Contestație decizie de concediere. Decizia 4052/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.317/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4052/
Ședința publică de la 03 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul, împotriva sentinței civile nr.6072 din data de 03.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.26144/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata SC " " SA, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de concediere".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.67514 din 15.12.2008 depusă la dosar-fila 25 și intimataSC" "SA,prin consilier juridic C în baza împuternicirii de reprezentare juridică nr.- din 29.04.2009 depusă la dosar-fila 24.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul, prin avocat, având cuvântul, arată că la termenul anterior, instanța de recurs, a obligat partea pe care o reprezintă, să depună la dosar înscrisurile de care înțelege să se folosească în această fază procesuală, însă, la termenul de azi, se află în imposibilitate de a depune la dosar aceste înscrisuri și față de această împrejurare, solicită emiterea unei adrese către Inspectoratul Teritorial d e Muncă pentru a ne comunica dacă pe postul deținut de recurent în cadrul societății intimate a fost angajată o altă persoană.
Intimata SC" "SA, prin consilier juridic C, având cuvântul asupra cererii formulate de recurent, arată că opune încuviințării acesteia.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de probatorii formulată oral de către recurent, prin avocat, cu motivarea că pricina dedusă judecății, în primă instanță, a fost soluționată pe excepția inadmisibilității contestației, iar proba solicitată ține de fondul litigiului.
Intimata SC" "SA, prin consilier juridic C, având cuvântul, arată că în cadrul probei cu înscrisuri încuviințată de instanță la termenul anterior, depune la dosar un set de înscrisuri în fotocopie și certificate cu mențiunea "conform cu originalul", întrucât recurentul în cauză, a înțeles să formuleze contestație atât împotriva preavizului ce formează obiectul prezentului litigiu, cât și împotriva deciziei de concediere înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, asupra căreia s-a pronunțat sentința civilă nr.7247 din 20.11.2008, prin admiterea în parte a contestației, iar împotriva acestei soluții s-a exercitat calea de atac a recursului, dosarul mai sus menționat fiind pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI.
Totodată, intimata prin consilier juridic, depune la dosar înscrisuri privind soluționarea unui alt litigiu purtat între societate cu un alt salariat, cu titlu de practică judiciară.
Recurentul, prin avocat, având cuvântul, arată că nu se opune încuviințării probei solicitate de intimată.
Curtea, după deliberare, ia act de administrarea probei cu înscrisuri solicitată de intimată și încuviințată de instanță, la termenul de azi.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.
Recurentul, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că prin decizia contestată, societatea intimată a dispus concedierea salariatului, care prin conținutul cererii de chemare în judecată a invocat toate motivele de care înțelege să se folosească în vederea anulării acestei decizii și ulterior, după ce societatea a luat cunoștință prezenta acțiune, a dispus emiterea unei noi decizii pe numele clientului său.
Așa fiind, instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, în mod greșit a calificat decizia contestată, ca fiind un preaviz, aceasta reprezentând o înștiințare prealabilă despre încetarea raporturilor de muncă, iar dacă această decizie în realitate reprezintă o înștiințarea prealabilă, nu se justifică de ce intimata a intitulat-o "decizie", astfel cum a interpretat-o și recurentul, dat fiind faptul că în conținutul acesteia se menționează că începând cu data de 03.07.2008, contractul recurentului de muncă va înceta.
Cât privește emiterea celei de a doua decizii, recurentul prin avocat, arată că societatea intimată a procedat în acest sens, pentru a corecta lipsurile primei decizii care de fapt reprezintă o înștiințare, și pentru a dovedi că cea de a doua decizie reprezintă o decizie de desfacere a contractului de muncă.
Având în vedere cele susținute, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu motivarea că decizia ce formează obiectul prezentului litigiu, reprezintă o decizie de concediere în toată puterea cuvântului.
Intimata SC" "SA, prin consilier juridic C, având cuvântul, solicită a se observa că, în speță, nu există identitate între decizia de preaviz și decizia de desfacere a contratului de muncă al recurentului, dat fiind faptul că societatea intimată a luat legătura cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, pentru a oferi salariatului un alt loc de muncă, urmând ca societatea să înștiințeze salariatul cu privire la acest aspect.
Mai mult decât atât, solicită a se observa că decizia emisă de angajator prin care se dispune desfacerea contractului de muncă al salariatului, cuprinde toate elementele prevăzute de Codul Muncii, iar față de faptul că recurentul a refuzat să primească înștiințarea de preaviz, societatea a purces la emiterea deciziei nr.32 din 14.07.2008, prin care se menționează că începând cu data de 14.07.2008, acestuia îi încetează contractul individual de muncă, dar după expirarea termenului de preaviz.
Cât privește decizia nr.24 din 04.06.2008 emisă de societate, solicită a se observa că prin emiterea acesteia drepturile salariale cuvenite recurentului nu au avut de suferit și în raport de decizia nr.7/1999 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că înștiințarea prealabilă nu reprezintă o măsură de natură să modifice condițiile de încheiere sau de executare a contractului individual de muncă, ori să determine încetarea raporturilor de muncă și prin urmare, nu poate da naștere unui litigiu de muncă în sensul definit de prevederile art.283 lit."a" din Codul Muncii.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, întrucât instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, în mod corect a determinat actul juridic dedus judecății ca fiind o înștiințare de preaviz.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.6072 din data de 03.10.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins excepția prematurității invocată de pârât; s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata SC SA.
Pentru a pronunța această hotărâre, analizând cu prioritate excepțiile invocate în cauză, în conformitate cu art.137 pr.civ. prima instanță a respins excepția prematurității acțiunii, având în vedere că interesul este folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, care trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: să fie legitim, juridic; să fie născut și actual; să fie personal și direct și că interesul trebuie să existe la momentul la care se exercită dreptul la acțiune, or, în speță, prin emiterea deciziei de preavizare s-a născut dreptul salariatului de a supune controlului instanței legalitatea și temeinicia măsurii luat de angajator.
Cu privire la excepția inadmisibilității, instanța de fond a reținut că preavizul constituie înștiințarea prealabilă a celeilalte părți despre încetarea raportului de muncă având ca scop evitarea consecințelor negative pe care le-ar putea produce denunțarea unilaterală a contractului, care trebuie acordat anterior concedierii, urmând ca durata acestuia să fie menționată în decizia de concediere.
Astfel, s-a arătat că înștiințarea prealabilă prin care se aduce la cunoștință salariatului că la o dată ulterioară urmează să se dispună desfacerea contractului său de muncă pentru vreunul din motivele prevăzute de Codul Muncii nu reprezintă o măsură de natură să modifice condițiile de încheiere sau de executare a contractului de muncă, ori să determine, în sine, încetarea raportului de muncă.
S-a mai avut în vedere că potrivit art.283 lit.a Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului de muncă și s-a apreciat că, preavizul nu are drept consecință încetarea contractului de muncă, pe perioada acestuia contestatorul păstrându-și calitatea de salariat, iar angajatorul având posibilitatea de a reveni asupra măsurii de încetare în viitor a raporturilor de muncă.
S-a constatat că Decizia nr.24 atacată în prezenta cauză nu are caracterul unei decizii de concediere doar pentru că în cuprinsul său se face mențiunea duratei preavizului, obligatorie potrivit art.74 lit.b Codul Muncii, iar conform denumirii sale, preavizul trebuie acordat anterior concedierii, fiind stabilit prin contractul colectiv de muncă sau individual de muncă, iar menționarea în decizia de concediere a duratei preavizului permite verificarea îndeplinirii efective de către angajator a obligației de acordare.
Așadar, s-a considerat că înștiințarea salariatului cu privire la încetarea contractului de muncă este o obligație prealabilă emiterii decizie de concediere, urmând ca în decizia de concediere să fie menționată data de când a început să curgă și cea a expirării preavizului.
S-a constatat că, posibilitățile de contestare sunt limitate la situațiile enumerate în art.283 lit.a Codul Muncii, adică în cazul deciziilor privind încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului de muncă, iar cum decizia de preavizare nu are ca efect încetarea raporturilor de muncă, ce urmează să fie dispusă prin decizia de concediere, prezenta cerere de contestare nu se încadrează în situațiile prevăzute de textul menționat mai sus, fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către contestatorul, care au criticat-o pentru nelegalitate, întrucât instanța de fond a calificat greșit decizia contestată în cauză ca fiind preaviz, schimbând natura juridică a actului dedus judecății.
S-a susținut că actul dedus judecații reprezintă manifestarea unilaterală de voință a angajatorului SC SA și vizează încetarea raporturilor de muncă ale recurentului cu începere din data de 03.07.2008, iar atât denumirea cât și forma și conținutul acestui înscris sunt cele ale unei decizii de concediere, emisă în conformitate cu dispozițiile Codului Muncii.
S-a arătat că decizia contestată în cauză are toate elementele necesare unei decizii de concediere respectiv motivele care determină concedierea, durata preavizului, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64 muncii, astfel că în acest context, calificarea deciziei atacate ca fiind un preaviz apare ca un act subiectiv al instanței, care a preferat sa soluționeze o pretinsa excepție în defavoarea fondului cauzei, ignorând identitatea de denumire, forma și conținut dintre actul contestat și o deciziei de concediere, așa cum este definită de legiuitor în art. 74 Cod.
S-a menționat că atât denumirea cât și forma și conținutul actului sunt similare cu cele ale unei decizii de concediere, fapt ce a determinat pe recurent să promoveze prezenta contestație, în condițiile existenței pericolului ca acest act să-și producă efectele cuprinse în conținutul său.
Prin întâmpinare, intimata SC SA, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr.24/4.06.2008 contestată în cauză, intimata SC SA, a comunicat recurentului contestator, pe de o parte, că i se acordă un termen de un preaviz de 20 de zile lucrătoare, conform art.73 muncii, cu începere din 5.06.2008, în care va avea dreptul să absenteze 4 ore pe zi de la programul unității pentru a-și căuta un loc de muncă, fără ca prin aceasta să fie afectate drepturile salariale, iar pe de altă parte, că societatea va solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii, întrucât nu dispune de locuri de muncă vacante corespunzătoare pregătirii profesionale, urmând a se comunica salariatului soluțiile propuse de agenție, pentru ca acesta să poate să își manifeste expres consimțământul cu privire la noul loc de muncă oferit, în termen de 3 zile de la comunicare.
Potrivit adresei nr.801/6.06.2008 expediată prin scrisoare recomandată Agenției Locale de Ocupare a Forței de Muncă a Sectorului 4 B, intimata a solicitat sprijinul în găsirea unui loc de muncă compatibil cu pregătirea profesională a recurentului contestator, de profesie inginer, specialitatea instalații în construcții, cu o vechime în muncă de 29 de ani, care a fost preavizat că i se va desface contractul de muncă la expirarea contractului de muncă, în conformitate cu prevederile art.65, 66 coroborate cu art.73-74 muncii, menționând că salariatul a ocupat funcții de conducere în cadrul societății și că aceasta nu dispune de locuri de muncă vacante compatibile cu pregătirea profesională a acestuia.
Agenția Locală de Ocupare a Forței de Muncă a Sectorului 4 a confirmat că a primit și înregistrat sub nr.804/8.06.2008 adresa amintită și a comunicat societății intimate prin adresa nr.359/17.06.2008 că în lista locurilor de muncă vacante din săptămâna 11.06.-18.06.2008 nu există oferte compatibile cu pregătirea profesională a persoanei ce urmează a fi disponibilizată și că salariatul are posibilitatea de a se adresa Agenției Locale de Ocupare a Forței de Muncă a Sectorului în care își are domiciliu stabil, în termen de 30 de zile de la data disponibilizării, pentru a fi luat în evidență ca persoană în căutarea unui loc de muncă și pentru a consulta lista locurilor vacante, actualizate săptămânal.
Prin adresa nr.859/17.06.2008 emisă de către societatea intimată, comunicată prin executor judecătoresc la data de aceeași dată, recurentul contestator a fost înștiințat cu privire la demersurile întreprinse pe lângă Agenția Locală de Ocupare a Forței de Muncă a Sectorului 4 B pentru găsirea unui loc de muncă compatibil cu pregătirea profesională și vechimea în muncă și de posibilitatea de a se prezenta personal la sediul acestei instituții pentru a discuta ofertele de muncă disponibile.
Societatea intimată prin adresa nr.889/25.06.2008 adresată Agenției Locale de Ocupare a Forței de Muncă a Sectorului 4 B, făcând referire la adresa nr.801/6.06.2008 transmisă anterior, a solicitat din nou acestei instituții acordarea sprijinului în redistribuirea salariatului recurent, căruia urmează a i se desface contractul de muncă, în conformitate cu prevederile art.65, 66.muncii și comunicarea faptului dacă în lista locurilor de muncă vacante există oferte compatibile cu pregătirea profesională a persoanei ce urmează a fi disponibilizată.
Ulterior, prin decizia nr.32/14.07.2008 emisă de către intimată și care a fost contestată în cadrul altui dosar, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al recurentului contestator, în temeiul prevederilor art.65 alin.1 muncii, cu începere din data de 14.07.2008, motivat de faptul că decizia de desființare a postului acestuia a fost determinată de diminuarea volumului producției aferentă sucursalei și de necesitatea limitării cheltuielilor cu forța de muncă în cadrul societății, în condițiile unei scăderi a comenzilor și contractelor pe anul în curs și a imposibilității menținerii unui aparat tehnic de conducere supradimensionat în raport cu numărul de muncitori direct productivi.
Totodată, prin această decizie s-a menționat că salariatul urmează să beneficieze de o plată compensatorie de 4331 lei, în conformitate cu prevederile art.78 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 și că durata concediului de odihnă neefectuat de salariat va fi compensat în bani, conform art.141 alin.1 muncii.
Prima instanță a analizat corect actele dosarului și a apreciat judicios prin hotărârea recurată în cauză faptul că decizia nr.24/4.06.2008 ce face obiectul litigiului reprezintă o înștiințare prealabilă cu privire la acordarea preavizului, iar nu o decizie de concediere propriu zisă.
Curtea nu poate reține susținerea recurentului contestator, în sensul că instanța de fond a schimbat natura actului juridic dedus judecății, întrucât înscrisul contestat în cauză nu poate fi calificat ca fiind odecizie de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, emisă în temeiul prevederilor art.65 muncii, de vreme ce nu are forma, conținutul și efectele unei astfel de decizii de concediere.
Astfel, Curtea constată că decizia contestată în cauză nu a fost denumită de către angajator drept decizie de concediere și nici nu cuprinde, cu excepția duratei preavizului, acele elementele obligatorii care trebuie menționate în cuprinsul unei decizii de concediere, întemeiată pe prevederile art.65 muncii, respectiv temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza emiterii deciziei de concediere, termenul în care măsura poate fi contestată, organul jurisdicțional competent să soluționeze contestația.
De asemenea, Curtea sesizează că prin decizia nr.24/2008 angajatorul nu a dispus efectiv desfacerea contractul individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, în temeiul prevederilor art.65 muncii, drepturile salariale ale acestuia nefiind afectate în vreun fel prin acest act.
În fapt, prin această decizie contestată în cauză, salariatul a fost doar înștiințat cu privire la dreptul său la un preaviz de 20 de zile, termen în care poate absenta 4 ore pe zi de la programul unității pentru a-și căuta un loc de muncă, iar această informare prealabilă, prin care angajatorul a adus practic la cunoștința salariatului intenția sa de a denunța unilateral contractul individual de muncă la o dată ulterioară, nu constituie o măsură de natură să determine încetarea în sine a raporturilor de muncă dintre părți.
Comunicarea către salariat a dreptului la preaviz, respectiv la un program de lucru redus care să îi permită să găsească un alt loc de muncă, a fost făcută de către angajator cu scopul de a evita consecințele negative pe care le-ar putea produce desfacerea contractului individual de muncă asupra persoanei ce urmează a fi concediată, exercitarea dreptului la muncă al acestuia nefiind astfel afectată prin decizia criticată în cauză.
De adăugat că, în cazul desfacerii contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, în temeiul prevederilor art.65 muncii, angajatorul avea obligația legală de a asigura salariatului dreptul la un preaviz de cel puțin 15 zile, potrivit art.73 alin.1 muncii, respectiv de 20 de zile, conform art.74 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, iar în lipsa unei prevederi exprese în legislația muncii, comunicarea acordării acestui preaviz poate fi efectuată prin orice înscris emanând de la angajator, inclusiv decizie, cum este cazul de față.
Împrejurarea că art.74 alin.1 lit.b din muncii stipulează că decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu durata preavizului nu exclude posibilitatea ca angajatorul printr-un act anterior emiterii deciziei de concediere să aducă la cunoștința salariatului său faptul că beneficiază de un termenul de preaviz, ci dimpotrivă constituie o garanție a faptului că salariatul a avut cunoștință în mod efectiv de intenția angajatorului de a denunța unilateral contractul individual de muncă și că i s-a acordat un termen în care să își găsească un alt loc de muncă.
Curtea nu poate primi susținerea recurentului contestator cu privire la faptul că decizia de concediere nr.32/14.07.2008 a fost emisă pro causa, după formularea prezentei contestații, întrucât anterior sesizării instanței, respectiv la numai 2 zile de la emiterea deciziei nr.24/4.06.2008, angajatorul s-a adresat Agenției Locale de Ocupare a Forței de Muncă a Sectorului 4 B, solicitând sprijinul acestei instituții în vederea găsirii unui loc de muncă compatibil cu pregătirea profesională a recurentului contestator, cu menționarea expresă a faptului că recurentul contestator a fost preavizat că i se va desface contractul de muncă la expirarea contractului de muncă, în conformitate cu prevederile art.65, 66 coroborate cu art.73-74 muncii, astfel cum rezultă din cuprinsul adresei nr.801/6.06.2008.
De asemenea, tot mai înainte de declanșarea prezentului litigiu, angajatorul a adus la cunoștința recurentului prin notificarea transmisă prin executor judecătoresc la data de 17.06.2008, demersurile întreprinse pe lângă Agenția Locală de Ocupare a Forței de Muncă a Sectorului 4 B pentru găsirea unui loc de muncă compatibil cu pregătirea profesională și vechimea în muncă.
În concluzie, pentru considerentele deja expuse și având în vedere, pe de o parte, faptul că prin decizia nr.24/2008 nu s-a luat măsura desfacerii contractului individual de muncă al recurentului contestator, cum în mod greșit susține recurentul, iar pe de altă parte, împrejurarea că înștiințarea cu privire la preaviz, atunci când aceasta este adusă la cunoștința salariatului, prin orice înscris întocmit de angajator prealabil emiterii deciziei de concediere, nu poate fi atacată în instanță, potrivit prevederilor art.283 lit.a muncii, neavând caracterul unei decizii unilaterale a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, Curtea reține că prima instanță judicios a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Prin urmare, în baza art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.6072 din data de 03.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.26144/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata SC " " SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 3.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
13.07.2009
Jud. fond:; Dalina
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
| ← Conflict de muncă. Decizia 1193/2008. Curtea de Apel Timisoara | Conflict de muncă. Decizia 86/2009. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
