Contestație decizie de concediere. Decizia 386/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.386/2009
Ședința publică din 06 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Stoica Manuela președinte secție
- - - vicepreședintele Curții de Apel
- - - JUDECĂTOR 2: Lodoabă Alina Doriani Ana
- - - grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice. împotriva sentinței civile numărul 1422/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 30 martie 2009,ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub doar nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să se constate nulitatea Deciziei nr.48/8.05.2008 emisă de conducerea pârâtei.
În motivarea acțiunii a arătat că decizia atacată este lovită de nulitate, prin prisma dispozițiilor art.62 alin.2 și art.74 Codul muncii coroborate cu cele cuprinse în art.64 din unic la nivel național deoarece nu este motivată în fapt și în drept, nu sunt menționate termenul în care poate fi contestată și instanța la care se depune contestația, durata preavizului și lista cu locurile de muncă vacante.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, invocând sub un prim aspect excepția puterii lucrului judecat, excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale și excepția lipsei de interes.
Cu privire la prima excepție, pârâta a învederat că decizia nr.22/20.02.2008 prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului, în temeiul art.61 lit. d Codul muncii, a fost desființată prin sentința civilă nr.888/LM/2007 a Tribunalului Hunedoara, pronunțată în dosar nr-. În plus, a arătat că începând cu 25.03.2008, contractul individual de muncă al reclamantului a fost suspendat datorită certificatului medical, prin decizia nr.36/31.03.2008, care a modificat data de 1.04.2008, și că prin decizia nr.48/8.05.2008 s-a dispus concedierea reclamantului începând cu data de 8.05.2008.
Legat de excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale, a susținut că reclamantul a dat dovadă de rea credință atunci când a atacat această decizie deoarece îi era favorabilă și că în acest context promovarea cererii introductive
de instanță are un caracter abuziv.
Referitor la excepția lipsei de interes a arătat că din moment ce decizia nr.22/20.02.2008 a fost anulată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- iar prin decizia nr.72/3.07.2008, contestatorul a fost reintegrat pe funcția deținută anterior, nu se mai justifică interesul acestuia în ce privește anularea deciziei nr.48/8.05.2008.
Pe fondul pricinii a arătat că dispozițiile art.62 alin.2 și art.64 și 74 din unic la nivel național nu sunt incidente în speță deoarece procedura concedierii pentru necorespundere profesională a reclamantului a fost respectată, conform legislației muncii. În acest context a susținut că a fost convocată Comisia de evaluare a reclamantului care prin procesele verbale întocmite a constatat că reclamantul nu corespunde profesional postului pe care este încadrat.
A mai arătat că rezultatul evaluării a fost comunicat reclamantului, care l-a contestat și că deși i s-a propus un alt post, respectiv, cel de expert gradul I A la serviciul "Monitorizare piață în teritoriu",acesta nu și-a exprimat consimțământul în 3 zile de la comunicare astfel că pârâta a dispus concedierea acestuia, în temeiul art.61 lit. d Codul muncii.
Prin sentința civilă nr.1422/LM/13.10.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, s-a admis acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamantul împotriva pârâtei Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice și pe cale de consecință:
- s-a anulat decizia nr.48/8.03.2008 emisă de conducerea pârâtei;
- pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a reținut că excepțiile invocate de către pârâtă sunt nefondate urmând a fi înlăturate pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția autorității de lucru judecat, s-a reținut că, în cauză, nu operează tripla identitate de părți, cauză și obiect prevăzută de art.120 cod civil deoarece obiectul prezentului dosar îl constituie contestația împotriva deciziei nr.48/8.05.2008, în timp de în dosar nr-, obiectul l-a reprezentat contestația împotriva deciziei nr.22/20.02.2008. În plus, s-a apreciat că este vorba despre două decizii de concediere, de sine stătătoare și nu de una singură, așa cum susține pârâta.
În al doilea rând, s-a reținut că din moment ce este vorba despre două decizii de concediere, distincte, în cauză nu putem vorbi despre o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale așa cum susține pârâta și nici despre o lipsă de interes în promovarea unei astfel de acțiuni.
Pe fond, s-a constatat că decizia nr.48/8.05.2008 nu îndeplinește condițiile de formă impuse de art.268 alin.2 lit. a,b,c,e,f Codul muncii, referitoare la motivarea în fapt, termenul de contestate și instanța la care poate fi atacată măsura.
De asemenea s- mai reținut că în decizia nr.48/8.05.2008 se face referire la decizia nr.22/20.025.2008 și la decizia nr. 36/31.03.2008 fără însă să se menționeze obiectul acestora și legătura acestora cu decizia nr.48/2008 și că în aceste condiții ne aflăm în prezența a două decizii emisă de către pârâtă, respectiv decizia nr.22/20.02.2008 prin care contractul a încetat începând cu data de 1.04.2008 și decizia nr.48/8.05.2008, prin care raporturile de muncă au încetat cu data de 8.05.2008.
Totodată, s-a constatat că atât decizia nr.48/8.05.2008 cât și decizia nr.36/31.03.2008, care nu formează obiectul acestui dosar, au fost emise după ce reclamantul a fost concediat prin decizia nr.22/20.02.2008, când acesta nu mai avea calitatea de salariat și că anularea ulterioară a deciziei nr.22/2008, printr-o hotărâre judecătorească, urmată de reintegrarea pe post a reclamantului pe același post, nu are nici o relevanță deoarece decizia nr.48/2008 a fost emisă pentru că reclamantul s-a aflat în concediu medical, începând cu data de 25.03.2008, și nu urmare a anulării deciziei nr.22/20.02.2008 și a reintegrării pe post a reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice - - criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii în conflict de drepturi.
În dezvoltarea motivelor de recurs a susținut că soluția primei instanțe este greșită deoarece din certificatele medicale depuse la dosar rezultă că reclamantul s-a aflat în concediu medical începând cu data de 25.03.2008, dată la care contractul de muncă al acestuia a fost suspendat, astfel că pe această perioadă recurenta nu a putut stabili o dată de încetare a contractului de muncă.
Prin urmare, recurenta a arătat că prin decizia nr.22/20.02.2008, a dispus o singură dată concedierea reclamantului în temeiul art.61 lit. d Codul muncii iar această decizie a fost modificată prin decizia nr.48/8.05.2005 numai cu privire la data încetării raporturilor de muncă, urmare a intervenirii cauzei de suspendare prevăzută de art.60 lit. a Codul muncii.
În plus, recurenta a arătat că sentința civilă nr.888/LM/2008, prin care Tribunalul Hunedoaraa anulat decizia de concediere nr.22/2008, a fost casată cu trimitere la aceeași instanță de fond, prin decizia civilă nr.1108/20.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
În consecință, câtă vreme decizia nr.48/2008 este subsidiară deciziei nr.22/2008, iar aceasta din urmă este contestată, cauza fiind încă pe rol, recurenta a apreciat că s-ar impune suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea celei care are drept obiect anularea deciziei nr.22/2008.
În drept, a invocat art.304/1 Cod proc.civ.
Intimatul reclamant a solicit, prin întâmpinarea depusă, respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtă și menținerea soluției primei instanțe.
În apărare, a susținut că instanța de fond a constatat în mod corect că decizia de concediere nr.48/8.05.2005, este lovită de nulitate prin prisma prevederilor art.62 alin.2 și art.268 alin.2 lit. a), b), c) și e) din Codul muncii.
Pe de altă parte, a arătat că raporturile sale de muncă cu unitatea au încetat la 1.04.2008, în baza deciziei nr.22.02.2008, astfel încât emiterea unei noi decizii, sub nr.48/8.05.2008, este nelegală câtă vreme, în acel moment, reclamantul nu mai avea calitatea de salariat al unității.
De asemenea a mai arătat că din cuprinsul deciziei nr.48/8.05.2008 nu rezultă că aceasta ar fi o decizie dată în aplicarea sau modificarea deciziei nr.22/2008, cum susține recurenta, ci dimpotrivă, că este o decizie de sine stătătoare.
Sub ultim aspect a arătat că față de data de 29.-, când a fost întocmit raportul de evaluare decizia nr.48/2008 este tardiv emisă în raport de prevederile art.62 alin.1 Codul muncii.
În ce privește cererea de suspendare a cauzei, până la soluționarea contestației formulate împotriva deciziei nr.22/2008, intimatul reclamant a arătat că nu există nici o relație de dependență în dezlegarea acestei pricini de un drept care formează obiectul altei judecăți și că nulitățile invocate prin prezenta acțiune nu pot fi înlăturate printr-o hotărâre judecătorească care vizează o altă decizie.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate sub toate aspectele, conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod proc.civ. se constată că prezentul recurs este nefondat pentru următoarele considerente:
Art. 61 alin.1 lit. d) Codul muncii prevede că angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului "în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat."
Potrivit art. 62 alin.1 Codul muncii, "În cazul în care concedierea intervine pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 61 lit. b) - d), angajatorul are obligația de a emite decizia de concediere în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii."
Sub aspectul condițiilor de formă pe care trebuie să le îndeplinească decizia de concediere întemeiată pe art.61 lit. b) - d), la alin.2 al art.62 din Codul muncii se prevede că "Decizia se emite în scris și, sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să fie motivată în fapt și în drept și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și la instanța judecătorească la care se contestă."
În speța dedusă judecății, societatea recurentă a emis trei decizii pe numele reclamantului
Prin prima decizie, care nu formează obiectul prezentei acțiuni, emisă sub nr.22/20.02.2008 (55-67), recurenta a dispus concedierea reclamantului, în temeiul art.61 lit. d Codul muncii, începând cu data de 1.04.2008.
La baza luării acestei măsuri a stat referatul înregistrat la sub nr.1191/2007 al Direcției generale monitorizare piață și consultanță în teritoriu prin care s-a propus demararea procedurii de evaluare a reclamantului ( 18) și adresa nr.107//30.01.2008 întocmită de recurentă, prin care intimatului reclamant i s- propus trecerea pe un alt post compatibil cu pregătirea sa profesională, respectiv cel de expert gradul IA( 54).
Ulterior, recurenta emite decizia nr.36/31.03.2008 (68), necontestată prin prezenta acțiune, prin care data încetării contractului individual de muncă al reclamantului, stabilită prin decizia nr.22/20.02.2008, respectiv data de 1.04.2008, se modifică deoarece începând cu data de 25.03.2008 contractul individul de muncă este suspendat, urmare a certificatului medical, seria - nr.-, transmis unității prin fax de către reclamant și din acre rezultă că aceasta se află în incapacitate temporară de muncă, pe perioada 25.03.2008 - 29.03.2008.
Prin decizia nr.48/8.05.2008, emisă de recurentă la data de 8.05.2008 (69) și contestată pin cererea introductivă de instanță, recurenta a dispus, începând cu data de 8.05.2008, încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, în temeiul art.61 lit. d Codul muncii precum și încetarea aplicabilității deciziei nr.36/2008, urmare a expirării termenului de preaviz.
La baza emiterii acestei ultime decizii a stat referatul comun al Direcției generale de monitorizare piață și consultanță în teritoriu și Serviciul resurse umane, înregistrat sub nr.481/8.05.2008.
Susținerile recurentei potrivit cărora decizia nr.48/8.05.2008 are un caracter subsidiar deciziei nr.22/20.02.2008 și că nu este o decizie de sine stătătoare, sunt nefondate în raport cu actele și lucrările dosarului.
Astfel, așa cum corect a reținut și prima instanță, din cuprinsul deciziei nr.48/2008 nu rezultă că aceasta a fost emisă în aplicarea sau modificarea deciziei nr.22/2008, cum susține recurenta, ci dimpotrivă, că este o decizie de sine stătătoare deoarece se dispune de către conducerea recurentei, concedierea reclamantului, în temeiul art.61 lit. d Codul muncii, începând cu data de 8.05.2008.
În consecință, instanța de fond a constatat în mod corect că decizia nr.48/8.05.2008 este nulă absolut, prin prima prevederilor art.62 alin.2 Codul muncii, care prevăd obligația angajatorului de a emite decizia în scris, motivată în fapt și în drept și cuprinzând precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și instanța judecătorească la care se contestă.
Codul muncii, reglementând expres condițiile de fond și de formă în care angajatorul poate dispune din proprie inițiativă concedierea salariatului, cu efect de încetare a contractului individual de muncă, urmărește prevenirea eventualelor comportări abuzive ale angajatorilor, prin care aceștia ar leza drepturile și interesele legitime ale salariaților.
În al doilea rând chiar dacă în cuprinsul deciziei nr.48/2008 se dispune încetarea aplicabilității deciziei nr.36/31.03.2008, ca urmare a expirării termenului de preaviz, nu se dispune cu privire la decizia nr.22/20.02.2008 prin care de asemenea s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului, în temeiul art.61 lit. d Codul muncii.
De altfel, decizia nr.22/2008 a fost contestată în justiție, formând obiectul dosarului nr-. Prin sentința civilă nr.888/LM/2008 a Tribunalului Hunedoaras -a dispus anularea deciziei de concediere iar în recurs, prin decizia civilă nr.1108/20.11.2008 a Curții de APEL ALBA IULIAs -a dispus casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
În conformitate cu prevederile art.289 Codul muncii coroborate cu art.83-85 din Legea nr.168/1999, recurenta a pus în executare sentința civilă nr.888/LM/2008, emițând Ordinul nr.73/3.07.2008 prin care s-a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior.
Referitor la existența cazului de interdicție a concedierii, prevăzut de art.60 alin.1 lit. a Codul muncii, se constată că susținerile recurentei sunt greșite deoarece aceasta aflând despre existența cazului de interdicție, trebuia să revoce decizia de concediere emisă inițial și să emită una nouă după ce a încetat cazul care a determinat interdicția. Deci, art.60 din Codul muncii, instituie, pentru situațiile expres reglementate, interdicția temporară a concedierii salariaților, și nu înlăturarea temporară a producerii efectelor acesteia.
În raport de cele ce preced, se constată că soluția atacată este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.
În temeiul prevederilor art.274 Cod proc.civ. recurenta va fi obligată să plătească intimatului suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Guvernul României - Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice împotriva sentinței nr.1422/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Obligă pe pârâta recurentă să plătească reclamantului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06.04.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.SM
Tehnored.TM/ 2 ex
Jud.
Președinte:Stoica ManuelaJudecători:Stoica Manuela, Lodoabă Alina Doriani Ana
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1101/2009. Curtea... | Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... → |
|---|
