Contestație decizie de concediere. Decizia 397/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.4380/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.397/

Ședința publică de la 27 ianuarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 3: Bodea

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta -" "SRL, împotriva sentinței civile nr.2063 din data de 11.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.1028/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de concediere".

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenta -" "SRL și intimata .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 11.01.2010, întâmpinare însoțită de înscrisuri în fotocopie din partea intimatei, iar la data de 25.01.2010 s-a depus la dosar cerere din partea intimatei prin care solicită judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod proc. civilă.

Curtea, având în vedere împrejurarea că intimata, prin cererea depusă la dosar la data de 25.01.2010 a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

După reținerea cauzei în pronunțare, se prezintă recurenta-" "SRL,prin avocat, care depune la dosar împuternicirea avocațială nr.45 din 2010, precum și înscrisuri cu titlu de practică judiciară, luând cunoștință de dispozițiile instanței de la acest termen.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.2063 din data de 11.03.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a admis contestația formulată de către contestatoarea împotriva intimatei SRL; s-a dispus anularea deciziei nr.276/17.12.2008 emisă de intimată, s-a obligat intimata să reintegreze contestatoarea pe postul deținut anterior concedierii, precum și la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, începând cu data concedierii și până la efectiva reintegrare.

Prin aceeași sentință, a fost obligată intimata la plata către contestatoare a sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta a fost salariata intimatei - SRL, în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr.3070/29.04.2004, pe funcția de prețuitor evaluator, începând din data de 15.04.2004 până la data de 17.12.2008, când s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă prin decizia contestată în cauză.

Prima instanță a analizat decizia atacată, prin prisma respectării cerințelor de conținut obligatorii prevăzute de lege și a constatat că aceasta a fost întocmită cu încălcarea dispozițiilor art.268 alin.2 lit.a și c Codul muncii, aspect care atrage nulitatea absolută a acestei decizii.

S-a arătat că decizia trebuie să cuprindă descrierea faptei săvârșite pentru ca instanța de judecată să poate aprecia dacă fapta reținută în sarcina salariatului constituie sau nu abatere disciplinară, în sensul dispozițiilor art.263 alin.2 Codul muncii.

De asemenea, s-a apreciat că, numai în raport de descrierea faptei, pot fi reținute împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, elemente în funcție de care instanța de judecată poată stabili dacă angajatorul a respectat criteriile obligatorii de individualizare a sancțiunii disciplinare prevăzute de art.266 Codul muncii.

S-a considerat că data săvârșirii faptei constituie un element esențial ce trebuie precizat în cuprinsul descrierii faptei, întrucât, în raport de această dată, instanța poate verifica dacă angajatorul a respectat dispozițiile art.268 alin.1 Codul muncii cu privire la termenul de prescripție a răspunderii disciplinare a salariatului.

S-a constatat că prin decizia contestată în cauză, angajatorul a descris la modul general faptele intimatei reclamante, respectiv că la data de 6.12.2008 Comisia de inventariere a constatat că reclamanta a săvârșit mai multe abateri disciplinare grave - neglijența și evaluarea obiectelor la primirea în amanet a obiectelor din metal comun, fără a se indica în mod concret în ce a constat neglijența reclamantei în procesul evaluării obiectelor respective, neglijența în urmărirea derulării contractelor de amanet, neglijența în păstrarea gestiunii activității de amanet, neglijența în păstrarea documentelor primare.

S-a apreciat de către instanța de fond că descrierea lacunară a faptelor săvârșite de reclamantă echivalează cu o lipsă a descrierii faptei, fapt ce atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere.

S-au avut în vedere dispozițiile art.268 al.2 Codul muncii, precum și din dispozițiile art.77 Codul muncii, ce prevăd că în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere și s-a reținut că lipsa din cuprinsul deciziei a unor elemente prevăzute de art.268 al.1 Codul muncii nu poate fi complinită prin alte acte anterioare, ulterioare sau concomitente emiterii deciziei, inclusiv prin apărări făcute în fața instanței de intimată cu ocazia judecării contestației îndreptate împotriva deciziei.

S-a mai reținut că decizia nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile cu încălcarea disp.art.268 alin.2 lit.c Codul muncii, cu atât mai mult în decizie se menționează că deși inițial salariata a recunoscut fapta, ulterior aceasta a negat vinovăția în săvârșirea faptelor.

S-a ținut seama că încălcarea dispozițiilor art.268 alin.2 lit.a și c Codul muncii atrage nulitatea absolută a deciziei contestate și s-a apreciat că în acest context nu se mai impune cercetarea temeiniciei acesteia.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, intimata - SRL, criticând soluția pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. recurenta a arătat că instanța a interpretat greșit prevederile legale în materia motivării în fapt a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă al contestatoarei.

S-a susținut că în decizia de desfacere a contractului individual de muncă atacată, faptele sunt descrise la modul general, indicându-se care obligații de muncă au fost încălcate de către contestatoare.

S-a adăugat că decizia face trimitere și la alte acte externe deciziei (actele Comisiei de inventariere și dosarul de cercetare prealabilă), acte care au fost întocmite în prezența contestatoarei, astfel încât aceasta a avut posibilitatea să cunoască cu certitudine care sunt faptele imputate pentru care a și fost sancționată.

S-a mai susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii și în ceea ce privește motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare.

S-a precizat că nota explicativă dată în fața comisiei de anchetă disciplinară a fost ulterioară celor două note explicative date în fața comisiei de inventariere și comisiei de disciplină, prin care contestatoarea a recunoscut faptele sale, dându-și și demisia imediat după aceasta.

În fine, recurenta a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii și în ceea ce privește posibilitatea reintegrării și Ia plata de despăgubiri.

S-a arătat că instanța de fond a stabilit în mod greșit despăgubiri în baza art.78 din Codul muncii pe perioada dintre data concedierii și data pronunțării hotărârii, fără a lua în considerare faptul că intimata contestatoare și-a depus demisia în data de 15.12.2008 (prin poștă), caz în care despăgubirile puteau fi acordate doar pe perioada dintre data emiterii deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă și data când ar fi intervenit oricum încetarea contractului de muncă prin demisie (adică 18.12.2008).

S-a învederat că art.78 muncii se referă numai la salariile și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul și s-a susținut că în ipoteza în care de la data concedierii salariatului și până la momentul pronunțării hotărârii a intervenit o cauză de încetare de drept a contractului de muncă sau postul său a fost desființat, la stabilirea despăgubirii la care are dreptul salariatul, trebuie să se ia în considerare numai salariile și celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat până la momentul la care contractul său de muncă ar fi încetat.

S-a amintit că în acest sens s-a reținut de către Consiliul Superior al Magistraturii în minuta nr. 6/17488/1154/2008 a întâlnirii dintre conducerea și membrii Comisiei de unificare a practicii judiciare - cu președintele Secției civile de Ia ICCJ, reprezentantul PICCJ și președinții secțiilor civile, conflicte de muncă și asigurări sociale a curților de apei pentru discutarea problemelor de practică judiciară neunitară din 11 iunie 2008.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:

Prin decizia nr.276/17.12.2008 emisă de către recurenta intimată - SRL s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al intimatei contestatoare, prețuitor evaluator, pentru săvârșirea mai multor abateri disciplinare grave la locul său de muncă.

Primele două critici sunt nefondate, întrucât prin sentința recurată s-a constatat în mod corect nulitatea absolută a acestei decizii de concediere disciplinară, de vreme ce a fost întocmită cu încălcarea prevederilor art.268 alin.2 lit.a și c muncii, care stipulează că decizia cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precum și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de către salariat în timpul cercetării disciplinare.

Astfel, instanța de fond a reținut corect că recurenta intimată nu a îndeplinit obligația prevăzută de art.268 alin.2 lit.a muncii, anume aceea de a descrie în concret faptele apreciate drept abateri disciplinare, în cuprinsul deciziei de sancționare disciplinară fiind indicate doar sarcinile de serviciu prevăzute în fișa postului intimatei contestatoare și textele de lege încălcate de către aceasta.

Curtea reține că, în lipsa descrierii faptei, nu se poate cerceta dacă intimata contestatoare a săvârșit o abatere disciplinară, împrejurările în care a fost comisă aceasta, gradul de vinovăție a salariatei, consecințele abaterii disciplinare, respectiv dacă recurenta intimată a îndeplinit criteriile de individualizare a sancțiunii disciplinare prevăzute de art.266 muncii.

Menționarea în cuprinsul deciziei a faptului că, în urma cercetării prealabile dispuse de către conducerea societății, comisia de anchetă a constatat că intimata contestatoare a săvârșit anumite abateri disciplinare grave de la atribuțiile de serviciu și simpla enunțare a sarcinilor prevăzute în fișa postului (neglijența și evaluarea obiectelor la primirea în amanet a obiectelor din metal comun, neglijența în derularea contractelor de amanet, neglijența în păstrarea gestiunii activității de amanet, neglijența în păstrarea documentelor primare), fără a se arăta în concret care sunt acele fapte comise de către salariata sancționată, împrejurările în care au fost săvârșite și îndeosebi data săvârșirii acestora, nu constituie o individualizare a faptelor, în sensul avut în vedere de prevederile art.268 alin.2 lit.a muncii.

Chiar dacă în întâmpinarea depusă la instanța de fond și în actele depuse la dosarul cauzei sunt descrise faptele considerate abateri disciplinare, Curtea apreciază că aceste înscrisuri nu prezintă relevanță juridică în cauză în analiza îndeplinirii cerinței prevăzută de art.268 alin.2 lit.a muncii, întrucât decizia de sancționare disciplinară, potrivit art.77 muncii, nu poate fi completată cu alte acte întocmite anterior, concomitent sau ulterior deciziei de concediere și nici cu apărări făcute în fața instanței.

De asemenea, Curtea reține ca și prima instanță că data săvârșirii faptei constituie un element esențial ce trebuie precizat în cuprinsul descrierii faptei, întrucât numai în raport de această dată, judecătorul poate verifica dacă angajatorul a respectat dispozițiile art.268 alin.1 Codul muncii cu privire la termenul de prescripție a aplicării sancțiunii disciplinare salariatului, care începe să curgă de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

Pe de altă parte, de vreme ce decizia de sancționare disciplinară nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, deși menționează că salariata a negat vinovăția în săvârșirea faptelor în nota explicativă dată în fața comisiei de cercetare disciplinară, prima instanță a constatat corect încălcarea dispozițiilor art.268 alin.2 lit.c Codul muncii și pe cale de consecință nulitatea absolută a deciziei de sancționare.

Analiza legalității deciziei de sancționare disciplinară contestate prevalează examinării temeiniciei acesteia, astfel încât instanța de fond a procedat judicios doar la examinarea cerințelor legale cerute pentru valabilitatea deciziei sub aspectul îndeplinirii condițiilor de formă și de fond vizând legalitatea deciziei, constatând corect că angajatorul a emis actul de sancționare fără respectarea acestora.

Curtea reține ca fiind fondată ultima critică adusă hotărârii recurate, întrucât prima instanță a dispus în mod greșit reintegrarea intimatei contestatoare în funcția avută anterior concedierii și plata despăgubirilor, fără a ține seama de faptul că raporturile de muncă dintre părți au încetat în baza art.79 muncii, prindemisie, ca urmare a cererilor formulate de către intimata contestatoare prin care aceasta comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, prin demisie, cu începere din 10.12.2008, respectiv după expirarea termenului de preaviz.

Susținerile intimatei contestatoare potrivit cărora a semnat demisia sub imperiul amenințărilor și a unei violențe de ordin moral nu au fost probate de către aceasta, caz în care nu pot fi avute în vedere de către instanță.

De asemenea, apărarea intimatei contestatoare în sensul că a semnat diverse acte, printre care și demisia, fără a cunoaște consecințele juridice, nu poate fi primită de către C, întrucât nimeni nu își poate invoca propria culpă.

Pentru considerentele arătate, Curtea văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. va admite recursul, va modifica, în parte, sentința civilă recurată, în sensul că va respinge, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind reintegrarea și plata despăgubirilor și vor menține celelalte dispoziții ale sentinței privind anularea deciziei de concediere disciplinară și plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta - " " SRL, împotriva sentinței civile nr.2063 din data de 11.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.1028/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata.

Modifică, în parte, sentința civilă recurată, în sensul că respinge ca neîntemeiate capetele de cerere privind reintegrarea și plata despăgubirilor.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

- -

GREFIER

Red.:, Dact.: /2ex.

18.02.2010, Jud. fond:; Dalina

Președinte:Rotaru Florentina Gabriela
Judecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Bodea

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 397/2010. Curtea de Apel Bucuresti