Contestație decizie de concediere. Decizia 1521/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de Muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 1521/
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de judecarea recursului declarat de intimata - & SRL Sf. împotriva sentinței civile nr. 615/25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosarul civil cu același nr.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 3 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 9 2009 și apoi pentru 10 2009.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr.615/2009, Tribunalul Covasnaa admis contestația formulată și precizată de contestatorul, și s-a anulat dispoziția de concediere nr. 1, emisă de intimata, & SRL SF. G la 20.02.2009, s-a constatat încetarea raporturilor de muncă ale contestatorului prin demisie, conform dispozițiilor art. 79 din Codul Muncii, începând cu data de 20.02.2009, angajatorul a fost obligat să procedeze la menționarea în carnetul de muncă a contestatorului că temeiul legal al încetării raporturilor de muncă este art. 79 din Codul Muncii și să plătească acestuia cheltuielile de judecată în sumă de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Covasnaa reținut că, în fapt, contestatorul a prestat muncă în baza contractului individual de muncă nr.-, înregistrat la ITM la data de 18.02.2008, îndeplinind funcția de conducător auto cu un salariu de 650 lei. Activitatea fiind desfășurată la sediul societății intimate(6-7).
Prin dispoziția nr. 1 din 20.02.2009(17) s-a dispus concedierea contestatorului în baza art. 61 lit. a) din Codul Muncii, începând cu data dispoziției.
S-a reținut de angajator că salariatul în cauză a săvârșit abateri grave și repetate de la regulile de disciplină a muncii stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentul intern și contractul colectiv de muncă constând în " fapta de a produce din vina sa la data de 16.01.2009 un accident rutier soldat cu păgubirea materială a angajatorului cu aproximativ 30.000 euro, refuzul de a prezenta procesul verbal de contravenție întocmit de organele de poliție în legătură cu accidentul și lipsa nemotivată de la serviciu din data producerii accidentului și până la data de azi, având un comportament impropriu relațiilor de muncă în timpul cercetării disciplinare toate în contradicție cu cele cuprinse în art. 15, art. 21, art.22, art.27 și art.30 din Regulamentul de ordine interioară a societății, cap. M pct.2 din și fiind ca faptele enumerate mai sus au fost săvârșite cu vinovăție, au avut consecințe păgubitoare pentru unitate și sânt de o asemenea gravitate încât raporturile de muncă nu mai pot fi continuate".
Instanța de fond a avut în vedere solicitarea intimatei de a se lua act de demisia contestatorului începând cu data de 30 ianuarie 2009 conform prevederilor art. 79 din Codul Muncii,comunicată prin fax(11-12). Intimata nu a fost de acord cu demisia contestatorului, depusă la data de 21.01.2009, înregistrată sub nr. 97(14, 20-21). Prin același act a fost convocat pentru data de 19.02.2009 " în vederea cercetării prealabile pentru prejudiciul cauzat societății în data de 16.01.2009", discutarea cererii de demisie precum și pentru stabilirea unei înțelegeri de recuperare a pagubei.
Din procesul verbal din data de 20.02.2009, rezultă că cercetarea disciplinară s-a efectuat. Contestatorul a predat cele două autorizații de reparație a autovehiculului avariat în accidentul de circulație din 16.01.2009 iar despre procesul verbal de contravenție a arătat că a formulat contestație la judecătorie fiind vorba de o sancțiune stabilită în sarcina sa.
Cât privește lipsa de la serviciu în data de 19-20.01.2009 a specificat că a așteptat să fie solicitat de unitate, cum se obișnuiește, cea ce nu s-a realizat. În data de 21.01.2009 s-a prezentat la punctul de lucru de la unde i s-a comunicat să nu se mai prezinte la serviciu, motiv pentru care a revenit cu o nouă cerere de demisie.
Art. 61 lit. a) din Codul Muncii prevede că angajatorul poate dispune concedierea, în situația în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii, de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil și regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.
Angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare, ori de câte ori constată că salariatul a săvârșit o abatere disciplinară, respectiv o faptă de nesocotire cu vinovăție a normelor de disciplină a muncii stabilite prin diverse reglementări legale inclusiv cele cuprinse în contractul individual de muncă.
În raport de art. 264 alin.(1) din Codul Muncii, angajatorul este îndreptățit să aplice una dintre sancțiunile disciplinare instituite prin acest text normativ inclusiv sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă, prevăzută de lit.f), care este cea mai aspră, extremă care poate fi aplicată.
Contestatorului i s-au imputat mai multe fapte și anume fapta de a produce din vina sa un accident rutier la 16.01.2009, nepredarea procesului verbal de contravenție întocmit, cauzarea unei pagube de 30.000 euro, lipsa nemotivată de la serviciu după producerea accidentului și comportamentul impropriu relațiilor de muncă în timpul cercetării prealabile.
Legat de prima faptă, în adevăr din procesul verbal de contravenție nr. - din 17.01.2009, referatul din 4.03.2009 reiese că(42, 71), la data de 16.01.2009 contestatorul a fost sancționat cu avertisment pentru accidentul soldat cu avarierea autovehiculului, Cv-04-, aparținând societății intimate, condus pe DN 11 pe ruta O-B, întrucât nu s-a adaptat la condițiile de drum, partea carosabilă fiind acoperită cu polei.
Împotriva acestui act sancționator, s-a formulat contestație la Judecătoria Onești, care face obiectul dosarului nr-, unde intimata la data de 26.02.2009 a formulat cerere de intervenție accesorie.
Așadar, la data concedierii, intimata avea cunoștință de conținutul procesului verbal, de situația contestării acestuia, în caz contrar nu avea cum să formuleze cererea de intervenție amintită.
Legat de culpa reținută pentru accident, părțile nu au depus la dosarul cauzei o hotărâre irevocabilă pronunțată în cauza a cărui obiect este contestația formulată împotriva procesului verbal menționat.
Plecând de la regula instituită de art. 287 din Codul Muncii, conform căreia sarcina probei cade asupra angajatorului, acesta nu a depus nici o dovadă care să demonstreze convingător, deplin că avarierea autovehiculului implicat în accident este în valoare de 30.000 euro. Documentele prezentate la filele 56-62 constând în factură, autorizații de reparație, ilustrate nu pot justifica întinderea prejudiciului pretins înregistrat.
Legat de conduita improprie relațiilor de muncă avută în timpul cercetării disciplinare, în actul contestat nu s-a arătat concret, explicit în ce a constat aceasta.
Privitor la lipsa de la serviciu în 19-20.01.2009, recunoscută de altfel și de contestator este explicabilă, dacă luăm în considerare faptul că, procesul verbal de constatare de la locul accidentului s-a instrumentat de agentul constatator în data de 17.01.2009, (accidentul având loc noaptea de vineri spre sâmbătă) iar pe de altă parte nu trebuie trecut cu vederea nici efectele psihologice negative produse de eveniment asupra contestatorului care impuneau o perioadă de recuperare pe lângă obișnuința că în momentul în care apare o cursă comandată de un client, conducătorul auto este chemat de acasă. Intimata nu a făcut dovada că avea o altă mașină disponibilă și pentru un client s-a angajat să presteze servicii de transport.
Această concluzie este sprijină și de împrejurarea că la prezentarea contestatorului la serviciu în data de 21.01.2002, acesta nu a fost primit, probabil din lipsă unei alte mașini și a comenzilor de transport.
Potrivit art. 79 din Codul Muncii prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care printr-o notificare scrisă comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă după împlinirea unui termen de preaviz.
Prin excepție, conform art. 79 alin.(8) din același cod, salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă, inclusiv plata drepturilor salariale.
În speță, pe fondul situației conflictuale intervenite la locul de muncă, contestatorul și-a înaintat demisia în data de 23.01.2009 (8), neacceptată de conducerea societății(10). Este adevărat că nu s-au indicat de salariat dispozițiile art. 79 alin.(8) din Codul Muncii, față de care angajatorul trebuia să manifeste înțelegere ținând cont de gradul de pregătire a acestuia, mai ales că printr-o cerere similară din 2.02.2009 a specificat și temeiul de drept(74).
Aspectul acesta s-a elucidat prin acțiunea intentată de contestator împotriva intimatei pentru plata drepturilor de natură salarială cuvenite anterior concedierii(28).
Unitatea având cunoștință de demisia depusă trebuia să procedeze în consecință, respectiv să-l convoace pe contestator pentru a clarifica situația, fără a trece imediat la măsura extremă de calificare a situație ca fiind abatere disciplinară.
Prin urmare instanța de fond a apreciat că se impune anularea dispoziției nr. 1 din 20.02.2009 întrucât sancțiunea disciplinară aplicată este disproporționată în raport de faptele imputate, mai ales că în perioada anterioară contestatorul nu a mai fost sancționat disciplinar.
Intimata în aplicarea sancțiunii nu a ținut cont de criteriile prevăzute de art. 266 din Codul Muncii, respectiv împrejurările în care s-au săvârșit faptele, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterilor, comportarea generală la serviciu și eventuale sancțiuni disciplinare suferite anterior.
Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat recurs pârâta " & " SRL Sf. G, iar prin motivele de recurs soluția atacată este criticată pentru lipsa de claritate a considerentelor. Este criticată totodată și soluția de respingere a cererii de conexiune și a celei de suspendare, formulate de pârâtă.
Cu privire la acest aspect s-a formulat o nouă cerere de suspendare în cadrul recursului, cerere care a fost respinsă înainte de închiderea dezbaterilor.
De asemenea se arată că instanța de fond a acordat prin sentință ceea ce nu s-a cerut, respectiv a constatat încetarea contractului individual de muncă potrivit art.79 din Codul muncii, la data de 20.02.2009, deși cererea formulată în acest sens se referea la data de 2.02.2009.
Este criticată de asemenea interpretarea dată de prima instanță cererii depuse de salariat ca fiind una de demisie, deși nu se precizează temeiul de drept.
Pe fondul abaterii disciplinare, prin motivele de recurs se arată că fapta reclamantului este una gravă, aptă de a produce mari pagube societății, depunându-se în acest sens mai multe înscrisuri.
Recursul este fondat în parte, după cum urmează.
Potrivit art.52 lit. a din Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului "pe durata cercetării prealabile disciplinare". Din interpretarea acestui text de lege rezultă că suspendarea contractului individual de muncă nu operează "de drept" ca în cazurile prevăzute de art.50 din Codul muncii, ci constituie o posibilitate ce este lăsată la latitudinea angajatorului și se poată dispune pe durata cercetării disciplinare.
Din probele administrate în cauză nu rezultă ca societatea recurentă să fi uzat de posibilitatea conferită de textul legal citat, neexistând nici o dovadă dispoziției de suspendare a contractului individual de muncă al contestatorului pe durata cercetării disciplinare.
În aceste condiții societatea angajatoare nu putea să nu-și dea acordul cu privire la cele două demisii ale contestatorului, întrucât potrivit art.79 din Codul muncii, demisia constituie actul unilateral de voință al salariatului și produce efecte juridice indiferent dacă angajatorul și-a dat acordul sau nu.
În speță, contestatorul a înaintat - prin fax și prin poștă - prima cerere de demisie la data de 23.01.2009 și aceasta a fost înregistrată de societatea pârâtă sub nr.97/23.01.2009, iar cea de a doua demisie a fost înregistrată sub nr.20/2.02.2009.
Întrucât societatea nu a dispus suspendarea contractului individual de muncă iar cercetarea disciplinară a început abia la data de 12.02.2009 - odată cu convocarea reclamantului la sediul societății -, rezultă că la expirarea termenului de preaviz de 15 zile calendaristice de la data primei demisii (9.02.2009), contractul de muncă al reclamantului a încetat conform art.79 alin.4 și 7 din Codul muncii.
În ceea ce privește faptul că cererea reclamantului din data de 23.01.2009 nu este întemeiată în drept, Curtea reține că acest aspect nu este relevant câtă vreme manifestarea de voință a reclamantului este evidentă și a fost confirmată prin depunerea ulterioară a unei noi cereri de demisie care conține temeiul de drept.
Prin motivele de recurs se invocă însă eroarea instanței de fond sub aspectul datei încetării raporturilor de muncă, respectiv faptul că reclamantul a solicitat să se constate încetarea contractului colectiv de muncă cu începere de la data de 2.02.2009, iar prima instanță a stabilit data de 20.02.2009. Această inadvertență constituie o simplă eroare materială și va fi remediată în sensul că se va constata încetarea raporturilor de muncă conform legii, la data expirării termenului de preaviz, astfel cum s-a arătat mai sus, respectiv la data de 9.02.2009.
Față de toate aceste considerente rezultă că decizia de concediere nr.1/20.02.2009 care a fost atacată, este ilegală întrucât a fost emisă după expirarea termenului de preaviz prevăzut de lege pentru ca demisia să producă efecte juridice.
Toate aceste aspecte fac ca motivele de recurs ce țin de temeinicia abaterii disciplinare și vinovăția reclamantului în producerea accidentului din data de 16.01.2009, să nu aibă relevanță juridică întrucât nu s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă iar acesta a încetat prin demisie înainte de începerea cercetării disciplinare.
Față de aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă recursul societății pârâte va fi admis doar sub aspectul datei încetării contractului colectiv de muncă, iar în baza art.274 Cod procedură civilă recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE
DECIDE
Admite în parte recursul formulat de recurenta - trans SRL Sf. G împotriva sentinței civile nr. 615/25.06.2009 a Tribunalului Covasna pe care o modifică în parte în sensul că:
Constată încetarea contractului individual de muncă al contestatorului conform dispozițiilor art. 79 din codul muncii începând cu data de 9 februarie 2009 (în loc de 20 februarie 2009).
Menține restul dispozițiilor.
Respinge restul pretențiilor din cererea de recurs.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 10 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - -
Grefier,
- -
Red. CȘ - 11.12.09
Dact. GG - 20.01.10
4 ex.
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Camelia Juravschi, Anca Pîrvulescu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 989/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 4953/2009. Curtea... → |
|---|
