Conflict de muncă. Decizia 86/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 86
Ședința publică de la 03 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de - "" - B împotriva sentinței civile nr. 1285 din 30.10.2008 a Tribunalului Vaslui (dosar nr-), intimat fiind
OGLa apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenta - "" - B și avocat pentru intimatul G, lipsă fiind acesta din urmă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen.
Avocat pentru intimatul G solicită proba cu acte sens în care depune la dosar un număr de 15 înscrisuri. un exemplar al setului de acte apărătorului recurentei.
Instanța constată că apărătorul recurentei, avocat, are împuternicire avocațială la fila 61 dosar fond.
Avocat pentru recurenta - "" - B arată că nu are de formulat alte cereri și că nu solicită termen pentru studiul înscrisurilor ce i-au fost comunicate la acest termen.
Instanța admite proba cu înscrisuri solicitată de intimatul G prin apărător. Constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurenta - "" - B solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii primei instanțe. Arată că primul motiv de recurs se referă la modul în care instanța de fond a analizat ceea ce dorește intimatul. Acesta este nemulțumit că la reintegrare i-a fost diminuată retribuția. De aici rezultă că intimatul nu a contestat toată decizia. Precizează că unitatea s-a conformat hotărârii judecătorești și la reintegrat pe postul avut anterior, el deținând postul de strungar /1 atât înainte, cât și după reintegrare. Prima instanța, prin hotărârea pronunțată, i-a interzis unității să respecte vechea decizie judecătorească. Din punctul lor de vedere nu înțeleg de ce s-a anulat reintegrarea. Cu privire la motivul doi de recurs arată că decizia nr. 515/9.12.2008 a stabilit și niște obligații pecuniare în sarcina societății. Prin aceasta s-a stabilit exact ce are de plătit societatea. Tribunalul prin sentința pronunțată mai obligă încă o dată la plata drepturilor salariale, cu toate că instanța nu a fost investită cu așa ceva. Referitor la acest lucru existând autoritate de lucru judecat. Al treilea motiv de recurs se referă la daunele morale. Precizează că prin decizia nr. 40/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit cu putere obligatorie că în cazul litigiilor de muncă daunele morale se dau doar dacă le prevede legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă. Consideră că și cuantumul sumei acordate este mare. Intimatul se apără spunând că este un acord între sindicate și patronat din anul 1990 prin care s-a cumpărat acțiuni. Acest aspect nu modifică contractul de muncă și consideră că nu sunt incidente acele clauze în acest litigiu. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimatul G solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică. Arată că clientul său a constatat că societatea a dispus reintegrarea dar la un nivel salarial inferior, în decizia nr.151/12.05.2008 fiind prevăzut faptul că salariul e de 600 lei. Consideră că decizia este nelegală referitor la drepturile salariale având în vedere că prin decizia Curții de Apel s-a dispus plata salariilor indexate și restul drepturilor salariale. De asemenea prin decizia nr.151/12.05.2008 s-a dispus reintegrarea cu data de 12.05.2008, dar prin decizia judecătoreasca se stabilește o altă dată, fiind o diferență de dată. Mai arată că salariul este inferior față de cel stabilit anterior și că susținerile recurentei sunt absurde. Nici nu se impunea anularea deciziei nr.396/2007 deoarece aceasta a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească. De asemenea unitatea a fost obligată la eliberarea unei noi decizii. Cu privire la daunele morale arată că acestea se întemeiază pe dispozițiile art. 269 alin.1 Codul Muncii și pe acordul social anexă contractului de privatizare În acest acord social este prevăzut obligativitatea unității de a prelua și menține numărul locurilor de muncă. Mai precizează că intimatul era și lider de sindicat și că era interzisă concedierea lui. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța nr. 16 din 28.12.2008 în valoarea de 700 lei reprezentând onorariu avocat. Mai dorește să depună și alte înscrisuri la dosar.
Avocat pentru recurenta - "" - B arată că se opune ca intimatul prin apărător să mai depună și alte înscrisuri în această fază procesuală.
Declarând dezbaterile închise, Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată sub nr.1603/89/09.06.2008, contestatorul Gas olicitat, în contradictoriu cu intimata "", anularea deciziei de reintegrare în muncă nr.151/12.05.2008 emisă de către intimată, respectarea în totalitate a sentinței civile nr.366/2008 a Tribunalului Vaslui și a deciziei civile nr.515/2008 a Curții de APEL IAȘI și obligarea intimatei la plata de daune morale, în cuantum de 30000 lei și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a fost salariatul societății intimate, fiindu-i desfăcut contractul de muncă în cursul anului 2007. Decizia de concediere a fost contestată, fiind anulată prin sentința civilă nr.366/2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.515/09.09.2008 a Curții de APEL IAȘI. Prin aceeași hotărâre, s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Deși această hotărâre era executorie, angajatorul a emis decizia de reintegrare, stabilind contestatorului, de la data reintegrării, un salariu mai mic decât cel avut anterior, respectiv de 600 lei, față de 949 lei.
Mai mult decât atât, contestatorul a mai susținut că nivelul de salarizare prevăzut în decizia contestată era condiționat de realizarea în proporție de 100% a sarcinilor de serviciu, ceea ce constituie o modificare unilaterală a contractului său de muncă.
În dovedirea cererii, contestatorul a depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată, "" Bas olicitat respingerea contestației ca fiind neîntemeiată, întrucât decizia de reintegrare a contestatorului a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale și a celor judecătorești.
Prin sentința civilă nr.1285/30.10.2008, Tribunalul Vasluia admis contestația formulată de contestatorul G, a dispus anularea deciziei nr.151/12.05.2008, intimata fiind obligată să achite contestatorului drepturile salariale conform deciziei civile nr.515/09.09.2008 a Curții de APEL IAȘI, suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și suma de 30000 lei, cu titlu de daune morale.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.366/2008 a Tribunalului Vaslui, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.515/09.09.2008 a Curții de APEL IAȘI, s-a dispus anularea deciziei nr. 396/01.10.2007 emisă de "" B, reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Prin decizia nr.151/12.05.2008, intimata a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, însă începând cu data de 12.05.2008 și la un nivel de salarizare inferior celui stabilit prin actul adițional nr.2747/31.05.2007.Astfel, angajatorul nu a repus decât parțial salariatul în situația anterioară emiterii actului contestat, stabilind în mod unilateral, cu încălcarea disp.art.41 din Codul Muncii, atât un salariu mai mic decât cel avut anterior concedierii, cât și o nouă condiție, cea a realizării sarcinilor de serviciu în procent de 100% pentru obținerea salariului specificat prin decizie.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale, instanța de fond a constatat că decizia contestată se înscrie în rândul deciziilor cu caracter șicanatoriu, care aduc o gravă atingere drepturilor recunoscute de legislația în vigoare, demnității și onoarei, intimata neconformându-se unei hotărâri judecătorești executorii, astfel încât acesta este fondat, în temeiul disp.art.269 alin.1 din Codul Muncii.
S-a reținut ca fiind întemeiată, în temeiul disp.art.274 din Cod. proc.civilă și cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs "" B, prin reprezentant legal, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a anulat în totalitate decizia contestată, deși contestatorul criticase doar punctul 3 din această decizie.
Se mai arată că în mod greșit prima instanță a obligat recurenta să achite contestatorului-intimat drepturile salariale conform deciziei civile nr.515/09.09.2008 a Curții de APEL IAȘI, deși nu a fost investită cu un astfel de capăt de cerere și cu toate că angajatorul mai fusese obligat, printr-o hotărâre anterioară, la plata acestor drepturi bănești.
Recurenta mai susține că în mod greșit prima instanță a acordat contestatorului daune morale în cuantum de 30000 lei, fără a respecta decizia nr.XL din 07.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prevedea că daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.
În recurs s-au depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Gas olicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Analizând recursul formulat de "" B, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, se reține că acesta este în parte fondat pentru următoarele considerente:
Art.78 din Codul Muncii, reglementând sancționarea concedierilor nelegale, statornicește: "în cazul în care concedierea a fost efectuată netemeinic și nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul".
Potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, la solicitarea salariatului, instanța care a dispus concedierea va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.
Se reține că, deși intimatul a formulat o astfel de solicitare în cadrul litigiului ce s-a purtat între părți în legătură cu legalitatea și temeinicia măsurii de concediere dispuse prin decizia nr. 396/01.10.2007 emisă de recurentă, iar Tribunalului Vaslui, prin sentința civilă nr.366/03.04.2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.515/09.09.2008 a Curții de APEL IAȘI, a repus părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere, angajatorul, abia la data de 12.05.2008, emite decizia nr.151, contestată în prezenta cauză.
Având în vedere faptul că prin această decizie, emisă de către recurent, astfel cum rezultă chiar din preambulul acesteia, în executarea sentinței civile nr.366/03.04.2008 a Tribunalului Vaslui, intimatul G nu a fost repus în situația anterioară emiterii actului de concediere, în mod corect prima instanță a reținut că se impune anularea acesteia.
Prin decizia nr.193/2001, Curtea Constituțională a decis că repunerea părților în situația anterioară nu lezează în nici un mod dreptul de proprietate al angajatorului, drept ce trebuie exercitat cu respectarea conținutului și limitelor sale, stabilite de lege. Fără posibilitatea repunerii părților în situația anterioară concedierii, atingerea adusă dreptului la muncă nu s-ar repara și nu ar asigura stabilitatea raporturilor de muncă.
Practic, repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, reglementată de disp.art 78 alin.2 din Codul Muncii, constituie una dintre măsurile cele mai energice de restabilire a legalității, de apărare eficientă a dreptului la muncă. Ea reprezintă o adevăratărestitutio in integrum, implicând nu numai reîncadrarea pe postul deținut anterior, ci repunerea în situația anterioară, ca și cum raportul de muncă nu ar fi fost nici un moment întrerupt; aceasta implică, necondiționat, reintegrarea pe postul deținut anterior începând cu data concedierii și acordarea salariului de care salariatul beneficia anterior.
În speță, angajatorul, nerespectând dispozițiile unei hotărâri judecătorești definitive și executorii de repunere a intimatului în situația anterioară emiterii actului de concediere și încălcând flagrant dispozițiile art. 41 din Codul Muncii, care prevăd cazurile și condițiile în care poate interveni modificarea unilaterală a contractului de muncă, a condiționat practic reintegrarea intimatului pe postul deținut anterior concedierii, de acceptarea de către acesta a unui salariu de 600 lei, față de cel în cuantum de 949 lei, stabilit prin actul adițional nr. 2747/31.05.2007.
Mai mult, se reține că, pe lângă diminuarea semnificativă a salariului intimatului, s-a adăugat, prin aceeași decizie, o condiție suplimentară care prevede că salariul, în acest cuantum inferior celui avut anterior concedierii, va fi plătit doar în condițiile realizării în procent de 100% a sarcinilor de serviciu.
Contractul individual de muncă este un contract oneros și comutativ, salariul reprezentând un element esențial al acestuia, cauza și obiectul oricărui asemenea contract, intimatul solicitând repunerea în situația anterioară concedierii tocmai în vederea obținerii salariului stabilit prin acordul părților, în sumă de 949 lei.
De asemenea, se mai reține că recurenta a dispus reintegrarea contestatorului începând cu data de 12.05.2008, lăsând descoperită perioada 01.10.2007-11.05.2008, în care, urmare a anulării deciziei de concediere nr. 396, raporturile de muncă dintre părți nu au fost întrerupte.
Se vor înlătura, pentru considerentele expuse anterior, susținerile recurentei în sensul că în mod eronat prima instanță a dispus anularea în întregime a deciziei nr. 151/12.05.2008, având în vedere că prin acest act angajatorul nu a realizat o efectivă și reală repunere a părților în situația anterioară concedierii.
Astfel încât, pentru a evita săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de disp.art.277și 278 din Codul Muncii, angajatorul va trebui să repună efectiv intimatul în situația anterioară emiterii actului de concediere, reintegrându-l pe acesta pe postul deținut anterior începând cu data când a fost concediat, 01.10.2007, cu menținerea drepturilor salariale și fără a condiționa reluarea activității salariatului de acceptarea unor condiții de salarizare dezavantajoase pentru acesta.
Se rețin însă ca fiind fondate susținerile recurentei în sensul că în mod greșit prima instanță a obligat societatea la plata drepturilor salariale cuvenite contestatorului conform deciziei civile nr.515/09.09.2008, având în vedere că această obligație de plată a despăgubirilor ce se cuvin intimatului G până la data când angajatorul va realiza repunerea efectivă a părților în situația anterioară, a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat de către Curtea de APEL IAȘI.
În ceea ce privește daunele morale acordate intimatului de către prima instanță se reține că acestea vor fi cenzurate de către C doar sub aspectul cuantumului acestora.
Se reține că, după pronunțarea deciziei nr.XL din 07.05.2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care stabilise că, în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit disp.art.269 alin.1 din Codul Muncii, daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens, au fost modificate dispozițiile acestui articol.
Decizia a fost pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în interpretarea dispozițiilor art.269 alin.1 din Codul Muncii, astfel cum acestea erau în vigoare la data respectivă, fiind obligatorie pentru instanțe până la data când aceste prevederi au fost modificate prin Legea nr.237/2007.
În prezent, se aplică aceste dispoziții modificate, care prevăd că angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
În speță, având în vedere faptele angajatorului prezentate anterior, de nerespectare a hotărârii definitive și executorii de repunere a părților în situația anterioară concedierii din data de 01.10.2007, prin condiționarea reintegrării intimatului pe postul deținut, de acceptarea unei modificări unilaterale a drepturilor salariale acordate, în sensul diminuării semnificative a acestora, fiind astfel încălcate de către recurent dispozițiile art.8 din Codul Muncii, potrivit cărora relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei-credințe, Curtea reține că acesta a cauzat intimatului și un prejudiciu nepatrimonial, pentru care va fi antrenată răspunderea sa în temeiul disp.art.269 alin.1 din Codul Muncii.
Prin aceeași decizie nr.193/2001, Curtea Constituțională a reținut în acest sens că prevederile constituționale privind libertatea economică nu îl îndreptățesc pe angajator să acționeze în mod arbitrar, nesocotind dispozițiile legale referitoare la organizarea și funcționarea firmei, care includ și cele privind încheierea, executarea și încetarea contractelor individuale de muncă pentru salariații acestuia.
Prejudiciul moral suferit de către intimat este întărit și de dispozițiile deciziei nr.224/25.07.2008 emise de către angajator, depusă în recurs, care prevăd că: "Începând cu data prezentei, domnului G i se interzice accesul în - -. Va fi plătit să stea acasă."
Pentru aceste considerente, se reține că intimatului G i se cuvin daune morale în cuantum de 5000lei, care reprezintă o justă și echitabilă reparație a prejudiciului suferit de acesta prin faptele angajatorului, suma de 30000 lei acordată de către prima instanță cu titlu de despăgubiri morale fiind stabilită în mod disproporționat față de dauna nepatrimonială suferită de salariat în cursul executării contractului său de muncă.
În consecință, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod. proc.civ. se va admite recursul formulat de - - B și se va modifica în parte sentința pronunțată deprima instanță, în sensul obligării intimatei să plătească contestatorului daune morale în sumă de 5000 lei și înlăturării dispozițiilor privind obligarea societății intimate la plata drepturilor salariale cuvenite contestatorului conform deciziei civile nr.515/09.09.2008 a Curții de APEL IAȘI, menținându-se restul dispozițiilor sentinței recurate.
Se va respinge cererea intimatului de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de - - B împotriva sentinței civile nr.1285 din 30.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o modifică în parte:
Obligă intimata să achite contestatorului suma de 5000 lei, cu titlu de daune morale.
Înlătură dispoziția de obligare a intimatei la achitarea drepturilor salariale conform deciziei nr.515 din 09.09.2008 a Curții de APEL IAȘI.
Menține celelalte dispoziții care nu contravin prezentei decizii.
Respinge cererea intimatului G privind plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex- 10.02.2009;
Jud.fond:- Tribunalul Vaslui:-;
-.
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Mănăstireanu, Carmen
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 4052/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 221/2010. Curtea de... → |
|---|
