Contestație decizie de concediere. Decizia 3911/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1052/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3911R
Ședința publică de la 29 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - -, împotriva sentinței civile nr.7253 din data de 21.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.28609/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul prin avocat ce depune împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2008, lipsind recurenta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Se învederează faptul că la dosar intimatul a depus prin serviciul registratură la data de 25.05.2009 întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. nr.7253 din data de 21.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.28609/3/LM/2008, a fost admisă, în parte, contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata A, a fost anulată decizia nr.14/07.07.2008, emisă de intimată, s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior concedierii și s-a obligat pârâta la plata unui despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii - 01.07.2008 până la data reintegrării efective.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de acordare a daunelor morale, și fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în suma de 1000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, la data de 07.07.2008, a fost emisă de angajator decizia nr.14 prin care s-a dispus încetarea contractului de muncă al contestatorului începând cu data de 01.07.2008, ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de acesta, iar în decizie este indicat ca temei de drept al încetării contractului de muncă art.65 alin.1 Codul muncii.
Deși nu sunt indicate în decizia de concediere, la dosar au fost depuse decizia fără număr din 02.04.2008 a Consiliului de Administrație, prin care s-a hotărât desființarea postului de șef de sală și a postului de bucătar și decizia nr.1/02.04.2008, emisă de Președintele Consiliului de Administrație care stabilește persoanele ale căror contracte de muncă vor fi desfăcute. Decizia de concediere nu conține motivele care au condus la desființarea postului, rezultând din actele Consiliului de Administrație că acestea sunt necesitatea reducerii cheltuielilor societății și diminuării pierderilor acesteia.
Din punct de vedere formal, decizia de desfacere a contractului de muncă nu conține mențiunea prevăzută de art. 74 lit.a Codul muncii, motivele care au determinat desființarea postului nefiind aduse la cunoștința salariatului. Redarea în cuprinsul deciziei de concediere a conținutului textului de lege prin menționarea desființării postului nu echivalează cu motivarea măsurii, în condițiile în care nu sunt menționate nici actele conducerii societății prin care s-a dispus cu privire la aceasta. Cele două decizii ale Consiliului de Administrație nu conțin mențiunea înregistrării în registrele societății, astfel că nu s-a putut verifica dacă au fost emise la data din cuprinsul lor, adică anterior emiterii deciziei de concediere, sau au fost emise ulterior, pentru a justifica măsura. în mod concret decizia nu arată motivele pentru care dintre cele două posturi de șef de sală a fost ales pentru desființare cel ocupat de contestator, lipsind criteriile care au fost avute în vedere la concedierea acestuia.
Decizia de concediere dispune cu privire la data încetării contractului de muncă, care este anterioară emiterii deciziei, nefiind respectate dispozițiile art.75 Codul muncii, potrivit cărora decizia de concediere produce efecte de la data comunicării.
Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă potrivit art.65 alin.2 Codul muncii. Dacă desființarea postului este efectivă, întrucât nu se mai regăsește în organigrama și statul de funcții ale societății, realitatea și seriozitatea cauzei desființării nu au fost probate în instanță. Existența dificultăților economice invocate în decizia Consiliului de Administrație nu este suficientă pentru desființarea unor posturi, fiind necesar a se demonstra că reorganizarea se impune din necesități evidente pentru îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea. Ori, cifrele înscrise în bilanțul și balanța pe anii 2007 și 2008 ale societății nu sunt suficiente pentru a concluziona că desființarea a două posturi și implicit, reducerea cheltuielilor de personal pentru acestea, este de natură a rentabiliza societatea. Nu a fost prezentată instanței strategia de reorganizare, măsurile organizatorice care să evidențieze în mod concret necesitatea reducerii numărului salariaților pentru îmbunătățirea activității, nici alte dovezi din care să rezulte că păstrarea postului contestatorului este imposibilă, conducând la pagube pentru angajator.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurenta - -, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.3041pr.civ. recurenta a arătat că un poate fi reținută susținerea instanței de fond potrivit căreia decizia contestată nu cuprinde mențiunea cerută de art.74 lit.a Codul muncii, deoarece coroborând dispozițiile art.74 cu cele ale art.65 alin.1 din Codul muncii rezultă că sintagma "desființarea locului de muncă" reprezintă în accepțiunea legii motivul care determină concedierea, cerut de dispozițiile art.74 alin.1 lit.a din Codul muncii.
S-a mai arătat că nu poate fi reținut nici faptul că din punct de vedere formal decizia de concediere nu menționează actele conducerii societății intimate prin care s-a dispus concedierea deoarece dispozițiile art.1176 și urm. cod civil nu prevăd cerința ca un înscris să fie înregistrat într-un anumit registru, nici unul din înscrisuri nu au fost tăgăduite de către contestator și este greșit și considerentul reținut de prima instanță potrivit căruia în decizia de concediere trebuiau indicate criteriile care au fost avute în vedere la concedierea contestatorului, întrucât aceste criterii, conform dispozițiilor art.74 alin.1 lit.c din Codul muncii se aplică numai în caz de concediere colectivă, nu și în cazul concedierii individuale.
Sentința a mai fost criticată sub aspectul celor reținute de către prima instanță pe fondul cauzei, precum și existența dificultăților economice nu este suficientă pentru desființarea unor posturi, fiind necesar a se demonstra că reorganizarea se impune din necesități evidente pentru îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Însă, arată recurenta, în speță a fost probată existența dificultăților economice și că desființarea postului ocupat de contestator a fost efectivă.
Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a apreciat că simpla redare în conținutul deciziei de concediere a conținutului textului de lege prin menționarea desființării locului de muncă nu echivalează cu motivarea măsurii, aspect ce rezultă din dispozițiile art.74 alin.1 lit.a Codul muncii potrivit cărora decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concediere, astfel încât, prima critică adusă sentinței recurate urmează a fi înlăturată.
Nici cea de a doua critică nu poate fi reținută, instanța de fond apreciind în mod temeinic aspectele legate de modalitatea de emitere a celor doua decizii ale Consiliului de Administrație ce nu au fost înregistrate în registrele societății, ce se coroborează cu neindicarea criteriilor pentru care doar postul intimatului a fost desființat, înregistrarea celor două înscrisuri și a respectării procedurii concedierii fiind impuse pentru exercitarea controlului legalității măsurii concedierii deoarece, potrivit art.74 Codul muncii, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Nici ultima critică nu poate fi reținută, deoarece din rațiunile economice prezentate de recurentă nu se poate reține faptul că desființarea locului de muncă a recurentului a fost efectivă, având la bază o cauză reală și serioasă, așa cum prevăd dispozițiile art.65 alin.2 Codul muncii.
În acest sens, sunt corecte susținerile instanței de fond potrivit cărora cifrele înscrise în bilanțul și balanța pe anii 2007 și 2008 ale societății nu sunt suficiente pentru a demonstra că desființarea a două posturi și implicit reducerea cheltuielilor de personal pentru acestea erau de natură a rentabiliza societatea, mai ales că nu a fost prezentată instanței nici strategia de reorganizare, măsurile organizatorice care să evidențieze în mod concret necesitatea reducerii numărului salariaților pentru îmbunătățirea activității.
Față de cele mai sus arătate, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
În temeiul art.274 pr.civ. va fi obligată recurenta la plata către intimată a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - -, împotriva sentinței civile nr.7253 din data de 21.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.28609/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul.
Obligă recurenta la 500 lei cheltuielilor de judecată, către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 29.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
17.06.2009
Jud. fond: Dalina;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1443/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 337/2009. Curtea de... → |
|---|
