Contestație decizie de concediere. Decizia 3285/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1386/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.3285/
Ședința publică de la 13 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta -" TRANS"SRL împotriva sentinței civile nr.861 LM din data de 14.11.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de concediere".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta -" TRANS"SRL, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.13047 din 13.05.2009 depusă la dosar-fila 7 și intimatul,personal și asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.66 din 11.05.2009 depusă la dosar-fila 9.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatului, cu CI seria - nr.- eliberată de Municipiul G la data de 04.10.2004.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.
Recurenta -" TRANS"SRL, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art.32 alin.2 și 4 din Legea nr.53/2003, întrucât, așa cum rezultă din contractul individual de muncă la lit."L", intimatul în cauză, a fost angajatul societății pe o perioadă de probă, iar societatea recurentă a procedat la notificarea salariatului în vederea încheierii relațiilor de muncă și, ulterior, societatea a dispus emiterea deciziei de concediere cu respectarea condițiilor legale.
Cu privire la al doilea motiv de recurs, recurenta prin avocat, arată că odată cu înaintarea documentelor necesare în vederea emiterii deciziei de concediere, în mod eronat a fost emisă și o decizie de imputare și, față de acest aspect, instanța de fond în mod greșit a motivat hotărârea pronunțată, în sensul că exonerează intimatul de la plata sumei de 27.000 lei, sumă cu privire la care se emisese decizia de imputare.
Astfel, în raport de faptul că decizia de imputare este caducă, instanța de fond nu mai putea să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei acesteia, motiv pentru care, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris și modificarea în tot a sentinței civile recurate, în sensul respingerii contestației.
Cu cheltuieli de judecată.
Intimatul, prin avocat, având cuvântul, solicită a se observa că societatea recurentă susține faptul că în cauză suntem în prezența unui contract individual de muncă încheiat pe o perioadă de probă, însă, în cuprinsul acestuia, se stipulează o clauză cu privire la perioada de probă. Or, aceasta contravine dispozițiilor Codului muncii, potrivit cărora perioada de probă nu trebuie să fie mai mare de 30 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție și mai mare 90 de zile pentru funcțiile de conducere, astfel încât este nulă.
Se mai susține că, în speță, contractul individual de muncă a fost înregistrat la ITM și decizia de desfacere a contractului individual de muncă a fost întemeiată pe dispozițiile art.61 lit."a" din Codul Muncii, ceea ce echivalează cu o concediere pe motive disciplinare. Și pentru acest motiv decizia emisă de către societate este nulă, întrucât nu corespunde prevederilor art.268 din Codul Muncii, astfel cum a apreciat și instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, astfel încât în mod corect a dispus anularea deciziei.
Cât privește al doilea motiv de recurs, este adevărat că odată cu primirea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, intimatul în cauză a primit și o decizie de imputare, așa încât instanța de fond în mod corect a soluționat și capătul de cerere privind decizia de imputare, cu care a fost învestită.
În ceea ce privește administrarea probei cu interogatoriu, solicită a se observa că societatea recurentă nu s-a prezentat pentru administrarea ei, împrejurare față de care s-a renunțat la administrarea acestei probei.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.861 LM din data de 14.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă a admis contestația formulată de reclamantul împotriva pârâtei -" TRANS"SRL; a dispus anularea în tot a deciziilor nr. 1 și 2 din 15.02.2008 emise de pârâtă; a obligat pârâtă să reîncadreze pe reclamantul în muncă pe același post ocupat anterior desfacerii contractului individual de muncă, precum și plata drepturilor salariale de care a fost lipsit pe perioada 15.02.2008 până la data efectivei sale reîncadrări; a exonerat pe reclamant de plata sumei de 27.000 lei reprezentând debit constituit în sarcina acestuia prin decizia de imputare nr. 2/15.02.2008 emisă de pârâtă; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
La data de 24.01.2008, reclamantul a fost angajat la societatea pârâtă conform contractului individual de muncă depus la dosar, pe o perioadă nedeterminată, în funcția de conducător auto.
Potrivit fișei postului, responsabilitățile reclamantului constau în asigurarea transportului mărfurilor în condiții de maximă siguranță pentru a evita deteriorarea acestora.
La data de 29.01.2008, efectuând un transport de marfă, cu autovehiculul -, proprietatea societății, reclamantul a avut un accident rutier, rezultând avarierea autovehiculului.
Prin Decizia nr. 1/15.02.2008 emisă de societatea pârâtă, reclamantului i-a fost desfăcut contractul de muncă, potrivit art. 61 litera a) din Legea nr. 53/2003.
Decizia emisă precizează textual că "începând cu data de 15.02.2008, contra individual de muncă încheiat cu domnul în funcția de șofer la unitate încetează conform art. 61 litera a) din Legea nr. 53/2003", fără a mai cuprinde nicio altă mențiune.
Potrivit art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu, descrierea faptei, precizarea prevederilor care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărări formulate de salariat, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Tribunalul a reținut că decizia contestată nu cuprinde aceste mențiuni cumulative, astfel că sancțiunea prevăzută imperativ de legiuitor este aceea a nulității absolute, nefiind necesar a se dovedi vreo vătămare, câtă vreme vătămarea prezumată.
Deși sub forma notei explicative date de reclamant, cercetarea disciplinară a fost efectuată de unitatea pârâtă, acest aspect nu a fost menționat în decizia emisă, apărările reclamantului și celelalte elemente stabilite de lege, nefiind menționate.
Referatul anexat deciziei nr. 1/15.02.2008, emis după întocmirea acesteia, nu face parte din decizie, astfel că apărarea pârâtei în sensul legalității deciziei prin complinirea cu referatul întocmit a fost înlăturată, ca nefondată.
Cu privire la Decizia nr. 2/15.02.2008, prin care societatea pârâtă - " Trans" SRL i-a imputat reclamantului suma de 27.000 lei reprezentând prejudiciu produs în ziua de 29.01.2008, prima instanță a reținut că și aceasta este nulă, întrucât a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 164 din Codul Muncii.
Tribunalul a stabilit că, pentru recuperarea prejudiciului pretins, pârâta era obligată, potrivit legii, să se îndrepte împotriva reclamantului pe cale judecătorească, cu efectuarea probatoriului necesar și numai după stabilirea de către instanță a pagubelor să dispună reținerea acestora de la reclamant.
Împotriva menționatei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, pârâta - " Trans" SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, recurenta a arătat, în esență, următoarele:
Instanța de fond nu a observat că, la fila 34 din dosar, a fost depus contractul individual de muncă al contestatorului, din care rezultă că acesta era angajat pe o perioadă de probă, astfel încât, în cauză, erau incidente dispozițiile art. 31 din Legea nr. 53/2003, text legal ignorat de Tribunal.
Prima instanța a admis contestația și a dispus reîncadrarea reclamantului în funcția deținută anterior concedierii precum și plata salariului aferent, ca și când nu a fost suficientă paguba pricinuită societății, fără a solicita relații privind existența în continuarea a postului ocupat de salariatul concediat.
A mai susținut recurenta că, la dosarul cauzei, au fost înscrisurile care au stat la baza emiterii celor două decizii contestate, între care și referatul întocmit de către societate, parte integrantă din decizia nr. 1/15.02.2008, care conține motivele avute în vedere pentru luarea măsurii desfacerii contractului individual de muncă. Acest referat a fost întocmit cu respectarea prevederilor art.266 si 268 din Codul Muncii, respectiv după ce a fost efectuată o cercetare administrativă și a fost dată o notă explicativă de către contestator,care și-a recunoscut, în cuprinsul acesteia, vinovăția.
Recurenta a criticat sentința atacată și pentru neadministrarea probei cu interogatoriul contestatorului la data de 31.10.2008, când acesta a fost prezent, arătând că prima instanță nici nu a făcut aplicarea dispozițiilor art.225 din Codul d e procedură civilă cu privire la întrebările formulate de către intimată pentru contestator.
În plus, s-a mai susținut că instanța de fond în mod greșit a dispus exonerarea de la plata sumei de 27.000 lei,sumă cu privire la care se emisese decizia de imputare nr. 2. Instanța de fond, a arătat recurenta, putea doar sa constate, în conformitate cu art.270 Codul Muncii, că modalitatea de recuperare a prejudiciului provocat de către salariat angajatorului este alta decât cea a emiterii unei decizii de imputare și că decizia emisă nu putea fi pusă în executare, aceasta neavând competența de a dispune exonerarea de plata sumei.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate, care este legală și temeinică.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Este reală afirmația recurentei în sensul că, potrivit clauzelor contractului individual de muncă nr. 99082/14.02.2008, intimatul început activitatea în cadrul la data de 24.01.2008, în funcția de conducător auto, fiind convenită, conform clauzei înscrise la pct. L lit. a) o perioadă de probă de 90 de zile.
De asemenea, este întemeiată susținerea angajatorului că, înaintea expirării acestei perioade, la data de 15.02.2008, a fost emisă decizia nr. 1, contestată în prezenta cauză.
Curtea reține, însă, că în mod corect prima instanță a analizat legalitatea menționatei decizii prin prisma dispozițiilor art. 268 din Codul Muncii, iar nu prin raportare la dispozițiile art. 31 din același Cod.
Chiar dacă, potrivit dispozițiilor art. 31 din Codul Muncii, pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă, la inițiativa oricăreia dintre părți, în cauză, în mod corect prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 77 din Codul Muncii, în conformitate cu care, în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Or, în speță, angajatorul a înțeles să emită o decizie de concediere disciplinară, această calificare rezultând fără dubiu din invocarea ca temei de drept, în cuprinsul deciziei nr. 1/15.02.2008, a art. 61 lit. a) din Codul Muncii.
În conformitate cu dispozițiile art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3) nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Așadar, pentru a fi legală, decizia de sancționare trebuie să cuprindă toate elementele enumerate de dispozițiile art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, lipsa oricăruia dintre ele fiind de natură să atragă nulitatea măsurii dispuse de angajator.
Or, în cauză, decizia contestată nu cuprinde decât unul dintre aceste elemente, respectiv temeiul de drept.
Așa fiind, constatarea nelegalității deciziei pentru nerespectare condițiilor de formă cerute imperativ de lege face de prisos examinare temeiniciei motivelor pentru care a fost dispusă sancțiunea disciplinară.
Tot în raport de dispozițiile art. 77 din Codul Muncii, nu poate fi primită nici susținerea recurentei în sensul că decizia de sancționare se completează cu referatul nr. 1/31.01.2008, din care rezultă motivele de fapt care au justificat aplicarea sancțiunii disciplinare.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 267 alin. 1 din Codul Muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Faptul că angajatorul a luat salariatului i notă explicativă cu privire la împrejurările producerii accidentului rutier din data de 29.01.2008 nu poate conduce la concluzia îndeplinirii acestei condiții impuse de lege sub sancțiunea nulității.
Curtea reține că, față de prevederile art. 78 alin. 2 din Codul Muncii, este lipsită de relevanță împrejurarea inexistenței în prezent a postului ocupat de salariatul concediat.
În ce privește proba cu interogatoriul contestatorului, se reține că, la termenul din 3.10.2008, apărătorul acestuia a învederat instanței că partea pe care o reprezintă este plecată în Spania, iar mandatarul său are un deces în familie și nu se poate prezenta.
Or, în raport de dispozițiile art. 225 din Codul d e procedură civilă, se reține că textul legal evocat nu este incident atunci când partea a justificat lipsa la interogatoriu. În orice caz, consecințele lipsei la interogatoriu sunt lăsate la aprecierea instanței, care, în raport de situația concretă, va stabili în ce măsură este posibilă verificare stării de fapt pe baza altor probe.
Mai mult decât atât, așa acum s-a arătat în cele ce preced, față de aspectele de nelegalitate a deciziei nr. 1/15.02.2008 reținute de Tribunal, nu se mai impunea verificarea temeiniciei deciziei contestate.
În ce privește decizia de imputare nr. 2/15.02.2008, Curtea reține că, în mod corect prima instanță a dispus anularea acesteia, cu consecința exonerării contestatorului de plata debitului stabilit în cuprinsul ei.
După intrarea în vigoare a actualului Cod al muncii - Legea nr. 53/2003, răspunderea salariaților pentru prejudiciile produse angajatorului poate fi stabilită numai prin promovarea unei acțiuni în răspundere patrimonială, în conformitate cu dispozițiile art. 270 din Codul Muncii, iar nu prin emiterea unei decizii de imputare, a cărei nulitate se impune a fi constatată de instanța învestită cu soluționarea contestației împotriva acesteia.
Se reține că, în cauză, nu subzistă nici motivul de modificare a sentinței atacate prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, invocat de angajator ca temei de drept al cererii de recurs.
Astfel, Curtea constată că argumentele expuse de instanța de fond în considerentele hotărârii recurate sunt în deplină concordanță cu dispozitivul, pe care explică și îl susțin. Prima instanță a indicat motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și pe acelea pentru care au fost înlăturate cererile părților.
Pentru considerentele arătate, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, care urmează a fi menținută, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 274 a din Codul d e procedură civilă, Curtea va obliga recurenta căzută în pretenții să plătească intimatului, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 1000 lei, reprezentând onorariul avocatului, conform chitanței nr. 66/11.05.2009. (fila 10 a dosarului instanței de recurs)
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-" TRANS"SRLîmpotriva sentinței civile nr.861 LM din data de 14.11.2008 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red./Tehnored.
2 ex./12.06.2009
Jud. fond: /
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 1249/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 4246/2009. Curtea... → |
|---|
