatorul nu a probat existența unui prejudiciu moral cauzat de concediere, astfel că, ținând cont și de reparația morală făcută de instanță prin anularea Ordinului nr. 553/25.06.2007, instanța a respins acest petit.
Potrivit prevederilor alt. 78 din Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, iar la solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere, astfel că instanța a dispus reintegrarea contestatorului în funcția avută anterior și a obligat intimata să achite contestatorului drepturile salariale restante începând cu data de 25.07.2007 și până la reintegrarea efectivă, indexate, majorate și reactualizate.
În temeiul alt. 274. pr. Civ. instanța a obligat intimata, aflată în culpă procesuală, la plata către reclamant a sumei de 300 lei reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva sentinței a formulat recurs reclamantul.
În motivele de recurs, redate sintetic, reclamantul solicitat modificarea sentinței recurate și obligarea pârâtul Ministerului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism Și Profesii Liberale la plata daunelor morale și cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de succes plătit ca urmare a admiterii acțiunii principale, precum și cheltuieli ocazionate în recurs.
În mod greșit instanța de fond nu a acordat daunele morale, deși au fost suficiente date pentru a dovedi pe calea prezumțiilor simple existența prejudiciului moral: concedierea ilegală este suficientă pentru acordarea daunelor morale, mai mult, reclamantului nu i s-au respectat drepturile recunoscute de lege unui salariat concediat pentru necorespundere profesională, procedura de evaluare profesională a fost șicanatoare și abuzivă.
Împotriva aceleiași hotărâri a formulat recurs și pârâtul Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism Și Profesii Liberale, solicitând în principal admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente. În subsidiar, s- solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii contestației.
În motivarea recursului s-a invocat motivul de recurs prev.de art.304 pct.3 Cod proc.civ. - încălcarea competenței altei instanțe. Recurentul invocă faptul că actul de concediere este un act administrativ unilateral emis de o autoritate publică centrală și poate fi solicitat numai pe calea contenciosului administrativ și nu ca litigiu de dreptul muncii, competența de soluționare revenind Curții de APEL CLUJ sau Curții de Apel București și nu Tribunalului Cluj.
S- invocat faptul că instanța a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului dedus judecății, motiv prevăzut de art.304 pct.8 Cod proc.civ. deoarece recurentul a emis un act administrativ și nu o decizie de dreptul muncii, de aici raționamentul eronat al instanței, conform căruia ordinul ar fi trebuit să cuprindă mențiunile prevăzute la art.74.
În al treilea rând s-a invocat încălcarea art.67 și 72 din Legea nr. 168/1999 - motiv prevăzut de art.304 pct.9 Cod proc.civ. Recurentul arătat faptul că art.67 reglementează soluționarea conflictelor de drepturi și potrivit art.72, instanța competentă să soluționeze conflictele de drepturi este instanța în cărei circumscripție își are sediul unitatea. Legea nr. 168/1999, fiind o lege cu caracter special, derogă de la dreptul comun în materie.
Analizând sentința recurată raportat la motivele de recurs invocate, curtea reține următoarele considerente:
Recurentului i-a fost comunicată sentința civilă nr. 2299/ 28.11.2007 la data de 24.12.2007, iar recursul împotriva acestei hotărâri fost promovat la data de 07.01.2008, cu depășirea termenului de recurs de 10 zile (care s- împlinit la 03.01.2008).
Prin cererea înregistrată în 23.01.2008 reclamantul recurent solicitat repunerea în termenul de recurs, deoarece la data de 24.10.2007 era plecat în străinătate în vederea petrecerii sărbătorilor de iarnă și la data de 07.01 2008, când revenit în țară și înregistrat recursul.
În ședința publică din 7.02.2008 fost respinsă cererea de repunere în termen pentru declararea recursului, deoarece motivele invocate de reclamantul recurent nu se circumscriu dispozițiilor art.103 Cod proc.civ.
Împrejurarea mai presus de voința părții prev.de art. 103 Cod proc.civ. trebuie să fie una obiectivă, asimilabilăforței majore,carenu putea fi prevăzutășinici depășită de recurent.Faptul că recurentul fost plecat în străinătate pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă nu poate fi asimilat unei împrejurări de forță majoră. Un justițiabil diligent și-ar fi ales un alt domiciliu pentru comunicarea sentinței, știind că urma să plece în concediu. Așadar cererea de repunere în termenul de exercitarea recursului a fost respinsă.
În ședința publică din 07.07.2007 reclamantul recurent formulat o cerere de aderare la recursul pârâtei, invocând disp.art.316 raportat la art.293 Cod proc.civ. și arătând că dispozițiile privind aderarea la apel sunt incidente, deoarece hotărârea atacată nu este susceptibilă de apel și în consecință, judecata în recurs nu se limitează la motivele de casare prev.de art.304, putându-se examina cauze sub toate aspectele.
Curtea a apreciat ca inadmisibilă această cerere de aderare la recursul pârâtului, deoarece instituirea aderării există numai în cadrul apelului, reglementată de disp. art.293 Cod proc.civ. Fiind vorba de o instituție reglementată expres în calea de atac a apelului, aceasta nu poate fi aplicată prin asemănare și în cadrul recursului prev. de art.3041Cod proc.civ. deoarece, nu aceasta fost intenția legiuitorului. Art.316 Cod proc.civ. prevede că dispoziția de principiu privind judecata în apel se aplică în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol. Apelul este o cale ordinară de atac și prin art. 293 modificat de OUG 138/2000 a fost reintrodus "aderarea la apel", însă nu este posibil ca printr-o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 316.Pr.Civ., o formă de exercitarea apelului să poată fi considerată aplicabilă și în recurs,"recursul incidental"fiind inadmisibil. Prin urmare curtea a respins ca inadmisibilă cererea de aderare la recursul pârâtului, formulată de reclamant în ședința publică din 07.02.2008.
În aceeași ședință, curtea a pus în discuție tardivitatea recursului formulat de reclamant și în temeiul art.137 alin.1 Cod proc.civ. raportat la disp.art.303 Cod proc.civ. a respins ca tardiv recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2299/2007 pronunțată de Tribunalul Cluj.
În ceea ce privește recursul pârâtului Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism Și Profesii Liberale, curtea constată că este nefondat, urmând fi respins pentru următoarele considerente:
Prima critică formulată în recurs vizează faptul că, ordinul emis de pârât era un act administrativ și anularea acestuia putea fi dispusă numai de către instanța de contencios administrativ, de la domiciliul reclamantului Curtea de APEL CLUJ sau de la domiciliul pârâtului Curtea de Apel București. Această critică este nefondată și pentru verifica competența instanței abilitate să judece anularea actului emis de pârât trebuia avută în vedere natura raporturilor juridice stabilite între reclamant și pârât și nu calitatea persoanei care emis actul respectiv.
Reclamantul a avut funcția de director executiv al Oficiului Teritorial d e Intreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație C, având contractul individual de muncă nr.3/2006, angajator fiind la acea dată Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație. Această agenție fost organizată și funcționat potrivit HG nr.753/2.07.2003, însă prin HG nr.387/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului pentru . Mici și Mijlocii, Comerț, și Profesii Liberale, această hotărâre a fost abrogată și ministerul nou înființat preluat atribuțiile agenției. Apoi prin OUG nr.24/11 aprilie 2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale se prevedea expres că personalul instituțiilor publice înființate să preia de la instituțiile căror structuri sau activități au fost preluate și își menține nivelul de salarizare.
Funcționarii publici sunt numiți, la fișa postului se atașează actul de numire în funcție, ori în cazul de față, nu există un ordin de numire pentru reclamant, recurentul nici nu a invocat în motivele de recurs că acesta ar avea calitatea de funcționar public.
Din cele mai sus reținute rezultă că reclamantul avea calitatea de personal contractual salariat și în consecință, sunt incidente dispozițiile art.6 din Legea nr. 188/1999 - republicată, raporturile juridice dintre reclamant și pârât fiind guvernate de dreptul muncii.
Așadar, în mod corect cauza a fost soluționată de Tribunalului Cluj - Secția litigii de muncă - nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.3 Cod proc.civ.
Având în vedere că reclamantul a avut un contract individual de muncă, nu este funcționar public, nu fost numit în funcție potrivit art.54, 62 alin.5 din Legea nr. 188/1999, tribunalul interpretat corect actul dedus judecății, nefiind încălcat nici motivul de recurs prev.de art. 304 pct.8 Cod proc.civ.
Acțiunea cu care reclamantul investit instanța are ca obiect încetarea contractului individual de muncă.
Acestuia i s-au aplicat dispozițiile Codului Muncii, în actul de concediere se arată că aceasta se face pentru necorespundere profesională, încălcându-se art.61 și 73 din Codul muncii și nu dispozițiile speciale din Legea nr. 189/1999. Nici în recurs reclamantul pârât nu susține că reclamantul ar fi funcționar public și singurul argument invocat fiind că actul a fost emis de către o autoritate publică centrală.
Un al treilea motiv de recurs fost încălcarea dispozițiilor art.67 și 72 din Legea nr. 168/1999, curtea apreciind că nici această critică nu este fondată. Potrivit art.284 alin.2 Codul muncii, cererile referitoare la conflicte de muncă se adresează instanței în cărei circumscripție își are reclamantul domiciliul. Această normă este o derogare de la dispozițiilr privind competența din Codul d e procedură civilă. Din dispozițiile Codului Muncii rezultă că aceste norme sunt imperative, competența teritorială nefiind alternativă.
Art.72 din Legea nr. 168/1999 care stipula că în cazul conflictelor de drepturi competentă se stabilește în favoarea instanței judecătorești în cărei circumscripție își are sediul unitatea fost abrogat implicit de art.284 al.2 Cod..
În mod greșit susține recurentul pârât că Legea nr. 168/1999 este o lege specială raportat la Codul muncii, care reprezintă legea generală și are prioritate legea specială. În cazul de față atât art.72 din Legea nr. 168/1999 cât și Codul muncii reglementează norma de procedură, privind competența, care potrivit art.725 Cod proc.civ. se aplică din momentul intrării în vigoare legii.
Codul munciia fost adoptat prin Legea nr. 53/2003 publicat în nr.72/05.02.2003 și prin urmare, de la intrarea în vigoare acestuia fost abrogat art.72 din Legea nr. 168/1999.
Prin urmare, Curtea constată că toate motivele de recurs invocate de pârât sunt nefondate și nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct.3, 8, 9.Pr.Civ. și raportat la art.312 Cod proc.civ. va respinge recursul pârâtului.
În temeiul art.274 Cod proc.civ. pârâtul va fi obligat să plătească intimatului suma de 500 lei, cheltuieli parțiale de judecată în recurs, reprezentând J din onorariul avocațial, întrucât recursul reclamantului fost respins ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul -.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PENTRU INTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII, COMERȚ, TURISM ȘI PROFESII LIBERALE împotriva sentinței civile nr.2299 din 28.11.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe pârâtul să plătească intimatului - suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11.02.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. dact.GC
2 ex/18.03.2008
Jud.primă instanță:,
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Tania Antoaneta Couți Ioan
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 626/2008. Curtea... | Conflict de muncă. Decizia 288/2008. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
