Contestație decizie de concediere. Decizia 4690/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4690

Ședința publică de la 07 Iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: - -

JUDECĂTOR 1: Marin Panduru

JUDECĂTOR 2: Doina Vișan

Grefier: - -

Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de SC SA S, împotriva deciziei civile nr. 462/26.01.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic, pentru contestatoare și avocat, pentru intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părților asupra contestației.

Consilier juridic, pentru contestatoare, solicită admiterea contestației, conform motivelor formulate, anularea deciziei nr. 462/26.01.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA și pe cale de consecință, respingerea recursului promovat de reclamant și menținerea ca temeinică și legală a sentinței Tribunalului O l

Avocat, pentru intimat, solicită respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată, conform motivelor expuse în întâmpinare.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față,

Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul -, SC SA Saf ormulat contestație în anulare împotriva deciziei nr.462/26.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, intimat fiind, întemeiată în drept pe dispozițiile art.318 pr.civ. constând în faptul că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, instanța dând o interpretare eronată probelor.

În motivarea cererii s-a arătat că nu se poate reține că decizia nr.1706/01.06.2007a fost emisă în perioada în care s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, stabilită prin certificatul de concediu medical, deoarece în data de 01.06.2007, contestatorul a fost prezent la serviciu, dovada fiind semnătura acestuia din procesul verbal de intrare-ieșire din data de 01.06.2007, astfel că recurentul la această dată nu putea să fie în același timp și la locul de muncă pentru a-și desfășura activitatea și totodată să fie în același timp și la spital pentru efectuarea consultațiilor medicale pentru eliberarea certificatului de concediu medical.

Că Tribunalul Olta dispus suspendarea judecării cauzei până la terminarea cercetărilor penale începute împotriva reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, însă nu este posibil ca pentru perioada suspendării dosarului civil până la terminarea cercetărilor penale, unitatea să fie obligată la plata drepturilor salariale către recurent.

Analizând decizia civilă contestată conform art.317 și urm.pr.civ. curtea constată că cererea este nefondată pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art.318 teza 1.pr.civ. - dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale - are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Textul vizează greșeli cu caracter procedural, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale.

A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac.

Așadar, nu pot fi invocate pe calea contestației în anulare erorile de interpretare a probelor.

Motivele de contestație în anulare, respectiv, faptul că nu se poate reține că decizia nr.1706/01.06.2007a fost emisă în perioada în care s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, stabilită prin certificatul de concediu medical, deoarece în data de 01.06.2007, contestatorul a fost prezent la serviciu, dovada fiind semnătura acestuia din procesul verbal de intrare-ieșire din data de 01.06.2007, nu vizează existența unei greșeli materiale, ci o critică asupra modului în care Curtea a apreciat probele și temeinicia sentinței recurate.

Nu este întemeiat motivul invocat de contestatoare, și anume că Tribunalul Olta dispus suspendarea judecării cauzei până la terminarea cercetărilor penale începute împotriva reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, nu este posibil ca pentru perioada suspendării dosarului civil până la terminarea cercetărilor penale, unitatea să fie obligată la plata drepturilor salariale către recurent, întrucât instanța s-a pronunțat în urma analizei înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, iar în cadrul contestației în anulare, cale extraordinară de atac, nu se poate face o reapreciere a materialului probator.

Nu are incidență în cauză nici disp. art.318 pr.civ. teza a II-a, deoarece în soluționarea recursului au fost analizate toate motivele de modificare, invocate în termen de către recurent.

Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus, Curtea urmează a respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de SC SA S, împotriva deciziei civile nr. 462/26.01.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Iulie 2009.

PREȘEDINTE: Marin Panduru

- -

JUDECĂTOR 2: Doina Vișan

- -

JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu

- -

Grefier,

- -

Red. jud. / Ex. 2/ 16.07.2009

Președinte:Marin Panduru
Judecători:Marin Panduru, Doina Vișan, Ioana Moțățăianu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 4690/2009. Curtea de Apel Craiova