Contestație decizie de concediere. Decizia 5590/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 5590
Ședința din Camera de Consiliu de la 30 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Lucian
Grefier
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 23 iunie 2008 privind recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.5073 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC - SRL, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 23 iunie 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 5073 din 10 decembrie 2007 în dosar nr- pronunțată de Tribunalul Dolj,s-a respins cererea formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Direcția Județeană pentru Protecția
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele;
Contestatorul a fost salariatul unității intimate Direcția Județeană pentru Protecția D pe postul de inspector de specialitate I, specialitatea agronomie așa cum rezultă din contract individual de muncă nr. 169/6.09.2003 având locul de muncă la D, potrivit mențiunilor din contractul individual de muncă.
În conformitate cu disp. art. 40 alin. 1 lit. a și b din CODUL MUNCII potrivit cărora angajatorul are dreptul să stabilească organizarea și funcționarea unității și să stabilească atribuții corespunzătoare pentru fiecare salariat în condițiile legii intimata a stabilit sarcinile și atribuțiile ce îi reveneau contestatorului în funcție de pregătirea acestuia în domeniul agriculturii.
Având în vedere cererea acestuia de înscriere la concurs în vederea ocupării postului de inspector de specialitate pe ruta C -, -, intimata a stabilit ca acesta să-și desfășoare activitatea tehnică și de comercializare a produselor pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor pe traseul C, - - și localitățile limitrofe așa cum rezultă din fișa postului.
Prin decizia nr. 19/3.04.2006 intimata a dispus concedierea contestatorului ca sancțiune disciplinară.
Prin sentința civilă nr. 1291/16.06.2006 a TRIBUNAL Daf ost admisă contestația contestatorului, s-a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 19/3.04.2006 și a fost obligată intimata să-l reintegreze pe contestator pe postul și pe funcția deținută anterior, cu plata drepturilor bănești cuvenite conform art. 78 CODUL MUNCII și plata cheltuielilor de judecată.
Sentința a fost menținută de Curtea de Apel Craiova prin respingerea recursului declarat de intimata așa cum rezultă din decizia nr. 1088/4.05.2007.
Intimata s-a conformat dispozițiilor instanței și a emis decizia nr. 25/23.06.2006 prin care a reintegrat pe contestator în funcția de inspector de specialitate I, inginer agronom începând cu data de 3.07.2006 cu menținerea atribuțiilor de serviciu stabilite în fișa postului, respectiv activitatea de inspector în comunele, de,.
Decizia de reintegrare a fost comunicată contestatorului cu adresa nr. 420/23.06.2006, iar prin adresa nr. 441/6.07.2006 i s-au comunicat detalii privind modalitatea de desfășurare a activității ( prezentarea la primăriile din comunele din zona de activitate în vederea realizării sarcinilor, confirmarea telefonică a prezenței la muncă, informarea conducerii unității telefonice asupra problemelor din zona sa de activitate, menținerea legăturii cu conducerea unității pentru a lua cunoștință de sarcinile ce trebuie rezolvate, prezentarea lunară a unui referat de activitate și a pontajului privind prezența la muncă ).
Potrivit art. 19.1 din regulamentul Intern care a intrat în vigoare la 15.08.2006 salariații au obligația să realizeze sarcinile de serviciu conform fișei postului și a oricăror decizii și dispoziții emise de conducerea unității.
Deși a avut cunoștință de reintegrare și de modalitatea de desfășurare a activității, totuși contestatorul nu s-a prezentat la muncă nici măcar o zi de la 3.07.2006 până la 2.07.2007 și nu a realizat niciuna din sarcinile ce-i reveneau conform contractului individual de muncă, fișei postului și regulamentului intern.
Susținerea contestatorului că la reintegrare pe post s-a modificat unilateral locul de muncă, fără respectarea art. 17 din CM, fără o informare prealabilă și fără să se încheie un act adițional la contract individual de muncă este nefondată și nu poate fi reținută de instanță.
Prin decizia 25/28.06.2006 intimata a dispus reintegrarea în funcția de inspector de specialitate I inginer agronom începând cu de 3.07.2006 fără să facă nici o mențiune prin care prin care să schimbe locul de muncă.
De asemenea nu s-a schimbat nici atribuțiile ce îi reveneau. Astfel s-a menționat expres că atribuțiile de serviciu rămân cele din fișa postului, respectiv activitatea de inspector în comunele, de,., și altele.Ori contestatorul avea cunoștință de conținutul fișei postului care data din 2005, anterior ivirii conflictelor cu intimata, știa că activitatea sa se desfășura pe traseul menționat mai, cu atât mai mult cu cât din cererea sa de înscriere la concursul pentru ocuparea unui post de inspector de specialitate din 2003 rezulta că solicitat expres angajarea pentru acest traseu( această zonă ).
Prin natura funcției, activitatea sa se desfășura pe teren în localitățile arătate.
Organizarea și funcționarea activității în instituție este un drept al intimatei în calitate de angajator stabilit prin lege ( art.40 ) și prin regulamentul intern art. 17.1, iar salariatului îi revine obligația de a realiza sarcinile de serviciu conform fișei postului și a oricăror decizii sau dispoziții emise de conducătorul unității ( art. 19.1 din regulamentul Intern ).
In lumina acestor prevederi, intimata a procedat la organizarea activității, comunicându-i contestatorului cu adresa nr. 441/6.07.2006 modalitatea concretă în care se desfășura activitatea sa.
Aceasta nu echivalează însă cu schimbarea locului de muncă cum susține contestatorul.
Pe de altă parte decizia nr. 25/28.-06.2006 de reintegrare comunicată contestatorului cu adresa nr. 420/28.06.2006 nu a fost contestată în termenul legal de 30 zile potrivit art. 283 lit. din Codul Muncii și ca urmare contestatorul era obligat să se prezinte la muncă, să presteze activitate conform contractului individual de muncă.
Susținerea contestatorului că la reintegrare i s-a schimbat locul de muncă nu justifică faptul că nu s-a prezentat la lucru un an întreg câtă vreme din actele dosarului rezultă că nu s-a prezentat nici la sediul, nici pe teren în comunele repartizate.
Astfel, contestatorul nu a făcut dovada că s-ar fi prezentat zilnic la sediul. A refuzat să propună martori, în timp de din declarațiile martorilor propuși de intimata rezultă că nu a fost prezent nici măcar o zi.
Pe de altă parte, intimata a mai dovedit că nu s-a prezentat nici o zi nici în comunele repartizate, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați, procesele-verbale de control încheiate la primăriile din comunele repartizate contestatorului, nota nr. 445/4.06.2007 serviciului contabilitate din care rezultă că nu a depus punctaje lunare și reclamant rapoarte de activitate așa cum era obligat conform art.22.11. și 25 din Regulamentul intern( regulament ce i-a fost adus la cunoștință prin adresa nr. 1037/15.08.2006 fila 49 ), din situația veniturilor realizate de fiecare inspector ( fila 48 ) contestatorul având realizări lei, state de plată, adrese prin care i- solicitat să se prezinte la muncă.
Cu privire la susținerea contestatorului că în trecut se prezenta la sediul unității, era trecut în condica de la sediu și semna condica, iar după reintegrare a fost exclus din condica, instanța constată că acest aspect ține doar de organizarea activității ( atribut exclusiv al angajatorului ) și este consecința intrării în vigoare a Regulamentului Intern care are dispoziții exprese privind evidența prezentei la muncă pentru salariații de la sediu și pentru cei din teritoriu ( cum este cazul contestatorului ).
în care se ține evidența prezentei la muncă nu modifică locul muncii cu atât mai mult cu cât activitatea concretă a contestatorului s-a desfășurat tot timpul pe teren.
În plus, nici nu prezintă relevanță câtă vreme s-a dovedit că nu a fost prezent efectiv nici la sediu și nici pe teren.
De altfel faptul că nu a desfășurat activitate a fost probat și reținut de instanță și cu ocazia judecării cererilor contestatorului pentru plata drepturilor salariale de reintegrare la zi, sentința nr. 2185/7.12.2006 pentru lunile iulie, august, septembrie 2006,
- nr. 1742/26.09.2007 pentru lunile ianuarie, februarie, martie 2007,
- nr. 480/29.03.3007 pentru lunile octombrie, noiembrie, decembrie 2006,
/ 16.11.2007 pentru lunile aprilie, mai, iunie 2007.
Ca urmare, intimata a reținut în mod corect în decizia nr. 20/2.07.2007 că se face vinovat de săvârșirea de abateri disciplinare, constând în faptul că nu s-a prezentat în perioada ianuarie - mai 2007 la muncă nici în comunele arondate, nici la unitate, nu a adus venituri unității și nu a realizat niciuna din sarcinile prevăzute de art. 34.1 lit.c, art.19.1,19.2, 19.3, 19.18 din regulamentul intern.
Decizia nr. 20/02.07.2007 prin care a fost sancționat disciplinar contestatorul cu desfacerea contract individual de muncă este legală și temeinică. A fost emisă cu respectarea tuturor dispozițiilor legale prevăzut. de art. 267 CODUL MUNCII ( privind convocarea pentru realizarea cercetării disciplinare prealabile ) și art. 268 alin. 2 privind mențiunile ce trebuie cuprinse obligatoriu într-o astfel de decizie.
Intimata a făcut dovada convocării la cercetarea disciplinară prin notificarea 221/M/12.06.2007 emisă de biroul executorului judecătoresc și dovada faptului că nu s-a prezentat la cercetare așa cum rezultă din procesul-verbal al comisiei de cercetare.
Susținerile contestatorului privind viciile contractului individual de muncă, ale fișei postului și ale regulamentului intern fac obiectul unui alt dosar - dosar în care se solicită expres să se constate nulitatea acestor acte ( filele 80-81) așa că, instanța nu se consideră investită și în acest sens în prezenta cauză.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, se susține că instanța de fond face confuzii cu privire la perioada în care angajatorul a dispus prima concediere și a omis să consemneze perioada în care contestatorul a fost reintegrat.
Mai susține recurentul că locul său de muncă a fost la D și că instanța de fond a greșit atunci când a luat în considerare fișa postului. De asemenea, recurentul susține că instanța de fond nu a analizat toate înscrisurile depuse la dosar.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei SC SRL, Curtea o apreciază ca nefondată, deoarece, potrivit art. 2 al Hotărârii nr. 244/18.12.2007 a Consiliului Județean D, activul și pasivul Direcției pentru Protecția D se preia de către SC SRL, iar potrivit art. 3 personalul existent se preia de unitatea nou înființată. Prin urmare, cum obligațiile puse în discuție în prezenta cauză aparțin pasivului fostei unități, este evident că noua societate are calitate procesuală pasivă în cauză, excepția invocată fiind nefondată.
Raportul de muncă dintre contestator și intimată s-a încheiat în anul 2003, contestatorul fiind angajat pe durată nedeterminată, pe funcția de inspector SP.
Contractul individual de muncă este un contract consensual, principiul consensualismului guvernând raporturile de muncă, potrivit dispozițiilor art. 8 din Codul muncii. Redactarea în formă scrisă a contractului individual de muncă, deși obligatorie pentru angajator nu reprezintă o condiție de valabilitate a contractului. În acest sens sunt și dispozițiile art. 16 din Codul muncii, potrivit cărora contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților. De aceea, existența a două înscrisuri intitulate contract individual de muncă nu poate duce la ideea existenței a două contracte individuale de muncă. Acesta este motivul pentru care criticile recurentului legate de existența a două înscrisuri sunt nepertinente, neputând influența în niciun fel modul de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei de concediere.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, în ambele înscrisuri depuse la dosar, locul muncii negociat de părți la încheierea contractului individual de muncă a fost menționat ca fiind D, acesta fiind aspectul esențial pe care Curtea îl are în vedere la soluționarea cauzei.
În speța de față, locul muncii menționat în înscrisurile intitulate contract individual de muncă constituie primul aspect esențial reținut de instanță. Este evident că la încheierea contractului individual de muncă părțile contractante au stabilit ca locul muncii contestatorului să fie la sediul D, acestea fiind mențiunile din înscrisuri. În plus, această clauză contractuală și-a produs efecte o lungă perioadă de timp, deplasările contestatorului pe ruta, de, realizându-se în baza unor ordine de deplasare emise de angajator (ordine depuse ca probe cu înscrisuri în recurs). Eliberarea unui ordin de deplasare presupune evident recunoașterea angajatorului a faptului că locul muncii negociat prin contract individual de muncă a fost la sediul unității, salariatul îndeplinind pe durata delegării activități corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului de muncă, potrivit dispozițiilor art. 43 din Codul muncii.
De altfel, divergența de opinie cu privire la locul muncii a intervenit mult după încheierea contractului individual de muncă, în momentul în care relațiile de muncă au devenit tensionate și a avut loc prima concediere a contestatorului.
Astfel, la data de 03.04.2006, contestatorul a fost concediat prin decizia nr. 19 emisă de intimată. Prin sentința nr. 1291/16.06.2006, Tribunalul Dolja constatat nulitatea absolută a acestei decizii de concediere, sentința rămânând irevocabilă prin decizia nr. 1088/04.05.2007. Urmare a pronunțării sentinței nr. 1291/16.06.2006, intimata a emis decizia nr. 25/28.06.2006, menționând în cuprinsul acesteia că se reintegrează în funcția de inspector de specialitate I, inginer agronom, dl., începând cu data de 3 iulie 2006. De asemenea, intimata a mai menționat în cuprinsul deciziei că aceasta din urmă este valabilă până la pronunțarea deciziei Curții de Apel Craiova. Aceste mențiuni cu privire la valabilitatea deciziei nr. 25/28.06.2006 nu afectează în niciun mod raportul juridic dintre părți, el continuând și după data pronunțării deciziei nr. 1088/2007.
Prin decizia de concediere nr. 20/02.07.2007, intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă, reținând în sarcina salariatului săvârșirea unei abateri disciplinare grave, în sensul că în perioada ianuarie-mai 2007 acesta nu a fost prezent nicio zi la locul de muncă în comunele arondate:, de, și nici la unitate, înregistrând absențe nemotivate în aceste luni. Decizia de concediere are la bază Referatul Comisiei de disciplină și procesele-verbale încheiate de aceeași comisie la datele de 21 iunie, și 29 iunie.
Susținerea contestatorului este aceea că în toată această perioadă unitatea angajatoare a refuzat să-i permită accesul la locul de muncă. Dovezile administrate în cauză confirmă susținerile contestatorului.
Astfel, prin adresa nr.441/06.07.2006, intimata i-a comunicat contestatorului faptul că, în conformitate cu fișa postului are obligația de a-și desfășura activitatea în localitățile:, valea, de, iar prezența la locul de muncă urmează a se face telefonic.
Prin adresa nr. 453/12.07.2006, intimata i-a pus în vedere contestatorului faptul că "orice semnătură în condica de prezență a unității va fi înregistrată ca absență nemotivată, întrucât nu este prezent la locul de muncă stabilit prin decizia de reîncadrare și fișa postului, loc de muncă stabilit de altfel și la solicitarea domniei sale la angajarea în cadrul ".
Din examinarea fișei postului întocmite la data de 15.12.2005, depusă la dosarul de fond la fila 15, Curtea constată că aceasta nu a fost semnată de contestator, astfel încât aceasta nu poate constitui o modificare a locului muncii negociat prin contractul individual de muncă. Fișa postului anterioară nu cuprinde mențiuni cu privire la desfășurarea muncii pe un anumit traseu.
Nimic nu împiedică angajatorul să stabilească anumite locuri unde salariatul să-și desfășoare activitatea, însă fișa postului nu poate duce la schimbarea locului muncii, ci poate stabili doar anumite localități aparte de locul muncii unde salariatul să-și desfășoare activitatea prin delegare.
Nu pot fi reținute argumentele intimatei în sensul că prin modificarea Regulamentului intern la nivelul unității s-a stabilit o altă modalitate de lucru cu salariații din teritoriu. Pe de o parte, intimata nu explică ceea ce se înțelege prin noțiunea de "salariați din teritoriu", pentru a se putea verifica dacă dispoziția din Regulamentul intern îl vizează pe contestator. Pe de altă parte, un regulament intern nu poate sta la baza modificării contractului de muncă sub aspectul locului muncii și nici nu se poate constitui într-o prerogativă discreționară a conducerii unității.
Toate aceste probe depuse la dosar: adrese înaintate contestatorului în care se exprimă refuzul unității de a-l primi pe salariat la locul de muncă negociat prin contractul individual de muncă, fișa postului din care lipsește semnătura salariatului și care este folosită de angajator ca temei al constatării că locul muncii este altul decât cel menționat în contract, excluderea numelui contestatorului din condica de prezență de la unitate, întocmirea unui regulament intern în limitele prerogativelor legale, dar interpretarea acestui regulament în defavoarea contestatorului și contrar mențiunilor din contractul individual de muncă constituie temeiuri pentru instanță de a constata că unitatea intimată a săvârșit un abuz de drept împotriva salariatului.
Textul art. 8 din Codul muncii consacră principiul bunei-credințe pe tărâmul raporturilor de muncă, stabilind că "relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei-credințe." În condițiile în care referitor la instituția abuzului de drept avem de-a face cu două elemente de esență: elementul obiectiv și elementul subiectiv (reaua-credință), este evident că în materia dreptului muncii este consacrată legal interdicția săvârșirii abuzului de drept.
Prin urmare, exercitarea dreptului de a denunța contractul individual de muncă va fi considerată ca legitimă sau abuzivă, după cum își va găsi sau nu justificarea într-un motiv real.
Deși Curtea a pus în vedere unității intimate să depună la dosar eventuale contracte de colaborare cu parteneri din zona în care aceasta susține că salariatul trebuia să-și desfășoare activitatea, intimata a precizat că în această zonă unitatea nu a avutniciodatăun contract de colaborare cu parteneri din această zonă. Justificarea intimatei este aceea că lipsa unei relații comerciale se datorează absențelor nemotivate ale contestatorului. Nu poate fi reținută această justificare, câtă vreme nici în perioada ulterioară angajării, în care raporturile de muncă s-au desfășurat în mod normal nu au fost încheiate contracte comerciale în zona respectivă.
În cauza de față, Curtea reține că, în exercitarea dreptului său legal de a-și organiza activitatea, de a întocmi un regulament intern, de a stabili modalitățile de lucru, unitatea intimată a depășit limitele acestui drept, interzicând practic contestatorului dreptul la muncă, accesul la locul de muncă negociat. Prin urmare, prin exercitarea drepturilor prevăzute de art. 40 alin. 1 din Codul muncii dincolo de scopurile pentru care au fost reglementate, intimata a încălcat dispozițiile asumate prin contractul individual de muncă cu privire la locul muncii și a impus salariatului un alt loc de muncă.
Potrivit rt. 263 din Codul muncii
(1) Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
(2) Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Elementul subiectiv este esențial în aprecierea unei fapte ca fiind abatere disciplinară, în lipsa vinovăției salariatului neputând fi vorba de săvârșirea vreunei abateri.
Curtea constată că, la emiterea deciziei de concediere nr. 20/02.07.2007, angajatorul a reținut în sarcina salariatului săvârșirea unei abateri disciplinare, în condițiile în care salariatul nu a săvârșit fapta cu vinovăție, culpa în derularea deficitară a raportului de muncă aparținând unității.
În consecință, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 și art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul și va modifica sentința recurată în sensul că va admite contestația.
Decizia de concediere urmează a fi anulată, cu toate consecințele prevăzute de art. 78 din codul muncii, urmând a fi dispusă reintegrarea contestatorului pe postul ocupat anterior concedierii, cu obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data concedierii până la reintegrarea efectivă.
Cu privire la cererea de plată a salariilor aferente perioadei mai, iunie 2007, când contractul individual de muncă era în ființă, Curtea îl apreciază ca fiind fondat.
Pe de o parte, considerentele expuse anterior privind culpa unității angajatoare în executarea contractului individual de muncă servesc drept temeiuri de fapt pentru admiterea cererii de plată a salariului.
Atât timp cât atitudinea angajatorului exprimată prin adrese și comunicări înaintate salariatului a fost în sensul că nu mai permite derularea raportului de muncă în condițiile convenite și de maniera în care acest raport s-a desfășurat o perioadă lungă de timp ulterioară datei angajării, se constată încălcarea de către acesta a obligației prevăzute de art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, potrivit căruia angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă și din contractele individuale de muncă.
Pe de altă parte, recurentul-contestator a făcut dovada în recurs a faptului că a întocmit rapoarte de activitate și foi colective de prezență pentru lunile mai și iunie 2007.
În ce privește petitul din cerere referitor la obligarea intimatei la plata de daune morale, Curtea îl apreciază ca nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 269 - (1) din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Prin decizia nr. 40/2007, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, soluționând recursul în interesul legii declarat pentru interpretarea art. 269 din Codul muncii:
"In cadrul litigiilor de munca privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariaților numai in cazul in care legea, contractul colectiv de munca sau contractul individual de munca cuprinde clauze exprese in acest sens".
La momentul concedierii contestatorului, legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă al contestatorului nu cuprindeau prevederi referitoare la posibilitatea acordării de daune morale.
Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedura civila, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Constatând că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 269 din Codul muncii, în redactarea în vigoare la data săvârșirii faptei de către angajator, Curtea constată că cererea este nefondată și urmează să o respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.5073 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC - SRL.
Modifică sentința în sensul în sensul că admite contestația.
Anulează decizia nr. 20/02.07.2007 emisă de intimată și dispune reintegrarea contestatorului pe postul ocupat anterior concedierii, cu obligarea intimatei către contestator la plata despăgubirilor prevăzute de art. 78 alin. 1 din Codul muncii începând cu data concedierii până la reintegrarea efectivă.
Obligă intimata către contestator la plata salariilor aferente lunilor mai și iunie 2007.
Respinge cererea privind acordarea daunelor morale.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- --- - - -
Grefier,
Red. Jud.
Ex.2./01.07.2008
Jud. fond.Cl./
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Ioana Bodri, Lucian
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1518/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 265/2009. Curtea de... → |
|---|
