Contestație decizie de concediere. Decizia 373/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6252/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 373R
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Georgeta Enache
JUDECĂTOR 2: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR -- A
GREFIER -
Pe rol, soluționarea recursului declarat de recurentul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI împotriva sentinței civile nr.5846 din 27.08.2009, pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect - contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin consilier juridic, ce depune delegație la dosar, intimatul, personal, legitimat în fața instanței.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, s-a depus la dosar la data de 14.01.2009, de către intimatul, întâmpinare în dublu exemplar.
Curtea comunică reprezentantului recurentului Oficiul Național al Registrului Comerțului, copie întâmpinare.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în susținerea/combaterea recursului.
Recurentul Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, desființarea sentinței civile atacate cu menținerea deciziei nr.74/04.02.2009 emisă de Directorul general al Oficiului Național al Registrului Comerțului. Fără cheltuieli de judecată.
Intimatul solicită respingerea recursului declarat de Oficiul Național al Registrului Comerțului, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, conform motivelor expuse în cuprinsul întâmpinării.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5846/27.08.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului; a anulat decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 74/04.02.2009 emisă de intimat.
A dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de încetare, prin reintegrarea contestatorului în funcția și postul deținute anterior concedierii.
A obligat intimatul să plătească contestatorului o despăgubire egală cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a fost lipsit, de la data încetării raporturilor de muncă și până la data reintegrării efective, dar nu mai târziu de data de 31.12.2009.
A luat act ca nu se solicita cheltuieli de judecată
În considerente a reținut că între părți s-au stabilit raporturi juridice de muncă prin încheierea contractului individual de muncă și actelor adiționale, în baza cărora contestatorul a fost angajat inițial pe perioadă nedeterminată și apoi pe perioadă determinată, având acordul angajatorului de a continua activitatea până la data de 31.12.2009 prin cumulul pensiei cu salariul, în funcția de consilier juridic și ulterior de șef serviciu la Serviciul pentru relația cu Ministerul Justiției, având atribuțiile menționate în fișa postului.
După adoptarea OUG nr.30/2009, prin adresa nr. 1467/07.01.2009 intimatul i-a solicitat salariatului să-și exprime opțiunea pentru păstrarea calității de salariat prin renunțarea la pensie sau desfacerea contractului individual de muncă cu păstrarea drepturilor de pensie.
Ulterior, prin adresa nr.82/16.01.2009 salariatul a fost anunțat că, urmare a declarării neconstituționalității OUG nr.230/2009, are acordul intimatului de a continua activitatea în funcția deținuta până la data de 31.12.2009.
Prin decizia nr.74/04.02.2009 emisă de intimat, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 09.02.2009, în temeiul prevăzut art.55 lit. c) Codul muncii coroborat cu art. 4 din Memorandumul privind restrângerea unor categorii de cheltuieli bugetare în cadrul administrației publice centrale.
Analizând legalitatea deciziei de încetare a raporturilor de muncă, instanța a constatat următoarele:
Potrivit art.55 din Codul muncii, contractul individual de muncă poate înceta de drept, prin acordul părților sau ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți, însă doar în cazurile și condițiile limitativ prevăzute de lege.
Intimatul și-a motivat decizia unilaterală de încetare a contractului de muncă pe art. 4 din Memorandumul privind restrângerea unor categorii de cheltuieli bugetare în cadrul administrației publice centrale.
Din punct de vedere juridic, memorandumul se definește ca un document, un memoriu ce conține expunerea unor chestiuni, a unor stări de lucruri de ordin diplomatic, politic etc. și care nu poate avea trăsăturile și forța juridică a unei legi, așa cum reglementează art.55 lit. c) din Codul muncii.
Pe de alta parte, emiterea deciziei de încetare a contractului individual de muncă vine în contradicție cu însuși conținutul Deciziei nr.82/15.01.2009 pronunțate de Curtea Constituționala prin care a fost declarat neconstituțional textul OUG nr.230/2009 pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat și al celor de serviciu prin care se interzicea cumulul pensiei cu salariul.
Analizând constituționalitatea OUG nr.230/2009, Curtea a reținut că interdicțiile și obligațiile impuse prin ordonanță afectează prin limitare atât dreptul la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, cât și dreptul la muncă consacrat prin art. 41 din Legea fundamentală și, întrucât ordonanțele de urgență nu pot afecta drepturile și libertățile prevăzute în Constituție, Curtea Constituțională a constatat că prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 230/2008 sunt neconstituționale, deoarece afectează drepturile fundamentale menționate mai sus.
Totodată, în condițiile în care intimatul îi comunicase salariatului, după data pronunțării acestei decizii, prin adresa nr. 82/16.01.2009, că are acordul acestuia de a continua activitatea în funcția deținută, până la data de 31.12.2009, inițiativa sa de încetare a contractului individual de muncă în temeiul memorandumului amintit este nelegală, acesta nefiind un act normativ cu putere de lege.
Ca urmare, față de cele mai sus reținute, Tribunalul, văzând dispozițiile art.76 și 78 din Codul muncii, a admis contestația salariatului, a anulat decizia nr.74/04.02.2009 emisă de intimat și, la solicitarea acestuia, a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, prin reintegrarea acestuia în funcția și postul avute anterior concedierii.
În acest sens, instanța a obligat angajatorul la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data concedierii și până la efectiva reintegrare, dar nu mai târziu de data de 31.12.2009.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Oficiul Național al Registrului Comerțului, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că la solicitarea domnului i-a fost aprobată cererea de a-și continua activitatea de consilier juridic în cadrul Direcției contencios a Oficiului Național al Registrului Comerțului până la data de 31 decembrie 2009. În acest context, a fost emis actul adițional la contractul individual de muncă semnat de ambele părți la data de 01.01.2009.
Ulterior, prin decizia nr. 74/04.02.2009 a directorului general al Oficiului Național al Registrului Comerțului s-a dispus că domnului îi încetează contractul de muncă în temeiul art. 55 lit. (c) din Codul muncii coroborat cu art. IV din Memorandumul privind restrângerea unor categorii de cheltuieli bugetare în cadrul administrației publice centrale, începând cu data de 09.02.2009.
Instanța de fond, prin sentința civilă pe care recurenta a recurat-o, a constatat faptul că, potrivit art. 55 din Codul muncii, contractul individual de muncă poate înceta de drept, prin acordul părților sau ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți, însă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege.
Totodată, instanța a constatat că intimatul și-a motivat decizia de încetare a contractului de muncă pe prevederile art. IV din Memorandumul privind restrângerea unor categorii de cheltuieli bugetare în cadrul administrației publice centrale.
Memorandumul mai sus menționat a fost emis în scopul asigurării unei finalități, anume aceea de restrângere a cheltuielilor bugetare în cadrul administrației publice centrale ca parte integrantă a politicii financiar - bugetare pentru perioada imediat următoare, în scopul realizării construcției bugetare, pentru anul 2009 axată pe direcționarea resurselor pe domenii prioritare (ex: proiecte de infrastructură, învățământ, sănătate, protecție socială, agricultură, cofinanțarea aferentă a fondurilor primite de la Uniunea Europeană și contribuția României la bugetul ).
Așadar, prin acest memorandum s-a dorit o eficientizare a activității administrației publice centrale, acesta prezentând punctual câteva dintre măsurile ce trebuie adoptate în vederea restrângerii cheltuielilor.
Astfel, punctul IV din Memorandum prevede expres faptul că "Funcționarii publici și personalul angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată din cadrul administrației centrale, care au îndeplinit cumulativ condițiile de vârstă standard și stagiu minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, care au primit decizia de pensionare pentru limita de vârstă și au fost menținute în activitate, încetează raporturile de serviciu sau de muncă, după caz, conform prevederilor legale incidente, începând cu data de 1 februarie 2009"
Prin adresa nr. 954/2009 a Direcției Resurse Umane și Relația cu Consiliul Superior al Magistraturii din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților, instituției recurente i-a fost comunicată copia documentului nr. 8083/05.01.2009, însoțită de acest Memorandum cu mențiunea de a întreprinde demersurile corespunzătoare pentru punerea în aplicare a măsurilor adoptate de Guvern.
Luând act de acest document, Oficiul Național al Registrului Comerțului, instituție publică cu personalitate juridică, organizat în subordinea Ministerului Justiției (art. 2 alin. 2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului cu modificările și completările ulterioare), a emis Decizia nr. 74/04.02.2009 a Directorului General al Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Așadar, recurentul solicită instanței să constate faptul că instituția recurentă nu a făcut altceva decât să întreprindă demersurile corespunzătoare pentru punerea în aplicare a măsurilor adoptate de către Guvern, Decizia nr. 74/04.02.2009 fiind întemeiată pe art. 55 lit. c) Codul muncii coroborat cu pct. IV al Memorandumului privind restrângerea unor categorii de cheltuieli bugetare în cadrul administrației publice centrale.
Cu privire la cele reținute de instanța de fond, în sensul că din punct de vedere juridic, memorandumul se definește ca un document, un memoriu ce conține expunerea unor chestiuni, a unor stări de lucruri de ordin diplomatic, politic etc. și care nu poate avea trăsăturile și forța juridică a unei legi, așa cum reglementează art. 55 lit. c) din Codul muncii, recurentul a învederat instanței că încetarea contractului individual de muncă a domnului, ca urmare a voinței unilaterale a angajatorului, a avut loc pentru motive economice, în vederea restrângerii unor categorii de cheltuieli bugetare.
Pentru considerentele mai sus prezentate, recurentul solicită admiterea recursului formulat de Oficiul Național al Registrului Comerțului, iar prin decizia ce urmează a fi pronunțată menținerea deciziei nr. 74/04.02.2009 emisă de Directorul General al Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefundat.
Într-adevăr, concedierea este încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, care poate fi dispusă numai în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege, în speță, de art. 61 și 65 din Codul muncii.
Or, necesitatea restrângerii cheltuielilor bugetare în cadrul administrației publice nu este prin sine însăși motiv de concediere reglementat ca atare de lege, dacă nu conduce și la desființarea, potrivit art. 65 din Codul muncii, a postului ocupat de salariat, în sensul de a scoate acest loc de muncă din structura organizatorică a angajatorului.
Oricum, și acest motiv de încetare a raporturilor de muncă ar fi trebuit indicat expres și fundamentat în consecință, în speță nefiind menționate decât prevederile art. 55 lit. c) din Codul muncii, ceea ce nu circumstanțiază motivul propriu-zis al concedierii, care trebuie să se regăsească într-unul din cazurile expres și limitativ reglementate de acest act normativ. Un act juridic inferior legii ori un contract nu ar putea extinde cazurile de concediere prevăzute de Codul muncii fără a fi nule, întrucât ar contraveni dispozițiilor imperative ale art. 55 lit. c) din Legea nr. 53/2003 și art. 8 din Legea nr. 130/1996.
De aceea, indiferent de finalitatea sa, un act administrativ, în speță un memorandum nu poate prevala asupra dispozițiilor imperative ale legii.
Pe de altă parte, se constată că salariatul în cauză nu se încadra în ipoteza art. IV din Memorandum, care dispune pentru funcționarii publici sau personalul angajat cu contract pe durată nedeterminată, or, contestatorul se afla în executarea unui contract de muncă pe perioadă determinată, respectiv până la 31.12.2009, neputându-i-se opune nici prevederile art. 61 lit. e) din Codul muncii, întrucât la data exprimării acordului angajatorului, salariatul era deja pensionat, situație de care, cunoscând-o, angajatorul nu s-ar mai putea prevala pentru a motiva desfacerea contractului, întrucât nu eoc auză survenită încheierii raporturilor, ci una preexistență, acceptată ca atare și care a fost indiferentă angajatorului la data exprimării acordului ce prezumă utilitatea postului și a activității desfășurate de contestator.
Rezultă, pe baza celor expuse, că decizia de desfacere a contractului de muncă este nulă pentru absența temeiului legal al concedierii, iar sentința primei instanțe care sancționează această nulitate, e legală și temeinică, recursul declarat urmând a fi respins, ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. 1. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI împotriva sentinței civile nr.5846 din 27.08.2009, pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 EX./17.02.2010
Jud. fond:
Președinte:Daniela Georgeta EnacheJudecători:Daniela Georgeta Enache, Nadia Raluca Ilie
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 3275/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 1581/2009. Curtea... → |
|---|
