Contestație decizie de concediere. Decizia 4246/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2587/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4246/
Ședința publică de la 10.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 3: Lizeta Harabagiu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată - SRL împotriva sentinței civile nr.3046/10.12.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-contestatoare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-intimată prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009 și intimata-contestatoare prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială nr.112, emisă în baza contractului de asistență juridică cu același număr.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimata-contestatoare a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 09.06.2009, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-intimată, prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea sentinței cu trimitere la aceeași instanță spre rejudecare. Arată, în susținerea motivelor de recurs, că instanța în mod greșit a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în sensul că decizia de concediere nu ar cuprinde motivele pentru care au fost reținute apărările formulate de către contestatoare, fiind lovită de nulitate absolută. Contestatoarei i s-a asigurat dreptul la apărare. Apreciază că decizia nu este nulă, ci este valabilă. Nu solicită cheltuieli de judecată. Solicită amânare pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise.
Intimata-contestatoare, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică. Solicită obligarea recurentei-intimate la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3046/10.12.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă admis excepția nulității absolute a deciziei nr.672/30.05.2008 emisă de intimata - Textil SRL, invocată de contestatoarea în contradictoriu cu - Textil SRL.
A constatat nulitatea absolută a deciziei nr.672 din 30.05.2008 emisă de intimată; a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior emiterii deciziei, precum și plata tuturor drepturilor bănești aferente perioadei începând cu data de 30.05.2008 și până la reintegrarea în funcția deținută anterior.
A dispus reducerea onorariului avocatului de la 1600 lei la 1000 lei și a obligat intimata să plătească contestatoarei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
În considerente a reținut că potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr.-/18.05.2007, contestatoarea a fost angajata societății intimate - Textil SRL TMp erioadă nedeterminată (muncitor necalificat).
Prin decizia nr.672/30.05.2008 s-a dispus de către intimată încetarea contractului său de muncă începând cu data de 28.05.2008, în temeiul art.61 "a" din Codul, muncii, art.32 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și art.55 alin.3 din Regulamentul de Ordine Interioară, pentru lipsa nemotivată de la serviciu începând cu 18.04.2008 fără a anunța societatea. Examinând cu prioritate excepția nulității absolute a deciziei de încetare a contractului de muncă al contestatoarei se constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează:
Din examinarea deciziei nr.672/30.05.2008 se observă că aceasta nu cuprinde motivele care au fost înlăturate apărările formulate de către contestatoare cerință obligatorie revăzută de art.268 alin.2 lit.c Codul muncii sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, în literatura de specialitate, dar și în practica judiciară s-a reținut că, în efectuarea cercetării prealabile, angajatorul nu se poate limita doar la luarea unei note explicative, el fiind obligat de dispozițiile art. 268 alin.2 lit.c Codul muncii să verifice și apărările salariatului și să menționeze în decizie motivele pentru care a înlăturat aceste apărări.
Acest element constituie o garanție a salariatului că apărările sau explicațiile date în justificarea atitudinii imputate au fost analizate și avute în vedere de angajator, iar decizia de sancționare nu este luată arbitrar.
Ca atare, s-a admis excepția nulității absolute a deciziei nr. 672/30.05.2008 emisă de intimată, iar potrivit art. 78 Codul munciis -a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior concedierii, precum și plata tuturor drepturilor bănești aferente perioadei începând cu data de 30.05.2008 și până la reintegrare.
Referitor la onorariul achitat de către contestatoare avocatului ales, în cuantum de 1600 lei, s-a apreciat ca fiind nejustificat de mare în raport de munca îndeplinită, considerent pentru care, în baza art.274 alin.3 a dispus reducerea acestuia la suma de 1000 lei.
Potrivit art.274 alin.1, a obligat intimata să plătească contestatoarei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu de avocat.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs - Textil SRL, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că în mod greșit instanța a soluționat cauza fără intra în cercetarea fondului, reținând că decizia de concediere nu ar cuprinde motivele pentru care nu au fost reținute apărările formulate de către contestatoare, fiind prin urmare lovită de nulitate absolută.
În realitate, o asemenea critică nu poate fi reținută, întrucât în cauză s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, ocazie cu care contestatoarea și-a prezentat în scris poziția și a avut posibilitatea să își formuleze apărările astfel cum a crezut de cuviință. în procesul-verbal de cercetare întocmit cu această ocazie, în prezența contestatoarei, se menționează foarte clar motivul pentru care apărările formulate de dumneaei nu au fost reținute și anume acela că în lipsa unui certificat medical sau al unei cereri de încetare a activității, salariata era obligată, în baza contractului de muncă semnat cu recurenta, să se prezinte la program, iar lipsa nejustificată pentru mai mult de o lună constituie fără îndoială abatere disciplinară, de natură a atrage sancționarea salariatei.
Decizia de concediere s-a întemeiat prin urmare pe procesul-verbal de cercetare, în care sunt conținute motivele pentru care apărările contestatoarei au fost înlăturate, și care a fost de asemenea comunicat contestatoarei, împreună cu decizia. Faptul că în decizia de concediere se menționează doar că "din discuția cu contestatoarea a rezultat faptul că nu mai dorește și nu mai poate lucra în unitate" iar motivele pentru care apărările au fost înlăturate sunt arătate explicit în procesul-verbal, iar nu și în decizie, nu este de natură să atragă nulitatea absolută a deciziei, atâta timp cât ambele documente au fost comunicate contestatoarei, astfel încât aceasta nu a fost lezată în nici unul dintre drepturile sale.
Pe fondul cauzei, recurenta arata că intimata-contestatoare a fost salariata societății, în baza contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată înregistrat la. T sub nr. -/18.05.2007 (muncitor necalificat).
Începând cu data de 18.04.2008, contestatoarea nu s-a mai prezentat la muncă, fără a înștiința în nici un fel societatea. Având în vedere că perioada de absență de la serviciu depășea o lună, fără ca să fie în măsură a prezenta vreo justificare pentru acestea, la data de 26.05.2008 recurenta a procedat la convocarea acesteia pentru cercetare prealabilă, conform prevederilor art. 267 din Codul muncii.
Cercetarea s-a desfășurat la data de 28.05.2008, de către comisia compusă din salariații - responsabil resurse umane, - reprezentantă a salariaților, și - șef sector confecții.
Cu ocazia cercetării, contestatoarea a dat o notă explicativă, în care a arătat că a lipsit de la serviciu din motive medicale, dar că nu are certificat medical. S-a referit contestatoarea, de asemenea, la o discuție pe care pretinde că ar fi avut-o cu administratorul societății la data de 12.05.2008 (deci, la aproape o lună de la data la care nu s-a mai prezentat la serviciu). Întrucât nu a fost în măsură să își probeze în nici un fel afirmațiile, nici să prezinte un certificat medical, pentru a-și justifica absența de la serviciu, și având în vedere că perioada de lipsă a acesteia depășea o lună, comisia de cercetare a propus măsura desfacerii contractului de muncă, aceasta fiind dispusă prin decizia nr. 672/30.05.2008 și comunicată salariatei, sub luare de semnătură, la aceeași dată.
Împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă fosta salariată a formulat contestație, criticând decizia de desfacere a contractului de muncă pentru mai multe motive, printre care și acela că decizia atacată nu conține motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de dumneaei cu ocazia cercetării disciplinare. După cum a arătat, această critică nu poate fi reținută, deoarece comisia de cercetare a examinat apărarea dumneaei, (că nu s-a mai prezentat la serviciu din motive medicale), dar s-a apreciat că această motivare nu poate fi reținută, întrucât nu a fost prezentat un certificat medical din care să rezulte incapacitatea de muncă. Procesul-verbal în discuție a fost întocmit cu ocazia cercetării disciplinare, contestatoarea a cunoscut abaterile puse în sarcina sa, care au fost puse în discuție în prezența sa și cu posibilitatea de a da explicații și de a-și face apărările necesare.
În consecință, recurenta solicită instanței ca prin decizia ce o va pronunța să admită prezentul recurs, să caseze sentința civilă nr. 3046/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se administra toate probele necesare justei soluționări a cauzei.
Prin intampinarea formulata, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
In recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Intimata-contestatoare a fost salariata recurentei-intimate, fiind angajata in funcția de muncitor necalificat în baza contractului individual de muncă nr. 4434/18.05.2007.
Prin decizia nr. 672/30.05.2008, intimata a dispus concedierea disciplinara a salariatei, conform art.61 lit.a din Codul muncii si art. 55 al.3 din Regulamentul de ordine interioara. Asa cum rezulta din decizia de sanctionare, fapta imputata intimatei-contestatoare a constat in lipsa nemotivata de la serviciu incepand cu data de 18.04.2008, fara a anunta societatea.
In mod corect Tribunalul a apreciat ca decizia de concediere nu indeplineste conditiile de legalitate prevazute imperativ, sub sanctiunea nulitatii, de art.268 alin.2 litera a din Codul muncii.
Potrivit art.263 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi, ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În temeiul art 268 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Din dispozițiile legale menționate si din analiza materialului probator administrat in cauza, Curtea reține ca decizia contestata, concretizând o măsură disciplinară luată de angajator impotriva angajatului, trebuia sa fie deopotrivă legala si temeinica, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.
În baza probatoriului administrat în cauză, în special a deciziei de sancționare si a actelor care au stat la baza acesteia, in mod corect instanța de fond a constat că cererea contestatorului este întemeiată, decizia de concediere neîndeplinind condițiile de formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Potrivit art.268 al.2 litera c Codul muncii, în decizie trebuie prevăzute obligatoriu motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute de art.267 al.3, nu a fost efectuată cercetarea.
Această condiție de formă este impusă de dispozițiile art.267 Codul muncii, potrivit căruia, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Retinand dispozițiile prevăzute de art.268 al.2 litera c Codul muncii, Curtea constata ca decizia nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
Cercetarea prealabilă este o condiție imperativă a legii, reprezentând o garanție dreptului la apărare pe toată durata desfășurării acțiunii disciplinare si trebuie sa respecte metodologia prevăzută de art 267 Codul muncii. Pentru a realiza acest rol, în primul rând salariatului trebuie să i se aducă la cunoștință învinuirea pentru care este cercetat, pentru a-i acorda dreptul sa-și formuleze evetualele apărări și să ofere probe și motive în combaterea învinuirii. De asemenea, anagajatorul trebuie sa analizeze apararile salariatului si sa arate motivat in decizie de ce nu a retinut aceste aparari.
Curtea nu poate retine sustinerile recurentei referitoatre la faptul ca,asa cum a aratat, comisia de cercetare a examinat apărarea salariatei, (că nu s-a mai prezentat la serviciu din motive medicale), dar s-a apreciat că această motivare nu poate fi reținută, întrucât nu a fost prezentat un certificat medical din care să rezulte incapacitatea de muncă, aspect ce ar fi fost consemnat in procesul-verbal în discuție, ce a fost întocmit cu ocazia cercetării disciplinare, iar contestatoarea a cunoscut abaterile puse în sarcina sa, care au fost puse în discuție în prezența sa și cu posibilitatea de a da explicații și de a-și face apărările necesare.
Elementele prevazute expres de lege sub sanctiunea nulitatii trebuie sa rezulte din decizia de sanctionare si nu din alte inscrisuri, unele din acestea depuse la dosar dupa aplicarea sanctiunii disciplinare, pe parcursul solutionarii contestatiei.
In acest sens, Curtea retine aplicabilitatea dispozitiilor art.77 din Codul muncii, potrivit caruia în caz de conflict de muncăangajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
de aceste considerente, Curtea constata ca decizia contestata este nula pentru nerespectarea conditiilor de valabilitate prevazute de art.268 alin.2 Codul muncii.
Pentru considerentele de fapt si de drept arătate, Curtea va reține ca legală hotărârea instanței de fond, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
In baza art.274 Cod procedura civila, constatand culpa procesuala a recurentei, Curtea va dispune si obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata efectuate de intimata in recurs, reprezentand contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, recursul declarate de către recurenta-intimată - SRL împotriva sentinței civile nr.3046/10.12.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-contestatoare, ca nefondat.
Obligă recurenta la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.06. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:MC
Tehnored:
2 EX./25.06.2009
Jud. fond:.
.
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 3285/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1109/2009. Curtea... → |
|---|
