Contestație decizie de concediere. Decizia 1443/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
. ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1443/ Dosar nr-
Ședința publică din 23 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 3: Anca
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor formulate de reclamantul și de pârâtul Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru B, împotriva sentinței civile nr.1172 din data de 15 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 16.11.2009, când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 23.11.2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1172/2009 a Tribunalului Brașov, a fost admisă în parte acțiunea civilă, astfel cum a fost precizată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul INSTITUTUL DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU B și, în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului următoarele sume de bani:
-11.936 lei cu titlu de drepturi salariale aferente perioadei octombrie 2008 - aprilie 2009,
- suma de 4.065 lei reprezentând contravaloarea îndemnizației zilelor de concediu de odihnă neefectuate, aferente anului 2008;
- suma de 1.219 lei reprezentând contravaloarea îndemnizației zilelor de concediu de odihnă neefectuate, aferente anului 2009;
- suma de 200 lei cu titlu de primă de vacanță aferentă anului 2008.
Au fost respinse restul pretențiilor reclamantului.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a invocat faptul că decizia este lovită de nulitate întrucât desființarea postului nu este efectivă și nu are o cauză reală deoarece sunt menținuți în posturi angajați care nu au pregătirea necesară în vederea cercetării științifice, în timp de angajați valoroși și cercetători de elită, cu pregătire și experiență superioară, precum cea a reclamantului, sunt înlăturați.
Motivul invocat nu este de natură a atrage nulitatea decizie emise.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul Muncii contractul individulal de muncă poate fi desfăcut, din inițiativa unității în cazul desființării locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Potrivit aliniatului 2 al aceluiași articol desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
În cauză, urmare a dificultăților economico - financiare cu care se confruntă institutul pârât, respectiv reducerea cu peste 70% a fondurilor la contractele de cercetare pentru anul 2009, pârâtul a fost nevoit să reducă personalul și să desfacă, într-o prioritate stabilită în ședința Consiliului de Administrație din data de 23.03.2009, conform procesului verbal întocmit, depus a fila nr. 32 dosarului, contractele de muncă ale unor categorii de angajați, reclamantul încadrându-se în categoria personalului din sectorul de cercetare care nu are în derulare proiecte de cercetare, nu sunt directori/responsabili științifici în contracte de cercetare în 2009. Reorganizarea prin desființarea unor posturi este una efectivă, dovadă fiind și adresa Centrului Național de Management Programe din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și, din care rezultă diminuarea volumului de finanțare a proiectelor pentru anul 2009 și prin care se pune în vedere pârâtului să reducă costurile proiectului. Drept urmare, sunt îndeplinite cerințele prevăzute art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, decizia fiind emisă cu respectarea prevederilor legale iar reclamantul nu a invocat în susținerea poziției sale decât pregătirea sa științifică superioară și concedierea abuzivă a celor cu o astfel de pregătire în favoarea unor angajați mai puțin calificați, față de specificul activității instituției pârâte, fără însă a proba această împrejurare. Reclamantul nu a probat împrejurarea că pârâtul ar fi angajat patru persoane care nu au atestare științifica de cercetător și care au fost menținute in continuare pe statele de plata ale Institutului, în acest context al restructurării activității pârâtului.
Față de cele menționate, reținându-se că în cauză a avut loc o reorganizarea activității societății prin reducerea de posturi și că decizia de concediere respectă cerințele de formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, instanța de fond a reținut netemeinicia pretențiilor reclamantului privind anularea deciziei.
În ceea ce privește pretențiile bănești ale reclamantului, potrivit art. 139 alin. 1 din Codul Muncii, dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților iar potrivit art. 141 alin. 4 din același cod, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă. De asemenea, potrivit art. 161 alin. 1 și 4 din Codul Muncii, salariul se plătește în bani, cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz iar întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru prejudiciul produs salariatului.
Dacă dificultățile economico - financiare justificau luarea măsurilor de reorganizare a activității pârâtului și implicit a reducerii posturilor, nu justifică însă neplata drepturilor salariale restante.
Pârâtul a recunoscut pretențiile bănești ale reclamantului, depunând calculul acestora și înscrisurile care au stat la baza lui iar reclamantul nu a contestat acest calcul, după cum au susținut părțile prin reprezentanții lor la ultimul termen de judecată.
De asemenea, reclamantul și-a ridicat carnetul de muncă și adeverința de șomaj, după cum a susținut prin reprezentatntul său la același termen de judecată, petitul formulat în acest sens rămânând fără obiect.
Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamant și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 11.936 lei cu titlu de drepturi salariale restante aferente perioadei octombrie 2008 - aprilie 2009, suma de 4.065 lei reprezentând contravaloarea îndemnizației pentru zilele de concediu de odihnă neefectuate în anul 2008 și suma de 1.219 lei cu același titlu, aferentă anului 2009 și suma de 200 lei cu titlu de primă de vacanță aferentă anului 2008.
Restul pretențiilor reclamantului au fost respinse ca nefondate, respectiv ca rămase fără obiect.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către recurentul reclamant și de Institutul de Cercetare -Dezvoltare pentru B, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În cea ce privește recursul declarat de recurentul, se poate constata că în declarația de recurs se face mențiunea că urmează să fie motivat în termenul legal, fără ca ulterior să mai fie depuse motivele de recurs.
În ceea ce privește recursul declarat de unitate, se constată că sentința este criticată pentru cuantumul pretențiilor.
Instanța a pus în discuția părților excepția nulității recursului declarat de recurentul, întemeiată pe dispozițiile art. 306 Cod procedură civilă excepție care urmează să fie admisă, având în vedere că sentința a fost comunicată către acesta în data de 2.09.2009, iar motivele de recurs nu au fost depuse înlăuntrul termenului de 15 zile și nici chiar, până la pronunțarea recursului.
În ceea ce privește recursul declarat de unitate, instanța a invocat din oficiu excepția nulității recursului în baza dispozițiilor art. 302 Cod procedură civilă potrivit cu care recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității.
Întrucât declarația de recurs a fost depusă pentru prima dată în instanță la Curtea de APEL BRAȘOV, și nu la Tribunalul Brașov, instanța apreciază că recursul este nul, procedând la aplicarea dispozițiilor art. 302 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Constată nulitatea recursurilor formulate de recurenții și Institutul de Cercetare Dezvoltare
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.11.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red./08.12.2009
Tehnoredact./10.12.2009/ 4 ex.
Jud. fond,
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Daniel Marius Cosma, Anca
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1383/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 3911/2009. Curtea... → |
|---|
