Contestație decizie de concediere. Decizia 500/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 500/R-CM
Ședința publică din 17 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 3: Laura
Judecător -
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta. împotriva sentinței civile nr.1250/CM din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru recurenta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale emisă de Societatea civilă de avocați - Baroul Argeș și intimata-reclamantă, lipsind intimata-pârâtă - Sucursala Pitești.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurenta-pârâtă susține că Pitești este sucursala societății pârâtei-recurente.
Intimata-reclamantă susține că s-a judecat cu și depune la dosar întâmpinare la care s-a anexat sentința civilă nr.16/CM din 09 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr- și extras din contractul colectiv de muncă.
Se înmânează reprezentantului recurentei-pârâte un exemplar de pe întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă.
Părțile prezente pe rând având cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursului.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat pentru recurenta-pârâtă având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii.
Susține că, având în vedere că întâmpinarea depusă la acest termen de intimata-reclamantă are un caracter reconvențional, solicită respingerea acesteia ca nemotivată.
Intimata-reclamantă având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar.
Instanța pune în discuție excepția de tardivitate a formulării criticilor aduse de către reclamantă sentinței nr. 1250/CM din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș.
Intimata-reclamantă având cuvântul, susține că a fost bolnavă și de aceea le-a formulat pentru termenul de astăzi.
Avocat pentru recurenta-pârâtă susține că, dacă instanța consideră că intimata-reclamantă a formulat o cerere de repunere în termen, solicită a se constata că nu s-a făcut dovada că aceasta a formulat în termen motivele de recurs.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să anuleze decizia nr.306 prin care au încetat raporturile de muncă dintre părți și să fie obligat angajatorul la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite până la desființarea postului.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că desființarea postului său nu a fost una reală, în locul său fiind adusă o altă persoană, iar funcția ocupată a fost aceea de operator-pompagiu, iar nu operator-chimist.
La data de 12.09.2007, reclamanta și-a completat și precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor bănești cuvenite ca urmare a concedierii și pensionării pentru incapacitate de muncă, conform art.9, 50, 128 și 161 din și acordarea drepturilor salariale cuvenite pentru Paști și C pe perioada 2004-2007. A solicitat și acordarea tuturor drepturilor bănești cuvenite potrivit și planului social.
La aceeași dată, prin cerere reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la restituirea sumei de 2.909 lei, reprezentând preavizul de concediere și a sumei de 22.630 lei, reprezentând indemnizația de concediere primită de reclamantă în baza deciziei nr.306/2007.
A susținut pârâta că la momentul concedierii reclamantei i-au fost achitate plăți compensatorii, respectiv 15 salarii medii brute pe și compensarea în bani a preavizului de 62 zile.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat xcepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că, potrivit art.283 alin.1 lit.e din Codul munciic ererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia. De asemenea a invocat excepția prematurității acțiunii în raport cu prevederile contractuale ce impuneau o procedură prealabilă a efectuării de negocieri cu 15 zile înainte de Paști și de C, care avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins, drept afectat de îndeplinirea a cinci condiții, respectiv: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile si mai ales beneficiarii.
Simpla lectură a textului art.168 al.1 din, raportată la inexistența oricărei negocieri și, pe cale de consecință, a inexistenței unui acord de voință în sensul stabilirii condițiilor legale din textul indicat, relevă, la acest moment, că valoarea creanței nu este stabilită, orice sumă pretinsă neavând un temei legal, modalitatea de acordare nu a fost stabilită, neexistând cunoscută o scadență a creanței, condițiile de acordare nu au fost stabilite, criteriile de acordare nu sunt cunoscute, iar beneficiarii nu au fost stabiliți, astfel că, în ceea ce privește această ultimă condiție nu se poate afirma că reclamanta au calitatea de beneficiari; pe cale de consecință, sumele pretinse ca drept salarial nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile, pe de-o parte, și, pe de altă parte, reclamanta nu pot face proba calității de titulari ai unui drept.
Prin aceeași întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că, upă intrarea în vigoare a, prevederile acestuia s-au aplicat la nivelul întregii societăți și, în conformitate cu prevederile art.9 din Legea nr.130/1996, au produs efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate, iar începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin, reprezentanții societății și cei ai au convenit ca pentru toți salariații societății drepturile salariale suplimentare de C și de Paști (art.168 alin.1 din ) să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens fiind negociat și inserat în art.168 alin.2 din. Pentru anul 2004, textul art.168 alin.2 din a fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003, iar în fiecare an părțile au procedat la "republicarea", după negocierile purtate anual, textul art.168 din fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din 2005.
Prin decizia nr.3793/18.06.2007, Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori. Comisia menționând în mod expres faptul că intenția reală a părților la negocierea a fost aceea de a include bonusurile de C și de Paști în salariul de bază, începând cu anul 2003, însă, pentru a evita orice interpretări contrare în privința intenției reale a părților, precum și pentru a complini orice pretins viciu formal, Comisia Paritară a adoptat la data de 31.08.2007 decizia nr.5140/2007 intitulată "Nota asupra precizării situație primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din al ", rin p. care s-a confirmat faptul că intenția reală a părților semnatare aaf ost ca, începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art.168 să fie incluse în salariul lunar de baza al angajaților, precum și că, începând cu 2003, art.168 alin.1 a rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
Cu ocazia negocierilor colective din anul 2005, în scopul de a exprima într-o manieră mai clară intenția reală a părților, prevederile au fost modificate, întrucât s-a intenționat ca noua reglementare să prevadă cu certitudine faptul că operațiunea includerii drepturilor salariale mai sus-menționate în salariul de bază nu a avut aplicabilitate limitată, doar pentru anul 2003, ci continuă să producă efecte și în anii următori, astfel că s-a prevăzut în mod expres că "în anul 2003 suplimentările salariate de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Prin încheierea de ședință din data de 9.04.2008, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
Prin sentința civilă nr.1250/CM/10.11.2008 a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturi salariale suplimentare cuvenite cu ocazia sărbătorilor de Paște și C corespunzătoare anului 2005, prevăzute de art.168 alin.1 din, pentru perioada 12.09.2004-10.04.2007, omologând raportul de expertiză efectuat de care face parte integrantă din hotărâre.
Au fost respinse celelalte capete de acțiune, precum și cererea reconvențională.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei 450 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că eclamanta a fost salariata societății pârâte până la data de 10.04.2007, când a fost emisă decizia nr.306 prin care s-a dispus încetarea contractului său individual de muncă în temeiul art.65 și 66 din Codul muncii, datorită desființării postului, ca urmare a reorganizării activității.
Prin aceeași decizie s-a mai stabilit că nu se acordă reclamantei preavizul în natură, ci i se va plăti o indemnizație egală cu salariul de bază și celelalte drepturi bănești ce i s-ar fi cuvenit acesteia pe perioada preavizului. S-a mai stabilit de asemenea că reclamantei i se va plăti suma de 22.630 lei, reprezentând indemnizația de concediere acordată potrivit art.50 din, completat cu prevederile Planului Social și ținând seama de vechimea reclamantei în societatea pârâtă.
Potrivit art.50 din, la concedierile individuale din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, după cum urmează: de la 0 la 3 ani - 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani - 3 salarii medii nete; peste 10 ani - 5 salarii medii nete, iar în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă. acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu. Prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Față de această dispoziție legală, tribunalul a reținut că, în ceea ce privește cuantumul indemnizației de concediere, la nivelul societății pârâte a existat, în afară de prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, un Plan Social de concediere colectivă a cărui variantă finală a fost definitivată la data de 21.04.2005, cu valabilitate de la data semnării lui și până la data de 31.12.2010.
Conform acestui plan social, pentru fiecare salariat se acordă un număr de salarii medii brute, în funcție de vechimea în cadrul.
Atât în Planul Social, dar și în amendamentele acestuia, partenerii sociali care au compus comisia paritară la nivel de unitate au stabilit că salariul mediu brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Cu privire la cererea reclamantei referitoare la includerea în cuantumul plaților compensatorii și a indemnizațiilor de concediere prevăzute de art.50 alin.1 din la nivel de unitate, tribunalul a reținut că intenția părților nu a fost aceea de a cumula indemnizațiile din planul social cu cele din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de, deoarece legea părților, respectiv, prevede în art.50 alin.3 că valorile acordate efectiv cu ocazia concedierilor colective vor fi stabilite prin negociere cu. Or, acest lucru s-a realizat și a avut ca urmare inițierea Planului Social care cuprinde prevederi superioare celor existente în contractul colectiv de muncă.
finală a Planului Social nu poate fi considerată o completare a la nivel de unitate, de vreme ce în temeiul punctului I acesta se constituie, prin voința părților, ca o anexă la contractul colectiv de muncă, valabilitatea sa fiind de la momentul semnării și până la data de 31.12.2010. În aceste condiții, prevederile cuprinse în art.50 din sunt, de fapt, incluse în rezultatul negocierilor dintre și.
În concluzie, tribunalul a apreciat ca neîntemeiată solicitarea reclamantei de a i se plăti și indemnizația de concediere potrivit art.50 din
Cu privire la cererea reclamantei de acordare a suplimentărilor salariale cuvenite cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, instanța a reținut că, potrivit art.168 din contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ".
La alin.2 al respectivului articol se precizează că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul SA, pe anii 2005-2007 au menținut dispozițiile art.168 alin.1, însă lin.2 al respectivului articol a fost modificat în forma: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Urmare a acestor modificări ale alin.2 al art.168 din contractul colectiv de muncă, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaților, în cursul anilor 2004-2007, suplimentările salariale prevăzute de alin.1 al art.168 din contractul colectiv de muncă.
Potrivit art.969 cod civil voința părților semnatare ale contractului colectiv de muncă a fost aceea de a păstra salariaților beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al art.168 din acest contract și în cursul anilor 2004-2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003, nu și în următorii ani.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2007 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.
În acest sens, instanța a constatat că în procesul verbal încheiat pentru ședințele din perioada 1.03.2005-6.05.2005 între patronat și sindicat (35, 36) s-a convenit, la pct.8, modificarea alineatului 2 al art.168 în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". Analizând gramatical textul instanța a constatat că s-a specificat că "în anul 2003" și nu "din anul 2003", ceea ce denotă intenția părților de includere a suplimentului salarial doar pentru anul 2003 și nu începând cu anul 2003, pentru viitor. Și verbul folosit, "au fost introduse" în locul verbului "vor fi introduse", denotă aceeași manifestare de voință a părților că acele suplimente s-au inclus în salariul de bază exclusiv în anul 2003 și nu și în anii următori.
A mai reținut tribunalul că la dosar există o "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din Contractul colectiv de muncă al ", emisă de Comisia Paritară, care este însă nedatată și nesemnată de toate părțile ce ar fi participat la elaborarea acesteia.
Tribunalul a considerat că nu poate să aibă în vedere nici adresa și nici nota cu privire la situația primelor, din moment ce, potrivit art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996, coroborat cu art.244 Codul muncii, nu s-a făcut dovada că modificările aduse contractului colectiv de muncă au fost aduse, în scris, la cunoștința organului la care se păstrează, devenind aplicabile de la data înregistrării sau la o altă dată ulterioară, potrivit convenției părților.
După cum rt.168 alin.2 a prevăzut în fiecare din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, că suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, este indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin.1.
În ceea ce privește susținerea pârâtei referitoare la neparcurgerea procedurii prealabile, care are drept consecință faptul că dreptul nu s-a născut încă, tribunalul a constatat că există contradicție între această susținere și invocarea excepției prescrieri dreptului la acțiune, una excluzând-o pe cealaltă.
Tribunalul nu a reținut acest argument, al inexistenței dreptului reclamanților în lipsa parcurgerii etapelor indicate în Contractului Colectiv de muncă, dat fiind că dreptul s-a născut în momentul în care părțile au convenit asupra acestuia și a fost inserat în cuprinsul Contractului colectiv de muncă începând cu anul 2003, fiind preluat în toate contractele colective de muncă ale anilor următori, ce au fost înregistrate conform art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996.
prevăzute vizează doar stabilirea concretă a cuantumului, fiind indicat chiar în cuprinsul contractului colectiv de muncă modul de determinare, respectiv un salariu de bază mediu pe, care este altul de la un an la altul, și nicidecum însăși nașterea dreptului.
De asemenea, nu pot exista dubii în privința beneficiarilor acestor suplimentări salariale, aceștia neputând fi alții decât toți salariații, cărora le este opozabil contractul colectiv de muncă din momentul înregistrări acestuia.
A concluzionat tribunalul că ipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări salariale.
Mai mult, pârâta nu a produs nici o dovadă din care să reiasă că pentru anii 2004-2007 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ca în cazul anului 2003, deși sarcina probei îi incumba potrivit art.287 Codul muncii.
Coroborând dispozițiile art.168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă cu dispozițiile art.236 alin.4 Codul muncii și cu cele ale art.969 Cod civil, instanța a admis acțiunea conform celor de mai sus.
Cuantumul concret al drepturilor de natură salarială cuvenită reclamantei au fost determinate printr-o expertiză contabilă întocmită de.
A apreciat tribunalul că cererea reconvențională este neîntemeiată, având în vedere că aceasta are un caracter subsidiar, sumele de bani din cuprinsul ei fiind pretinse de către pârâtă numai în cazul în care s-ar dispune reintegrarea reclamantei, or în speță reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind reintegrarea.
În baza art.276 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 450 lei.
În termen legal, pârâta a declarat recurs împotriva acestei sentințe pe care a criticat-o pentru netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. În mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciindu-se că obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă drepturi salariale ale reclamantei, deși în realitate este vorba despre un ajutor social acordat salariaților pentru repaus în zilele de Paști și
Art.154 Codul muncii condiționează existența drepturilor salariale de îndeplinirea a două condiții: menționarea acestora în contractul individual de muncă și nașterea lor ca o contravaloare a muncii prestate, în timp ce art.155 Codul muncii definește salariul.
2. Promovarea în acest moment a acțiunii este nejustificată și prematură față de dispozițiile art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, dispoziții ce impuneau o anumită procedură prealabilă și stabilirea a cinci elemente: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii.
În speță însă, nici una din aceste condiții nu a fost îndeplinită, ceea ce înseamnă că reclamanta nu poate face dovada calității de titular al dreptului pretins, fiind lipsit de calitate procesuală activă.
3. Soluția pronunțată de instanță pe fondul cauzei este greșită, tribunalul ignorând faptul că, în baza practicii anterioare, în care sumele au fost încorporate în salariul de bază, s-a procedat identic și în anii 2004, 2005, și 2006.
Acest aspect rezultă din redactarea textului art.168 alin.2 din Codul muncii din anul 2005, potrivit căruia "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat", ceea ce conduce la concluzia menținerii acestei măsuri, precum și din interpretarea dată articolului 168 alin.2 al de către comisia paritară, interpretare autentică ce provine de la înșiși semnatarii actului juridic. Decizia comisiei paritare este o convenție în sensul art.969 Cod civil.
acestui articol este determinată de o greșită exprimare sau o greșită redactare concretizată în preluarea art.168 alin.2 introdus în anul 2003, exact cu același conținut și în contractele colective de muncă din anul următor.
Instanța nu trebuia să analizeze din punct de vedere gramatical textul art.168 alin.2 din Contractul colectiv de muncă, ci trebuia, în aplicarea principiului priorității voinței reale a părților reglementat de art.977 Cod civil, precum și a principiului interpretării clauzei îndoielnice în sensul în care aceasta produce un efect (art.978 Cod civil), să interpreteze textul respectiv în sensul că încă din anul 2003 suplimentările salariale de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază.
La data de 17.03.2009, reclamanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă. Prin aceeași întâmpinare reclamanta a adus critici sentinței de fond, în legătură cu respingerea anumitor capete din acțiunea dedusă judecății.
Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Conform art.154 alin.1 și art.155 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și în același timp un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat, pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale etc.
Contrar susținerilor recurentei - pârâte, art.154 alin.1 Codul muncii nu condiționează salariul de cuprinderea acestuia în contractul individual de muncă, ci doar îl definește ca fiind contraprestația muncii, aceasta din urmă fiind executată în baza contractului individual de muncă.
Drepturi salariale pot fi cuprinse și în contractul colectiv de muncă, ale căror clauze sunt obligatorii pentru părțile semnatare și de altfel recurenta pretinde că aceste suplimentări salariale (despre care se susține în recurs că reprezintă un ajutor social) au și fost plătite reclamantei (cu ocazia plății salariul în care aceste suplimentări au fost incluse), ceea ce înseamnă că chiar recurenta a executat drepturi salariale care nu au fost cuprinse în contractul individual de muncă, ci doar în contractul colectiv.
În altă ordine de idei, art.168 alin.1 din prevede pentru reclamant "suplimentarea drepturilor salariale" cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, ceea ce înseamnă că, prin utilizarea acestei sintagme, înșiși semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de drept salarial al primelor de Paști și
Fiind vorba de drepturi salariale, în mod corect instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de 3 ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate, fără a distinge între drepturile salariale cuprinse în contractul individual de muncă și cele cuprinse în contractul colectiv de muncă.
Într-un cât art.283 alin.1 lit.c instituie un termen special de prescripție în cazul acțiunilor având ca obiect plata unor drepturi salariale, rezultă că termenul de prescripție de 6 luni reglementat de art.283 alin.1 lit.e se aplică în cazul nerespectării unor clauze din contractul colectiv de muncă, altele decât cele referitoare la salarii.
Al doilea motiv de recurs este nefondat.
Este adevărat că, potrivit art.168 alin.1 din, cu minim 15 zile înainte de Paști sau de C vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Pe de altă parte, același articol arată că beneficiarii drepturilor salariale suplimentare sunt salariații, ceea ce înseamnă că este vorba despre toți salariații, tuturor acestora fiindu-le opozabil din momentul înregistrării acestuia. Reclamanta fiind fostă salariată al societății pârâte, și deci parte în contractul colectiv de muncă, are calitate procesuală activă în prezentul dosar.
Așadar, dreptul la primele de C și de Paști s-a născut pentru reclamantă odată cu înscrierea acestui drept în, iar pârâta nu poate invoca neparcurgerea procedurii prealabile a negocierii, deoarece și-ar invoca propria culpă.
Instanța remarcă de altfel o contradicție între susținerea pârâtei din cel de-al doilea motiv de recurs privind prescripția acțiunii și susținerea din acest motiv privind prematuritatea acesteia.
Al treilea motiv de recurs este nefondat.
Curtea constată că în Contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, art.168 alin.2 cuprinde aceeași mențiune ca în contractul din 2004, în sensul că "în anul 2003" suplimentările salariale pentru Paște și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusă "din anul 2003". Interpretarea gramaticală reprezintă o interpretare a legii civile în funcție de metoda de interpretare folosită și constă în lămurirea unei dispoziții pe baza regulilor gramaticii, ținând cont, printre altele, de semantica termenilor utilizați.
Este corectă susținerea recurentei - pârâte în sensul că potrivit art.977 Cod civil "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", iar conform art.978 Cod civil "clauzele îndoielnice se interpretează în înțelesul în care ele pot produce un efect".
Nu rezultă însă că aceste reguli au prioritate față de interpretarea gramaticală, care nu poate fi înlăturată, așa cum eronat susține pârâta în recursul său.
Pe de altă parte este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art.168 alin.2 și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.
În ceea ce privește interpretarea contractului în concordanță cu dispozițiile art.978 Cod civil, Curtea apreciază că faptul cuprinderii în art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a mențiunii că în anul 2003 drepturile suplimentare de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază, nu poate fi interpretat în nici un caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiți în text sunt alții și, așa cum am arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată.
În altă ordine de idei, recurenta susține că art.168 alin.2 al a fost interpretat de comisia paritară în sensul că suplimentările salariale de Paște și C au fost introduse în salariul de bază nu doar în anul 2003, ci începând cu anul 2003.
Prin decizia nr.3793/18.06.2007, se confirmă faptul că în redactarea art.168 alin.1 și 2, în momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariul de bază ale fiecărui salariat.
Un astfel de înscris însă nu respectă dispozițiile art.244 din Codul muncii și art.31 din Legea nr.130/1996, texte de lege potrivit cărora lauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, iar modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
În speță, însă această interpretare s-a făcut în iunie 2007, deci nu poate fi aplicabilă unei perioade anterioare, iar pe de altă parte, din acest înscris nu rezultă contractul colectiv de muncă la care se referă această interpretare, în speță fiind în discuție contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006 și 2007.
Mai mult, la data de 18.06.2007 (data emiterii deciziei comisiei paritare) contractele colective de muncă la nivelul pe anii 2005 și 2006 își încetaseră deja efectele.
Curtea apreciază că faptul includerii acestor prime în salariul de bază pentru perioada 2004 - 2007 nu putea fi dovedit decât prin dispozițiile cuprinse în Contractele colective sau individuale de muncă al reclamantei.
Pe de altă parte, chiar și în situația în care s-ar reține că s-a convenit această modalitate de acordare a suplimentărilor și pentru anii următori, nu s-a făcut dovada plății lor de către angajator.
nu se regăsește în veniturile salariale ale reclamantei, așa cum sunt evidențiate în carnetele de muncă, știut fiind că includerea acesteia în salariul de bază determină o creștere considerabilă a salariului brut (toate sporurile aplicându-se la această bază mărită) și, pe cale de consecință, a salariului net, ceea ce nu este cazul în speță.
Pe de altă parte, în cazul în care intenția părților ar fi fost aceea de a se recunoaște că suplimentarea a fost inclusă în salariile de bază așa cum sunt ele consemnate în carnetul de muncă, Curtea apreciază că această interpretare invocată de recurentă ar echivala cu o renunțare ulterioară la drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, interzisă de dispozițiile art.38 Codul muncii coroborat cu art.236 alin.4 Codul muncii.
În aceste condiții, Curtea apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de fond în sensul că prima de Paște și de Caf ost inclusă în salariul de bază numai în anul 2003, iar nu și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007, așa cum greșit a susținut pârâta.
Nu în ultimul rând este de remarcat contradicția dintre susținerile pârâtei făcute în motivele 2 și 3 de recurs. Astfel, pe de o parte, în cel de-al doilea motiv de recurs se susține că nu au fost stabilite cuantumul și calitatea reclamantei de beneficiar al acestor drepturi, iar pe de altă parte, prin cel de-al treilea motiv de recurs se pretinde că drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni au fost deja achitate reclamantei, fiind incluse în salariul de bază al acesteia.
Deci pârâta are o poziție contradictorie, fie în sensul că nu datorează aceste drepturi, fie în sensul că deja le-a achitat, dovedind rea credință în executarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă.
În ceea ce privește criticile aduse de către reclamantă sentinței de fond, Curtea constată că acestea au fost tardiv formulate, având în vedere faptul că sentința a fost comunicată reclamantei la data de 19.12.2008, iar motivele de recurs au fost depuse în ședință în data de 17.03.2009. De asemenea, în speță nu s-a formulat vreo cerere de repunere în termenul de recurs.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul pârâtei și ca tardiv formulat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1250/CM din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta.B împotriva aceleiași sentințe.
Respinge cererea formulată de recurenta-reclamantă privind plata cheltuielilor de judecată
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.03.2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
--- - - - -
Grefier,
Red. /20.03.2009
GM/2 ex.
Jud. fond:
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu, Laura
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 569/2008. Curtea de... | Conflict de muncă. Decizia 206/2008. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
