Contestație decizie de concediere. Decizia 408/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Comentarii

0

Dosar nr-

Format vechi nr.3993/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.408/

Ședința publică de la 27 ianuarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 3: Bodea

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - " " SRL, împotriva sentinței civile nr.1883 din data de 06.03.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.33877/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect: "contestație împotriva deciziei de concediere".

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta -" "SRL, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 29.09.2009 depusă la dosar-fila 30 și intimatul,personal și asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.953 din 18.11.2009 depusă la dosar-fila 44.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, în ședință publică, pune în discuția părților, necesitatea completării împuternicirii avocațiale dată de recurenta -" "SRL către Cabinetul de Avocatură, depusă la dosar-fila 30, în sensul precizării persoanei abilitate de a încheia contractul de asistență juridică, așa cum prevăd dispozițiile art.161 alin.1 cod proc. civilă.

Recurenta -" "SRL, prin avocat, având cuvântul, solicită a se lua act de faptul că persoana abilitată de a încheia contractul de asistență juridică, este numitul, în calitate de administrator al societății și în acest sens, procedează la completarea împuternicirii avocațiale aflată la dosar-fila 30.

Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.

Recurenta -" "SRL, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că decizia de concediere a avut la bază scăderea constantă a veniturilor obținute de către societate din prestări vamale, pierderea anumitor contracte pentru servicii de vămuire la import pentru toți clienții extracomunitari.

De asemenea, solicită a se avea în vedere că decizia de concediere cuprinde toate motivele care au condus la emiterea acesteia, conform prevederilor art.74 din Codul Muncii, precum și durata exactă a preavizului începând cu data de 19.08.2008, potrivit dispozițiilor art.73 din Codul Muncii; durată ce rezultă și din decizia de concediere, respectiv, 19.08.2008 - 15.09.2008.

Mai mult decât atât, solicită a se observa că la dosarul cauzei s-a depus un răspuns la întâmpinarea formulată de intimat, prin care societatea recurentă a indicat departamentul în care salariatul funcționa anterior emiterii deciziei și datorită faptului că acest departament se desfășura în pierdere, s-a luat măsura desființării acestui post, având la bază rațiuni economice și nicidecum reaua credință și dorința înlăturării abuzive a recurentului din cadrul societății.

Cât privește activitatea departamentului de transport și expediții, recurenta, prin avocat, solicită a se observa că această activitate s-a aflat într-o permanență creștere și astfel societatea a dispus angajarea unor persoane în cadrul acestui departament, însă, trebui reținut faptul că, intimatul în cauză, a fost concediat în luna septembrie, iar angajările au avut loc anterior acestei date.

În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scrie, modificarea în tot a sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii.

Fără cheltuieli de judecată.

Intimatul, prin avocat, având cuvântul, solicită a se observa că la acest moment recurenta, prin avocat, combate motivele de recurs și susține că sentința pronunțată de instanța de fond a fost dată în deplină cunoștință de cauză, luând în considerare că decizia de concediere este lovită de nulitate și pornind de la temeiul legal al deciziei, consideră că hotărârea recurată este dată cu încălcarea legii, însă, recurenta nu poate complini, conform prevederilor legale, prin documente ulterioare și nici prin apărări în fața instanței de judecată faptul că societatea ar fi avut dificultăți economice și că acesta ar fi motivul emiterii deciziei de concediere.

De asemenea, intimatul, prin avocat, solicită a se observa că la dosarul cauzei au fost depuse un set de înscrisuri prin care nu se justifică în niciun fel că societatea ar fi avut dificultăți economice, iar în ceea ce privesc acele persoane angajate ulterior emiterii deciziei, solicită a se observa că aceste persoane nu au pregătirea profesională a clientului său.

Se mai susține de către intimat, prin avocat, că la termenul anterior de judecată, a depus la dosar un set de înscrisuri obținute de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice din care rezultă că recurenta a avut un profit net și nu au fost înregistrate dificultăți economice pentru a se putea justifica luarea acestei măsuri, pe de o parte. Iar pe de altă parte, solicită a se observa că atât după emiterea acestei decizii cât și înainte, societatea a făcut anumite investiții constând în achiziționarea de mijloace de transport, deci, nu a avut o evoluție descendentă.

Mai mult decât atât, intimatul, prin avocat, solicită a se observa că societatea recurentă invocă faptul că ar fi avut o creștere a profitului ulterior emiterii deciziei de concediere și față de acest aspect, solicită a se avea în vedere că această creștere a avut loc în perioada unei crize economice.

Având în vedere cele susținute, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.

Fără cheltuieli de judecată.

Curtea, în temeiul art.150 Cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.1883 din data de 06.03.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis contestația formulată de contestatorul împotriva intimatei - SRL; s-a dispus anularea deciziei nr.752/19.08.2008 și s-a obligat intimata să reintegreze contestatorul pe postul deținut anterior concedierii, precum și la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă.

Prin aceeași sentință, s-a respins capătul de cerere formulat în subsidiar privind plata salariilor compensatorii.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a fost salariatul intimatei - SRL, în baza contractului individual de muncă nr.3507/12.10.2004, începând din data de 01.10.2004 până la data de 19.08.2008, când intimata a emis decizia nr.752 prin care a dispus concedierea individuală a reclamantului, în baza art.65 alin.1 Codul Muncii.

Din analiza deciziei atacate, prin prisma mențiunilor obligatorii pe care aceasta trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, prima instanță a constatat că decizia a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art.74 lit.a și d din Codul Muncii, care prevăd că decizia de concediere trebuie să conțină motivele care determină concedierea.

S-a considerat că, decizia susmenționată completată pe un tipizat menționează la modul generic cauzele desființării locului de muncă ocupat de reclamant - dificultățile economice și transformările tehnologice, fapt ce echivalează în opinia instanței cu o lipsă a menționării motivelor concedierii.

S-a apreciat că, dat fiind caracterul formal al deciziei de concediere, în raport de reglementarea imperativă a dispozițiilor art.74 Codul Muncii, precum și față de dispozițiile art.71 Codul Muncii ce prevăd că în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere - lipsa din cuprinsul deciziei a unor elemente prevăzute de art.74 neputând fi complinită prin alte acte anterioare, ulterioare sau concomitente emiterii deciziei, inclusiv prin apărări făcute în fața instanței de intimată, cu ocazia judecării contestației îndreptate împotriva deciziei.

S-a ținut seama că decizia nu face referire nici la actul decizional prin care s-a hotărât reorganizarea societății și modificarea trimiterii organigramei acesteia, pentru ca instanța să poată verifica dacă modificarea schemei organizatorice a fost dispusă de organele competente.

În lipsa menționării acesteia în decizia de concediere, s-a arătat că se naște suspiciunea că decizia nr.754/18.08.2008, a fost întocmită pro cauza.

De asemenea, instanța de fond a constatat că decizia nu cuprinde durata preavizului, cu încălcarea dispozițiilor art.74 lit.b Codul Muncii.

Astfel, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art.74, lit.b decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu "durata preavizului", fiind evident că prin "durata preavizului" se înțelege data când a început să curgă și cea a expirării preavizului, cu precizarea eventual a cauzelor care au determinat suspendarea preavizului, conform art.74 alin.2 Codul Muncii și care au dus la prelungirea duratei acestuia.

S-a considerat că menționarea "duratei preavizului" nu înseamnă precizarea numărului de zile acordate ca preaviz, pentru că acest număr rezultă din contractul individul de muncă sau din contractul colectiv de muncă.

S-a precizat că angajatorul nu numai că a omis să indice în decizie durata preavizului, ci a dispus acordarea acestuia concomitent și nu anterior cum era firesc.

S-a ținut seama de faptul că, prin definiție, preavizul presupune înștiințarea prealabilă a celeilalte părți despre încetarea raporturilor de muncă având drept scop evitarea consecințelor negative, pe care le-ar produce denunțarea unilaterală a contractului, pentru salariat reglementarea preavizului constituie și o garantei a dreptului la muncă și a stabilității în muncă.

Așadar, s-a reținut că preavizul în scopul concedierii reprezintă înștiințarea făcută salariatului de către angajator despre intenția sa de a-i desface într-un viitor apropiat contractul de muncă, caz în care preavizarea trebuie să aibă loc înainte de emiterea deciziei de concediere și nu odată cu emiterea acesteia, pentru că în conformitate cu dispozițiile art.75 Codul Muncii, decizia de concediere produce efecte în sensul încetării raporturilor de muncă de la data comunicării ei salariatului, ori curgerea preavizului după aceasta dată este lipsită de sens, câtă vreme raportul de muncă și-a încetat existența potrivit dispozițiilor legale.

S-a menționat că intimata, prin decizia de concediere a prevăzut în art.2 din dispozitiv că la expirarea duratei preavizului încetează contractul de muncă al reclamantei, cu încălcarea dispozițiilor art.75 Codul Muncii.

S-a mai arătat sub aspectul temeiniciei deciziei de concediere că intimata nu a făcut dovada caracterului serios al desființării locului de muncă ocupat de reclamant, concedierea reclamantului neavând la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității societății.

De asemenea, s-a precizat că pârâta nu a făcut dovada că la nivelul societății a avut loc o restrângere reală a activității societății.

S-a menționat că, deși invocă drept motiv al desființării locului de muncă ocupat de reclamant dificultățile economice, la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă că la nivelul anului 2008, respectiv în februarie 2008 și iunie 2008, societatea a angajat două persoane la Departamentul Expediții Internaționale, respectiv pe numitul și care aveau stabilite ca atribuții, negocierea contractelor de transport și expediție, atribuții pe care le-a exercitat în fapt și reclamantul așa cum rezultă din copiile contractelor de transport.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, intimata - SRL, criticând soluția pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9.pr.civ. recurenta a arătat că încetarea contractului de muncă al contestatorului a fost determinată de: scăderea constantă a veniturilor obținute din prestări vamale de la cifra de 92000 EURO în anul 2006, 35000 EURO în 2007, la 1000 EURO până în prezent în anul 2008, ca urmare a intrării României în Uniunea Europeană; pierderea contractului de furnizori servicii intrastat cu - - din data de 01.08.2008; pierderea contractului de exclusivitate pentru servicii de vămuire la import pentru toți clienții extracomunitari ai - LINE ROMÂNIA SRL, începând cu luna mai - iunie 2007, întrucât aceasta firmă a transferat toate operațiunile de vămuire la vama Constanta.

S-a precizat că intimatul contestatorul a beneficiat de un preaviz de 20 zile lucrătoare cu un program de lucru de 4 ore/zi, în vederea căutării unui loc de muncă și că în realitate acesta nu s-a prezentat deloc la serviciu în toata perioada celor 20 de zile, fără afectarea drepturilor bănești, în conformitate cu prevederile art. 73 din Codul Muncii, fiind înștiințat în scris despre faptul că postul destinat acestuia se va desființa peste 20 zile, ca urmare a reorganizării activității societății, precum și cu privire la faptul că în cadrul unității nu sunt disponibile alte locuri de muncă corespunzătoare pregătirii profesionale și capacităților de munca ale contestatorului.

S-a susținut că potrivit art. 74 lit. a din Codul Muncii, decizia de concediere trebuie sa conțină motivele care determina concedierea și că legislația nu specifică în mod explicit forma în care trebuiesc prezentate motivele, astfel încât faptul că acestea au fost enunțate drept "dificultăți economice și transformări tehnologice", probate cu documente la cererea instanței nu constituie o încălcare a dispozițiilor art 74 lit.a Codul Muncii.

S-a învederat instanței de judecată faptul că decizia de concediere este un formular tipizat luat de la Inspectoratul Teritorial d e Muncă aprobat de Ministerul Muncii și inregistrat la ITM ca fiind conform legislației, motivarea concedierii regăsindu-se la alin. 2 din decizia, respectiv pentru că din data de 15.09.2008 se desființează locul de muncă ocupat de contestator, ca urmare a dificultăților economice și a transformărilor tehnologice din cadrul societății.

S-a amintit că potrivit art. 74 lit. b din Codul Muncii, decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu "durata preavizului" și s-a arătat că alin. 2 din preavizul nr. 751/18.08.2008 stipulează că începând cu data de 19.08.2008, contestatorul are dreptul la un preaviz de 20 de zile lucrătoare în conformitate cu art. 73 din Codul Muncii.

S-a susținut că acordarea preavizului de 20 zile rezultă și din decizia de concediere, care menționează în sensul că la data de 15.09.2009, data la care expiră preavizul de 20 zile lucrătoare, va înceta contractul individual de muncă al contestatorului, fiind prevăzute în mod clar atât data de început cât și de sfârșit a preavizului (19.08.2008 - data de început si 15.09.2008 data de sfârșit, adică o perioada de 27 zile), deși legea nu prevede în mod expres obligativitatea menționării acestor date.

S-a precizat că nu sunt aplicabile în speță prevederile art. 64 din Codul Muncii, în condițiile în care societatea recurentă a dispus concedierea individuală a reclamantului în baza art. 65 alin. 1 din Codul Muncii.

S-a menționat că preavizarea a avut loc înainte de emiterea deciziei de concediere, respectiv în data de 18.08.2008, iar decizia de concediere nr. 752 fost emisă în data de 19.08.2008, caz în care instanța de fond a considerat în mod greșit că preavizarea contestatorului a avut loc odată cu emiterea deciziei de concediere.

S-a mai arătat că instanța de fond a interpretat în mod greșit art. 75 din Codul Muncii, de vreme ce art. 1 din Decizia de concediere nr. 752/19.08.2008 prevede data la care încetează contractul individual de munca al contestatorului, respectiv 15.09.2008, data la care expira preavizul de 20 de zile lucrătoare, aspect care rezultă și din cartea de muncă a reclamantului, în care se menționează data încetării contractului de muncă conform art. 65 lit. 1 din Codul Muncii ca fiind 15.09.2008, iar nu 19.08.2008.

S-a precizat că societatea recurentă a făcut dovada faptului ca la nivelul societății a avut loc o restrângere reală a activității societății, mai exact scăderea constantă a veniturilor obținute din prestări vamale de la cifra de 92000 EURO în anul 2006, 35000 EURO în 2007, la 1000 EURO până în prezent, ca urmare a intrării României în Uniunea Europeană, instanța de fond neluând în considerare că în toate societățile cu profil similar, la care în perioada 2007-2008 nivelul veniturilor s-a redus cu peste 90%, s-a procedat la disponibilizarea personalului și desființarea departamentelor de servicii vamale.

S-a amintit că instanța de fond nu a ținut seama de pierderea contractului de furnizori servicii intrastat cu - - din data de 01.08.2008 și pierderea contractului de exclusivitate pentru servicii de vămuire la import pentru toți clienții extracomunitari ai - LINE ROMÂNIA SRL, începând cu luna mai - iunie 2007, întrucât această firma a transferat toate operațiunile de vămuire la vama Constanta.

S-a precizat că la nivelul anului 2008, respectiv în februarie 2008 și iunie 2008, societatea recurentă a angajat două persoane, însă înaintea deciziei de concediere contestată în cauză și la un alt departament, la Departamentul Expediții Internaționale, care aveau stabilite ca atribuții, negocierea contractelor de transport și expediție internaționale, înainte de rezilierea contractelor amintite și scăderea veniturile obținute din prestări vamale.

S-a susținut că instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că atribuțiile pe care le-a exercitat reclamantul au fost similare, raportat la fișele posturilor.

În privința înscrisurile prezentate de către reclamant, recurenta a arătat că acestea reprezintă contracte de transport care au fost sustrase fraudulos din societate și care fac referire la transporturi interne, cu valoare insignifiantă comparativ cu cele ale Departamentului de Expediții (conform înscrisurilor depuse ca proba în instanță, veniturile la care se face referire reprezintă 0.29% din valoarea veniturilor Departamentului de Expediții pe aceeași perioada de 4 luni).

S-a învederat că recurenta a încercat încă din ianuarie 2007 menținerea Departamentului Vama si, în care singurul angajat era contestatorul, însă în condițiile scăderii cu 90% a veniturilor, comparativ cu perioada dinaintea intrării României în Comunitatea Europeană (așa cum rezulta din copiile balanțelor din dec 2006, dec 2007 și august 2008 ), din considerente de rentabilitate economică, s-a procedat la desființarea acestui departament și concedierea contestatorului, care prin rezultatele financiare slabe a dovedit incapacitatea de a se reprofila și adapta la noile condiții de piață, dar mai ales la nivelul cerințelor societății.

S-a precizat că în Departamentul de Expediții își exercitau atribuțiile 3 persoane, iar în Departamentul de și o persoană, caz în care societatea recurentă a decis concedierea angajatului cu cele mai slabe rezultate, acesta fiind contestatorul, și desființarea Departamentului de și.

S-a criticat hotărârea și în privința despăgubirilor acordate de către prima instanță, motivat de faptul că acestea au fost acordate pentru perioada în care contestatorul a beneficiat de ajutor de șomaj.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. Curtea reține următoarele:

Intimatul contestatorul, încadrat în funcția de economist import - export în cadrul societății recurente începând cu data de 01.10.2004, în baza contractului individual de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e muncă sub nr.3507/12.10.2004, a fost concediat prin decizia nr.752 /19.08.2008.

Această decizie de concediere individuală a fost emisă cu respectarea cerințelor legale prevăzute art. 74 lit.a Codul Muncii, de vreme ce în cuprinsul său s-a fost menționat atâttemeiul juridical concedierii (art.65 alin.1 muncii), cât șimotivele de faptcare l-au determinat să pe angajator să ia măsura concedierii salariatului său, respectiv împrejurarea că pe data de 15.09.2008 sedesființează locul de muncăal intimatului contestator, ca urmare a dificultăților economice și atransformărilor tehnologicedin cadrul societății.

Este adevărat că potrivit art.77 muncii, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt și de drept decât cele precizate în decizia de concediere, însă în cauză, recurenta nu a susținut în fața tribunalului alte motive de concediere decât cele înscrise în decizia nr.752 /19.08.2008, ci s-a conformat dispoziției instanței și a depus la dosar toate actele care au stat la baza deciziei, pentru a dovedi dificultățile economice și transformările tehnologice din cadrul societății, care au determinat încetarea raporturilor de muncă dintre părți.

Prin urmare, de vreme ce decizia atacată în cauză cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art.74 lit.a muncii, respectiv motivele de fapt și de drept care determină concedierea, prima instanță a constatat greșit nulitatea deciziei de concediere, fiind întemeiată critica recurentei sub acest aspect.

Curtea reține ca fiind fondată și critica recurentei referitoare la preaviz, întrucât în decizia de concediere comunicată intimatului s-a menționat expres, în conformitate cu prevederile art.74 lit.b muncii, durata preavizului acordat intimatului contestator, respectiv 20 zile lucrătoare, fiind respectate astfel dispozițiile art.73 alin.1 din Codul Muncii cât și ale art.74 alin.2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010.

De adăugat că prin aceeași decizie emisă la 19.08.2008 s-a adus la cunoștința intimatului contestator faptul că încetarea contractului său individual de muncă va avea loc după încetarea termenului de preaviz de 20 de zile, respectiv 15.09.2008.

De altfel, angajatul a fost înștiințat mai înainte de emiterea deciziei de concediere cu privire la intenția angajatorului de a denunța unilateral contractul individual de muncă, astfel cum rezultă din preavizul nr.751/18.08.2008, în care s-a menționat expres faptul că: începând cu data de 15.09.2008, postul său de economist se desființează, ca urmare a reorganizării activității societății; că în cadrul unității nu sunt disponibile alte locuri de muncă corespunzătoare pregătirii profesionale și capacităților de munca ale contestatorului, precum și că din data de 19.08.2008 are dreptul la un preaviz de 20 de zile lucrătoare, în conformitate cu dispozițiile art.73 alin.1 din Codul Muncii, respectiv la un program de lucru de 4 ore/zi, pentru căutarea unui loc de muncă, fără afectarea drepturilor bănești.

Așadar, de vreme ce în decizia de concediere s-a inserat în mod legaldurataacestuipreaviz, respectiv 20 de zile lucrătoare, prima instanță a reținut greșit că au fost încălcate prevederile art.74 lit.b muncii, apreciind excesiv că era necesar a se indica și data când a început să curgă și cea a expirării preavizului, cu atât mai mult cu cât intimatul contestator nu a contestat faptul că a cunoscut termenul de preaviz comunicat prin actul prealabil emiterii deciziei de concediere și nici împrejurarea că a beneficiat efectiv de acest termen de preaviz pentru căutarea unui alt loc de muncă, fără a-i fi afectate în vreun fel drepturilor salariale.

În conformitate cu art.75 muncii, decizia de concediere produce efecte de la data comunicării, însă în cauză nu au fost încălcate prevederile acestui text, cum greșit a reținut instanța de fond, de vreme ce, pe de o parte, în art.1 al deciziei de concediere nr. 752/19.08.2008 se prevede data la care încetează contractul individual de muncă al contestatorului, respectiv 15.09.2008, dată la care expiră preavizul de 20 de zile lucrătoare, iar pe de altă parte, în cartea de muncă s-a menționat data 15.09.2008 ca fiind data încetării contractului de muncă, conform art. 65 lit. 1 din Codul Muncii, iar nu data de 19.08.2008, când s-a comunicat decizia de concediere.

Sub aspectul temeiniciei deciziei de concediere, Curtea reține ca fiind întemeiate criticile recurentei, întrucât instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art.65 alin.1 muncii.

Potrivit textului amintit, legiuitorul nu limitează motivele care determină desființarea locului de muncă, impunând numai condiția ca acestea să fie serioase și reale, astfel încât pentru concedierea salariatului din motive neimputabile este necesar să aibă loc o reorganizare a activității angajatorului care să corespundă unei nevoi a acestuia și care să conducă la desființarea efectivă a postului ocupat de salariat.

În cauză, intimata a făcut dovada caracteruluiefectival desființării locului de muncă ocupat de intimatul contestator, de vreme ce din analiza organigramelor depuse la dosar rezultă în mod clar că postul ocupat de către intimatul contestator a fost efectiv suprimat din structura angajatorului, după concediere sa nefiind angajată o altă persoană, care să preia atribuțiile acestuia.

Totodată, din înscrisurile privind situația financiară a societății rezultă faptul că recurentă s-a confruntat cu dificultăți economice, decizia de reorganizare a activității societății fiind determinată de factori obiectivi, ca urmare scăderii constante a veniturilor obținute din prestări vamale, după intrarea României în Uniunea Europeană.

Nu se poate primi susținerea intimatului contestator în sensul că desființarea locului de muncă al intimatului nu a avut o cauză reală și serioasă pentru că societatea recurentă a angajat două persoane, și, întrucât angajarea acestora a avut loc anterior emiterii deciziei de concediere contestate în cauză (respectiv în februarie 2008 și iunie 2008) și la un alt departament decât cel în care era încadrat intimatul contestator, respectiv Departamentul Expediții Internaționale.

Apărarea intimatului contestator referitoare la faptul că pierderile nu se reflectă în cifra de afaceri a societății recurente, astfel cum rezultă din analiza indicatorilor financiari conform bilanțului depus de către aceasta pe anii 2006-2008, nu poate fi reținută de către C, întrucât lipsa profitului sau funcționarea în pierdere a unui departament, cum este cazul Departamentului și, în care era angajat doar contestatorul, ar putea constitui, în accepțiunea angajatorului, o cauză de desființare a acestui departament din cadrul societății.

Or, din Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr.754/18.08.2008 rezultă faptul că desființarea postului de economist din cadrul societății recurente, cu începere din 15.09.2008, a avut la bază rațiuni economice, respectiv scăderea constantă a veniturilor obținute din prestări vamale de la cifra de 92000 EURO în anul 2006, 35000 EURO în 2007, la 1000 EURO până în prezent, ca urmare a intrării României în Uniunea Europeană, pierderea contractului de furnizori servicii intrastat cu - - din data de 01.08.2008 și pierderea contractului de exclusivitate pentru servicii de vămuire la import pentru toți clienții extracomunitari ai - LINE ROMÂNIA SRL, începând cu luna mai - iunie 2007, întrucât această firma a transferat toate operațiunile de vămuire la vama Constanta.

De evidențiat că instanța de judecată poate cenzura numai legalitatea măsurii concedierii, iar nu și oportunitatea acesteia, astfel că de vreme ce activitatea Departamentului și s-a desfășurat în pierdere pe parcursul anului 2008, angajatorul este singurul îndreptățit să ia toate măsurile pe care le consideră oportune pentru creșterea profitului, în speță desființarea acestui departament, în care era angajat doar contestatorul.

Pentru considerentele arătate și ținând seama de limitele recursului, Curtea, va admite recursul, în baza dispozițiilor art.312 pr.civ. va modifica sentința recurată, în sensul că va respinge, ca neîntemeiate contestația împotriva deciziei de concediere și capetele de cerere privind reintegrarea și plata despăgubirilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de - " " SRL, împotriva sentinței civile nr.1883 din data de 06.03.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.33877/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul.

Modifică sentința recurată, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, contestația împotriva deciziei de concediere și capetele de cerere privind reintegrarea și plata despăgubirilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

- -

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

26.02.2010

Jud. fond:; Dalina

Președinte:Rotaru Florentina Gabriela
Judecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Bodea

← Contestație decizie de concediere. Decizia 6605/2009. Curtea...		Contestație decizie de sancționare. Decizia 1773/2009. Curtea... →

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii: