Contestație decizie de concediere. Decizia 5053/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.3158/2009
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 5053/
Ședința publică de la 08 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER
*********************
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentaAutoritatea pentru Valorificarea Activelor Statuluiîmpotriva sentinței civile nr.1169 din data de 11.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.17379/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata,având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de concediere".
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 01 iulie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 08 iulie 2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1169/11.02.2009, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea activelor Statului; a dispus anularea ordinului nr.277/08.04.2008; a obligat intimata să reintegreze reclamanta pe postul deținut anterior concedierii; a obligat intimata la plata către reclamantă a unei despăgubiri egală cu salariile indexate și majorate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data concedierii și până la reîncadrare, precum și la plata către reclamantă a sumei de 1785 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre,Tribunalul a reținut că reclamanta contestatoare a fost angajată în funcția de expert în cadrul Direcției Generale de Control și Relații Publice - Direcția Marketing și Relații Publice - Serviciul Relații Publice AVAS și în baza Ordinului nr.277/08.04.2008 emis de AVAS s-a dispus concedierea acesteia în baza dispozițiilor art.68 Codul Muncii, privind concedierea colectivă.
Analizând decizia susmenționată prin prisma mențiunilor obligatorii pe care aceasta trebuie să le cuprindă, sub sancțiunea nulității absolute, tribunalul a apreciat că decizia de concediere a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art.74, lit. "b" și "c" din Codul Muncii. În acest sens tribunalul a constatat că potrivit dispozițiilor art.74, lit. "b" din Codul Muncii, decizia de concediere trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, "durata preavizului", respectiv data de când nceput să curgă și cea a expirării preavizului, cu precizarea eventual cauzelor care au determinat suspendarea preavizului, conform art.74 alin.2 din Codul Muncii și care au dus la prelungirea duratei acestuia și nu precizarea numărului de zile acordate ca preaviz, pentru că acest număr rezultă din contractul individul de muncă sau din contractul colectiv de muncă.
În aceeași ordine de idei, tribunalul apreciază că în speță angajatorul a dispus acordarea preavizului, concomitent, și nu anterior cum era firesc, întrucât preavizul în scopul concedierii reprezintă înștiințarea făcută salariatului de către angajator despre intenția sa de a-i desface într-un viitor apropiat contractul de muncă.
Referitor la preavizarea salariatului, prima instanță, reține că aceasta trebuie să aibă loc înainte de emiterea deciziei de concediere și nu odată cu emiterea acesteia, pentru că în conformitate cu dispozițiile art.75 din Codul Muncii, decizia de concediere produce efecte în sensul încetării raporturilor de munca de la data comunicării ei salariatului, or, curgerea preavizului după această data este lipsită de sens, câtă vreme raportul de muncă și-a încetat existența, potrivit dispozițiilor legale.
Prin urmare, a apreciat prima instanță, dispoziția din decizia de concediere, în sensul că la expirarea duratei preavizului încetează contractul de muncă al reclamantei, încalcă dispozițiile art.75 din Codul Muncii.
O altă cauză de nulitate reținută de către instanța de fond o reprezintă mențiunea omisă de angajator din cuprinsul deciziei privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, conform art.69 alin.(2), lit. "d" din Codul Muncii, instanța susținând că decizia de concediere este un act individual și nu unul colectiv și trebuie să se indice în concret criteriul avut în vedere în ceea ce-l privește pe salariat și care a dus la concedierea colectivă.
Referitor la dispozițiile art.74 lit. "c" din Codul Muncii, instanța fondului apreciază că aceste dispoziții se impun a fi interpretate, în sensul că decizia trebuie să precizeze de ce acel salariat a fost inclus pe lista de concediere și nu a putut fi menținut contractul sau de muncă, având în vedere criteriile generale obligatorii, privind stabilirea ordinii de prioritate în cazul concedierilor colective care sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010.
Astfel, instanța a apreciat că angajatorul trebuia să nominalizeze în decizie în mod concret care din criteriile ce stau la baza stabilirii ordinii de concediere colectiva au fost avute în vedere de angajator, în cazul salariatului față de care își produce efecte decizia de concediere și nu trebuie interpretate în sensul că decizia trebuie să reproducă textual dispozițiile din contractul colectiv de muncă, referitoare la ordinea concedierii.
În raport de această împrejurare, tribunalul a constatat că în lipsa indicării motivului concret al concedierii reclamantei, nu se poate verifica dacă angajatorul a respectat dispozițiile art. 81 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel Național pentru anii 2007-2010, ce dispun în sensul că la aplicarea efectivă a reducerii de personal după reducerea posturilor vacante de natura celor desființate, măsurile luate trebuie să afecteze în ordine, respectiv: contractele individuale de muncă ale salariaților care cumulează două sau mai multe funcții, precum și ale celor care cumulează pensia cu salariul; contractele individuale de muncă ale persoanelor care îndeplinesc condițiile de vârsta standard și stagiu de cotizate și nu au cerut pensionarea în condițiile legii; contractele individuale de muncă ale persoanelor care îndeplinesc condițiile de pensionare la cererea lor, precum și cele ale alineatului 2 al art. 81 ce conține criteriile minimale la luarea măsurii de desfacere a contractului colectiv de muncă din motive ce nu țin de persoana salariatului.
Instanța fondului a apreciat că încălcarea dispozițiilor art.74 lit. "b" și "c" din Codul Muncii, atrage nulitatea absolută a deciziei contestate.
Cu privire la legalitatea deciziei de concediere, prima instanță a mai reținut că modificarea structurii AVAS nu a fost dispusă de organul competent și că dispozițiile nr.HG68/2008, care au stat la baza concedierii colective, au prevăzut ca în anul 2008, numărul maxim de posturi în structura organizatorică a AVAS-ului să fie de 510, exclusiv președintele și vicepreședintele și față de această împrejurare, potrivit articolului unic al acestei hotărâri de guvern, concedierile colective determinate de reducerea numărului de posturi în structura organizatorica a AVAS, se realizează conform dispozițiilor legale și ale contractului colectiv de muncă aplicabil.
Mai mult decât atât, instanța fondului constată că în raport de dispozițiile art.7 alin.1 lit."b" din OUG nr.24/2004, privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare prin absorbție cu Autoritatea pentru Privatizarea și Administrarea Statului, Consiliul de supraveghere și îndrumare are competența de a aproba structura organizatorică a AVAS, cu toate că în speță, intimata nu a făcut dovada existentei vreunui act decizional al Consiliului de supraveghere și îndrumare AVAS care să aprobe modificarea structurii organizatorice a Autorității și efectuarea concedierii colective.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304/1 cod proc. civilă, recurenta a arătat, cu privire la cele reținute de instanța de fond referitor la încălcarea dispozițiilor art. 74 lit.b Codul Muncii, că în opinia instanței ordinul contestat ar fi fost legal dacă ar fi fost emis după expirarea "duratei preavizului" menționată intr-un înscris separat numit "preaviz"; ar fi cuprins in mod obligatoriu "durata preavizului" expirata, cu precizarea eventual a cauzelor de suspendare și ar fi cuprins mențiunea ca încetarea raportului de muncă se produce exact la data comunicării, potrivit art.75 din Codul Muncii și nu la data expirării preavizului.
Recurenta a arătat că niciuna din aprecierile instanței de fond referitoare la modul de interpretare si aplicare a dispozițiilor art. 74 lit.b) nu poate constitui cauza de anulare a ordinului de concediere întrucât, în primul rând, ordinul de concediere cuprinde "durata preavizului". Astfel, art. 1 din Ordin cuprinde mențiunea expresă că se acordă intimatei un preaviz plătit de 20 de zile lucrătoare. Recurenta a susținut că această noțiune de durată a preavizului nu poate avea decât înțelesul literal al termenului, respectiv numărul de zile socotit de la înștiințarea făcută de una dintre părți celeilalte cu privire la încetarea raporturilor de muncă și până la încetarea efectivă a contractului de muncă. Aceasta noțiune se regăsește nu numai in cadrul art. 73 si 74 dar si in cadrul art. 79 din Codul Muncii care, la alin. (7), prevede: "Contractul individual de munca încetează la data expirării termenului de preaviz". Daca legiuitorul ar fi intenționat ca decizia de concediere sa cuprindă mențiunea obligatorie a datei începerii si datei expirării preavizului, cu menționarea cauzelor de suspendare a acestuia conform art. 74 alin.2 din Codul Muncii, (așa cum considera instanța de fond) ar fi prevăzut acest lucru in mod expres, cu atât mai mult cu cat lipsa unui astfel de element atrage nulitatea absoluta a deciziei de concediere.
O alta eroare cuprinsa in acea definiție dată de instanța de fond preavizului, a arătat recurenta, este trimiterea la art. 74 alin.2 din Codul Muncii, articol abrogat de OUG nr.65/2005.
Niciun text de lege nu stabilește ca preavizul și decizia trebuie emise sub forma a două înscrisuri separate, așa cum niciun text de lege nu sancționează cu nulitatea absolută înscrisul unic prin care angajatorul stabilește pe de o parte durata preavizului iar pe de alta parte dispune încetarea contractului de munca al salariatului afectat de concedierea colectiva la expirarea preavizului. Dimpotrivă, Codul Muncii sancționează cu nulitatea absoluta neacordarea preavizului.
Recurenta a mai susținut că daca definiția data de instanța de fond duratei preavizului ar fi corecta, ar însemna ca decizia de concediere să conțină, sub sancțiunea nulității absolute, o mențiune inutila, ce s-ar referi la un termen deja expirat.
Coroborând dispozițiile art.74 lit.b) cu dispozițiile art.75 din Codul Muncii, recurenta a arătat că decizia de concediere, cuprinzând durata preavizului produce efecte fata de salariat începând cu data comunicării ei, data încetării efective a contractului de munca depinzând de curgerea integrala a termenului de preaviz care, asa cum prevede art.73 din Codul Muncii, este susceptibil de suspendare.
Recurenta a mai susținut că în contestația formulata, intimata contestatoare nu a invocat niciunul din motivele de nelegalitate reținute de instanța de fond și nu a contestat că nu a beneficiat de preavizul de 20 de zile acordat de angajator.
Cu privire la cea de-a doua cauză de nulitate reținută de instanța de fond, respectiv lipsa menționării în decizia contestată a criteriului concret de concediere aplicabil reclamantei, recurenta a arătat că prima instanță a afirmat că nu poate verifica daca angajatorul a respectat dispozițiile art. 81 alin. 1 din Contractul Colectiv de Munca al nivel național pentru anii 2007-2010.
Recurenta a combătut cele reținute de instanță cu motivarea că potrivit art. 74 lit. c) din Codul Muncii, decizia de concediere trebuie sa cuprindă in mod obligatoriu, criteriile de stabilire a ordinii de priorități și nu criteriul aplicabil fiecărui salariat afectat de concedierea colectivă, iar criteriile in discuție au fost menționate in cuprinsul ordinului, asa cum sunt prevăzute de art. 81 din Contractul colectiv de munca unic la nivel național 2007-2010, si in aplicarea prevederilor art. 71 din Codul Muncii, la acestea fiind adăugat un criteriu suplimentar, in sensul ca măsura concedierii va afecta si posturile ocupate de persoane care au solicitat de buna voie aplicarea concedierii, indiferent de vârsta.
Recurenta a susținut că a prevăzut la punctul 8 din Notificările transmise reprezentanților salariaților AVAS, ITM B, AJOFM Sector 1 si AMOFM B criteriile minimale care vor fi avute in vedere la luarea măsurii de desfacere a pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
A mai arătat recurenta că art.81 din Contractul colectiv de munca unic la nivel național 2007-2010, se refera pe de o parte, la salariații care vor fi primii afectați de concediere (alin.1), iar pe de altă parte, la salariații ale căror contracte de muncă vor fi desfăcute în ultimul rând (alin.2) și că niciun text de lege nu prevede că pot fi desființate numai posturile ocupate de salariații prevăzuți la alin.1 al art. 81 așa cum greșit a reținut instanța de fond. După desființarea acestor posturi, inevitabil se ajunge și la desființarea altora, angajatorul fiind obligat să desfacă în ultimul rând contractele de munca ale persoanelor protejate de lege.
Recurenta a susținut că, la momentul emiterii deciziei de concediere, intimata nu se încadra nici in categoria salariaților protejați de art.81 alin. (2) din Contractul colectiv de munca unic la nivel național 2007-2010 si nici in vreuna din situațiile prevăzute de art.60 alin.1 din Codul Muncii.
Cu privire la cea de-a treia cauză de nelegalitate a ordinului reținută de către instanța de fond, respectiv afirmația instanței ca "intimata nu a făcut dovada existenței vreunui act decizional al Consiliului de Supraveghere și Îndrumare AVAS care să aprobe modificarea structurii organizatorice a AVAS și efectuarea concedierii colective", recurenta a susținut că instanța de fond a apreciat că intrarea in vigoare a HG nr.68/2008 nu ar fi fost un temei suficient pentru desființarea unui număr de 100 de posturi considerând că mai întâi era necesară emiterea de către Consiliul de Supraveghere și Îndrumare a unui act decizional care sa aprobe structura organizatorica a AVAS și efectuarea concedierii colective
Cu privire la acest motiv de nelegalitate recurenta a invocat dispozițiile art. 1 alin.3 din OUG nr.23/2004, conform cărora "organizarea, funcționarea, numărul de posturi și sediul se aprobă prin hotărâre a Guvernului și a arătat că prin HG nr. 68/2008 s-a dispus reducerea de la 610 la 510 numărului maxim de posturi in structura organizatorica a AVAS, urmând ca AVAS sa realizeze concedierile colective conform dispozițiilor legale si ale contractului de munca aplicabil. Prin urmare, a susținut recurenta, actul normativ indicat dispune reducerea numărului de posturi in cadrul structurii organizatorice AVAS, deci a structurii organizatorice existente la data intrării sale in vigoare. Consiliul de Supraveghere si Îndrumare nu are printre competentele sale pe aceea de a dispune efectuarea de concedieri colective astfel că numirea si eliberarea din funcție a personalului AVAS este de competenta exclusiva a președintelui instituției.
Nici un text de lege nu condiționa emiterea ordinului de concediere a intimatei de modificarea structurii organizatorice a AVAS.
Dimpotrivă, după efectuarea concedierii colective ca urmare a reducerii numărului de posturi, dispusă prin hotărâre a Guvernului, s-a impus modificarea structurii organizatorice a AVAS, prin reorganizarea compartimentelor funcționale și reducerea corespunzătoare a numărului de funcții de conducere. Astfel, Consiliul de Supraveghere și Îndrumare a aprobat noua structură organizatorică a instituției începând cu data de 02.06.2008, având ca principal argument reducerea cu 100 numărului de posturi, conform HG nr.68/2008.
Intimata reclamată a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește prima critică referitoare la respectarea prin ordinul contestat a condițiilor de formă și de fond la acordarea preavizului, Curtea apreciază că susținerile recurentei sunt întemeiate.
Astfel se reține că prin Ordinul Președintelui AVAS nr. nr.277/8.04.2008 s-a dispus încetarea contractului de muncă al intimatei contestatoare, expert în cadrul Direcției Generale Control și Relații Publice - Direcția Marketing și Relații Publice - Serviciul Relații Publice, cu acordarea unui preaviz plătit de 20 de zile lucrătoare, precizându-se la art. 2 că la expirarea preavizului contractul individual de muncă încetează în temeiul art. 65 din Codul Muncii.
Curtea apreciază că în cauză au fost respectate dispozițiile art. 74 lit. b Codul Muncii, în decizie fiind menționată expres durata preavizului.
A aprecia, precum instanța de fond că, pentru respectarea acestei dispoziții legale, era necesar ca angajatorul să prevadă data începerii și expirării preavizului înseamnă a adăuga la lege.
Din moment de art. 24 dispune ca o mențiune obligatorie în decizia de concediere inserarea duratei preavizului, nu este necesară nici emiterea unei decizii anterior acestui moment având drept conținut precizarea momentului de la care începe să curgă preavizul.
Curtea apreciază că dispozițiile art. 74 Codul Muncii se coroborează cu cele ale art. 75 Codul Muncii în sensul că de la data comunicării deciziei către salariat aceasta își produce efecte, însă acest lucru nu înseamnă că la momentul comunicării încetează raportul juridic de muncă, ci că, de la data comunicării, începe să curgă termenul de preaviz, la expirarea acestuia încetând raportul juridic de muncă.
Prin urmare Curtea constată că decizia îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 74 lit. b Codul Muncii iar în ceea privește aspectul de fond, contestatoarea nu a invocat o vătămare prin faptul că nu i s-ar fi respectat dreptul la efectuarea preavizului.
Și cea de-a doua critică formulată de recurentă privind modul în care au fost respectate la emiterea ordinului dispozițiile art. 74 lit. c Codul Muncii este întemeiată.
Astfel, ordinul contestat a avut în vedere prevederile HG nr. 68/23.01.2008 pentru modificarea și completarea art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 837/2004 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Valorificarea Activelor, prin care numărul maxim de posturi în structura organizatorică AVAS a fost stabilit la 510.
În cuprinsul ordinului, ținând cont de prevederile art.74 alin.1 lit.a din Codul Muncii au fost indicate următoare motive care au determinat concedierea: activitatea de administrare a participațiilor statului la societățile comerciale a fost redusă, ca urmare a diminuării sau vânzării participației deținute de stat la capitalul social al acestora; activitatea de privatizare a societăților comerciale a fost redusă ca urmare a vânzării integrale a participației deținute de stat la unele dintre acestea; activitatea de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a societăților comerciale a fost redusă ca urmare a realizării de către cumpărători a clauzelor asumate prin contractele de vânzare - cumpărare acțiuni; activitatea de recuperare a creanțelor statului a fost afectată prin reducerea simțitoare a activități; necesitatea reducerii unor posturi din activitățile auxiliare din cadrul AVAS ca urmare a diminuării activității principale a AVAS, reducerea volumului de activitate aferent Direcțiilor Generale/Direcțiilor/Serviciilor din cadrul AVAS, evitarea paralelismelor în activitatea direcțiilor, sporirea eficienței muncii.
Din analiza actelor aflate la dosarul cauzei, Curtea reține că recurenta s-a conformat prevederilor art.55 alin.2 lit.2 din Contractul colectiv de muncă la nivelul AVAS, înregistrat sub nr.724/6.02.2008 la Direcția de Muncă și Protecție Socială și a respectat procedura prevăzută pentru concedierea colectivă în sensul că a inițiat consultări cu reprezentații salariaților cu privire la metodele și mijloacele de evitare a concedierilor sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați; atenuarea consecințelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează printre altele sprijin pentru recalificare sau reconversia profesională a salariaților concediați.
De asemenea, recurenta a transmis Notificarea de concediere colectivă atât Inspectoratului Teritorial d e Muncă, Agenției Locală și Teritoriale pentru Ocuparea Forței de Muncă, cât și reprezentanților salariaților, care au formulat o serie de propuneri ce trebuie avute în vedere la concedierea celor 100 de salariați, potrivit HG nr.68/2008, fiind agreate de către angajator doar o parte dintre acestea.
Angajatorul și reprezentanții salariaților au încheiat o nota la data de 4.03.3008 cu privire la noua notificare privind concedierea colectivă și cuprinsul ordinului de concediere.
Curtea apreciază că ordinul contestat respectă condițiile de formă prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. c) Codul Muncii, în privința mențiunilor prevăzute de lege, întrucât, în cuprinsul său, au fost indicate criteriile de stabilire a ordinii de priorități avute în vedere în cazul concedierii colective.
Astfel, angajatorul a enumerat în art.III din Ordinul amintit, criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, precizând că măsura concedierii colective va afecta în ordine: posturile vacante; al salariaților care cumulează două sau mai multe funcții, precum și ale celor care cumulează pensia cu salariul; ale persoanelor care îndeplinesc condițiile de vârstă standard și stagiul de cotizare și nu au cerut pensionarea în condițiile legii; ale persoanelor care îndeplinesc condițiile de pensionare la cererea lor. Totodată, în raport de prevederile art. 71 din Codul Muncii, la aceste criterii pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, angajatorul a adăugat și următorul criteriu: ale persoanelor care solicită de bună voie aplicarea măsurii concedierii, indiferent de vârstă.
Cu toate acestea, instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 74 lit. c) din Codul Muncii, apreciind greșit că decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu în concret criteriul aplicabil fiecărui salariat afectat de concedierea colectivă.
Curtea reține că textul legal amintit stipulează că în decizia de concediere se cuprind în mod obligatoriu doar criterii de stabilire a ordinii de priorități, condiție îndeplinită în cauza dedusă judecății, iar nu și criteriul aplicabil fiecărui salariat afectat de concedierea colectivă, cum a apreciat prima instanță.
Or, de vreme ce legiuitorul nu a prevăzut obligativitatea mențiunii criteriului aplicabil fiecărui salariat afectat de concedierea colectivă și nici sancțiunea nulității deciziei de concediere pentru neindicarea acestuia, instanța de judecată nu poate interpreta altfel, întrucât unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă ("ubi lex non distinguit, nec nos distinguit debemus").
De asemenea, Curtea constată că nici un text de lege nu prevede că pot fi desființate numai acele posturi ocupate de salariații prevăzuți la alin.1 al art. 81 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național 2007-2010, rațiunea legiuitorului fiind ca aceste posturi să fie desființate mai întâi, iar nu să interzică concedierea și a altor salariați care nu se află în această situație.
Prin urmare nu era necesar ca intimata sau instanța de fond să indice concret care dintre criteriile enumerate în Ordinul Președintelui AVAS nr. 224/08.04.2008 s-a aplicat concret în cazul recurentei.
Intimata a susținut în recurs că angajatorul nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 81 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național 2007-2010, care prevăd o ordine în care se reduc posturile supuse restructurării, în cazul său, având un copil în întreținere.
Curtea apreciază că dispozițiile legale menționate privind salariații ale căror contracte de munca vor fi desfăcute in ultimul rând se aplică exclusiv în cazul desființării mai multor posturi identice ocupate de persoane care ocupă cu aceleași atribuții însă în cauză din probele administrate nu rezultă existența unei astfel de împrejurări care să facă posibilă aplicarea acestei dispoziții legale iar neindicarea în cuprinsul Ordinului nr. 224/08.04.2008 a condițiilor minimale prevăzute la alin. 2 al art. 81 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național 2007-2010 nu este de natură a atrage prin ea însăși nulitatea ordinului.
În ceea ce privește critica referitoare la lipsa unui act decizional al Consiliului de Supraveghere si Îndrumare AVAS care sa aprobe modificarea structurii organizatorice a AVAS si efectuarea concedierii colective, Curtea apreciază că este de asemenea întemeiată în condițiile în care acest organism nu are atribuții în ceea ce privește procedura de restructurare desfășurată în aplicarea prevederilor HG nr. 68/2008.
Astfel, Curtea reține că instanța de fond nu a avut în vedere că Președintele AVAS a adoptat o procedură internă privind măsurile dispuse în vederea aducerii la îndeplinire a prevederilor HG nr. 68/2008 pentru modificarea si completarea art. 4 din HG nr. 837/2004 privind organizarea și funcționarea AVAS, înregistrată sub nr. P/417/24.01.2008 în baza căreia s-au întocmit referate privind fundamentarea reducerii numărului de posturi din Direcțiile recurentei, liste nominale cuprinzând salariații ce urmează a fi concediați, organigramele și statele de funcții depuse la dosar cu privire la noua structură organizatorică.
De asemenea, prima instanță nu a ținut seama de faptul că organizarea, funcționarea, numărul de posturi și sediul, potrivit prevederilor art. 1 alin.3 din OUG nr. 23/2004se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iar prin HG nr. 68/23.01.2008 pentru modificarea și completarea art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 837/2004 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Valorificarea Activelor s-a dispus reducerea numărul de posturi din structura organizatorică a intimatei de la 610 la 510, în anul 2008.
Prin hotărârea nr.6/12.05.2008 a Consiliului de supraveghere și îndrumare a AVAS, s-a aprobat nota privind aprobarea noii organigrame și a noului Regulament de organizare și Funcționare AVAS, urmare a implementării proceduri de concediere colectivă, determinată de aducerea la îndeplinire a HG nr.68/2008, având în vedere că acest Consiliu, potrivit art.4 alin.1 din HG nr.837/2004, dispune numai cu privire la structura organizatorică, neavând competență decizională de a înființa și desființa efectiv posturi în cadrul AVAS, Guvernul fiind acela care aprobă organizarea, funcționarea și numărul de posturi din cadrul AVAS, potrivit art.1 alin.3 din HG nr.837/2004, iar președintele instituției fiind cel care aprobă prin ordin statul de funcții.
Față de aceste împrejurări, Curtea apreciază ca fiind întemeiate criticile recurentei motiv pentru care, în baza art. 304 pct. 9 și 304/1 cod proc. civilă va admite recursul, va modifica în tot sentința civilă recurată în baza art. 312 alin. 1 cod proc. civilă în sensul că va respinge contestația ca neîntemeiată, constatând legalitatea și temeinicia ordinului de concediere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentaAutoritatea pentru Valorificarea Activelor Statuluiîmpotriva sentinței civile nr.1169 din data de 11.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.17379/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata.
Modifică sentința recurată, în sensul că:
Respinge contestația, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 08.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
10.08.2009
Jud. fond.:
Dalina
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 217/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1003/2009. Curtea... → |
|---|
