Contestație decizie de concediere. Decizia 489/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.489/
Ședința publică din 24 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursului declarat de contestatoarea, domiciliată în F,-, bloc 10,. 10, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 175/28.02.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu intimatul GRUPUL SCOLAR DE INDUSTRIE, cu sediul în F,-, jud. V, având ca obiect " contestație decizie de concediere" împotriva deciziei numărul 96/25.09.2007 emisă de instituția intimată Grupul Școlar de Industrie Ușoară
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 23.06.2008 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea în cauză la data de 24.06.2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.3116/91 din 24.10.2007 la Tribunalul Vrancea contestatoarea a formulat contestație împotriva deciziei nr.96 din 25.09.2007 emisă de intimatul Grupul Școlar de Industrie Ușoară din F solicitând admiterea contestației,anularea deciziei de încetare contractului de muncă,reintegrarea sa în funcția deținută anterior,obligarea intimatei la plata drepturilor salariale majorate cu rata inflației,anularea deciziei din 24.05.2007 și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale pentru perioada mai-august 2007 și obligarea intimatei la plata unor daune morale în sumă de 50.000 lei.
Prin decizia nr.96 din 25.09.2007 emisă de intimata Grupul Școlar de Industrie Ușoară F s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al salariatei în baza disp.art.55 lit.b din Codul muncii încetând cu data de 25.09.2007.
Se menționează în decizie că la luarea acestei măsuri s-a avut în vedere cererea salariatei înregistrată sub nr.1936 din 25.09.2007 prin care solicită încetarea contractului de muncă nr.111/22.12.2000 începând cu data de 25.09.2007.
În contestația formulată de contestatoarea,aceasta a arătat că a fost salariata Grupului Școlar de Industrie Ușoară de mai bine de 25 de ani,relațiile de serviciu fiind dintre cele mai bune.
A mai arătat că odată cu punerea la conducerea instituției a directorului relațiile de serviciu au fost tensionate,determinate de caracterul abuziv al acesteia,starea sănătății înrăutățindu-i-se fiind chiar internată pentru investigații medicale,starea sănătății înrăutățindu-i-se.
Urmare unor conflicte repetate,a mai arătat contestatoarea,la data de 24.05.2007 conducerea școlii i-a aplicat o sancțiune disciplinară diminuându-i salariul de încadrare,situație despre care a luat cunoștință abia când a obținut o copie a acesteia,respectiv la data de 1.10.2007,decizia nefiindu-i comunicată.
Această sancțiune i-a fost aplicată în perioada în care se afla în concediu medical, a arătat contestatoarea.
Referitor la decizia nr.96 din 25.09.2007 contestatoarea a arătat că este nelegală și nu respectă dispozițiile procedurale
A arătat că decizia încalcă art.60 alin.1 lit.a din Codul muncii.
A mai susținut că nu se poate înscrie în decizie că ar fi solicitat încetarea raportului juridic de muncă întrucât ea nu și- manifestat niciodată intenția de încetare a acestui raport de muncă.
A arătat că este adevărat că la data de 25.09.2007 a avut loc o discuție vis-a-vis de starea conflictuală existentă în cadrul instituției,dar cu toate presiunile exercitate asupra ei,voința ei reală fost de continuare a raporturilor de muncă și nu de încetare a acestor raporturi,astfel contractul de muncă i-a fost desfăcut abuziv,decizia fiind precedată de măsuri neprocedurale și de sancțiuni ce nu i-au fost comunicate.
A arătat contestatoarea că decizia este adaptată cu încălcarea disp.art.263,264,266,267 și 268 din Codul muncii și anume:
Astfel, a arătat contestatoarea,deși angajatorul dispune de prerogativa disciplinar,având dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare, în cazul de față nu fost săvârșită nici o abatere disciplinară care să atragă necesitatea aplicării unei sancțiuni.
A mai susținut că potrivit art.264,266 din Codul muncii,dacă ar fi săvârșit o abatere,sancțiunea trebuie aplicată în raport cu gradul de pericol al faptei,în ordinea stabilită de legiuitor,ori dacă ar fi fost respectate criteriile prevăzute de lege s-ar fi ajuns la concluzia că ea este cunoscută ca fiind o persoană cu o reputație excelentă.
Potrivit art.267 din Legea nr.53/2003 sub sancțiunea nulității absolute nici o măsură de sancționare nu poate fi luată mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, ori în cauză au fost încălcate prevederile acestei dispoziții legale,a arătat contestatoarea.
Decizia nu respectă nici dispozițiile art.268 din Codul muncii,prevedere legală care conține elementele obligatorii ale unei decizii de concediere,ori decizia contestată este sumară,fără a cuprinde toate elementele impuse prin acest text de lege.
Prin întâmpinarea depusă intimata Grupul Școlar de Industrie Ușoară Fas olicitat respingerea contestației formulate ca fiind nefondată.
A arătat intimata că nu poate fi primită susținerea contestatoarei că intenția ei era de continua raporturile de muncă,situație contrazisă de cererile ei înregistrate sub nr.416 din 17.04.2007 și nr.1936 din 25.09.2007,nefiind forțată de nimeni să depună aceste cereri.
În ceea ce privește invocarea art.60 alin.1 lit.a,a arătat intimata,contestatoarea nu se afla în incapacitate temporară de muncă.
Referitor la decizia din 24.05.2007 intimata a susținut că a fost anulată măsura consemnată în carnetul de muncă.
Cu privire la daunele morale de 50.000 lei solicitate de contestatoare,intimata a susținut că nu pot fi acordate acesteia.
Activitatea de 25 de ani nu a fost impecabilă așa cum susține ea,fiind sancționată disciplinar și de conducerile anterioare ale instituției.
Concediul medical a fost luat pentru că venea controlul de la Inspectoratul Județean Școlar V,iar contestatoarea nu avea documentele puse la punct,iar în urma controlului au fost constatate mai multe deficiențe în activitatea acesteia.
A arătat că nu a fost angajată altă persoană în locul ei,ci a fost înființat un al doilea post de secretar dată fiind intenția exprimată a contestatoarei de a-și înceta activitatea,iar pentru faptul că se afla în concediu medical activitatea de secretariat unde funcționa contestatoarea fiind indispensabilă.
Nu pot fi primite nici susținerile acesteia că decizia emisă încalcă disp.art.263,art.264, art.266 din Codul muncii, întrucât textele de lege se referă la procedura sancționării abaterilor disciplinare, însă nu există o asemenea situație, întrucât încetarea contractului de muncă s-a făcut pe un alt temei.
A arătat că concediul de odihnă al contestatoarei a încetat la 18 iulie 2007,dată de la care nu s-a mai prezentat la serviciu.
Pentru absențele nemotivate s-a demarat procedura prealabilă aplicării sancțiunii disciplinare, însă s-a dat curs cererii contestatoarei de încetare a raporturilor de muncă conform deciziei nr.56/25.09.2007.
Prin sentința civilă nr.175 din 28.02.2008 s-a respins ca nefondată contestația formulată de contestatoarea împotriva deciziei nr.96 din 25.09.2007.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele.
Contestatoarea a fost salariata pârâtei, fiind angajată pe postul de secretară la Liceul Industrial nr.2 F -devenit în prezent Grupul Școlar de Industrie Ușoară F, din 16 octombrie 1987, împrejurare ce rezultă din înscrierile din carnetul său de muncă.
Începând din luna ianuarie 2007, între contestatoare și conducerea școlii au intervenit o serie de neînțelegeri și pe fondul acestora relațiile de muncă au devenit încordate. În urma unui control tematic efectuat la Grupul Școlar de Industrie Ușoară F de către inspectorii de specialitate din cadrul Inspectoratului Școlar Județean V în luna martie 2007 au fost semnalate o serie de deficiențe unele și la compartimentul secretariat unde lucra contestatoarea. De la sfârșitul lunii martie 2007 aceasta a intrat în concediu medical iar apoi a beneficiat de concediu de odihnă care a expirat la data de 18 iulie 2007. După această dată contestatoarea nu a revenit la serviciu, astfel că împotriva acesteia s-a declanșat cercetarea prealabilă în vederea desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
Din documentația întocmită de către comisia de disciplină, din actele depuse la dosar coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că reclamanta contestatoare a fost conștientă de consecințele atitudinii sale și chiar și-a manifestat opțiunea de a i se desface contractul de muncă (vezi procesul verbal din 20 august 2007 pag.131-133).
Relevant este și faptul că intimata i-a adus la cunoștință contestatoarei că perioada în care a beneficiat de concediu de odihnă a expirat la data de 18 iulie 2007 și că a acumulat deja absențe nemotivate, fiind invitată să se prezinte la locul de muncă, însă aceasta nu a dat curs solicitării(fila 136, 96 și 199 dosar fond).
Ca urmare s-a emis decizia nr.54 din 23 august 2007, desfacerea disciplinară a contractului de muncă care însă nu și-a mai produs efecte deoarece, în urma discuțiilor purtate la Inspectoratul Școlar Județean cu contestatoarea și, la rugămințile sale s-a acceptat încetarea contractului de muncă prin acordul părților, situație mult mai avantajoasă și favorabilă acesteia.
În acest context susținerea contestatoarei vizavi de constrângerea și presiunea psihică în vederea depunerii cererii de demisie nu se justifică, cu atât mai mult cu cât aceasta nu și-a motivat în nici un fel lipsa de la locul de muncă.
Nici susținerea contestatoarei că locul său de muncă a fost ocupat de o altă persoană nu corespunde realității. Din actele depuse la dosar rezultă că în urma cererii formulată de Grupul Școlar de Industrie Ușoară F s-a aprobat transformarea unui post de îngrijitor în secretar iar pe perioada în care contestatoarea a fost în concediu medical numita a îndeplinit atribuțiile de serviciu ale acesteia.
În fine, nici împrejurarea că i s-a interzis să se reîntoarcă la locul de muncă nu este dovedită pe deplin, ea fiind contrazisă de declarațiile martorilor audiați în cauză.
În ce privește dispozițiile art.263,264,266,267 și 268 invocate de contestatoare, acestea nu-și au aplicabilitate în cauză, nefiind vorba de o desfacere disciplinară a contractului de muncă ci de o decizie de încetare a raporturilor de muncă emisă în temeiul art.55 lit.b Codul muncii.
Față de cele arătate mai sus, tribunalul constatat că cererea contestatoarei vizând anularea deciziei de încetare a contractului de muncă, reintegrarea sa și plata drepturilor salariale cuvenite nu este neîntemeiată.
În ce privește decizia din 24 mai 2007 s-au reținut următoarele. Prin procesul verbal al consiliului de administrație din 24 mai 2007 s-a dispus sancționarea contestatoarei cu diminuarea salariului, sancțiune care a fost anulată, anularea fiind operată în cartea de muncă, iar sumele reținute fiind restituite contestatoarei (vezi interogatoriul de la pag.159 întrebările 4 și 5),astfel că s-a mai reținut că și acest capăt de cerere apare ca neîntemeiat.
Pe cale de consecință și capătul de cerere privind daunele morale este ca neîntemeiat,a reținut instanța de fond.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea considerând- nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului declarat, a susținut că nu poate fi primită susținerea intimatei că cererea de încetare a raporturilor de muncă reprezintă voința ei.
A arătat că cererea nu îndeplinește cerințele art.79 din Codul muncii întrucât demisia este un act unilateral și nu rezultatul presiunilor.
Instanța de fond, a arătat recurenta contestatoare, a făcut apreciere subiectivă tuturor probelor administrate în cauză acordând o prevalență nejustificată probelor intimatei, reținând că în urma unui control efectuat de intimată s-ar fi înregistrat o serie de nereguli la compartimentul secretariat unde lucra contestatoarea astfel că aceasta a intrat în concediu medical și apoi în concediul de odihnă până la 18 iulie 2007,dată de la care nu s-ar mai fi prezentat la serviciu.
Ori toate aceste precizări ale instanței de fond nu sunt susținute de probe.
Actul de control nu reține nici o culpă contestatoarei, ci privește alte compartimente, a arătat recurenta.
Instanța de fond a reținut că ea,contestatoarea și-ar fi manifestat opțiunea de a i se desface contractul de muncă, aspecte care însă nu reies din probele administrate.
Ca o dovadă a atitudinii șicanatorii intimatei este și emiterea deciziei de sancționare pe care nu i-a comunicat- dar pe care a pus-o în aplicare revenind ulterior asupra ei, dar i s-au reținut drepturile salariale, toate acestea dovedind presiuni exercitate asupra ei.
A arătat că nu i s-a admis expertiza contabilă pentru a dovedi drepturile salariale cuvenite.
A mai arătat că și emiterea deciziei de sancționare nr.54 din 23.08.2007 dovedește presiunea la care a fost supusă,pe lângă sancționarea disciplinară din 24.05.2007 și numirea în funcția deținută a unei alte persoane.
Ori toate aceste situații, a arătat recurenta le- expus în fața instanței de fond și că urmare acestor tensiuni starea ei de sănătate a avut de suferit fiind diagnosticată cu diverse afecțiuni.
A arătat recurenta contestatoare că decizia nr.96 din 25.09.2007 este nelegală și nu respectă procedurile în ceea ce privește contractul individual de muncă.
A arătat că decizia încalcă disp.art.60 alin.1 lit. din Codul muncii.
A arătat că în mod greșit s-a reținut că ea ar fi solicitat încetarea raporturilor de muncă, că nu aceasta a fost intenția ei, ci contractul de muncă fost desfăcut abuziv.
A arătat recurenta - contestatoare că decizia a fost emisă cu încălcarea disp.art.263, art.264, art.266, art.267 și art.268 din Codul muncii.
A arătat că din sentința civilă nr.175/2008 apare că completul de judecată a fost condus de pentru ca apoi la finalul sentinței acesta să fie condus de.
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile în sensul admiterii contestației așa cum formulat-
Prin întâmpinarea depusă intimata Grupul Școlar de Industrie Ușoară Fas olicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de contestatoare.
A arătat intimata că din probele administrate nu a rezultat că contestatoarea a fost supusă unei constrângeri psihice pentru a cere încetarea raporturilor de muncă.
Decizia nr.96/25.09.2007 a fost emisă pe baza cererii formulate de contestatoare de încetare raporturilor de muncă în baza art.55 lit. din Codul muncii înregistrate sub nr.1936/2007 astfel că această măsură exprimă voința ambelor părți,deci nu se poate reține că intenția ei era de a continua relațiile de muncă-dovada fiind și cererea nr.416 din 17.04.2007.
Instanța de fond a respins proba cu expertiza contabilă pentru că nu se impunea față de modalitatea de încetare a raporturilor de muncă.
Cu privire la decizia din 24.05.2007 instanța de fond a reținut corect că a fost anulată iar contestatoarea și-a primit și drepturile salariale cuvenite.
Daunele morale de 50.000 lei solicitate de recurentă corect au fost respinse de instanța de fond, a arătat intimata.
Concediul medical nu s- datorat stresului,ci de controlul anunțat în condițiile în care nu avea documentele puse la punct iar în urma controlului au fost constatate foarte multe deficiențe în activitatea contestatoarei.
Nu poate fi primită nici susținerea că la emiterea deciziei au fost încălcate diap.art.263,art.264,art.266 din Codul muncii întrucât nu are nici legătură cu cauza,ele referindu-se la răspunderea disciplinară.
Analizând hotărârea instanței de fond în raport de probele dosarului,de dispozițiile legale aplicabile în cauză,de criticile formulate de recurentă,cât și disp.art.304 Cod procedură civilă curtea constată că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală astfel că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art.55 lit.b din Codul muncii contractul individual de muncă poate înceta,ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea.
Pentru a se proceda la încetarea contractului de muncă în baza art.55 lit.b din Codul muncii trebuie să existe o cerere sau altă manifestare neîndoielnică din care să rezulte intenția clară a salariatului de a părăsi instituția la care lucrează.
Ori din actele dosarului rezultă că recurentă contestatoare și-a manifestat dorința de a-și înceta raporturile de muncă în temeiul art.55 lit.b din Codul muncii.
Astfel,prin cererea înregistrată sub nr.1936 din 25.09.2007 la intimată,aceasta a solicitat, cităm:,Subsemnata,secretar șef la Grupul Școlar de Industrie Ușoară F,vă, prin prezenta să-mi aprobați încetarea contractului individual de muncă conf.art.55 alin.b din Codul muncii, începând cu data de 25.09.2007 -Legea 53/2003.
De altfel și recurenta prin interogatoriul luat la data de 6.12.2007 recunoaște că la 25.09.2007 a depus cerere de încetare a contractului de muncă conform art.55 lit.b din Codul muncii și că de față la solicitarea acesteia au fost și inspectorul și jurista Inspectoratului Școlar Județean V și liderul de sindicat situație recunoscută de altfel și în contestație cât și în motivele de recurs.
Ori din actele dosarului nu rezultă că recurenta ar fi depus cererea fiind constrânsă.
Faptul că recurenta era cercetată disciplinar pentru absențe nemotivate de la serviciu începând cu 18 iulie 2007,și că în timpul cercetării disciplinare și după emiterea deciziei de sancționare recurenta a optat pentru o altă modalitate de încetare raporturilor de muncă cu intimata,nu poate fi reținută ca o constrângere pentru că de fapt i s-a creat o situație mai avantajoasă - nu a fost concediată disciplinar.
În atare condiții, orice declarație a unor martori,în contra propriei afirmații a recurentei,nu pot fi avute în vedere.
Invocarea art.79 din Codul muncii nu are legătură cu cauza întrucât această dispoziție legală privește demisia ceea ce nu este cazul în speță,iar recurenta înțelege diferența dintre cele două situații, cea prevăzută de art.55 lit.b și art.79 din Codul muncii.
În cauză nu s-a produs încălcarea disp.art.60 alin.1 lit.a din Codul muncii,respectiv interdicția de a se concedia salariații dacă se află în incapacitate de muncă stabilită prin certificat medical întrucât nu s- dovedit se afla într-o asemenea situație la data de 25.09.2007.
De altfel această dispoziție se referă la cazurile în care intervine concedierea din inițiativa angajatorului ceea ce iarăși nu ne aflăm în situația de față.
S-a mai susținut de către recurenta contestatoare că în cauză nu au fost respectate disp.art.263,art.264,art.266,art.267 și art.268 din Codul muncii,susținere care nu poate fi primită.
Așa cum a reținut și instanța de fond dispozițiile legale mai sus invocate nu au incidență în situația încetării contractului individual de muncă conform art.55 lit.b din Codul muncii,ci numai în cazul concedierii pe motive disciplinare.
De altfel decizia pentru încetarea contractului individual de muncă în baza art.55 lit.b din Codul muncii nici nu este necesar să fie întocmită în formă scrisă,procedându-se în acest fel doar pentru a se putea înscrie în carnetul de muncă, astfel cu atât mai mult nu-i sunt aplicabile dispozițiile legale mai sus menționate de recurenta contestatoare.
Cu privire la decizia din 24.05.2007,chiar recurenta recunoaște că a fost anulată și și-a primit drepturile salariale cuvenite (răspuns interogatoriu fila 159 -dosar fond vol.I).
Nu atrage nulitatea hotărârii faptul că în sentința dactilografiată s-a greșit ordinea completului de judecată.
Pentru motivele mai sus menționate curtea consideră că criticile formulate de recurenta contestatoare nu sunt întemeiate,ele neîncadrându-se în motivele de recurs prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
În atare condiții,în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca nefundat recursul declarat de contestatoare împotriva sentinței civile nr.175/2008 a Tribunalului Vrancea.
Conform art.274 Cod procedură civilă urmează a obliga recurenta să plătească intimatei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată conform chitanțelor depuse la dosar (filele 26 - 29 recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea, domiciliată în F,-, bloc 10,. 10, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 175 din 28.02.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Obligă pe recurenta contestatore să plătească intimatei GRUPUL ȘCOLAR DE INDUSTRIE UȘOARA F suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24 Iunie 2008.
Pt. Președinte, pt. Judecător, JUDECĂTOR 1: Ion Ioneci
judecător
aflat în cf. art. 261 al.2 aflat în cf. art. 261 al.2
Cod procedură civilă, Cod procedură civilă,
PREȘEDINTE, PREȘEDINTE: Ion Ioneci
Dr. Dr.
Pt. grefier -,
aflat în, cf. art. 261 al.2,
Grefier,
dec.jud./04.08.2008
Tehnored./2 ex./21.08.2008
Fond:-
Asistenți jud.-
Președinte:Ion IoneciJudecători:Ion Ioneci, Benone Fuică, Virginia Filipescu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 609/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1101/2008. Curtea... → |
|---|
