Contestație decizie de concediere. Decizia 5043/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.3536/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.5043/R
Ședința publică din data de 07 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.2371 din data de 20.03.2009, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.962/3/LM/2009 în contradictoriu cu intimata SC I - Internațional SRL - având ca obiect "contestație decizie concediere".
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul-contestator prin apărător d-nul avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 10 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.573 din 06.07.2009 și intimata SC I - Internațional SRL prin apărător d-na avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 11 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din data de 01.07.2009.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimata SC I - Internațional SRL prin avocat, având cuvântul, arată că înțelege să invoce excepția tardivității declarării recursului, motivat de faptul că în cauză termenul de 10 zile prevăzut de Legea nr.168/1999 nu a fost respectat de către recurentul-contestator, având în vedere faptul că hotărârea atacată a fost comunicată părții recurente la data de 28.04.2009 iar cererea de recurs a fost introdusă la data de 11.05.2009.
Curtea, după deliberare, constată că ultima zi de declarare a recursului s-a împlinit la data de 11.05.2009, iar recurentul-contestator a formulat recurs pe care l-a depus la data de 09.05.2009, astfel încât recursul este formulat în termenul legal, motiv pentru care respinge excepția tardivității invocată oral la acest termen de către intimata SC I - Internațional SRL prin avocat.
Intimata SC I - Internațional SRL prin avocat depune la dosar întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză, un exemplar al acesteia fiind comunicat și recurentului-contestator prin avocat.
Curtea, pentru a da posibilitate recurentului-contestator să ia cunoștință de conținutul apărărilor formulate pe cale de întâmpinare, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La reluarea pricinii la a doua strigare, părțile prezente, întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în susținerea, respectiv combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurentul-contestator prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a hotărârii judecătorești recurate, întrucât din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă fără putință de tăgadă faptul că instanța de fond a pronunțat o soluție interpretând greșit dispozițiile Codului muncii, în speță dispozițiile art. 31 alin.(4), raportat la decizia contestată, în sensul că intimata nu putea să dispună concedierea printr-o simplă notificare, nemotivată, având în vedere prevederile art. L lit."b" din contractul individual de muncă, care stipulează fără niciun dubiu că în cazul concedierii există o perioadă de preaviz de 30 de zile lucrătoare, conform Legii nr.53/2003.
În atare situație, solicită a se constata faptul că prin întâmpinarea depusă la termenul de azi, se face vorbire de existența unui preaviz de 15 zile, ori, având în vedere dispozițiile art. 731Codul muncii, perioada de preaviz nu poate fi mai mică de 15 zile, cu atât mai mult cu cât între părți, convenția a fost ca în cazul concedierii perioada să fie de 30 de zile lucrătoare.
Referitor la celelalte aspecte, recurentul-contestator prin avocat, având cuvântul, solicită a se constata că în cauză persoana care a semnat decizia de desfacere a contractului individual de muncă al contestatorului nu a făcut dovada calității de reprezentant al societății intimate.
Față de aceste considerente, recurentul-contestator prin avocat concluzionează în sensul admiterii recursului, modificării în tot a sentinței civile recurate, iar reținând cauza spre rejudecare, în baza probatoriului administrat, să se admită contestația așa cum a fost formulată și motivată în scris, cu consecința constatării nulității absolute a deciziei emise de către societatea intimată.
Fără cheltuieli de judecată.
Intimata SC I - Internațional SRL prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de către recurentul-contestator, menținerea hotărârii judecătorești recurate pronunțate de către instanța de fond, ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
Astfel, solicită ca în cauză să se constate că recurentul-contestator nu face nicio referire la actul adițional încheiat prin care s-a prevăzut perioada de probă de 90 de zile, act care are putere de lege între părți, în sensul art.969 cod civil și al cărui regim juridic guvernează instituția perioadei de probă de 90 de zile, pe deplin aplicabile contestatorului.
Așa fiind, raportat la perioada de probă în care se afla contestatorul, concedierea putea fi dispusă numai printr-o simplă notificare, întrucât angajatorul nu a dispus o concediere a salariatului în baza dispozițiilor art. 61 lit. "a" Codul muncii și nici în baza dispozițiilor art.61 lit."d" Codul muncii, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Față de aceste considerente, față de cele dezvoltate pe larg în cuprinsul întâmpinării, intimata, prin avocat, concluzionează în sensul respingerii recursului, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești recurate, ca fiind temeinică și legală.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2371/20.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata SC l- INTERNATIONAL SRL, ca neîntemeiată.
În considerente a reținut că prin decizia nr.375/2.12.2008 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă nr.2119/10.09.2007, completat cu actul adițional nr.2, ce prevede o perioadă de probă de 90 de zil, începând cu data de 01.11.2008, potrivit art.31 alin.4 din Codul muncii.
La încetarea raporturilor de muncă se precizează că s-a avut în vedere atitudinea contestatorului de instigare a colectivului împotriva conducerii societății.
Contestatorul, în baza contractului individual de muncă înregistrat la data de 10.09.2007, a fost salariatul intimatei începând cu data de 03.09.2007.
Părțile, prin actul adițional nr.2 au introdus la lit. I) alte cauze pct. a) potrivit căruia perioada de probă este de 90 de zile.
De asemenea, s-a precizat că actul adițional își produce efecte începând cu data de 01.11.2008.
Decizia a fost emisă la data de 2.12.2008, înăuntrul perioadei de probă de 90 de zile negociate și stabilite de părți.
Prevederile din actul adițional constituie convenția părților în sensul prevederilor art.969 Cod civil și are putere de lege între acestea.
Actul adițional este semnat de către contestator, aspect din care rezultă că și-a dat consimțământul la încheierea acestuia.
Împrejurarea că salariatul nu a lecturat în prealabil actul adițional nu constituie motiv de nulitate a acestui act în raport de prevederile art.948 Codul civil.
Obligația de informare a angajatorului se consideră îndeplinită de către acesta în momentul semnării contractului individual de muncă sau a actului adițional după caz, conform prevederilor a art.17 alin.1 pct.1 din Codul muncii.
S-a constatat că angajatorul nu a încălcat prevederile art.17 din Codul muncii, potrivit cărora îi revenea obligația de a-l informa pe salariat cu privire la elementele pe care urmează să le conțină actul adițional.
Încetarea raporturilor de muncă în baza art.31 alin.4 din Codul muncii poate avea loc printr-o simplă notificare care nu trebuie motivată.
Angajatorul a indicat temeiul de drept și a precizat că încetarea raporturilor de muncă s-a dispus în raport de perioada de probă stipulată în actul adițional nr.2 la contractul individual de muncă.
Referirea la comportamentul contestatorului din conținutul deciziei se poate interpreta ca fiind o motivare a deciziei emise.
Instanța a constatat că angajatorul nu a dispus o concediere a salariatului în baza art.61 lit. a) din Codul muncii, astfel că nu se impunea efectuarea cercetării disciplinare prealabile și nici în baza art.61 lit. d) din Codul muncii invocat de către contestator referitor la necorespunderea profesională a salariatului pentru a fi necesară îndeplinirea condițiilor precizate în art.63 pct.2 din Codul muncii.
Față de motivarea expusă, s-a dispus respingerea contestației, ca neîntemeiată, formulată împotriva deciziei nr. 375/2008.
În raport de soluția adoptată de instanță asupra capătului principal al acțiunii, s-au respins, ca neîntemeiate, și capetele de cerere accesorii, având în vedere și prevederile art. 78 din Codul muncii.
S-a lua act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată, față de precizarea expresă a apărătorului acesteia din ședința publică din 20.03.2009.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că instanța de fond, conform dispozițiilor art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, a interpretat greșit prevederile Codului muncii, în speță dispozițiile art.31 alin. 4 raportate la decizia contestată, în sensul că intimata angajatoare nu putea să dispună concedierea printr-o simplă notificare, nemotivată, având în vedere prevederile art. 61 lit. b) care stipulează fără nici un dubiu că în cazul concedierii există o perioadă de preaviz de 30 zile lucrătoare.
Actul adițional nr.2 încheiat la data de 03.11.2008, chiar dacă este considerat încheiat în condiții legale, nu anulează în nici un fel o convenție legal semnată de părți, în sensul acordării unui preaviz de 30 zile, perioadă în care contestatorul putea să își asigure un nou loc de muncă, chiar dacă motivul încetării raporturilor de muncă ar fi fost de natură disciplinară, așa cum este motivat prin decizia contestată și reținut ca atare în considerentele sentinței recurate.
Rezultă, fără tăgadă, că intimata a încălcat dispozițiile contractului individual de muncă, dispozițiile art.61 lit. a) din Codul muncii, care impunea efectuarea cercetării disciplinare prealabile, cu atât mai mult cu cât abaterea la care face referire intimata a fost consumată în perioada executării concediului legal de odihnă și nu avea legătură cu noua promovare a recurentului sau cu atitudinea ostilă față de conducerea firmei.
Așa cum rezultă din materialul probator administrat la instanța de fond, intimata în mod greșit a precizat că decizia de încetare a raporturilor de muncă contestată a fost motivată pe dispozițiile art.31 alin.4 din Codul muncii, dacă există chiar recunoașterea angajatorului că aceasta are la bază "atitudinea contestatorului de instigare a colectivului împotriva conducerii societății".
Oare, "atitudinea contestatorului de instigare a colectivului împotriva conducerii societății" nu reprezintă abatere disciplinară? Nu trebuia cercetată disciplinar o asemenea atitudine?
În mod greșit instanța de fond a interpretat dispozițiile legale cu privire la aplicarea prevederilor referitoare la faptul că în speța de față nu se impunea efectuarea de angajator a cercetării disciplinare prealabile și acordarea, potrivit convenției dintre părți, a unui preaviz de 30 zile lucrătoare, indiferent de faptul că a existat o perioadă de probă acordată cu ocazia numirii în noua funcție, motivat și de faptul că părțile se aflau în exercitarea unui contract individual de muncă încheiat sub nr.2119/10.09.2007.
Dacă recurentul nu corespundea din punct de vedere profesional, nu era promovat în funcția de MANAGER PROIECTE INFORMATICE cod -, cu același salariu, cu mențiunea aplicării dispozițiilor art.65 alin 1 din Codul muncii, data de 01.11.2008.
Mai mult, instanța de fond nu a consemnat și susținerea recurentului în cuvântul acordat, după pretinsa încetare a cercetării judecătorești (care nu a avut loc), asupra faptului că decizia contestată a fost semnată de o persoană fără a avea calitatea să efectueze operațiuni legale de angajare a personalului firmei.
Nu au putut exista consemnări nici cel puțin în caietul grefierului, motivat de faptul că în chiar momentul dezbaterilor a existat o de energie electrică, iar în sala de ședințe nu a existat altă sursă de energie electrică sau naturală care să poată permite consemnările prezentate de părți, dar judecarea pricinii a continuat.
Față de cele prezentate mai sus, și în raport cu probatoriile administrate sau care se vor administra, recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și solicită ca prin decizia ce se va pronunța se desființeze în totalitate decizia recurată, iar reținând cauza spre rejudecare, în baza probatoriilor ce se vor administra, să se admită contestația așa cum a fost formulată, să se constate nulitatea absolută, nelegalitatea și netemeinicia acesteia și instanța să dispună reîncadrarea recurentului pe postul care l-a deținut;
- să oblige angajatorul să îi plătească salariul cuvenit de la data la care nu a mai fost primit la locul de muncă și până la reîncadrarea recurentului;
- să oblige angajatorul la plata cheltuielilor de judecată.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Într-adevăr, în mod legal și temeinic, întemeiat pe mențiunea expresă și neechivocă a deciziei contestate, a statuat prima instanță că în speță nu este vorba despre concediere motivată pe vreuna din situațiile prevăzute de art. 61, 65 sau 66 din Codul muncii, pentru a se da eficiență exigențelor legii referitoare la cercetarea prealabilă sau acordarea unui termen de preaviz, ci despre încetarea contractului individual de muncă în temeiul art. 31 alin. 41din legea nr. 53/2003, adică în baza unei notificări scrise, în cursul sau la sfârșitul perioadei de probă, la inițiativa oricăreia părți.
Faptul că angajatorul a și explicat de ce notifică în sensul încetării contractului individual de muncă, salariatul aflat în perioada de probă, nu transformă decizia într-una de concediere disciplinară, de vreme ce temeiul ei fost specificat expres ca aflându-se în prevederile art. 31 alin. 41, pentru care este îndeplinită întocmai ipoteza în speță, diligența angajatorului, care și-a motivat opțiunea, deși nu avea o atare obligație, dispunând de aprecierea de notifica încetarea, neputându-se utiliza în contra voinței lui clare și neechivoce.
Sub aceste aspecte, sunt nepertinente motivele din recurs referitoare la corespunderea profesională, respectiv la caracterul de abatere disciplinară al faptei reținute în cuprinsul deciziei, angajatorul fiind cel care dispune de prerogativa disciplinară, nefiind obligat s- exercite, după cum avea și posibilitatea de a notifica încetarea, în temeiul art. 31 alin. 41din Codul muncii, de care a făcut uz în cauză.
Cât privește calitatea celui care semnat decizia, se constată că acesta este reprezentantul legal, împuternicit să exprime valabil voința societății, care, de altfel, a încheiat în numele acesteia și contractul individual de muncă cu reclamantul.
În consecință, în aplicarea art. 312 alin. 1 pr. civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat, precum și cererea intimatei de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, nefiind făcută dovada avansării vreunora în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.2371 din data de 20.03.2009, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.962/3/LM/2009 în contradictoriu cu intimata SC I - Internațional SRL.
Respinge cererea de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 07.07. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 EX./01.09.2009
Jud. fond:
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 3453/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1884/2009. Curtea... → |
|---|
