Contestație decizie de concediere. Decizia 4953/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2441/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.4953/
Ședința publică de la 01.07.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Valentina Sandu
JUDECĂTOR 3: Amelia Farmathy
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.3041/10.12.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-contestator, personal, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că a fost comunicat răspuns la adresa de solicitare către intimată, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul-contestator, prin avocat, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și desființarea sentinței pronunțate de instanța de fond.
Primul motiv de recurs se referă la faptul că instanța de fond a reținut în mod greșit că s-a dovedit caracterul efectiv și real al reorganizării interne a societății angajatoare. În realitate reducerea de personal invocată de intimată reprezintă doar un pretext pentru desfacerea contractului de muncă.
Un alt motiv de nelegalitate a sentinței atacate este că instanța de fond a apreciat în mod eronat faptul că în cuprinsul deciziei de concediere ar fi fost specificată durata legală de preaviz. Perioada de preaviz trebuia menționată în decizia de concediere conform art.74 din Codul Muncii, or, lipsa acestei mențiuni atrage sancțiunea nulității deciziei de concediere.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3041/10.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a respins, ca nefondată contestația formulată de contestatorul, împotriva deciziei nr. 204/24.06.2008 emisă de intimata SC SRL.
În considerente a reținut că potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr.1919 din 14.03.2007, contestatorul a fost angajat al intimatei SC SRL pe durată nedeterminată, la secția de reparații - Atelier, în funcția de șef de atelier.
Prin hotărârea nr.7/29.03.2008 emisă de intimată, în vederea eficientizării activității secției mecanice, începând cu data de 01.04.2008 s-a modificat organigrama și schema om-utilaj secției, desființându-se structura "Atelier " și postul de șef atelier, cele două formații trecând în subordinea
Astfel, prin decizia nr.204/24.06.2008, intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu 25.06.2008 prin concediere, în baza art.65 al.1 din Codul Muncii.
Din extinderea organigramei societății intimate valabilă de la 01.01.2007 și de la 01.04.2008 se observă ca structura "Atelier " a fost desființată, precum și postul de șef atelier ocupat de contestator, reorganizarea internă a societății fiind efectivă și reală prin modificarea organigramei secției mecanice.
De asemenea, verificând susținerile contestatorului în privința conținutului deciziei de concediere se constata ca acestea sunt nereale întrucât în conținutul deciziei nr.204/24.06.2008 emisă de intimată este specificat motivul care a determinat concedierea contestatorului, desființarea postului acestuia prin reorganizarea activității secției mecanice, precum și durata preavizului, care a început cu data de 01.04.2008, a fost suspendat în perioada 01.04-3.06.2008, contestatorul fiind în concediu medical și reluat în perioada 04.06-24.06.2008.
Nu poate constitui un motiv de nelegalitate a deciziei de concediere nici "neconcordanța" nr.7 despre care se face vorbire în cuprinsul deciziei, nefiind vorba despre o "neconcordanță" a datei, ci de două hotărâri diferite având același număr, însă date diferite, respectiv hotărârea nr.7 din 29.03.2008 și hotărârea nr.7 din 6.12.2008, cum de altfel au fost menționate în preambulul deciziei de concediere.
S-a reținut de asemenea, că literatura de specialitate este în sensul că, în situația în care atribuțiile salariatului concediat nu au fost înlăturate, fiind împărțite unor salariați existenți, este legală concedierea dispusă în baza art.65 din Codul Muncii.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurenta, înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului arătat că reducerea de personal invocată de intimata SC SRL reprezintă doar un pretext pentru desfacerea contractului de muncă al recurentului, fiind mai degrabă o sancțiune disciplinară decât o decizie de concediere motivată de reorganizarea activității.
Deși, astfel cum a reținut si Tribunalul Teleorman, exista diferențe intre organigrama anterioara concedierii si cea valabila începând cu data de 01.04.2008, modificările sunt pur formale si au ca singur motiv desființarea postului ocupat de.
Astfel, se observa in mod clar ca societatea intimata își menține activitatea, fiind eliminat doar postul de conducător al acesteia. Sunt păstrate astfel aceleași formații componente (construcții si tâmplari) precum si maiștrii care coordonează activitatea acestora.
De asemenea, rezulta din cuprinsul organigramei actuale ca, in afara de atelierul toate celelalte 4 ateliere ale secției mecanice din cadrul intimatei (prelucrări prin așchiere, lacătușerie cazangerie, turnatorie, tratam. si. si Reparații exterioare) si-au păstrat șefii. Având in vedere aceasta discrepanta existenta, este dificil de susținut oportunitatea măsurii neunitare adoptate de către intimata de a suprima postul de sef al unui singur atelier din cadrul secției mecanice, pe motiv ca s-ar eficientiza activitatea prin eliminarea unui nivel ierarhic. Prin urmare, recurentul consideră ca motivul reorganizării activității invocat de intimata nu este unul serios, reorganizarea nefiind fundamentata pe o analiza aprofundata a activității societății in vederea îmbunătățirii acesteia.
Un alt motiv de nelegalitate a sentinței atacate consta in faptul ca Tribunalul Teleormana apreciat in mod greșit faptul ca in cuprinsul deciziei de concediere ar fi fost specificata durata legala de preaviz.
Astfel cum a menționat in contestația inițiala, angajatorul a omis sa precizeze in cuprinsul deciziei de concediere durata preavizului de care contestatorul trebuia sa beneficieze, in temeiul art. 73 Codul Muncii.
Mențiunile din decizia de concediere conform cărora intimata a înștiințat contestatorul, anterior emiterii deciziei de concediere, despre faptul ca i se acorda preaviz, iar acesta a fost întrerupt ca urmare a concediului medical si reluat ulterior, nu sunt de natura sa complinească lipsa indicării in mod expres a perioadei de preaviz in chiar cuprinsul deciziei de concediere.
Perioada de preaviz trebuia menționata in mod obligatoriu in decizia de concediere, conform art. 74 din Codul Muncii, indiferent de modalitatea de compensare. Conform practicii judiciare constante, lipsa acestei mențiuni legale obligatorii atrage sancțiunea nulității deciziei de concediere, nulitate care nu poate fi acoperita in vreun fel, prin alte masuri sau probe administrate in acest sens (Decizia civila nr. 1403/R din 11 aprilie 2006 Curții de APEL BUCUREȘTI ).
Intimata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, ținând seama de prevederile art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Recurentul-contestator a fost salariatul intimatei fiind angajat pe funcția de sef atelier, in cadrul sectiei Reparatii-Atelier în baza contractului individual de muncă nr. 2706/29.03.2007.
Prin Decizia nr.204/24.06.2008, angajatorul a dispus incetarea contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul art.65 alin.1 din Codul Muncii.
In mod gresit instanta de fond a apreciat ca decizia de concediere indeplineste atat conditiile de legalitate, cat si pe cele de temeinicie prevazute de lege.
Astfel, Curtea retine ca decizia de concediere nr.204/24.06.2008 emisă de intimată, concretizând o măsură de desfacere a contractului individual de muncă luată de angajator pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, trebuie să fie deopotrivă legală și temeinică, iar analizarea cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.
In acest context, sub aspectul cerințelor de formă, art.74 din Codul Muncii prevede că decizia de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului se comunică acestuia în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului și lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziție pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art.64 din Codul Muncii.
Or, analizând decizia contestată prin prisma cerințelor obligatorii, de formă, Curtea reține ca potrivit art.74 al.1 litera d din Codul Muncii, decizia trebuia sa cuprinda "lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziție pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant sau mențiunea eventualului refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite.
Sub acest aspect, Curtea reține că, în măsura în care, la momentul concedierii existau locuri de muncă vacante, intimata avea obligația să menționeze lista tuturor acestor locuri de muncă disponibile (cât și obligația să acorde salariatului un termen pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant), să menționeze eventualul refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite sau, în caz contrar, să menționeze faptul că la nivelul unității nu există locuri de muncă vacante, astfel încât, din această perspectivă, această cerință legală obligatorie, nefiind respectată.
Prevederile art.64 din Codul Muncii referitoare atât la obligația legală pozitivă anterioară concedierii ce incumbă angajatorului în cazul concedierii individuale pentru motive ce nu țin de persoana salariatului cât și la mențiunea în cuprinsul deciziei potrivit art.74 al.1 lit.d din Codul Munciia listei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, a termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziție pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant sau mențiunea eventualului refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite, se aplică obligatoriu, în acest caz, prin interpretarea sistematică a prevederilor art.74 al.1 din Codul Muncii care indică expres mențiunile care sunt necesare doar pentru concedierea prevăzută la art.68 din Codul Muncii, respectiv mențiunea de la litera c, fiind evidentă intenția legiuitorului ca restul mențiunilor să fie obligatorii în toate cazurile de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Prin urmare, art.74 lit.d din Codul Muncii instituie direct o condiție de formă, iar indirect condiție de fond extrinsecă pozitivă, fiind o normă de trimitere la art.64, numai pentru a nu mai reitera conținutul acestuia.
Aceeași interpretare se impune și din prevederile contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, în conformitate cu care, în situația în care disponibilizarea nu poate fi evitată conducerea unității va comunica în scris salariatului al cărui post urmează a fi desființat dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă ori cuprinderea într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeași unitate, desfacerea contractului individual de muncă putând opera numai în cazul în care salariatului nu i se poate oferi un alt loc de muncă sau în cazul refuzului locului de muncă oferit.
Lipsa mențiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege, constituie, potrivit art.76 al.1 din Codul Muncii, cauză de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere individuală pentru motive ce nu țin de persoana salariatului ducând la desființarea acesteia ca nelegală, condiția mențiunilor obligatorii fiind prevăzută "ad validitatem".
Decizia cuprinde doar mentiunea ca nu exista alte posturi vacante in unitate compatibile cu pregatirea profesionala a salariatului,dar la dosar nu a fost depusa dovada solicitarii sprijinului Agentiei Teritoriala de Ocupare a Fortei de Munca.
Sub acest aspect trebuie retinuta si contradictia dintre mentiunile cuprinse in decizia de concediere si cele din hotararea care a stat la baza desfiintarii postului, respectiv hotararea nr.7/29.03.2009, in care pe langa decizia desfiintarii postului ocupat de catre recurent, a fost adoptata si decizia infiintarii a alte 27 de posturi(fila 24).
de aceasta, Curtea constata ca la nivelul societatii existau posturi vacante, dar intimata nu si-a indeplinit obligatia prevazuta de lege de a aduce la cunostinta salariatului lista posturilor vacante si de a oferi acestuia un termen in care sa opteze pentru locurile de munca vacante.
Intimata nu a facut nici dovada refuzului contestatorului de a ocupa unul din posturile vacante. Toate aceste fapte pun sub semnul indoielii si temeinicia masurii luate, determinand prezumtia ca, in fapt, s-a dorit concedierea reclamantului pentru alte motive, straine cazului reglementat de art.65 alin. muncii.
Curtea nu poate insa retine sustinerile recurentului referitoare la lipsa mentiunii obligatorii prevazute de art.74 lit.b Codul Muncii, deoarece in decizie este prevazuta durata preavizului si faptul suspendarii acestuia pe durata incapacitatii temporare de munca.
In ceea ce priveștetemeinicia măsuriiconcedierii, Curtea reține următoarele:
In conformitate cu prevederile art.65 al.1 din Codul Muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desființarea locului de muncă determinată de dificultățile economice prin care trece angajatorul, de transformările tehnologice sau de reorganizarea activității acestuia, desființare ce trebuie să fie efectivă, reală și serioasă (art.65 al.2 din Codul Muncii ).
Desființarea locului de muncă este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcțional-organizatorică a angajatorului,evidențiată în statul de funcții și organigramăși implică cu necesitatecaracterul definitiv al suprimării.Are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv și este serioasă, când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Or, din analiza deciziei de concediere, Tribunalul constată cădin cuprinsul acesteia nu rezultă caracterul efectiv, real și serios al concedierii.
Sub acest aspect, Curtea constata ca a fost desfiintat un singur post, cel al recurentului, fara a avea loc o reorganizare a intregii activitati a societatii intimate si fara a fi desfiintata sectia al carei sef acesta era. Desi decizia de concediere se refera la desfiintarea structurii"Atelier ", in organigrama din 1.04.2008 apare in continuare o sectiune organizata separat, denumita "Activitate ", cu aceeasi componenta ca cea din organigrama anterioara concedierii(filele22-24 dosar fond).
In concluzie, atelierul respectiv a continuat sa existe, in aceeasi organizare, singura modificare fiind inlaturarea din organigrama a postului ocupat de recurent. Nefiind vorba de o reorganizare efectiva a societatii, care sa urmareasca eficientizarea activitatii, pe baza unor argumente serioase, singura concluzie pertinenta este ca in fapt s-a urmarit inlaturarea recurentului si nu desfiintarea postului sau.
Acest aspect rezulta si din faptul ca intimata nu a depus la dosar toate actele solicitate de catre C prin incheierea din data de 3.06.2009, in conditiile in care, potrivit art.287 Codul Muncii, anagajatorul avea sarcina probei.
Mai mult, desființarea locului de muncă nu a fost efectivă, deoarece nu se regasestecaracterul definitiv al suprimării.Curtea a solicitat recurentei si statele de functii ulterioare concedierii recurentului, precum si situatia angajarilor efectuate ulterior emiterii deciziei, dar aceste probe nu au fost depuse la dosar.
si statele de functii nu au numar de inregistrare si nu prevad actul decizional care a stat la baza acestora, motiv pentru care, avand in vedere si celelalte aspecte mentionate, se naste prezumtia ca acestea au fost produse pro causa, neexistand o reorganizare efectiva a activitatii.
In concluzie, din succesiunea evenimentelor și din analiza întregului material probator, Curtea constată că reducerea activității s-a făcut în scopul îndepărtării contestatorului și în consecință, desființarea postului nu este reală și nu are un caracter serios.
Având în vedere cele mai sus reținute din care rezultă nerespectarea condițiilor de fond și de formă ale deciziei de concediere ce determină caracterul nelegal și netemeinic al acesteia, Curtea, văzând prevederile art.76 și art.78 din Codul Muncii, constata ca decizia de concediere este nula și, ca efect al nulitatii, cererea reclamantului privind repunerea părților în situația anterioară, în sensul reintegrării acestuia și obligării angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la efectiva reintegrare este intemeiata.
Pentru toate aceste considerente, in baza art.312 Cod procedura civila, Curtea va admite recursul si va modifica sentinta recurata în sensul că va ddmite contestația, va anula decizia nr. 204/24.06.2008 emisă de intimată, va obliga intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și actualizate și de celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la concediere până la data reintegrării efective si va dispune reintegrarea contestatorului în funcția și pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.3041/10.12.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC SRL.
Modifică sentința atacată în sensul că:
Admite contestația.
Anulează decizia nr. 204/24.06.2008 emisă de intimată.
Obligă intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și actualizate și de celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la concediere până la data reintegrării efective.
Dispune reintegrarea contestatorului în funcția și pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./06.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Valentina Sandu, Amelia Farmathy
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1521/2009. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 1665/2009. Curtea... → |
|---|
