Contestație decizie de concediere. Decizia 5152/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5152
Ședința publică de la 01 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Sorina Lucia Petria Mitran
Judecător - -
Grefier
********************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul G, împotriva sentinței nr. 2018 din 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele SC SERV SA, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant G, asistat de avocat, intimatele și SC SERV SA, reprezentată de consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Consilier juridic pentru intimata SC SERV SA, a depus întâmpinare. S-a comunicat copia recurentului reclamant
Avocat pentru recurent nu a solicitat amânarea cauzei pentru observarea întâmpinării.
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurent, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Consilier juridic pentru intimate, a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr.2018 din 26 martie 2009, Tribunalul Gorja admis în parte acțiunea formulată de contestatorul G, împotriva intimatei SERV, SC " SERV"SA - Secția.
A constatat nulă decizia nr.600/18.12.2008 și a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii.
A obligat pârâta să achite reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă.
S-a respins ca tardivă contestația la decizia nr. 490/12.09.2009, precum și celelalte capete de cerere.
A obligat pârâtele 400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, contestatorul a fost angajatul pârâtei și prin decizia nr.600/18.12.2008, i-a încetat contractul de muncă conform art. 61 lit. a din codul muncii, raportat la art. 198 alin.3 lit. h din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
S-a reținut prin decizie că, contestatorul a absentat în perioada 01.10.2008-06.10.2008, nemotivat, explicând absența sa de la serviciu prin faptul că era plecat din țară, precum și că a mai fost sancționat disciplinar.
Unitatea a fost sesizată cu absentarea nemotivată de la serviciu a contestatorului prin referatul înregistrat sub nr.9533/06.11.2008, depus în copie la fila nr.61 din dosar, a procedat la cercetarea prealabilă, prelungind perioada de cercetare peste termenul de 30 de zile, reglementat de art. 268 codul muncii, dar cu respectarea termenului de 6 luni prevăzut de același text de lege, aplicând sancțiunea la data de 18.12.2008.
La această dată, așa cum rezultă din certificatul de concediu medical depus în copie la fila nr.33 din dosar, contestatorul se afla în incapacitate temporară de muncă, concediul medical vizând perioada 17.12.2008-31.12.2008.
Conform art.60 lit.a codul muncii, concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă stabilită prin certificat medical.
Întrucât desfacerea contractului de muncă dispusă prin decizia nr.600/2008, s-a făcut în perioada în care contestatorul era în incapacitate de muncă, decizia este lovită de nulitate absolută, astfel că, s-a admis acest capăt de cerere, s-a constatat nulitatea deciziei și s-a dispus reintegrarea contestatorului pe funcția avută.
Ca urmare a reintegrării sale, pârâta are obligația de a-i achita drepturile salariale cuvenite, majorările de care ar fi beneficiat în situația în care astfel de majorări i s-ar fi cuvenit, precum și contravaloarea bonurilor de masă cuvenite pe perioada desfacerii nelegale a contractului de muncă.
Aceste drepturi vor fi indexate cu indicele de inflație de la data desfacerii contractului de muncă, până la data reintegrării efective.
Tot ca urmare a nulității deciziei se impune și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al contestatorului.
În ce privește decizia nr.490/12.09.2009, contestatorul arată la punctul 3 lit. a din cererea de chemare în judecată că a primit-o la data de 03.10.2008, iar contestația este formulată la data de 16.01.2009, cu nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 283 lit. b codul muncii, astfel că, s-a respins ca tardiv formulată contestația privind această decizie.
Referitor la capătul de cerere privind plata contravalorii concediilor de odihnă pe anii 2006-2009, această cerere este nefondată, fapt ce rezultă din tabelul de la fila nr.118 din dosar, conform căruia contestatorul a fost plătit în toată perioada lucrată, a primit și prime de vacanță în anul 2007 și 2008, astfel că, nu se mai impune plata separată a concediului de odihnă.
Pentru anul 2009, contestatorul nu a lucrat, astfel că, nu se pune problema plății concediului de odihnă neefectuat.
Este nefondat și capătul de cerere privind daunele morale, deoarece contestatorul nu a făcut dovada în ce constau aceste daune și cum a fost afectat moral prin actele contestate în cauza de față.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul G criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât în mod greșit a fost respins capătul de cerere privind plata contravalorii concediilor de odihnă pe anii 2006-2009.
Celelalte motive de recurs vizează cauzele de nulitate absolută a deciziei nr.490 din 12 septembrie 2009, precum și acordarea daunelor morale, care în mod greșit au fost respinse la instanța de fond.
Recursul conține critici parțial întemeiate și va fi admis în baza următoarelor considerente:
Potrivit art. 141 alin.1 codul muncii - concediul de odihnă se efectuează în fiecare an, iar potrivit alin.3 al art. 141, angajatorul este obligat să acorde concediul până la sfârșitul anului următor, tuturor salariaților care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul.
Criticile formulate de recurent cu privire la plata valorii concediului de odihnă sunt parțial întemeiate în sensul că în ceea ce privește anul 2007 recurentul este îndreptățit la compensarea în bani pentru concediul de odihnă, potrivit art.141 alin.4 codul muncii, având în vedere faptul că intimata nu face dovada achitării drepturilor bănești aferente concediului de odihnă pentru acest an.
În ceea ce privește anul 2008, devin aplicabile prevederile art. 141 alin.3 codul muncii în sensul că intimata angajatoare este obligată să acorde concediul recurentului până la sfârșitul anului următor, adică până la sfârșitul anului 2009. Prin urmare, recurentul are posibilitatea de a solicita efectuarea în natură a concediului de odihnă pentru anul 2008 până la sfârșitul anului 2009, în condițiile în care subzistă raporturile de muncă dintre părți ca urmare a constatării nulității deciziei 600 din 18 decembrie 2008 și repunerea părților în situația anterioară.
Referitor la concediul de odihnă pentru anul 2009, situația este identică, criticile fiind neîntemeiate întrucât recurentul are posibilitatea efectuării în natură și a acestui concediu, conform prevederilor art. 141 alin.3 codul muncii, până la finele anului 2010.
Apărările intimatei în sensul că recurentul a beneficiat pentru fiecare lună de contravaloarea primelor de vacanță sunt neîntemeiate, întrucât drepturile bănești pentru concediul de odihnă sunt distincte de plata primelor de vacanță, astfel că și în situația în care recurentul ar fi primit prime de vacanță dar fără a primi drepturile bănești corespunzătoare concediului de odihnă, este îndreptățit la plata acestora din urmă.
Cu privire la daunele morale solicitate de recurentul - contestator, Curtea apreciază criticile formulate ca neîntemeiate.
Într-adevăr, prin Legea 317/2007 a fost modificat art. 269 codul muncii în sensul că în cadrul litigiilor de dreptul muncii pot fi acordate și daune morale pentru prejudiciul adus salariatului de către angajator.
În această situație avem însă o derogare de la regula generală instituită în dreptul muncii în sensul că în cazul daunelor morale sarcina probei și dovada prejudiciului moral suferit de salariat nu mai revine angajatorului, ci revine salariatului reclamant. Astfel, în temeiul art. 1169 cod civil salariatului îi revine sarcina probării condițiilor necesare pentru antrenarea răspunderii delictuale: existența unui prejudiciu moral; existența unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii; existența raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția angajatorului. Pentru ca instanța să poată aplica numite criterii apare necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minim de argumente, indicii și dovezi din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale ocrotite prin Constituție i-au fost afectate.
În mod corect instanța de fond a respins acest capăt de cerere, întrucât recurentul - contestator nu a dovedit în nici un mod existența prejudiciului moral, fapta angajatorului de natură a produce pretinsa vătămare și legătura de cauzalitate între acesta.
Cu privire la criticile privind tichetele de masă, criticile sunt de asemenea neîntemeiate, întrucât au fost acordate, instanța de fond a obligat intimata să-i achite recurentului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă, între aceste drepturi menționându-se și contravaloarea bonurilor de masă cuvenite pe perioada desfacerii nelegale a contractului de muncă.
Față de aceste considerente și de prevederile art. 312 Cod pr.civilă se va admite recursul, va fi modificată sentința în sensul că va fi admis în parte și capătul de cerere privind plata contravalorii concediului de odihnă aferent anului 2007 și va fi obligată pârâta către reclamant la plata contravalorii concediului de odihnă pe anul 2007. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
În baza art. 274 Cod pr.civilă va fi obligată intimata SC SERV SA către recurent la 1.600 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamantul G, împotriva sentinței nr. 2018 din 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele SC SERV SA,.
Modifică sentința în sensul că admite in parte capătul de cerere privind plata contravalorii concediului de odihnă aferent anului 2007 si obligă pârâta către reclamant la plata contravalorii concediului odihnă pe anul 2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimata SC SERV SA către recurent la 1600 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
06.10.2009
Red.jud.-
3 ex/AS.
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Sorina Lucia Petria Mitran
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 4995/2009. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 930/2009. Curtea de... → |
|---|
