Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 7265/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- modificare unilaterală a

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 7265

Ședința publică de la 09 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR 1: Carmen Tomescu

JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu

JUDECĂTOR 3: Ligia Epure

Grefier - -

*******

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 25.11.2009, privind recursul declarat de reclamanta B, împotriva sentinței civile nr.2445/06.05.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC Energetic SA, având ca obiect, contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25.11.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, în conformitate cu prevederile art.260 pr.civ. a amânat pronunțarea cauzei inițial la data de 02.12.2009 și ulterior la data de 09.12.2009.

În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:

CURTEA

Asupra recursului de față.

Tribunalul Gorj prin sentința nr. 2445 de la 06 mai 2009 respins contestatia formulata de contestatoarea B, impotriva dispozitiei nr. 105 din 10.02.2009, emisa de intimata Energetic SA.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Contestatoarea a detinut functia de sef serviciu in cadrul Serviciului Corp Control pana la data de 10.02.2009 cand a fost trecuta in functia de inginer principal in cadrul Biroului asigurarea calitatii merologice.

In urma Hotararii Consiliului de Administratie nr.3/2009 a fost reorganizata activitatea ui Energetic.

Prin dispunerea masurilor organizatorice corespunzatoare a fost desfiintat Serviciul corp Control, serviciu in cadrul caruia isi desfasura activitatea petenta.

Pentru evitarea concedierii petentei intimata a oferit acesteia postul de inginer principal in cadrul Serviciului achizitii lucrari si servicii fara a fi modificate cauzele esentiale ale contractului individual de munca.

In acest sens Directia de resurse umane, prin adresa 1816/2009 (fila 26) a adus la cunostinta petentei masurile organizatorice ce au condus la desfiintarea serviciului corp control, oferindu-i conform pregatirii profesionale postul de inginer principal in cadrul serviciului de achizitii lucrari si servicii.

Mai mult decat atat contestatoarea a accceptat trecerea sa pe functia de inginer principal in cadrul Serviciului calitate mediu incepand cu data de 10.02.2009, in conformitate cu modificarile survenite in structura organizatorica a societatii, fiind informata asupra clauzelor esentiale ce urmeaza a fi inscrise in actul aditional la contractul individual de munca( fila 25).

Cu motivarea mai sus expusa si avand in vedere acceptul contestatoarei inregistrat sub nr.2226/09.02.2009 instanta a constatat că decizia nr.105 din 10.02.2009 emisa de intimata este temeinica si nelegala, astfel incit, s- respins contestatia formulata de catre contestatoare ca nefondata.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B care a criticat sentința ca fiind nelegală și netemeinică în sensul că deși, instanța de fond a acordat cuvântul asupra excepției de nelegalitate a dispoziției ce constituia obiectul dosarului și apoi asupra fondului cauzei, nici în practicaua sentinței și nici în cuprinsul acesteia nu apare nicăieri faptul că instanța s-ar fi pronunțat asupra excepției de nelegalitate a dispoziției - respectiv asupra lipsei avizului Corpului de Control al Ministrului Economiei și Finanțelor.-.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit Ordinului nr. 1666/03.05.2007 emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, numirea, respectiv revocarea din funcție a personalului care desfășoară activitate de control în regiile autonome, companii naționale, și alte instituții aflate sub autoritatea Ministerului Economiei și Finanțelor se va face numai cu acordul Corpului de control al Ministerului Economiei și Finanțelor.

Totodată, inclusiv toate măsurile ce urmează a fi dispuse asupra structurilor organizatorice unde își desfășoară activitatea acest personal, se va aproba de Consiliul de Administrație sau Adunarea Generală a Acționarilor după caz, numai după obținerea avizului Corpului de Control al Ministerului Economiei și Finanțelor.

În condițiile în care, R. preluată de AVAS prin OUG 101/06.12.2006 se află încă sub autoritatea Ministerului Economiei și Finanțelor, ca urmare a respingerii aprobării acestei ordonanțe prin Legea nr. 308/30.12.2008. publicată în Of. nr. 898/31.12.2008, fiindu-i deci, încă aplicabile dispozițiile Ordinului nr. 1666/03.05.2007.. nepronunțarea de către instanță asupra excepției de nelegalitate a dispoziției atacate - ca urmare a lipsei avizului acordului Corpului de Control al Ministerului Economiei și Finanțelor în ceea ce privește atât structura în care își desfășura activitatea contestatoarea cât și asupra modificării contractului de muncă al acesteia - echivalează cu nepronunțarea asupra fondului cauzei.

Această concluzie se impune întrucât existența sau lipsa acestui acord reprezintă o chestiune prealabilă ce trebuie tranșată de instanța de judecată și de care depinde în mod hotărâtor soluția ce urmează a fi pronunțată asupra contestației de față.

Pentru considerentele arătate, sentința civilă recurată fiind afectată de motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 7, 8 și 9 coroborate cu art. 312 pct. 5.civ., admițându-se recursul contestatoarei se va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta B, împotriva sentinței civile nr.2445/06.05.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC Energetic SA, având ca obiect, contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.

Casează sentința civilă și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09.12.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. Jud. CT

Tehn.red. /2 ex/

/ D și L -

Președinte:Carmen Tomescu
Judecători:Carmen Tomescu, Mariana Pascu, Ligia Epure

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 7265/2009. Curtea de Apel Craiova