Contestație decizie de concediere. Decizia 1518/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1518/R-CM
Ședința publică din 28 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase
JUDECĂTOR 3: Lică Togan
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de intimata - AUTO SRL, împotriva sentinței civile nr. 688/CM din 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta- intimată - AUTO SRL prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 98/2009, emisă de Baroul Argeș - Cabinet individual și intimatul- contestator, asistat de avocat - în baza împuternicirii avocațiale nr.50/2009, emisă de Baroul Argeș - Cabinet individual.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat tardiv.
Avocat -, pentru intimatul- contestator a depus la dosar întâmpinare.
Avocat, pentru recurenta- intimată susține că nu cere termen să ia cunoștință de întâmpinarea depusă la termenul de astăzi și depune la dosar xerocopie de pe dovada de comunicare cu care înțelege să facă dovada că recursul este declarat și motivat în termen.
Curtea unește excepția cu fondul și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta- intimată susține că recursul a fost declarat și motivat în termen. Invocă ca temei de drept art. 3041și art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Susține oral recursul așa cum a fost motivat în scris și solicită admiterea lui, casarea sentinței pronunțată de Tribunalul Argeș și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța să se pronunțe pe fondul cauzei.
Solicită a se amâna pronunțarea pentru a-i da posibilitatea să depună la dosar note scrise.
Avocat -, având cuvântul pentru intimatul- contestator susține că recursul declarat de unitatea intimată trebuia motivat prin însăși cererea de recurs. Solicită admiterea excepției, privind tardivitatea motivării recursului.
Dacă se trece peste această excepție solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar pe care susținut-o pe larg, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin contestația înregistrată la data de 21.11.2008, la Tribunalul Argeș, contestatorul în contradictoriu cu intimata AUTO a solicitat anularea deciziei nr. 3630/29.10.2008, emisă de intimată, reintegrarea sa în funcția deținută anterior, obligarea intimatei la plata salariilor restante și a dobânzilor legale începând cu data de 23.10.2008 și până la data reintegrării, precum și la plata tuturor contribuțiilor datorate statului în calitate de angajator, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației s-a arătat că la data de 14.10.2008, acesta s-a prezentat la locul de muncă conform programului, îndeplinindu-și sarcinile de serviciu însă, cu câteva ore înainte de terminarea programului, având o stare generală proastă, cu încuviințarea șefului ierarhic, a părăsit locul de muncă și s-a prezentat la medicul de familie, care i-a acordat îngrijiri medicale corespunzătoare și i-a eliberat certificat de concediu medical pentru perioada 14.10.2008- 16.10.2008, prelungit ulterior până la 23.10.2008.
A mai arătat contestatorul, că deși în această perioadă avea suspendat de drept contractul individual de muncă, conform art. 50 lit. (b) din Codul Muncii, intimata prin decizia nr.3507/16.10.2008, i-a suspendat contractul individual de muncă în temeiul art.52 alin.1 lit.(a) din Codul Muncii până la finalizarea cercetării disciplinare prealabile, iar prin decizia nr.3630/29.10.2008 emisă de aceeași intimată a fost sancționat disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă înregistrat la. A sub nr. 53937/18.10.2007.
Contestatorul a pretins că în mod greșit au fost respinse apărările formulate de acesta cu ocazia cercetării disciplinare, pentru că fapta ce i s-a imputat nu există, pretinsei fapte îi lipsește cu desăvârșire latura obiectivă, cât și latura subiectivă și că acesta poate proba cu ușurință existența informației ce se pretinde că ar fi șters-o pe rețeaua informatică a societății dacă i se permite accesarea respectivei rețele.
La data de 25.03.2009, contestatorul a invocat nulitatea absolută a deciziei de concediere nr.3630/29.10.2008 emisă de intimată, față de dispozițiile prevăzute de art.268 alin.2 lit. (a) și (c) din Codul Muncii, întrucât în decizia de sancționare nu este descrisă fapta și nu sunt menționate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate, respectiv nu sunt nominalizate bunurile din patrimoniul societății ce au fost distruse, nu sunt menționate ce date au fost șterse, natura acestor date și nici calculatorul din care au fost șterse datele respective. De asemenea, nu sunt menționate motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului, încălcându-se în acest fel dreptul acestuia la apărare.
Intimata a solicitat respingerea acestor motive de nulitate absolută a deciziei nr. 3630/29.10.2008, întrucât nu sunt cuprinse în contestația formulată printre motivele ce atrag anularea deciziei ca și consecință a admiterii cererii contestatorului și, de asemenea, aceste motive sunt tardiv formulate, în condițiile în care nu se formulează completare de acțiune pentru a se invoca noi motive de nulitate.
Prin sentința civilă nr.688/CM din 31 martie 2009, Tribunalul Argeșa admis în parte contestația și a constatat nulitatea deciziei nr.3630/29.10.2008 emisă de intimată, dispunând reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior concedierii, precum și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul până la reintegrare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
" Codul Muncii adoptat prin Legea nr.53/2005- legea cadru în materia raporturilor și conflictelor de muncă - reglementează prin norme imperative, condițiile și procedura privind aplicarea sancțiunilor disciplinare de către angajator, salariaților.
De asemenea, dispozițiile Codului muncii, ce au caracter de norme de protecție, sunt imperative și în ce privește forma și conținutul deciziei de sancționare, astfel că în art. 268 alin.(1) se stipulează că o atare decizie se întocmește " - în formă scrisă, în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei".
Alineatul ( 2) al aceluiași articol cuprinde, de asemenea, dispozițiile legale imperative referitoare la cuprinsul deciziei de sancționare, pentru nerespectarea acestor cerințe intervenind sancțiunea nulității.
Intenția legiuitorului de a sancționa cu nulitatea nerespectarea condițiilor de formă și fond în ce privește actul de sancționare, rezultă fără nici un dubiu din faptul că în textul de lege menționat se utilizează chiar sintagma " sub sancțiunea nulității absolute -".
Ca urmare, obligația instanței de judecată este mai întâi aceea de a analiza decizia de sancționare contestată în primul rând, sub aspectul legalității ei, respectiv sub aspectul îndeplinirii condițiilor obligatorii de formă și fond și a respectării procedurii de emitere a acesteia, urmând ca numai ulterior să fie analizată și sub aspectul temeiniciei.
Or, prin motivele de nulitate invocate, contestatorul a înțeles să critice decizia de sancționare sub aspectul legalității emiterii acesteia față de dispozițiile art.268 alin.2 lit. (a ) și (c ) din Codul Muncii, contestația fiind formulată în termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile alin.5 al aceluiași articol.
Prin urmare, invocarea de către contestator a motivelor de nulitate prev. de art. 268 alin. 2 lit. (a) și (c) din Codul Muncii la termenul din data de 25.03.2009, și nu prin cererea de chemare în judecată, în condițiile în care contestația împotriva deciziei de sancționare a fost formulată în termenul legal, de 30 de zile, nu poate duce la respingerea acestora ca inadmisibile sau tardiv formulate.
Astfel, înainte de analizarea fondului cauzei sub aspectul vinovăției sau nevinovăției contestatorului, și implicit a legalității și temeiniciei deciziei de sancționare atacată, instanța va verifica dacă decizia contestată cuprinde toate elementele a căror omisiune este sancționată de legiuitor cu nulitatea absolută, potrivit disp.art.268 alin.2 din Codul Muncii.
Textul menționat, la lit (a) prevede sub sancțiunea nulității absolute că în decizie se cuprinde, în mod obligatoriu, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, pentru a putea fi legală.
Privind această mențiune, în decizie trebuie descrisă în mod concret fapta ( faptele ) pentru care a fost aplicată sancțiunea disciplinară.
Astfel, descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară presupune menționarea aspectelor care o individualizează și anume data la care a fost săvârșită fapta (pentru se putea verifica dacă sancțiunea a fost aplicată în termenul prev. de art. 268 alin.1 Codul Muncii ) și modalitatea în care s-a comis, în raport de care să se poată verifica temeinicia celor reținute în sarcina contestatorului.
Concret, în decizia nr.3630/29.10.2008 emisă de intimată, fapta este menționată astfel: "distrugerea bunurilor din patrimoniul societății constând în aceea că în data de 14.10.2008, deși se afla în concediu medical, salariatul s- prezentat la locul de muncă și a șters în mod intenționat din computerul societății fișiere ce conțineau date care erau importante pentru angajator".
Deci, prin decizia de sancționare nu este descrisă fapta săvârșită de salariat și nu se arată care sunt acele nereguli pentru care a fost necesară aplicarea sancțiunii disciplinare, respectiv nu sunt nominalizate bunurile din patrimoniul societății care au fost distruse și nu sunt menționate ce date au fost șterse, natura acestor date și nici calculatorul din care au fost șterse aceste date.
De asemenea, decizia de sancționare este nelegală dacă nu cuprinde motivele înlăturării apărărilor formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, caz în care intervine sancțiunea nulității acesteia.
Așadar, cercetarea disciplinară prealabilă trebuie să fie efectivă, ceea ce presupune o analiză minuțioasă, ci nu înlăturarea pur formală a unor veritabile apărări ale salariatului.
Instanța a apreciat că decizia sus-menționată a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor nr.268 alin.2 lit.(c) din Codul Muncii, deoarece nu conține motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate ale contestatorului ce nu a recunoscut pur și simplu faptele și a prezentat o justificare de natură să transforme recunoașterea sa într-o negare a celor reținute în sarcina sa, susținând că nu a șters din rețea nici o informație și a insistat să facă proba existenței acestei informații pe rețea, însă angajatorul nu i-a permis.
Or, aceste susțineri ale contestatorului nu reprezintă o recunoaștere a faptelor reținute în sarcina sa, ci veritabile apărări ce nu au fost respinse motivat de intimată, fiind astfel încălcate disp.art.268 alin.2 lit. ( c ) din Codul Muncii.
Prin instituirea acestor obligații de ordin formal în sarcina angajatorului se reflectă expresia principiului statului social și al instituit prin disp.art.1 alin.3 din Constituția României.
Acest principiu se oglindește și în dispozițiile art.8 din Codul Muncii, potrivit cărora relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și a bunei credințe, iar pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, participanții la raporturile de muncă se vor informa și consulta reciproc, în condițiile legi și ale contractelor colective de muncă.
Nulitatea prevăzută de art. 268 alin.2 din Codul Muncii are caracterul unei nulități exprese, fiind prevăzută anume de lege.
În cazul nulității exprese, legea instituie o prezumție jurist tantum de vătămare, astfel încât beneficiarul prezumției nu trebuie să dovedească faptul vătămării ci doar neobservarea formelor legale.
Caracterul normei legale este imperativ, iar încălcarea atrage indubitabil sancțiunea nulității absolute.
Având în vedere că prin emiterea deciziei de sancționare ce se contestă au fost încălcate mai multe cerințe imperative ale legii, instanța a reținut că decizia de sancționare disciplinară nr.3630/29.10.2008 emisă de intimată este nulă, motiv pentru care a admis contestația și a constatat nulitatea absolută a acestei decizii.
În baza disp.art.78 din Codul Munciis -a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior concedierii și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul până la reintegrare."
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs intimata, susținând că este nelegală și netemeinică pentru motivele de recurs prev. de art.304 pct.8 și 9 din Codul d e procedură civilă, având în vedere următoarele:
- În mod greșit instanța s-a pronunțat asupra excepției nulității absolute a deciziei de concediere, invocată de contestator, fără ca motivele de nulitate absolută invocate de acesta în fața instanței să fie cuprinse în contestația inițial formulată, în dreptul muncii nulitatea absolută putând fi invocată numai în termenele expres prevăzute de lege, respectiv 30 de zile de la data comunicării deciziei de concediere.
- În mod greșit instanța de fond a apreciat că decizia de concediere nu respectă dispozițiile art.268 alin.2 din Codul Muncii, respectiv că nu a avut loc o descriere a faptei, dând dovadă de formalism exagerat, interpretând rigid legea.
- În mod greșit a apreciat instanța că decizia de sancționare nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului, față de conținutul deciziei de sancționare.
Se solicită admiterea recursului și casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre soluționare la același tribunal pentru analizarea pe fond a cauzei.
Intimatul-contestator a invocat excepția tardivității motivării recursului, astfel că instanța se va pronunța cu prioritate asupra acestei excepții.
În raport de actele dosarului care atestă că sentința civilă nr.688/CM din 31 martie 2009 a fost comunicată unității recurente la data de 28 mai 2009, înregistrată la această unitate la 29 mai 2009, se constată că motivele de recurs depuse la 5 iunie 2009 sunt în termenul legal prevăzut de dispozițiile art.80 din Legea nr.168/1999 combinat cu art.301 Cod procedură civilă, astfel că urmează a se respinge ca neîntemeiată excepția tardivității motivării recursului (14, 45-46).
Examinând sentința recurată sub aspectul motivelor de nelegalitate invocate, în raport cu actele dosarului, respectiv conținutul deciziei nr.3630 din 29 octombrie 2008, Curtea constată că recursul este întemeiat și urmează a fi admis.
Instanța de fond a reținut în mod greșit nulitatea deciziei contestate în temeiul art.268 alin.2 din Codul Muncii, cu motivarea că în cuprinsul acesteia nu este descrisă fapta săvârșită de contestator și că nu au fost arătate motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului.
Din verificarea conținutului deciziei de concediere (6-7 dosar), rezultă că a fost descrisă fapta pretins a fi săvârșită de contestator, în sensul că se menționează că "în data de 14 octombrie 2008, salariatul a șters fișiere ce conțineau informații importante pentru societate",cu precizarea actelor normative aplicabile la nivelul societății, care au fost încălcate prin săvârșirea acestei fapte, "art.68 pct.4 și art.56 din regulamentul de ordine interioară, art.105 și 108 lit.a din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și art.14 din actul constitutiv".
Prin urmare, rezultă că angajatorul a descris exact și concret fapta reținută în sarcina angajatului, astfel că în mod greșit s-a reținut a fi incidente în cauză dispozițiile art.268 alin.2 lit.a din Codul Muncii.
De asemenea, se constată că în mod greșit a interpretat prima instanță faptul că decizia de sancționare nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului.
Astfel, la art.5 din decizia contestată se arată: "motivele pentru care au fost apărările formulate de angajat, salariatul a recunoscut că s-a aflat la locul de muncă în ziua de 14 octombrie 2008, deși era în concediu medical, că a efectuat acte de ștergere a datelor conținute în computerul societății și nu a prezentat nici o dovadă prin care să demonstreze că nu a șters fișierele respective (7).
Ca urmare, nu se impunea reținerea de către prima instanță ca incidente dispozițiile art.268 alin.2 lit.c din Codul Muncii pentru a se constata nulitatea deciziei.
Întrucât prima instanță în mod greșit a reținut excepția nulității deciziei contestate, în temeiul art.312 pct.5 Cod procedură civilă urmează a se admite recursul și a se casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea cercetării fondului cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat intimata AUTO, cu sediul în,-, hala 9 B, județul A, împotriva sentinței civile nr.688/CM din 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, intimat-contestator fiind, domiciliat în orașul, B-dul -, -.D,.14, județul
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -, - -, - -,
Grefier,
- -
Red.Pl.
Tehnored.
Ex.6/12.11.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Maria PloscăJudecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 655/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 5590/2008. Curtea... → |
|---|
