Contestație decizie de concediere. Decizia 4305/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(3151/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4305/
Ședința publică din data de 11 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta intimată PRIMĂRIA ORAȘULUI prin PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.7895 din 17 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 42111/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect - contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns intimatul contestator, personal, lipsind recurenta intimată Primăria Orașului prin Primar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul contestator, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei secții la data de 02.06.2009.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul contestator, personal, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 7895/17.12.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis cererea formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimatul Instituția Primarului, prin Primar - Primarul Orașului.
În consecință, s-a dispus anularea dispoziției nr. 925/28.10.2008 emisă de intimat, cu obligarea acestuia din urmă să-l reintegreze pe contestator în funcția avută anterior și să-i plătească o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data concedierii și până la efectiva reîncadrare.
Intimatul a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
1. Hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7. proced. civ.).
Din considerentele hotărârii nu rezultă motivele pentru care s-au înlăturat apărările pârâtei, instanța reținând greșit că decizia nu cuprinde motivarea în fapt a măsurii.
În preambulul dispoziției contestate au fost menționate motivele de fapt care au condus la concedierea contestatorului, sens în care sunt menționate petițiile cetățenilor din orașul, referatele întocmite în cadrul aparatului de specialitate al instituției, adrese din partea organelor de cercetare penală.
Din aceste înscrisuri reiese fără echivoc că reclamantul aduce atingeri grave imaginii instituției. Instanța a nesocotit faptul că instituția primarului este una de autoritate publică, pentru care imaginea constituie un element esențial pentru exercitarea atribuțiilor sale legale.
Deși la momentul angajării era cunoscut faptul că reclamantul este pensionar, intenția intimatului a fost una nobilă, aceea de a acorda un loc de muncă unei persoane prezumate că posedă experiență. Aceste considerente nu au mai putut fi reținute datorită faptelor personale ale contestatorului, care atrăgeau oprobriul public asupra instituției.
Rezultă că decizia contestată conține motivele de fapt ce au stat la baza luării măsurii concedierii reclamantului, fiind întemeiată și fondată.
2. Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9. proced. civ.)
Din acest punct de vedere urmează a se constata că temeiul legal în baza căruia instanța a admis cererea de chemare în judecată a fost art. 76 din Codul Muncii. Or, temeiul de drept invocat în dispoziția de concediere este art. 61 lit. e din Codul Muncii, pentru care legea nu prevede o anumită procedură ce trebuie urmată față de salariat.
Rezultă că art. 76 din Codul Muncii nu poate constitui în speță temei pentru admiterea cererii reclamantului.
Aplicarea greșită a legii de către instanță constă și în interpretarea art. 61 lit. e din Codul Muncii. Voința exprimată de legiuitor prin intermediul acestui text și spiritul său este acela de proteja salariații aflați sub pragul de pensionare, fără a oferi celor ce îndeplinesc condițiile de pensionare o protecție împotriva unei concedieri. Raționamentul constă în menținerea forței de muncă apte și crearea locurilor de muncă pentru aceasta. Deși evident, acesta nu a fost reținut de instanță.
Prin urmare, cenzurarea unei concedieri efectuate în temeiul art. 61 lit. e din Codul Muncii contravine spiritului legii și voinței legiuitorului.
Deși reclamantul beneficiază de posibilitatea angajării după pensionare conform art. 26 din Legea nr. 164/2001, această facilitate nu îi oferă o protecție similară cu cea a persoanelor aflate sub pragul pensionării. De altfel, se creează o discriminare pozitivă pentru reclamant față de persoanele din sistemul public de pensii, care după îndeplinirea vârstei de pensionare nu mai pot ocupa posturi în administrația publică. Mai mult, sunt încălcate și prevederile art. 5 alin. 2 raportat la ceilalți salariați ai instituției.
Ca atare, instituția intimată nu poate fi obligată să mențină în funcție o persoană care a depășit orice limită prevăzută pentru pensionare.
Prin întâmpinarea formulată de intimatul-contestator, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. făcând aplicațiunea în cauză a prevederilor art. 304/1 proced. civ. (ce permit examinarea pricinii sub toate aspectele de către instanța de control judiciar, conferind acesteia posibilitatea complinirii argumentelor instanței de fond) și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Tribunalul a procedat corect admițând contestația și dispunând anularea dispoziției nr. 925/28.10.2008 emisă de recurentul-intimat, cu obligarea acestuia din urmă să-l reintegreze pe intimatul-contestator în funcția avută anterior și să-i plătească o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data concedierii și până la efectiva reîncadrare.
Sub acest aspect, s-a făcut o aplicațiune corespunzătoare în cauză a dispozițiilor art. 76 și 78 din Legea nr. 53/2003 ( Codul Muncii ).
Trebuie arătat că prin dispoziția amintită mai sus, recurentul a luat măsura concedierii intimatului-persoană fizică, acesta din urmă având funcția de consilier personal în cadrul cabinetului Primarului Orașului, funcție pe care o ocupa pe o perioadă determinată conform dispozițiilor nr. 660/2007 și 523/2008 emise de Primăria.
Dispoziția contestată în prezentul proces a fost emisă în temeiul art. 61 lit. e din Codul Muncii.
Acest text reglementează instituția concedierii pentru motive care țin de persoana salariatului și prevede că "angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul îndeplinește condițiile de vârstă standard și stagiu de cotizare și nu a solicitat pensionarea în condițiile legii."
Însă, fiind vorba despre o decizie de concediere, ea trebuie să se conformeze, printre altele, cerințelor impuse de art. 74 din Codul Muncii.
Potrivit acestuia, "decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu:
a) motivele care determină concedierea;
b) durata preavizului;
c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective;
d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64."
Față de conținutul acestui articol de lege, este evident că decizia în discuție trebuia să prevadă motivele care determină concedierea și durata preavizului. Neîndeplinirea fie și a uneia dintre aceste cerințe legale atrage nulitatea absolută a deciziei, întrucât art. 76 din Codul Muncii (ce se aplică în cazul tuturor concedierilor, deci și al celei din speța de față, care este întemeiată pe prevederile art. 61 lit. e) statuează că "concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută."
Or, așa cum corect a reținut și Tribunalul, dispoziția nr. 925/28.10.2008 emisă de Primarul Orașului nu arată motivele concedierii. Totodată, nu conține nici durata preavizului.
Așa fiind, în mod just s-a dispus desființarea (anularea) ei și s-a dat efect dispozițiilor art. 78 din Codul Muncii.
În raport de toate cele ce preced, este evident că nu pot fi primite criticile exprimate în motivarea recursului.
Astfel, cât privește pe cele din cadrul primului motiv, se impune a preciza că sunt nefondate susținerile recurentului potrivit cu care în preambulul dispoziției contestate au fost menționate motivele de fapt care au condus la concedierea intimatului-contestator (sens în care sunt menționate petițiile cetățenilor din orașul, referatele întocmite în cadrul aparatului de specialitate al instituției, adrese din partea organelor de cercetare penală), că din aceste înscrisuri reiese fără echivoc că intimatul-persoană fizică aduce atingeri grave imaginii instituției și că prin faptele sale personale, intimatul-contestator ar fi adus atingere instituției în care era angajat și ar fi atras oprobriul public.
Simpla trimitere făcută în preambulul unei decizii de concediere la diverse acte sau documente emanând de la diverse persoane sau instituții nu poate fi asimilată și nu este echivalentă cu precizarea motivelor care au determinat concedierea. Prin sintagma "motivele care determină concedierea" legiuitorul a avut în vedere prezentarea unei situații de fapt și argumentarea (demonstrarea necesității) măsurii concedierii unui salariat, astfel că doar o înșiruire a numărului și datei unor documente nu respectă cerința prev. de art. 74 lit. a din Codul Muncii.
În plus, din afirmațiile recurentului în sensul că din aceste înscrisuri reiese fără echivoc că intimatul-persoană fizică aduce atingeri grave imaginii instituției și că prin faptele sale personale, intimatul-contestator ar fi adus atingere instituției în care era angajat și ar fi atras oprobriul public, rezultă că la baza dispoziției de concediere s-au aflat rațiuni ce rezidă în anumite fapte ilicite care se impută autorului contestației.
Or, toate acestea indică împrejurarea că emitentul deciziei a avut în vedere măsura concedierii întemeiată pe dispozițiile art. 61 lit. a din Codul Muncii (mai precis concedierea ca sancțiune disciplinară), ceea ce intră în totală contradicție cu temeiul de drept al dispoziției contestate, și anume art. 61 lit.
și doar din acest motiv, soluția primei instanțe apare ca fiind legală și temeinică.
Cât privește susținerile din cuprinsul celui de-al doilea motiv de recurs, nici acestea nu sunt întemeiate.
S-a relevat anterior că prevederile art. 76 din Codul Muncii sunt aplicabile în cazul oricărei concedieri, deci și al celei dispusă în baza art. 61 lit. e din Codul Muncii. Câtă vreme legiuitorul a indicat expres prin art. 74 din Codul Muncii că decizia de concediere trebuie să cuprindă motivele care au determinat concedierea și durata preavizului, este incontestabil că o astfel de decizie, în care nu se menționează cele două elemente precitate, este lovită de nulitate în temeiul art. 76 din Codul Muncii, căci a fost emisă în mod nelegal, respectiv "cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege".
Pe de altă parte, instanța de judecată sesizată legal este competentă să cenzureze orice decizie de concediere, deci și pe cea emisă în baza art. 61 lit. e din Codul Muncii. Aceasta deoarece conform art. 281 din același cod "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 283 alin. 1 lit. a "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă".
Cerințele impuse de aceste texte legale sunt întrutotul îndeplinite în pricina de față; prin urmare, nu poate fi reținută alegația recurentului că cenzurarea unei concedieri efectuate în temeiul art. 61 lit. e din Codul Muncii contravine spiritului legii și voinței legiuitorului.
Este necesar a se adăuga și faptul că astfel cum este redactat acest text legal, nu putea fi invocat ca temei de drept pentru concedierea intimatului-contestator. Norma juridică în discuție reglementează o situație de excepție, astfel că ea este de strictă interpretare și aplicare, deoarece "exceptio est strictissimae interpretationis". În consecință, ea are incidență doar "în cazul în care salariatul îndeplinește condițiile de vârstă standard și stagiu de cotizare și nu a solicitat pensionarea în condițiile legii."
Or, intimatul-persoană fizică nu mai poate solicita "pensionarea în condițiile legii", deoarece este deja pensionat, fiind încadrat în muncă la instituția recurentă după ce se pensionase, cumulând legal calitatea de salariat și pe aceea de pensionar, cu acceptul acordat chiar de către Primarul Orașului, cel care a emis deciziile în temeiul cărora autorul contestației a fost încadrat ca și consilier personal în cadrul Cabinetului Primarului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-intimat Instituția Primarului, prin Primar - Primarul Orașului, în contradictoriu cu intimatul-contestator, împotriva sentinței civile nr. 7895/17.12.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./06.07.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 3707/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 2272/2009. Curtea... → |
|---|
